Ausonia. Caete trimestriale de poezie italiană a fost o revistă în exclusivitate de poezie italiană apărută la Focșani (1932-1933), apoi la Cluj (1934), redactor și traducător Pimen Constantinescu.
Istoric Ausonia (numele poetic al Italiei protoistorice, invocând țara ausonilor și pe străbunul Lațiu a reprezentat o colecție de poezii italiene în traduceri românești. A fost fondată în iunie 1932, la Focșani, de către Pimen Constantinescu, unul dintre primii italieniști români, fiind scrisă în întregime de acesta, fiind totodată directorul ei, redactorul, corectorul, traducătorul, dar și difuzorul revistei.
Preludiul Ausoniei l-a constituit traducerea de către Pimen Constantinescu a poemului Paulo Ucello al poetului italian Giovanni Pascoli. Aceasta a apărut în revista Căminul din Focșani, apoi în broșură, fiind apreciată de savantul Ramiro Ortiz și de Simion Mehedinți pentru numeroasele note, referințele la opera pascoliană și la exegeții ei și studiul amănunțit asupra poemului însuși.G. Nistor. O revistă de poezie italiană: “Ausonia”. În Transilvania, 1988, an 49, nr. 3, p. 45.
Prezentare Au apărut 5 numere, fiecare conținând și câte un buletin bibliografic pentru diferite cărți și reviste românești și italiene.
Primul număr al Ausoniei a fost închinat, în întregime, poetului Giovanni Pascoli, comemorând 20 de ani de la moartea acestuia (6 aprilie 1912) și conținea traducerile a trei dintre Poemele conviviale: Orbul din Chios, Somnul lui Odiseu și Alexandros, cu adnotări amănunțite, precedate de prezentarea monografică a poemelor, indici bibliografici, note și bibliografie românească.
În al doilea număr a fost tradus integral un volum, Cartea Marei, semnat de Ada Negri, premiat de Academia Italiei în 1931. Revista se deschidea cu un studiu despre poezia feminimă italiană, conținea mai apoi o prezentare monografică a vieții și activității Adei Negri, indici, anexe.
Următorul număr dublu a prezentat alți doi poeți italieni: Pietro Mignosi și Gino Novelli cu Poeme Creștine. Conținea poezii traduse în forma originalului, cu portret, introduceri și bibliografie italo-română.
Numărul cinci a fost dedicat lui Gabriele d'Annunzio, poet ce și-a petrecut copilăria, între 1856-1874, la Brăila.
Datorită impasului financiar, revista și-a încetat apariția, dar autorul său și-a continuat munca de traducător al unor poeți italieni în românește, dar și publicând traduceri din poeți români în reviste italiene.
Note
Bibliografie
Dunăreanu, Elena. Presa românească sibiană (1851-1968). s.n., Sibiu, 1969.
Categorie:Fondări în 1932 Categorie:Desființări în 1934 Categorie:Periodice fără ISSN din România Categorie:Periodice interbelice Categorie:Periodice românești