Războiul Schmalkaldic (în ) este denumirea dată conflictului desfășurat în anii 1546 și 1547, în care s-au confruntat forțele militare ale împăratului Carol Quintul, comandate de ducele Fernando Álvarez de Alba și ducele Mauriciu de Saxonia, și cele ale Ligii de la Schmalkalden (alianța principilor și orașelor imperiale protestante). Împăratul urmărea împiedicarea răspândirii protestantismului în Sfântul Imperiu Roman și consolidarea puterii imperiale în raport cu stările imperiale.
Ostilitățile militare, începute inițial în sudul teritoriilor germane, s-au desfășurat în ducatele Saxonia și Turingia. După capturarea celor doi conducători ai Ligii de la Schmalkalden, principele elector Ioan Frederic de Saxonia și landgraful Filip I de Hessa, războiul s-a încheiat cu victoria împăratului Carol Quintul. Liga de la Schmalkalden, fondată pe 27 februarie 1531, a fost dizolvată.
Context istoric miniatura|Ducele Ioan Frederic de Saxonia (portret de Lucas Cranach cel Tânăr, 1578) Până în 1530 reforma protestantă se extinsese în multe teritorii și orașe libere ale Sfântului Imperiu Roman intensificând problema statutului juridic al protestantismului. Conform opiniei predominante la acea vreme, împăratul romano-german trebuia să împiedice răspândirea în imperiu a credinței protestante, considerată ca fiind o erezie. Pentru a contracara eficient un posibil atac militar al împăratului, mai mulți principi protestanți și orașe protestante s-au unit pe 27 februarie 1531 într-o alianță defensivă numită Liga de la Schmalkalden. Printre membri alianței s-au numărat principele elector Ioan Frederic de Saxonia, landgraful Filip I de Hessa, ducii Filip de Brunswick-Grubenhagen și Ernest de Brunswick-Lüneburg și unsprezece orașe imperiale libere. Predecesoarea acestei alianțe a fost Liga de la Torgau, care a funcționat doar la nivel regional în teritoriile germane nordice și nu a devenit niciodată activă din punct de vedere militar. miniatura|Landgraful Filip de Hessa (1534, Fundația Wartburg) Pentru împăratul Carol Quintul restabilirea unității religioase în imperiu, prin mijloace pașnice sau prin forță, era o preocupare centrală. Pe lângă motivele religioase, motivele politice au jucat de asemenea un rol important: fragmentarea confesională a imperiului întărea puterea stărilor imperiale în detrimentul autorității centrale imperiale. În plus, ideea imperiului romano-german avea o puternică componentă religioasă. Așadar, respingerea vechii Biserici catolice punea sub semnul întrebării legitimitatea titlului său imperial. În schimb, principii protestanți și orașele protestante își sporiseră semnificativ baza puterii politice și economice prin încorporarea posesiunilor Bisericii. Pe lângă recunoașterea oficială a denominațiunii lor, interesul lor principal era protejarea juridică a acestor expansiuni teritoriale. Bastian Gillner scrie: „O confesiune protestantă devenise instrumentul de apărare a autonomiei nobilimii împotriva conducătorilor teritoriali și ecleziastici, pentru a-i ține pe oficialii acestora în afara teritoriilor și a intensifica puterea nobilimii de a-și controla propriile afaceri acolo.”Bastian Gillner: Die Wölfe des falschen Evangeliums. Münsterischer und vestischer Adel im konfessionellen Zeitalter. în: Westfälische Zeitschrift, 2010, p. 69.
Împăratul Carol Quintul era de asemenea, rege al Spaniei și conducător al altor teritorii aflate în uniune personală și, prin urmare, rareori se afla în imperiu. Acest fapt a permis stărilor imperiale, aliate în Liga de la Schmalkalden, să-și extindă influența și să câștige de partea ei mai mulți principi și orașe. În plus, împăratul era implicat în războaiele Italiei împotriva Franței și în războiul împotriva otomanilor în Ungaria, având prin urmare, nevoie de sprijinul militar și financiar al tuturor stărilor imperiale. Astfel, a fost forțat să facă concesii politice și religioase protestanților (de exemplu prin Pacea religioasă de la Nürnberg în 1532 și Reconcilierea de la Frankfurt în 1539). miniatura|Ducele Mauriciu de Saxonia (portret de Lucas Cranach cel Tânăr, 1578) Începutul anilor 1540 a adus o înstrăinare treptată între membrii ligii, care a paralizat din ce în ce mai mult activitatea alianței.
