Haskell Wexler () a fost un cineast, director de imagine și documentarist american. A câștigat de două ori Premiul Oscar pentru cea mai bună imagine, în 1966 pentru Who's Afraid of Virginia Woolf? și în 1976 pentru Bound for Glory, dintr-un total de cinci nominalizări. Ca regizor, a fost cunoscut pentru lucrările sale documentare și de docuficțiune cu caracter socio-politic provocator, apărute pe fondul mișcării pentru drepturile civile și al contraculturii din anii 1960.
Filmul său din 1969, Medium Cool, a fuzionat scene scrise cu imagini documentare în stil cinéma vérité de la Convenția Națională Democrată din 1968. A regizat, de asemenea, coprodus și/sau filmat documentare convenționale precum Introduction to the Enemy (1974), despre opoziția față de Războiul din Vietnam, și Underground (1976), despre organizația .
Wexler a fost considerat unul dintre cei mai influenți zece directori de imagine din istoria filmului în cadrul unui sondaj realizat în 2003 printre membrii Sindicatului Internațional al Directorilor de Imagine. În necrologul său din The New York Times, a fost descris ca fiind „renumit drept unul dintre cei mai inventivi directori de imagine din Hollywood”.
Biografie Wexler s-a născut într-o familie de evrei din Chicago, în 1922. Părinții săi au fost Simon și Lottie Wexler, printre ai căror copii s-au numărat Jerrold, Joyce (Isaacs) și Yale. A urmat cursurile școlii progresiste Francis Parker, unde a fost cel mai bun prieten al lui Barney Rosset.
După un an de studii universitare la Universitatea Berkeley din California, s-a înrolat voluntar ca marinar în Marina Comercială a Statelor Unite în 1941, în timp ce Statele Unite se pregăteau să intre în Al Doilea Război Mondial. S-a împrietenit cu colegul său marinar , care a devenit ulterior celebru ca cântăreț de muzică folk. În timpul serviciului din Marina Comercială, Wexler a militat pentru desființarea segregării rasiale în rândul marinarilor. În noiembrie 1942, nava sa a fost torpilată de un submarin german și s-a scufundat în apropierea coastei Africii de Sud. A petrecut 10 zile într-o barcă de salvare înainte de a fi salvat. După război, Wexler a fost decorat cu Silver Star și a fost avansat în grad.
S-a întors la Chicago după lăsarea la vatră din 1946 și a început să lucreze în depozitul companiei tatălui său, Allied Radio. Deși nu avea experiență, a decis că vrea să devină cineast, iar tatăl său l-a ajutat să înființeze un mic studio în . A început prin a filma filme industriale în fabricile din Midwest. Când studioul său a pierdut prea mulți bani, a fost în cele din urmă închis, dar afacerea a servit drept o școală neoficială de film pentru Wexler.
Mai târziu a lucrat ca cameraman independent, alăturându-se Sindicatului Internațional al Fotografilor în 1947. A avansat spre poziții mai tehnice după ce a început ca asistent de cameraman la diverse proiecte. A realizat un număr de documentare, inclusiv The Living City, care a fost nominalizat la Premiile Oscar.
Cariera cinematografică Wexler a realizat pentru scurt timp filme industriale în Chicago, apoi, în 1947, a devenit asistent de cameraman. A lucrat la lungmetraje și scurtmetraje documentare, la docudrame cu buget redus precum The Savage Eye din 1959, la serialul de televiziune The Adventures of Ozzie and Harriet și la reclame TV (mai târziu avea să fondeze casa de producție de reclame TV Wexler-Hall alături de Conrad Hall). A realizat zece filme documentare împreună cu regizorul Saul Landau, inclusiv Paul Jacobs and the Nuclear Gang, difuzat pe PBS și distins cu un premiu Emmy și cu premiul George Polk. Printre alte documentare notabile filmate și coregizate (alături de Landau) de către Wexler s-au numărat Brazil: A Report on Torture, The CIA Case Officer și The Sixth Sun: A Mayan Uprising in Chiapas.
