Nautilus Pompilius (în ; denumirea inițială , Ali-Baba i sorok razboinikov, Ali Baba și cei patruzeci de hoți până în 1983, apoi simplu Nautilus până în 1985; prescurtat NP) a fost o formație rock sovietică și rusă, una dintre cele mai cunoscute în a doua jumătate a anilor 1980 și la mijlocul anilor 1990. A fost fondată la Sverdlovsk în 1982 de studenții Institutului de Arhitectură, Veaceslav Butusov și Dmitri Umețki. Albumul de debut, Pereezd, a fost înregistrat în 1983.

Componența formației s-a schimbat în repetate rânduri, la fel și stilul său muzical. În perioada de început, Nautilus cânta hard rock, iar în perioada de popularitate de la mijlocul anilor 1980 genul principal era new wave; creația formației se intersectează și cu numeroase direcții ale muzicii rock - rock alternativ, post-punk, gothic rock, art rock, symphonic rock, glam rock, indie rock și folk rock.

Printre cele mai cunoscute cântece ale formației se numără „Skovannîe odnoi țepiu”, „Titanik”, „Vzgliad s ekrana”, „Progulki po vode”, „Krîlia”, „Dîhanie”, „Ia hociu bît s toboi” și „Poslednee pismo”.

La 5 iunie 1997, după concertul de la GȚKZ „Rossia”, intitulat „Poslednee plavanie”, și după turneul de adio prin țară, formația și-a încetat oficial existența. Ultimele sale albume au fost Iablokitai și Atlantida.

Numele Numele oficial al formației era „Nautilus Pompilius” (Nautilus pompilius fiind o specie de moluscă din genul Nautilus). Pe coperțile unor albume, ambele cuvinte erau scrise cu majuscule latine - „NAUTILUS POMPILIUS”, iar pe altele cu majuscule rusești - „НАУТИЛУС ПОМПИЛИУС”. Neoficial, formația mai era numită „Nautilusî”, „Nau” sau, și mai scurt, „NP”.

Inițial, formația s-a numit „Ali-Baba i sorok razboinikov”, însă ceilalți muzicieni rock din Sverdlovsk au privit negativ această denumire. Numele „Nautilus” a fost propus în 1983 de inginerul de sunet Andrei Makarov, prin analogie cu „Led Zeppelin”. Curând, muzicienii au aflat că în URSS exista deja o formație cu același nume, condusă de Evgheni Margulis, care părăsise cu puțin timp înainte formația „Mașina Vremeni”. Pentru a evita confuzia, în 1985, la inițiativa lui Ilia Kormilțev, cu care formația începuse atunci să colaboreze, numele a fost extins la „Nautilus Pompilius”.

Istorie

Preistorie thumb|left|Institutul de Arhitectură din Sverdlovsk (SAI), unde au studiat Butusov și Umețki Originile formației Nautilus Pompilius datează din 1978, când, în timpul unei mobilizări studențești „la cartofi”, s-au cunoscut studenții Institutului de Arhitectură din Sverdlovsk Veaceslav Butusov și Dmitri Umețki. Acolo le-a venit ideea de a înființa o formație rock. În afară de Butusov, Dmitri Umețki l-a cunoscut și pe bateristul Igor Goncearov, care cânta deja la seri de dans în Celeabinsk. În colhoz, Umețki și Goncearov și-au împărțit instrumentele: Goncearov a primit tobele, iar Umețki basul. Veaceslav Butusov studia însă într-o altă grupă și se ocupa singur de muzică. Cei trei studenți s-au apropiat abia în anul al doilea.

La 6 iunie 1981, la Palatul Culturii „Avtomobilist” a avut loc un festival rock orășenesc pentru premiul SAI. Ceea ce au văzut i-a impresionat puternic pe Butusov și Umețki. Dmitri Umețki a fost, de exemplu, surprins de formația rock „Trek”: „Am înțeles că, dacă pot cânta astfel oameni care locuiesc pe străzile vecine, înseamnă că și noi suntem capabili de ceva asemănător”. Veaceslav Butusov i-a intervievat pentru ziarul „Arhitektor” pe Aleksandr Pantîkin și Nastia Poleva. Studenții au încercat să colaboreze cu muzicieni profesioniști. În acest scop au apelat la Evgheni Pisak, căruia i-au propus să fie chitarist principal. La repetiții au apărut probleme cu bateristul: nu era ușor să alcătuiască un program numai din cântece lente de același tip.