Pregătiri de război După ce Carol al V-lea a reușit să pună capăt conflictului cu Franța prin Pacea de la Crépy în 1544 și a negociat un armistițiu cu otomanii, el a avut libertatea în politica externă de a aborda activ chestiunea religioasă din imperiu. Inițial, împăratul spera să restabilească unitatea religioasă printr-un conciliu sau o serie de discuții. Poziția ireconciliabilă a ambelor părți și promisiunea papei de a furniza 10 000 de soldați și 500 de cavaleri timp de patru luni în caz de război împotriva protestanților, precum și de a sprijini financiar campania militară, l-au convins pe împărat de posibilitatea de a învinge militar Liga de la Schmalkalden.Kohler: Karl V., p. 296.
La Dieta imperială de la Worms în primăvara anului 1545, împăratul a promis negocieri și i-a îndemnat pe protestanți să participe la viitorul Conciliu de la Trento. Totuși, Carol Quintul a folosit dieta pentru a stabili contacte cu potențiali aliați în vederea iminentului război. Dieta de la Regensburg, în iunie anul următor, a fost marcată de confruntări. Chiar înainte de sfârșitul dietei, umbrit de zvonuri despre recrutarea trupelor și intenția de război, protestanții au părăsit discuțiile.Olaf Mörke: Die Reformation: Voraussetzungen und Durchsetzung, p. 57.
Împăratul a folosit și această dietă pentru a negocia cu potențialii aliați. Pe 7 iunie 1546 el a semnat un tratat cu papa Paul al III-lea și, în aceeași zi, un acord cu ducele bavarez. Deși Bavaria a rămas neutră, s-a angajat să asigure provizii și muniții armatei imperiale, iar împăratul a promis ducelui câștiguri teritoriale, posibilitatea acordării demnității de Palatin Elector și căsătoria unui prinț bavarez cu una dintre fiicele fratelui său, viitorul împărat Ferdinand I.Schnabel-Schüle: Die Reformation 1495 – 1555, p. 203.
Pe 19 iunie împăratul a încheiat un tratat cu ducele protestant, Mauriciu de Saxonia din Casa de Wettin, ale cărui teritorii aveau o importantă valoare strategică în războiul împotriva principelui elector al Saxoniei. Ducele a promis neutralitate, iar împăratul a reușit să câștige de partea sa alți principi protestanți, între care margraful Johann de Brandenburg-Küstrin, ducele Erich de Brunswick și margraful Albert al II-lea Alcibiades de Brandenburg-Kulmbach.Kohler: Karl V., p. 299.
Pe 4 iulie 1546 cei doi conducători ai Ligii de la Schmalkalden, ducele Ioan Frederic și landgraful Filip, care nu cunoșteau stadiul pregătirilor împăratului pentru război, s-au întâlnit la Ichtershausen pentru a negocia modul în care alianța trebuia să gestioneze conflictul iminent cu împăratul. Ei au căzut de acord că împăratul avea resurse financiare mai mari și, prin urmare, putea ridica o armată mai puternică, dar că alianța protestantă își putea mobiliza trupele mai rapid decât împăratul și au decis să poarte un război preventiv.