În 1963, Wexler a finanțat din fonduri proprii, a produs și a filmat documentarul The Bus, în care este urmărit un grup de Freedom Riders în timpul parcursului de la San Francisco la Washington D.C. În același an, a lucrat ca director de imagine la primul său film cu buget mare, America America, regizat de Elia Kazan. Kazan a fost nominalizat la Premiul Oscar pentru cel mai bun regizor. Ulterior, Wexler a lucrat în mod constant la Hollywood. George Lucas, pe atunci în vârstă de 20 de ani, l-a cunoscut pe Wexler, cu care împărtășea pasiunea pentru cursele de automobile. Wexler și-a folosit influența pentru a-l ajuta pe Lucas să fie admis la Școala de Film din cadrul USC. Mai târziu, Wexler avea să colaboreze cu Lucas ca consultant vizual pentru THX 1138 și American Graffiti (1973).
Wexler a fost directorul de imagine al ecranizării realizate de Mike Nichols, Who's Afraid of Virginia Woolf? (1966), pentru care a câștigat ultimul Premiu Oscar pentru cea mai bună imagine (alb-negru) acordat vreodată. În anul următor, Wexler a lucrat ca director de imagine pentru drama polițistă premiată cu Oscar, In the Heat of the Night (1967), avându-l în rolul principal pe Sidney Poitier. Lucrarea sa a fost remarcabilă prin faptul că a fost primul film major din istoria Hollywoodului filmat în culori cu o atenție adecvată acordată unei persoane de origine africană. Wexler a observat că iluminarea standard tindea să creeze o strălucire excesivă pe acest tip de ten închis la culoare, afectând aspectul actorilor. Prin urmare, Wexler a atenuat intensitatea luminii pentru a-l pune pe Poitier în valoare cu rezultate fotografice superioare.
Wexler a fost concediat ca director de imagine în timpul filmărilor la pelicula The Conversation, regizată de Francis Ford Coppola, și înlocuit cu Bill Butler. A fost concediat și de la filmul One Flew Over the Cuckoo's Nest (1975), regizat de Miloš Forman, fiind din nou înlocuit de Bill Butler. Wexler a considerat că demiterea sa de la One Flew Over the Cuckoo's Nest s-a datorat convingerilor sale politice de stânga radicală, evidențiate de activitatea sa paralelă la documentarul Underground, în care grupul de gherilă urbană de stânga era intervievat în timp ce se ascundea de lege. Cu toate acestea, Forman a declarat că l-a concediat pe Wexler doar din cauza unor divergențe artistice. Atât Wexler, cât și Butler au primit nominalizări la Premiul Oscar pentru cea mai bună imagine pentru One Flew Over the Cuckoo's Nest, deși Wexler a afirmat ulterior că în acel film au existat „doar vreun minut sau două minute pe care nu le-am filmat eu”.
Cu toate acestea, a câștigat al doilea Premiu Oscar pentru Bound for Glory (1976), o biografie a lui , pe care Wexler îl cunoscuse în timpul serviciului său din Marina Comercială. Bound for Glory a fost primul lungmetraj care a utilizat noul sistem inventat Steadicam, într-o secvență celebră care a inclus și o filmare cu macaraua. Wexler a fost menționat și ca director de imagine suplimentar pentru Days of Heaven (1978), film care a câștigat Premiul Oscar pentru cea mai bună imagine prin Néstor Almendros. Wexler a fost prezentat pe coloana sonoră a filmului Underground (1976), înregistrată la casa de discuri în 1976.
A lucrat la documentare pe tot parcursul carierei sale. Documentarul Paul Jacobs and the Nuclear Gang (1980) a obținut un premiu Emmy, iar Interviews with My Lai Veterans (1970) a câștigat un Premiu Oscar. Printre documentarele sale ulterioare s-au numărat: Bus Riders' Union (2000), despre modernizarea și extinderea serviciilor de transport cu autobuzul în Los Angeles de către organizație și fondatorul acesteia, Eric Mann; Who Needs Sleep? (2006); documentarul din seria Independent Lens Good Kurds, Bad Kurds: No Friends But the Mountains (2000); Tell Them Who You Are (2004); Bringing King to China (2011) și From Wounded Knee to Standing Rock: A Reporter's Journey (2019).