Începuturile creației Data oficială a înființării formației este 10 noiembrie 1982. Chitaristul Andrei Sadnov s-a alăturat definitiv formației. În același timp, muzicienii au înregistrat pe bandă magnetică albumul demo „Ali-Baba i 40 razboinikov”. Ulterior, împreună cu noul baterist Aleksandr Zarubin, a fost înregistrat albumul de debut Pereezd, lansat în vara anului 1983 și puternic influențat de muzica formației Led Zeppelin. În toamnă a avut loc prima apariție a formației, la Palatul Culturii „Avtomobilist”, în cadrul unei seri a Institutului de Arhitectură din Sverdlovsk. La concertul dedicat Zilei Bobocului de la SAI, alături de Nautilus a cântat pentru prima dată claviaturistul Viktor Komarov, poreclit „Pifa”. El a fost invitat în formație deoarece îl impresionase pe Aleksandr Pantîkin prin felul în care cânta la pian.

Împreună cu „Urfin Djius”, Nautilus a participat la programul de divertisment de Anul Nou al televiziunii din Sverdlovsk. Cu această ocazie a fost realizată prima înregistrare video pentru cântecul „Pîl snejnaia”, difuzat în preajma Anului Nou. Materialul a stârnit nemulțumirea autorităților ideologice și a fost șters imediat, însă, din întâmplare, s-a păstrat o copie a videoclipului. În pofida scandalului, inginerul de sunet Andrei Makarov i-a invitat din nou la înregistrări, dar muzicienii au refuzat să filmeze un nou videoclip. După absolvirea Institutului de Arhitectură din Sverdlovsk, Aleksandr Zarubin a părăsit formația, iar în 1985 a plecat și Andrei Sadnov. Zarubin și Sadnov nu vedeau perspective deosebite în continuarea activității muzicale și au decis să se dedice arhitecturii.

Butusov și Umețki au vrut să-l coopteze pe bateristul Andrei Kotov, dar acesta a refuzat deoarece cânta deja cu Igor Skripkar. În cele din urmă, studenții au împrumutat de la Aleksei Homenko un „Yamaha PS-55” cu mașină de ritm încorporată. Din ianuarie 1985, la acesta a cântat Viktor „Pifa” Komarov. În aceeași perioadă a început colaborarea dintre Veaceslav Butusov și Ilia Kormilțev, care lucrase anterior cu Urfin Djius.

Din februarie până în martie 1985, într-un apartament a fost înregistrat albumul Nevidimka, care a marcat o schimbare vizibilă a stilului Nautilus și orientarea acestuia spre estetica new wave, după modelul formațiilor rock din Leningrad. La 9 martie a avut loc premiera oficială a noului material. La sfârșitul lui noiembrie 1985, formația intenționa să finalizeze înregistrarea unui nou album, diferit de Razluka, descris ca fiind „post-Nevidimka”, care în cele din urmă nu a mai apărut. Pe albumul live Ni komu ni kabelnost (1988) a fost publicată o versiune a cântecului „Vse, kto nios”, destinată albumului „post-Nevidimka”, fără partea de chitară, pe care Butusov nu reușise să o compună în timpul înregistrării albumului live.

La 1 iunie, Nautilus Pompilius a cântat în afara Sverdlovskului, la Celeabinsk. Împreună cu formația a evoluat fosta solistă a grupului „Trek”, Nastia Poleva, intrată în formație încă din 15 mai. Era prevăzută și participarea lui Iuri Șevciuk, dar, din motive necunoscute, acesta nu a putut veni. La 26 octombrie a fost organizat un concert clandestin la Palatul Culturii MJK din Sverdlovsk, apreciat de public, dar dezaprobat de comisia raională. Directorul casei de cultură care organizase spectacolul a fost ulterior concediat. După aceste evenimente, Nastia Poleva a părăsit formația și, împreună cu Egor Belkin, și-a creat propriul proiect.

Tot în anii 1980, Butusov și Umețki au cântat în paralel în proiectul „Step” al lui Evgheni Dimov, fostul baterist al formației „Trek” din Sverdlovsk. Muzicienii au înregistrat un singur album, Most, lansat abia la sfârșitul anilor 1990 ca album solo al lui Butusov.

