Partidul Nou (în maghiară Új Párt) a fost o formațiune politică ultranaționalistă de scurtă durată din Regatul Ungariei în perioada Dublei Monarhii, activă la începutul secolului al XX-lea. Fondat și condus de fostul prim-ministru Dezső Bánffy, partidul a îmbinat naționalismul maghiar radical, șovinismul îndreptat împotriva minorităților etnice din Ungaria și politicile agresive de maghiarizare forțată cu loialitatea față de cadrul constituțional stabilit prin Compromisul austro-ungar din 1867 (platforma „'67-istă”).

Ca membru al coaliției Opoziția Unită, partidul a participat la alegerile parlamentare din 1905, obținând 13 mandate în Camera Reprezentanților înainte de a se autodizolva în martie 1906.

Istoric Context și înființare După pierderea funcției de prim-ministru al Ungariei în februarie 1899, Dezső Bánffy a demisionat din parlament o săptămână mai târziu, la 2 martie 1899. Numit în prestigioasa demnitate nobiliară de mare maestru al curții (în maghiară főudvarmester), Bánffy s-a retras temporar din politica de partid de zi cu zi, deși a rămas activ în viața publică în calitate de membru de drept al Camerei Magnaților.

În martie 1904, Bánffy a demisionat din funcția de maestru al curții pentru a reveni în arena politică activă. La sfârșitul aceleiași luni, a fondat Partidul Nou. La scurt timp după aceea, a reușit să revină în Camera Reprezentanților în urma câștigării unor alegeri parlamentare parțiale în prima circumscripție electorală din Szeged.

Ideologie și activitatea parlamentară Din punct de vedere doctrinar, Partidul Nou reflecta viziunile lui Bánffy, considerat de contemporani drept „cel mai șovin maghiar”. Partidul promova obiective naționaliste radicale, militând pentru asimilarea și maghiarizarea agresivă a minorităților naționale prin orice mijloace posibile și solicitând renegocierea fundamentală a relațiilor economice și politice dintre Ungaria și Austria.

Spre deosebire de alte mișcări contemporane de independență sau naționaliste radicale, Partidul Nou s-a remarcat prin atașamentul față de structura dualistă consfințită de Compromisul din 1867. Din punct de vedere constituțional în spectrul politic al epocii, această poziționare plasa formațiunea pe aripa stângă spre extrema stângă a politicii maghiare (nu are legătură cu sensul modern - cei care susțineau compromisul erau considerați de dreapta, iar opoziția naționalistă de stânga).

Pe lângă Bánffy, partidul a atras personalități publice și intelectuali de marcă, în special pe renumitul zoolog István Apáthy, care a jucat un rol conducător în redactarea programului politic detaliat al partidului.

La revenirea în parlament, Bánffy a intrat imediat în conflict deschis cu premierul István Tisza. Partidul Nou a devenit unul dintre cei mai vehemenți oponenți ai reformei regulamentului parlamentar inițiate de Tisza pentru a stopa obstrucția parlamentară a opoziției. La 18 noiembrie 1904, Tisza a impus măsura printr-o procedură controversată, rămasă în istorie ca „votul batistei”, declanșând o criză politică majoră. În semn de protest, mai mulți deputați ai Partidului Liberal de guvernământ au dezertat și au aderat la Partidul Nou.

În ziua următoare, la 19 noiembrie 1904, Partidul Nou a aderat oficial la alianța Opoziția Unită. Atât Bánffy, cât și colegul său de partid Károly Eötvös — jurist renumit pentru apărarea cu succes a acuzaților evrei în afacerea Tiszaeszlár din 1883 — au fost aleși în comitetul executiv al coaliției de opoziție.

Spre deosebire de alte formațiuni ultranaționaliste din Europa Centrală și de Est, Partidul Nou a respins antisemitismul. În mandatul său de premier, Bánffy promovase emanciparea și egalitatea religioasă deplină a iudaismului cu confesiunile creștine (Legea XLII/1895), considerându-i pe evrei „maghiari de religie mozaică”. Într-un interviu acordat în 1903 unei publicații evreiești, acesta a rezumat poziția sa prin sintagma: „Cei care sunt cu noi, sunt noi”.

Alegerile din 1905 și bastionul transilvănean Alegerile legislative din 1905 au adus o victorie istorică pentru Opoziția Unită, punând capăt unei guvernări de trei decenii a Partidului Liberal. Partidul Nou a obținut 13 locuri în Camera Reprezentanților (reprezentând 3,15% din mandatele forului legislativ) și a intrat la guvernare ca parte a majorității coaliției.

Partidul a obținut însă rezultate modeste la nivel național, în ciuda votului cenzitar care favoriza masiv nobilimea maghiară și defavoriza puternic minoritățile etnice. Principalul bastion electoral al partidului a fost Transilvania, regiune unde a fost aleasă mai mult de jumătate din fracțiunea sa parlamentară. Acest succes s-a datorat în mare măsură nobilimii maghiare locale, care se opunea ascensiunii mișcării naționale românești reprezentate de Partidul Național Român (PNR). Circumscripțiile transilvănene câștigate au fost: Székelyudvarhely – Zoltán Szakáts Székelykeresztúr – Endre Gyárfás Szamosújvár – László Dániel Kolozsvár – Miklós Wesselényi Jr. și Mór Pisztóry Sepsiszentgyörgy – István Bene Csíkszentmárton – Ignác Bartha

Printre ceilalți parlamentari aleși din partea partidului s-au numărat Dezső Bánffy, Miklós Bánffy, Károly Eötvös, János Hock, Ferenc Óvári și Kálmán Szabó.

Dizolvarea În timpul dezbaterilor ulterioare din cadrul coaliției de guvernare, Bánffy a cerut ca disputele privitoare la armată și reformele controversate din cadrul Armatei Austro-Ungare să fie lăsate deoparte, argumentând că eforturile guvernării ar trebui concentrate prioritar pe maghiarizarea populațiilor nemaghiare. Această abordare l-a adus într-un conflict acut cu ceilalți parteneri din Opoziția Unită, care condiționau guvernarea de obținerea unor concesii naționale militare majore din partea monarhului.

În martie 1906, conducerea Opoziției Unite l-a exclus oficial pe Bánffy din alianță. În loc să își urmeze liderul într-o nouă perioadă de izolare politică, parlamentarii și membrii Partidului Nou au hotărât dizolvarea formațiunii. Majoritatea foștilor membri au trecut ulterior la Partidul Independenței și al '48, în timp ce alții s-au dispersat către alte grupări politice.

Rezultate electorale Camera Reprezentanților Alegeri Mandate obținute +/− Ponderea mandatelor Statut Observații 1905 13 3,15% La guvernare Parte din alianța Opoziția Unită

Membri notabili István Apáthy – zoolog, profesor universitar și teoretician politic, autor al programului partidului Dezső Bánffy – fost prim-ministru al Ungariei (1895–1899), fondatorul și președintele partidului Miklós Bánffy – scriitor, politician, ulterior ministru al afacerilor externe al Ungariei Károly Eötvös – jurist, scriitor și om politic János Hock – preot catolic, scriitor și om politic Miklós Wesselényi Jr. – om politic și membru al Camerei Magnaților

Note

Categorie:Fondări în 1904 Categorie:Desființări în 1906 Categorie:Partide istorice din Ungaria Categorie:Istoria Transilvaniei Categorie:Șovinism Categorie:Naționalism maghiar