Revoluția buștenilor (în ) a fost o insurecție care a început la 17 august 1990 în zone ale Republicii Croația locuite în proporție semnificativă de etnici sârbi. După izbucnirea acesteia a urmat un an de tensiuni, marcat de incidente armate de mică amploare și acte de sabotaj, înainte ca situația să escaladeze și să se transforme în Războiul de Independență al Croației.

Context În perioada 1988–1989, o serie de proteste de stradă desfășurate în Iugoslavia de susținătorii liderului sârb Slobodan Milošević au dus la înlăturarea guvernului Republicii Socialiste Muntenegru, precum și a conducerilor provinciilor sârbe Voivodina și Kosovo, acestea fiind înlocuite cu persoane loiale lui Milošević.Donia, p.44 Republicile iugoslave vestice, Slovenia și Croația, au reușit să reziste încercărilor de extindere a acestei mișcări pe teritoriile lor și s-au opus politicii lui Milošević.Magas&Zanic, p.10 La 8 iulie 1989, la Knin a avut loc un mare miting naționalist sârb, în cadrul căruia au fost afișate bannere care amenințau cu o intervenție a Armatei Populare Iugoslave (JNA) în Croația, precum și simboluri cetnice.Glaurdic, p.77Sell, p.116

La 14 mai 1990, generalul colonel Blagoje Adžić a dat ordin ca armamentul deținut de Apărarea Teritorială (TO) a fiecărei republici să fie relocat de la depozitele civile către cele militare. Adevărul motiv pentru această decizie a fost, conform lui Borisav Jović - președintele de atunci al Iugoslaviei, să dezarmeze Slovenia și Croația și să împiedice aceste republici sa își formeze propriile armate de apărare. Tot aceasta a declarat că această măsură a fost luată la cererea Republicii Serbia.Šurc, p.33 Acțiunea a lăsat Croația într-o poziție extrem de vulnerabilă față de presiunile venite de la Belgrad, ale cărui autorități au început să conteste tot mai deschis granițele Croației.Glaurdić, p.133

În iulie 1990, guvernul format în urma alegerilor parlamentare și câștigate de Uniunea Democrată Croată (HDZ) a introdus o serie de amendamente constituționale care prevedeau prin altele ca populația sârbă, care era anterior parte constituentă a Croației, să fie redusă la statutul de minoritate. Această schimbare a provocat un adevărat subiect de dispută. În același timp, adjectivul „Socialistă” a fost scos din nomenclatura oficială a Croației iar drapelul comunist a fost înlocuit cu simboluri naționaliste tradiționale.Biondich, p.205 O parte a populației sârbe a asociat aceste simboluri cu cele ale Statului Independent Croația (NDH), regim aliat Germaniei Naziste în timpul celui de-al Doilea Război Mondial,Halpern, p.52 deși carourile croate reprezentau un simbol istoric folosit oficial și în stema Republicii Socialiste Croația din cadrul IugoslavieiRamet, p.261.

În vara anului 1990, procesul de destrămare a Iugoslaviei era deja în desfășurare. Guvernul croat a adoptat o serie de măsuri considerate de mulți sârbi drept naționaliste și antisârbe, printre care eliminarea alfabetului chirilic sârb în învățământ și în mass-media.Bookman, p.247 Temeri legate de dispariția alfabetului chirilic au apărut încă din anii 1970 și s-au propagat de-a lungul anilor 1980 iar sârbii au perceput acest lucru ca pe o amenințare la identitatea lor națională.Greenberg, p.62Lilly, p.164

Blocade Sârbii locali au proclamat în vara anului 1990 Regiunea Autonomă Sârbă Krajina de Knin (SAO Kninska Krajina)Crnobrnja, p.152Uvalic, p.41 și au început să blocheze drumurile care legau Dalmația de restul CroațieiRaic, p.349. Baricadele au fost construite în principal din trunchiuri de copaci tăiați din pădurile din apropiere.Borogovac, p.52 Organizatorii erau înarmați cu arme furnizate de Milan Martić.Bugajski (2010), p.648 Deoarece acțiunea a fost desfășurată în timpul sezonului turistic estival și a întrerupt legăturile terestre cu Dalmația, aceasta a avut un impact economic negativ asupra turismului croat.

Liderii revoltei au susținut că populația sârbă era supusă presiunilor din partea autorităților croate și că revendicările lor vizau obținerea unor drepturi culturale, lingvistice și educaționale mai extinse. În aceeași perioadă, publicația sârbă Večernje novosti relata că „două milioane de sârbi” erau pregătiți să meargă în Croația pentru a lupta. Diplomați occidentali au apreciat că presa sârbă contribuia la amplificarea tensiunilor, în timp ce autoritățile croate au afirmat că „acțiunile făceau parte dintr-un plan de destabilizare a Croației...”

În cursul incidentelor asociate Revoluției Buștenilor s-au înregistrat și victime. În noaptea de 22 spre 23 noiembrie 1990, un vehicul al poliției croate a fost atacat cu focuri de armă în apropierea orașului Obrovac, iar polițistul Goran Alavanja, în vârstă de 27 de ani, a fost ucis.Dragojević, p.10 Ancheta nu a identificat în mod oficial autorii faptei, însă unele surse au indicat posibila implicare a unui grup condus de Simo Dubajić.

În luna decembrie 1990, municipalitățile Knin, Benkovac, Vojnić, Obrovac, Gračac, Dvor și Kostajnica au adoptat Statutul Regiunii Autonome Sârbe Krajina.Bugajski (1994), p.69

Între august 1990 și aprilie 1991 au fost raportate peste 200 de incidente armate între insurgenții sârbi și forțele de poliție croate.

Urmări La 16 martie 1991, Consiliul Național Sârb a proclamat independența Krajinei față de Croația.Pavkovic, p.129Cerna&Hwang, p.122 La 12 mai 1991 a fost organizat un referendum în cadrul căruia peste 99% dintre voturile exprimate s-au pronunțat în favoarea unirii cu Serbia.Jeffries, p.534

Ulterior, Adunarea Krajinei a declarat că „teritoriul SAO Krajina constituie parte integrantă a teritoriului unificat al Republicii Serbia”. Prima confruntare armată care a constituit începutul Războiului de Independență al Croației a avut loc la 31 martie 1991.Ramet, p.115

În 2006, în cadrul acordului de recunoaștere a vinovăției încheiat cu acuzarea, Milan Babić (lider al sârbilor din Croația) a depus mărturie împotriva lui Milan Martić (al doilea lider al sârbilor din Croația) în procesul acestuia desfășurat în fața Tribunalului Penal Internațional pentru fosta Iugoslavie (TPII). Babić a declarat că Martić îl „indusese în eroare pentru a accepta Revoluția buștenilor”. De asemenea, acesta a susținut că întregul război din Croația fusese „responsabilitatea lui Martić” și fusese „orchestrat de Belgrad”. Atât Babić, cât și Martić au fost condamnați de TPII pentru crime legate de epurarea etnică a croaților și a altor persoane de etnie non-sârbă din Krajina. Ulterior acesta s-a sinucis în timp ce își ispășea sentința.

Vezi și Destrămarea Iugoslaviei

Note

Bibliografie

Categorie:Conflicte militare în 1990 Categorie:Războiul de Independență al Croației Categorie:Destrămarea Iugoslaviei