Apogeul popularității La 11 ianuarie 1986, formația a participat la un concert la Uraltehenergo, dedicat zilei de naștere a lui Aleksandr Pantîkin. Atunci, alături de „NP”, a apărut pentru prima dată saxofonistul Aleksei Moghilevski. La 22 iunie, formația a încercat să-și consolideze prezența scenică prin participarea la primul festival al Clubului de Rock din Sverdlovsk. În timpul cântecului „Proșcealnoe pismo”, membrii au început să lanseze avioane de hârtie în sală, iar alți muzicieni rock au urcat pe scenă. Episodul a stat la originea începutului „nautilusomaniei”. În iulie, Nautilus a înregistrat albumul Razluka, al cărui program a fost prezentat la 4 august. Presa rock underground din Sverdlovsk a criticat albumul, numindu-l „un eșec evident al formației”. La 5 septembrie, formația a cântat la deschiderea sezonului Clubului de Rock din Sverdlovsk, la Palatul Culturii Sverdlov, adoptând un nou stil - uniformă cvasi-militară, machiaj discret și o mișcare scenică și mai reținută, dar expresivă tocmai prin această reținere, preluată de la liderul formației „Alisa”, Konstantin Kincev. Concertele au devenit aproape săptămânale, ceea ce a creat probleme: Viktor Komarov, care, pe lângă activitatea din Nautilus, cânta și în filarmonică în programul umoristului Robert Isakov. Pentru a rezolva situația, a fost cooptat un al doilea claviaturist, Aleksei Homenko. La 14 decembrie, la atelierul de creație al clubului rock, Veaceslav Butusov și Dmitri Umețki l-au remarcat pe bateristul VIA RTF UPI, Albert Potapkin. Acesta nu a refuzat propunerea, dar nu a părăsit nici VIA RTF UPI, participând astfel simultan în ambele formații.

thumb|right|Palatul Tineretului din Leningrad, unde Nautilus Pompilius a câștigat aprecierea publicului Anul 1987 a fost unul dintre cei mai reușiți din istoria formației. Aparițiile la festivaluri s-au bucurat în general de un succes răsunător. Primul concert de mare succes a avut loc la 4 aprilie, la Palatul Tineretului din Leningrad, în fața unui juriu al Uniunii Compozitorilor. Publicul prezent a apreciat foarte mult creația formației. La 28 aprilie, ziarul Sovetskaia kultura a publicat un articol demolator, care a contribuit însă la notorietatea formației în întreaga Uniune Sovietică.

La 3 mai 1987, formația a interpretat pentru prima dată cântecul „Ia hociu bît s toboi”, unul dintre principalele sale hituri.

Succesul formației a fost consolidat de aparițiile la festivalurile „Lituanika-87” de la Vilnius, la 23-24 mai, și „Podmoskovnîe vecera” în iunie.

La 12 septembrie 1987, formația a cântat la festivalul „Podolsk-87”. În 2012, casa de discuri „Gheometriia” a lansat box-seturi cu același nume cu înregistrări ale festivalului; Nautilus a fost inclus pe DVD-ul și CD-ul nr. 3.

Din cauza încorporării în armată, la 7 iulie a plecat bateristul Albert Potapkin. Ultimul concert cu participarea sa a avut loc la 27-28 iunie, la Cernogolovka. Rămasă fără baterist, formația a cântat o vreme cu o mașină de ritm. Din septembrie, locul lui Potapkin a fost preluat de Vladimir „Zema” Nazimov. La 10 octombrie, Nautilus Pompilius a cântat pentru prima dată la Moscova, la Palatul Culturii Gorbunov, iar la 10 decembrie la „Rok-panorama-87”. Au început să apară materiale în presa centrală; prima publicație într-o revistă a fost articolul lui Evgheni Dodolev „Nautilus ili Pompilius?”, apărut în nr. 7 din aprilie 1988 al revistei „Smena”, organ al CC al VLKSM. La sfârșitul lui 1987, formația l-a concediat pe inginerul de sunet Andrei Makarov. El a fost înlocuit de Vladimir Elizarov.

Tot în 1987, membrii formației au apărut în primul film al regizorului Aleksei Balabanov, Ranșe bîlo drugoe vremea. Titlul filmului este un citat din cântecul „Nikto mne ne poverit”, de pe albumul Nevidimka (1985).

Până în 1988, Nautilus Pompilius devenise una dintre cele mai cunoscute formații rock din URSS, concurând cu grupuri precum „DDT”, „Akvarium” și „Kino”. Popularitatea formației s-a datorat în parte participării la emisiunea „Vzgliad”. Serghei Lomakin își amintea în ziarul „Muzîkalnaia pravda”:

În 1988, membrii formației au apărut și în roluri cameo în al doilea scurtmetraj al lui Balabanov, U menea net druga, ili One step beyond.

Prima destrămare a formației