400px|miniatura|dreapta|Instalația din aprilie-mai 1749 în Green Park din Londra pentru focurile de artificii în cinstea Păcii de la Aachen, desenată și gravată de arhitectul franco-italian Giovanni Niccolò Servandoni Foc de artificii sau Muzica pentru Focurile de Artificii Regale (în engleză:Music for the Royal Fireworks HWV 351) este o suită în Re major pentru instrumente de suflat compusă în 1749 de George Frideric Händel pentru festivitățile cu focuri de artificii în Green Park din Londra care au fost comandate de regele George al II-lea al Marii Britanii pentru data de 27 aprilie 1749 (stil vechi; 8 mai 1749 stil nou). Festivitatile celebrau sfârșitul Războiului de Succesiune Austriacă și semnarea Păcii de la Aachen din 1748. Lucrarea a devenit foarte populară de la prima ei interpretare și până în zilele noastre.
Repetiția și producția finală În timpul pregătirilor, Händel și John, al doilea Duce de Montagu, care era Maestrul General al Artileriei și ofițerul responsabil cu Focurile de Artificii Regale, s-au certat cu privire la folosirea de viori. Ducele i-a spus clar lui Händel că regele George prefera „instrumentele marțiale” (adică instrumentele de suflat și de percuție) și spera că „nu vor fi viori”. Händel a trebuit să omită instrumentele cu coarde împotriva voinței sale. Tot împotriva voinței lui Händel, s-a ținut o repetiție completă a muzicii în Grădinile Vauxhall și nu în Green Park. La 21 aprilie 1749 (stil vechi; 2 mai 1749 stil nou), o audiență, care cuprindea, dupa estimări, peste douăsprezece mii de oameni, fiecare plătind câte doi șilingi și șase penny (jumătate de coroană), s-a grăbit să ajungă acolo, provocând un ambuteiaj de trei ore cu trăsurile pe Podul Londrei, singura rută de circulație către zona de la sud de râu.D Hunter 2015 p.85 Focurile de artificii au fost concepute și controlate de Gaetano Ruggieri și Giuseppe Sarti, amândoi din Bologna.<ref>„Familia Ruggieri reprezintă una dintre cele mai longevive dinastii din domeniul pirotehnic; ei au lansat ulterior focurile de artificii și la Revoluția Franceză și erau încă prezenți pentru a supraveghea spectacolul din portul New York când Statuia Libertății a fost rededicată în 1986.” Christopher Hogwood 2005.Controlorul focurilor de artificiu era deputatul Charles Frederick, iar căpitanul Thomas Desaguliers era maestrul șef al focurilor. Antonia Fraser 2005 Spectacolul nu a avut la fel de mult succes ca muzica în sine:a fost vreme ploioasă, care a provocat numeroase rateuri, iar în mijlocul spectacolului, pavilionul din dreapta a luat foc. De asemenea, hainele unei femei au fost incendiate de o rachetă rătăcită, iar alte artificii au ars doi soldați și l-au orbit pe un al treilea. Un alt soldat și-a pierdut mâna în cursul unei repetiții anterioare pentru cele 101 de tunuri folosite în timpul evenimentului.Rachel Holdsworth 2013 Structura și instrumentația
Muzica pentru Focurile de artificii regale începe cu o uvertură franceză și continuă, apoi, o bourrée și două menuete. Lucrarea este alcătuită din cinci părți:
A fost compusă pentru un ansamblu mare de fanfară, format din 24 de oboi, 12 fagoturi și un contrafagot (inițial șarpe, ulterior șters), nouă trompete naturale, nouă corni naturali, trei perechi de timpane și tobe laterale, cărora li s-a dat doar indicația de a cânta ad libitum; Händel nu a scris nicio parte de tobă laterală. Händel a fost specific în ceea ce privește numărul de instrumente pentru fiecare parte scrisă. În uvertură sunt desemnați câte trei instrumentiști pentru fiecare dintre cele trei părți de trompetă; cei 24 de oboi sunt împărțiți în 12, 8 și 4; iar cele 12 fagoturi sunt împărțite în 8 și 4. Tobele laterale au fost instruite când să intervină în La Réjouissance și în al doilea Menuet, dar foarte probabil au participat și la Uvertură.
Handel a recompus suita pentru orchestră completă pentru o reprezentație la 27 mai la Spitalul Foundling. Handel a menționat în partitură că viorile urmau să interpreteze părțile de oboi, violoncelele și contrabasurile partea de fagot, iar violele fie o parte de suflat gravă, fie o parte de bas. Instrumentele din instrumentația originală a fanfarei interpretează toate părțile din ediția orchestrală revizuită, cu excepția Bourrée și a primului Menuet, care sunt interpretate doar de oboi, fagoturi și instrumente cu coarde.
Note
Lectură suplimentară Fr. Chrysander, prefață, note și partitura -Water-Music, Firework-Music, Concertos and Double Concertos for Full Orchestra by George Frederic Handel, retipărit 1965, Gregg Press, New Jersey, US Christopher Hodgwood Handel: Water Music and Music for the Royal Fireworks. Cambridge University Press. p. 80. ISBN 978-0-521-83636-4. David Hunter The Lives of George Frideric Handel. Boydell & Brewer.2015, p. 85. ISBN 978-1-7832-7061-3. Antonia Fraser - Gunpowder Plots: A Celebration of 400 Years of Bonfire Night. London: Penguin Books. ISBN 978-0-14-190933-2., Penguin Books, 2005
Legături externe Rachel Holdsworth Fire And 18th Century Traffic Jams: Handel And The Royal Fireworks14 martie 2013 in „Londonist”
Categorie:Muzică cultă Categorie:Compoziții de Georg Friedrich Händel Categorie:1749 Categorie:Anii 1740 în Marea Britanie Categorie:Evenimente în Londra Categorie:Războaiele Marii Britanii Categorie:Cântece patriotice britanice Categorie:Pirotehnie