thumb|Blazonul lui George de Brandenburg-Ansbach George de Brandenburg-Ansbach (în ; ), cunoscut și sub numele de George cel Pios (în germană Georg der Fromme), a fost un margraf de Brandenburg-Ansbach aparținând ramurii protestante a Casei de Hohenzollern.

Tinerețea George s-a născut în Ansbach, fiind al doilea dintre cei opt fii ai margrafului și ai , fiica lui Cazimir al IV-lea al Poloniei și a Elisabetei de Habsburg. Prin intermediul mamei sale, era înrudit cu curtea regală din Buda. A intrat în slujba unchiului său, regele Vladislav al II-lea al Boemiei și Ungariei, locuind la curtea acestuia din 1506. Regele l-a primit ca fiu adoptiv, i-a încredințat în 1515 Ducatul de Oppeln, iar în 1516 l-a făcut membru al guvernului tutelar instituit pentru Ungaria și tutore al fiului său, Ludovic al II-lea al Ungariei și Boemiei. În 1521, a încheiat o înțelegere cu Petar Keglević și s-a retras din Ungaria și Croația; această înțelegere, acceptată de Ludovic al II-lea în 1526, nu a fost însă acceptată de împăratul romano-german Ferdinand I decât în 1559.

Cariera politică

Teritorii și influență La curtea regală a Ungariei existau două partide care se confruntau: partidul maghiar sub conducerea lui Zápolya și partidul german sub conducerea lui George de Brandenburg, a cărui autoritate a fost sporită prin achiziționarea ducatelor Ratibor și Oppeln, prin tratate ereditare cu ducii respectiv,i și a teritoriilor Oderberg, Beuthen și Tarnowitz ca garanții din partea regelui Boemiei, care nu își putea achita datoriile.

Prin însușirea ulterioară a Ducatului de Jägerndorf, George a intrat în posesia întregii Silezii Superioare. Ca proprietar și creditor ipotecar al acestor teritorii, el a pregătit calea pentru introducerea Reformei Protestante, atât aici, cât și în Franconia sa natală. Mai devreme decât orice alt prinț german sau orice alt membru al Casei de Hohenzollern, inclusiv chiar și fratele său mai mic, Albert, Marele Maestru al Ordinului Teutonic, și-a îndreptat ochii și inima către noua credință care venea de la Wittenberg .

Convertirea Primele scrieri reformatoare care apăruseră deja l-au câștigat pe George de Brandenburg-Ansbach pentru cauza evanghelică. Puternica mărturie de credință a lui Martin Luther la Dieta de la Worms din 1521 a lăsat o impresie de neșters asupra minții sale, iar predicile viguroase ale predicatorilor evanghelici de la amvoanele Sfântului Laurențiu și Sfântului Sebald din Nürnberg, în timpul dietei de acolo din 1522, au adâncit această convingere. De asemenea, studiul traducerii Noului Testament de către Luther, apărută în 1522, i-a stabilit credința ca pe o convingere personală. Mai mult, el a intrat în corespondență cu Luther, discutând cu acesta cele mai importante probleme de credință, iar în 1524 l-a întâlnit personal în timpul negocierilor privind secularizarea de către fratele său Albert a statului Prusia, aparținând Ordinului Teutonic, transformat în Ducatul secular al Prusiei.

După urcarea pe tronul Ungariei a regelui Ludovic al II-lea, George a fost ajutat în eforturile sale de reformare de către regina Maria, sora lui Carol al V-lea și a lui Ferdinand I, care era înclinată favorabil spre noua doctrină. Ca sfetnic al tânărului rege, George a susținut cu fermitate cauza noii evanghelii împotriva influențelor și intrigilor adversarilor săi clerici și a împiedicat cu succes măsurile lor violente. Relația sa cu ducele Frederic al II-lea de Liegnitz, Brieg și Wohlau și cu ducele Carol I de Münsterberg - Oels, care amândoi admiseseră Reforma în teritoriile lor, a contribuit la răspândirea noii interpretări a Evangheliei. Însă influența sa personală, energia și spiritul său practic au fost cele care au introdus noua doctrină și au fondat o nouă viață evanghelică și bisericească. El a depus eforturi pentru a asigura predicatori ai noii evanghelii din Ungaria, Silezia și Franconia și a încercat să introducă ordinul bisericesc Brandenburg-Nürnberg, care își găsise deja acceptarea în teritoriile francone.

Reforma în Franconia În ținuturile ereditare Brandenburg-Ansbach din Franconia, unde împreună cu fratele său mai mare, Cazimir de Brandenburg-Kulmbach, preluase regența în locul tatălui lor, a întâmpinat dificultăți mai mari, deși spiritul popular era înclinat spre Reformă. Datorită căsătoriei sale cu o prințesă bavareză și a comenzii militare pe care o deținea în serviciul imperial, fratele său s-a aliat mai strâns cu vechea biserică și a rezistat noilor eforturi de reformare. Însă presiunea nobilimii l-a obligat curând pe Cazimir de Brandenburg-Kulmbach să permită predicarea conform doctrinei lui Luther, deși a asigurat păstrarea vechilor ceremonii bisericești, chiar și a celor care erau contrare noii credințe.

