Petru Duka de Kádár (în , ) a fost un mare proprietar de pământ din Banat de origine aromână și membru al Camerei Magnaților Maghiari.

Biografie Origine și familie Petru făcea parte din Familia Duka de Kádár. Originile familiei se leagă de orașul Moscopole (astăzi în Albania), un important centru cultural și comercial aromân din secolul al XVIII-lea. Din cauza invaziilor și a persecuțiilor otomane repetate, negustorul Mihai Duka a emigrat în copilărie alături de familie prin Peninsula Balcanică, stabilindu-se la Osijek (Eszék), în Slavonia.

La Osijek, Mihai Duka a dezvoltat o afacere comercială prosperă, făcând comerț cu mătase și produse de lux între Imperiul Otoman și Europa Centrală. La 26 iulie 1792, împăratul Francisc al II-lea i-a acordat lui Mihai Duka, soției sale Julia Lallos, copiilor și descendenților acestora o diplomă de noblețe, împreună cu o stemă de familie, ca recunoaștere a contribuțiilor aduse economiei imperiale și a vitejiei militare demonstrate de fiul său, Petru Duka, în campaniile militare.

Petru a fost ridicat, în 1815, la rangul de baron al Boemiei, iar, în 1816, a primit și titlul de baron maghiar. Cum Petru nu a avut urmași direcți, titlul de baron a fost moștenit de fratele său mai mare, Nicolae. Acesta a avut mai mulți copii: Gabriel, Petru II, Nicolae, Gheorghe, Ștefan, Maria și Iulia.

Petru (sau Petru III) a fost al treilea fiu al lui Ștefan (István) Duma și al Elisabetei Nikolics, de origine sârbă. Unul din frații săi mai mari a fost baronul Emil Duka, tatăl diplomatului Géza Duka de Kádár.

Activitate politică

Petru Duka nu a fost un politician remarcabil și nu s-a distins printr-o activitate notabilă. A fost membru ereditar al Camerei Magnaților din 1861 până în 1884.

A fost descris în presa vremii ca un gentilom discret, apreciat în rândul aristocrației maghiare.

El a vândut moșia Cadăr în 1878, fiind cumpărată de baronul Mihály Nikolics, fiul baronului Fedor Nikolics. El a vândut ulterior moșia lui Emil Duka, văr al lui Petru și tatăl diplomatului Géza Duka.

Deces Petru Duka a decedat la data de 17 ianuarie 1902, în Bocsar, în timp ce se afla în vizită la baronul Iván Baich. A fost înmormântat în capela familiei din cimitirul ortodox din Cadăr.

Note

Categorie:Nașteri în 1838 Categorie:Decese în 1902 Categorie:Decese pe 17 ianuarie Categorie:Aromâni Categorie:Moșieri români Categorie:Nobili maghiari Categorie:Bănățeni