Desfășurarea războiului
Campania Dunării (iulie – noiembrie 1546) La începutul lunii iulie 1546 orașele imperiale din sudul teritoriilor germane și principii alianți au adunat o armată de 12 000 de oameni în câteva zile. În fruntea lor se afla Sebastian Schertlin de Burtenbach. O altă oaste de 16 000 de pedestrași și 5000 de cavaleri s-au adunat în Turingia. La acea vreme, Carol Quintul avea sub comanda sa puțin peste 1000 de oameni, dar trupe din Olanda, Italia și Ungaria urmau să i se alăture.Friedrich Wilhelm Hassencamp: Hessische Kirchengeschichte seit dem Zeitalter der Reformation, p. 646. miniatura|Consiliu de război în timpul Campaniei Dunării (xilografie în „Cartea de război a lui Reinhart cel Bătrân, conte de Solms și stăpân al Müntzenberg” ,1549; Solms era mareșal imperial) Planul lui Schertlin era să tulbure recrutarea trupelor imperiale și să împiedice apropierea celor care urmau să se alăture împăratului. În acest scop armata protestantă, din sudul teritoriilor germane, a pornit spre Füssen pe care l-a ocupat pe 10 iulie 1546. Împăratul s-a retras cu mica sa armată pe teritoriul bavarez, spre Regensburg. Ducele Wilhelm al IV-lea de Bavaria și-a declarat neutralitatea. Liga, care dorea să împiedice intervenția Bavariei catolice de partea împăratului, a oprit armata lui Schertlin la granița bavareză.
Schertlin plănuia acum să avanseze mai spre sud. Scopul era împiedicarea apropieri trupelor imperiale și papale din Italia, prin ocuparea Tirolului și a trecătorilor alpine. Dar Consiliul de Război al ligii s-a opus. Oficial, arhiducele Ferdinand al Austriei a rămas și el neutru, și nici protestanții nu doreau să provoace intervenția sa în conflict. Aceasta i-a oferit împăratului timp pentru a-și aduna trupele sub protecția neutralității bavareze.
În iunie 1546 împăratul a pronunțat interdicția imperială pentru cei doi lideri protestanți ai ligii, Ioan Frederic de Saxonia și Filip de Hessa.Walter Kleindel: Die Chronik Österreich, p. 189. Justificarea a fost capturarea ilegală a ducelui Henric al II-lea de Brunswick-Wolfenbüttel, unul dintre ultimii principi catolici din nordul imperiului, lângă Bierberg în 1545, de către trupele protestante. Intenția strategică din spatele acestei declarații era evidentă, însă împăratul spera ca astfel să-i convingă pe unii principi și unele orașe protestante să încalce alianța.Schnabel-Schüle: Die Reformation 1495 – 1555, p. 204.
Spre sfârșitul lunii iulie, trupele protestante și-au unit forțele lângă Donauwörth cu trupele aliaților din teritoriile nordice care veneau din Erfurt. Armata ligii era formată acum din aproximativ 7000 de cavaleri și 50 000 de pedestrași. Împăratul avea 5000 de cavaleri și 30 000 de pedestrași,Kohler: Karl V., pp. 301-302. dar oastea sa a continuat să crească constant. Protestanții trebuiau să acționeze, însă consiliul lor de război fiind divizat, era dificil să se decidă modul de a acționa.
Pe 24 august trupele imperiale și-au așezat tabăra lângă fortăreața bavareză Ingolstadt. Landgraful Filip insista pentru o bătălie decisivă. Împăratul știa că poate câștiga timp și nu s-a angajat în luptă. În schimb, a ales o poziție avantajoasă pentru trupele sale, având în spate fortăreața. Armata protestantă nu a îndrăznit să atace poziția bine protejată și, prin urmare, a ridicat asediul orașului după câteva zile. Probabil și neutralitatea bavareză a jucat un rol în această decizie.Friedrich Wilhelm Hassencamp: Hessische Kirchengeschichte seit dem Zeitalter der Reformation, p. 648.
La mijlocul lunii septembrie s-a alăturat armatei imperiale și armata lui Maximilian de Egmond, care se adunase lângă Aachen pe 31 iulie. Era formată din aproximativ 17 000 de oameni.Kohler: Karl V., pp. 301-302. În această perioadă, armata imperială devenise aproape la fel de numeroasă ca cea a ligii. Forțele imperiale, anterior destul de pasive, au preluat inițiativa, îndreptându-se spre Nördlingen. Armata protestantă nu a putut decât să le urmeze. Pe 4 octombrie oastea aliaților protestanți a încercat să-l provoace pe împărat la o nouă luptă lângă Nördlingen, dar încă o dată acesta a evitat o bătălie decisivă. miniatura|Harta Principatului electoral Saxonia (roșu) și a Ducatului Saxoniei (galben)