George a protestat împotriva unor astfel de jumătăți de măsură și și-a arătat nemulțumirea față de rezoluțiile fără convingere ale adunării de stat din octombrie 1526. Abia după moartea fratelui său, devenind unic conducător, a putut întreprinde și duce la bun sfârșit cu succes reforma în teritoriile francone, cu ajutorul unor consilieri precum Johann von Schwarzenberg și prin noile rezoluții ale adunării de stat din Brandenburg-Ansbach (1528). În același timp, George a menținut corespondența cu Luther și Philipp Melanchthon, discutând probleme precum evanghelizarea mănăstirilor, utilizarea proprietăților mănăstirești în scopuri evanghelice și, în special, înființarea de școli inferioare pentru popor și a de școli superioare pentru educația tinerilor talentați în slujba bisericii și a statului. El a confiscat din bisericile și mănăstirile catolice de pe domeniile sale tot aurul și argintul lor, vasele, potirele, perlele, bijuteriile, imaginile și veșmintele prețioase. George a folosit 50.000 de florini din venituri pentru a achita datoriile de jocuri de noroc și alte obligații ale lui Cazimir și l-a înzestrat pe fiul său, Frederic, cu beneficii ecleziastice cu un venit total de 190.000 de florini. El a încercat să câștige, prin corespondența sa continuă cu Luther și alți reformatori precum Urbanus Rhegius, oameni eficienți pentru predicarea Evangheliei și pentru organizarea bisericii evanghelice. Colaborând cu Conciliul de la Nürnberg, a lucrat pentru instituirea unei vizite pastorale, după modelul celei din Electoratul Saxoniei, din care, după repetate revizuiri și modificări, a fost dezvoltată ordinea bisericească din Brandenburg-Nürnberg din 1533. După introducerea sa în Nürnberg și în teritoriile sale din Franconia, aceasta a fost introdusă și în domeniile lui George din Silezia Superioară.

Influența dincolo de teritoriile sale Influența lui George s-a manifestat și în dezvoltarea Reformei germane în ansamblu. Când s-a avut în vedere o uniune a bisericilor evanghelice din Germania, ca mijloc de îmbunătățire a apărării împotriva măsurilor de represalii ale Bisericii Romano-Catolice, George a avut o întâlnire cu electorul Ioan de Saxonia la Schleitz în 1529, unde au convenit asupra anumitor articole de credință și confesiune care urmau să fie elaborate de Luther; sarcina a fost executată în cele șaptesprezece articole de la Schwabach, pe baza celor cincisprezece teze ale Colocviului de la Marburg .

Dar nici la Convenția de la Schwabach, nici la cea de la Schmalkalden, George nu a aprobat rezistența armată împotriva împăratului și a partidului său, nici măcar în autoapărare. S-a opus energic împăratului la Dieta de la Augsburg din 1530, când împăratul a cerut interzicerea predicării evanghelice. Regele Ferdinand i-a făcut lui George cele mai atrăgătoare oferte de posesiuni sileziene dacă acesta îl susținea pe împărat, dar acesta le-a respins cu fermitate. Alături de electorul Saxoniei, el se află pe primul loc printre principii care au apărat credința reformată. După moartea vărului său, Ioachim I, care era un catolic strict, el i-a ajutat pe fiii săi în introducerea Reformei în teritoriile Electoratului de Brandenburg . A participat la colocviul religios de la Regensburg din 1541, unde electorul Joachim al II-lea a făcut o ultimă încercare de a atenua diferențele dintre catolici și luterani și, împreună cu nepotul său, a solicitat cooperarea lui Luther. Dieta de la Regensburg a fost ultima întâlnire religioasă la care a participat.

El este una dintre figurile din pictura Omagiu prusac, realizată de Jan Matejko.

Familie și copii George a fost căsătorit de trei ori. Prima sa căsătorie a fost cu Beatrice de Frangepan (1480 – ) la 21 ianuarie 1509 la Gyula; din această căsătorie nu a avut copii.

A doua căsătorie a lui George a avut loc pe 9 ianuarie 1525, cu Hedwig de Münsterberg-Oels (1508–1531), fiica lui Carol I de Münsterberg-Oels; din căsătoria lor au rezultat două fiice:

Anna Maria de Brandenburg-Ansbach (28 decembrie 1526 – 20 mai 1589); căsătorită cu Christoph, Duce de Württemberg, în 1544 Sabina de Brandenburg-Ansbach (12 mai 1529 – 2 noiembrie 1575); căsătorită cu Ioan George, elector de Brandenburg .

A treia sa soție a fost Emilie de Saxonia (27 iulie 1516 – 9 martie 1591), fiica lui Henric al IV-lea, Duce de Saxonia, și a Caterinei de Mecklenburg, cu care s-a căsătorit la 25 august 1533. Din această căsătorie au rezultat următorii copii:

Sofia de Brandenburg-Ansbach (23 martie 1535 – 12 februarie 1587), căsătorită cu Henric al XI-lea de Legnica la 11 noiembrie 1560. Barbara de Brandenburg-Ansbach (17 iunie 1536 – iunie 1591) Dorothy Catherine de Brandenburg-Ansbach (1538–1604); căsătorită în 1556 cu Henric al V-lea de Plauen, burgraf de Meissen . George Frederick (1539–1603), care a devenit margraf de Brandenburg-Ansbach și regent al Ducatului Prusiei .

Note

Bibliografie

Legături externe

Categorie:Decese în 1543 Categorie:Nașteri în 1484 Categorie:Luterani germani Categorie:Casa de Hohenzollern Categorie:Oameni din Ansbach