Wexler a regizat și filme de ficțiune. Medium Cool (1969), un film scris de Wexler și filmat în stil cinéma vérité, este studiat de studenții la cinematografie din întreaga lume pentru forma sa revoluționară. Această peliculă a influențat mai mult de o generație de cineaști. În comentariul de pe DVD-ul lansat de Criterion Collection, Wexler își amintea că directorii studioului au fost stupefiați de film, „o poveste îndrăzneață, în stilul lui Godard, care ricoșa de la un subiect sensibil la altul (sărăcia, rasismul, revolta civilă, războiul din Vietnam, asasinatele lui Kennedy și King)”. Procesul de producție al filmului Medium Cool a constituit subiectul unui documentar realizat de Paul Cronin pentru BBC, Look Out Haskell, It's Real: The Making of Medium Cool (2001). Medium Cool a fost selectat pentru păstrare în Registrul Național de Film în 2003.
Produs de Lucasfilm și de George Lucas necreditat, filmul lui Wexler, Latino (1985), a fost selectat pentru Festivalul de Film de la Cannes din 1985. El a scris și a regizat această lucrare. Un alt proiect de regie a fost From Wharf Rats to Lords of the Docks (2007), o explorare intimă a vieții și epocii lui , un lider sindical extraordinar și vizionar social descris drept „un erou sau diavolul întrupat — totul depinde de punctul tău de vedere”.
În 1988, Wexler a câștigat Premiul Independent Spirit pentru cea mai bună imagine pentru filmul lui John Sayles, Matewan (1987), peliculă pentru care a fost nominalizat și la Premiul Oscar. Lucrarea sa alături de Billy Crystal pentru filmul HBO 61* (2001) a fost nominalizată la premiile Emmy.
În 2021, cineaștii Joan Churchill și Alan Barker au lansat un documentar de 26 de minute, Shoot From the Heart, despre viața și cariera lui Wexler. Churchill și-a descris intenția în realizarea filmului astfel: „Făceam un film despre un om care a fost un activist pasionat, care nu și-a pierdut niciodată speranța pentru lume.”
Un „activist liberal de-a lungul întregii vieți”, în ultimii ani din viață Wexler și-a îndreptat atenția spre sensibilizarea opiniei publice cu privire la lipsa de somn și la orele lungi de muncă din industria cinematografică, activitate ce a culminat cu documentarul Who Needs Sleep? (2006), care „a analizat surmenajul de rutină al echipelor de filmare de la Hollywood”. Într-un articol la persoana întâi publicat în HuffPost, Wexler a scris: „Nu există nimic ce iubesc mai mult decât să fac filme. Dar sănătatea colegilor mei de breaslă și a cetățenilor este mai importantă decât orice de pe marele ecran.”
Viața personală Wexler era uneori cunoscut sub porecla „Pete”.
Wexler s-a căsătorit cu actrița americană Rita Taggart în 1989. A avut doi fii, o fiică, patru nepoți și o strănepoată.
Decesul Wexler a murit în somn la vârsta de 93 de ani, pe 27 decembrie 2015, la locuința sa din Santa Monica, California.
Moștenirea Șase dintre filmele la care a lucrat au fost incluse în Registrul Național de Film pentru valoarea lor „culturală, istorică sau estetică semnificativă”: Who's Afraid of Virginia Woolf? (introdus în 2013), Days of Heaven (2007), Medium Cool (2003), In the Heat of the Night (2002), American Graffiti (1995) și One Flew Over the Cuckoo's Nest (1993).
În septembrie 2016, George Lucas a creat catedra subvenționată „Haskell Wexler” în Documentar în cadrul Școlii de Arte Cinematografice a USC. Primul titular al catedrei „Wexler” este Michael Renov, vicedecan pentru afaceri academice în cadrul SCA și profesor în Departamentul de Studii Cinematografice și Media „Bryan Singer”.
Filmografie Director de imagine
America, America! (1963) Cui i-e frică de Virginia Woolf? (1966) În arșița nopții (1967) Conversația (1974) Zbor deasupra unui cuib de cuci (1975) Adevărata glorie (1976) Întoarcerea acasă (1978) Bărbatul care iubea femeile (1983)
Regizor
The Living City (1953) The Bus (1965) Medium Cool (1969) Brazil: A Report on Torture (1971) Introduction to the Enemy (1974) War Without Winners (1978) No Nukes (1980) Latino (1985)
Scenarist
The Bus (1965) Medium Cool (1969) Latino (1985)
Actor
Visions of Light (1992) Rosy-Fingered Dawn (2002) The Big Empty (2005) Cinematographer Style (2006) Manufacturing Dissent (2007) Battle in Seattle (2007)