Mateiu Ion Caragiale (n. 25 martie 1885, București – d. 17 ianuarie 1936, București) a fost un autor, istoric al heraldicii, poet și scriitor român. A fost primul fiu al dramaturgului român, Ion Luca Caragiale.
Biografie Mateiu Ion Caragiale s-a născut în data de 25 martie 1885, la București, fiul lui Ion Luca Caragiale și al Mariei Constantinescu. În anul 1889 tatăl său se căsătorește cu Alexandrina Burelly și își aduce fiul în noua familie. În adolescență, Mateiu își descoperă pasiunea pentru heraldică și pentru genealogie. Își căuta strămoșii pe care îi credea aristocrați.George Călinescu, Istoria literaturii române
În 1904 începe la Berlin studii de drept pe care le abandonează. În anul 1921, îi apare povestirea Remember, în revista Viața Românească. Din 1916 începe să lucreze la Craii de Curtea-Veche pe care o finalizează în 1928. Cartea apare la editura Cartea Românească în 1929. În același an, la 1 mai primește premiul Societății Scriitorilor Români (SSR).
În Agendă notează faptul că în februarie 1929 începe să lucreze la romanul Sub pecetea tainei, iar în octombrie la Soborul (Școala) în prima variantă țațelor.
Placheta de versuri Pajere a apărut postum, chiar în anul morții poetului. Aproape toate poeziile apăruseră în timpul vieții scriitorului ca mare parte a romanului Sub pecetea tainei. Textele sale heraldice, documentate și dezvoltate și însemnările istorice erau destinate uzului personal și n-au fost puse în valoare de scriitor.
La vârsta de 38 de ani, pe data de 22 iunie 1923, se căsătorește cu Maria Sion, una dintre fiicele poetului Gheorghe Sion, care era cu 25 de ani mai în vârstă decât Mateiu. Prilej prin care acesta își declară actul de naștere pierdut, întocmind unul nou, în care domiciliul mamei era indicat ca fiind Viena, iar locul nașterii, Tușnad. Acest mariaj i-a îndeplinit visul acestuia de a deveni proprietar de moṣie, în zona Ilfovului.
„Reacționar, conservator, antiegalitarist, spirit nu prea religios, veșnic cârtitor, în fine, o conștiință de boier de țară, se comporta ca un lord britanic cu ascendente nobiliare atestate de nouă secole, care, firește, nu înregistrează niciun prieten, are numai inamici si supuși”Jurnalul "bastardului lui Caragiale" de Aureliu Goci Cronica Română 16 octombrie 2008. A locuit împreună cu soția sa mai în vârstă cu 25 de aniAndrei Pippidi - De la Mateiu citire Dilema veche nr.325, 14 august 2008, Marica Sion, pe strada Robert de Flers, actualmente Logofăt Luca Stroici, în casa de la nr. 9a. Odată cu căsnicia, a intrat și în posesia unei moșii la Sion (Fundulea), cu un conac la care avea satisfacția de a-și înălța în 1928 propriul steag cu blazon având culorile de bază („coup vert sur jaune”)Mateiu Ion Caragiale-Note bibliografice Romanian Voice din blazonul nobiliar al Karabetzilor, strămoșii săi aleșiIon Iovan - Ultimele însemnări ale lui Mateiu Caragiale Iovan net. Pagini de autor.
Activitate literară
Fără a avea complexitatea inextricabilă a operei Craii de Curtea-Veche, povestirea Remember, adevărată artă poetică, reprezintă punctul cel mai de sus al esteticii mateine. Plasată într-un cadru cosmopolit (Berlinul de la începutul secolului trecut), acțiunea este învăluită într-o atmosferă occidentală, cu aluzii livrești și mondene, legate de cele mai subtile aspecte ale decadentismului european. Dacă pentru omul normal masca este un mijloc de adaptare, pentru decadent - inadaptabil prin definiție - masca reprezintă un semn al excepției, o mărturisire plastică a ființei posedate de frumos.
„Remember” este o narațiune cu aspect de pastișă foarte personală. Are un stil greu, boulangu, din fr. „boulanger”. Tablou tipic al unui Berlin - Sodomă, cu canale suspecte, fântâni, păduri seculare, miros de trandafiri, locande neerlandeze unde se beau rachiuri cu mirodenii de Jawa și Antile, este de fapt portretul în tonuri fantastice al unui tânăr aristocrat englez, Sir Aubrey de Vere, efeminat, care umblă noaptea prin Tiergarten, îmbrăcat ca femeie, sau foarte fardat și într-un extravagant frac albastru, în amândouă ipostazele recognoscibil prin șapte inele cu șapte safire de Ceylon. Numele eroului poartă gândul întâi la Lenore de Edgar Allan Poe, apoi mai exact la Sir Aubrey de Vere (1788-1841), dramaturg romantic. miniatura|Ilustrație a tabloului ceremonial a crailor Romanul Craii de Curtea-Veche a avut de la început admiratori fanatici, unul din marile culte literare constante din literatura română modernă, ceea ce la un examen superficial nu s-ar explica. Titlul vine de la o anecdotă publicată de I. L. Caragiale, unde se explică originea expresiei „crai”.
Prin operele sale, Mateiu s-a identificat profund cu propria creație, acestea constituind până la un punct o autobiografie mascatăBenone, Săvoiu, Mateiu I. Caragiale, Omul și opera, Editura Ars Docendi, București, 2007.. Pasiunile sale pentru istorie, genealogie și heraldică sunt valorificate constant în scrieri, chiar și acolo unde nu își au locul firesc în narațiune. De menționat este volumul de versuri Pajere, publicat postum, unde titlul are o încărcătură simbolică: într-un studiu heraldic, Matei explică termenul „pajeră" ca echivalentul slavon al latinescului „stemă", extinzând sensul până la imaginea acvilei imperiale ca pasăre miticăOvidiu, Cotruș, Opera lui Mateiu I. Caragiale, Editura Minerva, București, 1977.. Referințele heraldice se regăsesc și în celelalte scrieri. În opera Sub pecetea tainei titlul însuși trimite la sigilii, element frecvent legat de blazoane. În Remember, povestitorul primește o scrisoare sigilată cu o pecete, unde era prezent un sfinx în mijlocul unei jartiere, iar autorul notează cu satisfacție că, în calitate de eraldist, s-ar fi așteptat la „adevărate arme, nu o simplă emblemă."
În Craii de Curtea-Veche, personajele au origini aristocratice bine conturate, cu însemne familiale, unde craiul Pantazi își prezintă stema într-o manieră maiestuoasă, o lebădă de argint și un leopard negru, iar ca suporți monoceri înlănțuiți. Finalul romanului, în capitolul Asfințitul Crailor, concentrează toate aceste elemente într-un tablou ceremonial cu puternică încărcătură heraldică: mantii verzi și aurii, paloș la coapsă, crucea malteză pe piept, scutari și prapuri înstemateMateiu I. Caragiale, Craii de Curtea-Veche, coord. Anatol Vidrașcu, Dan Vidrașcu, Editura Litera Internațional, București, 2001.. Combinația de verde și aur, culorile din propriul blazon, funcționează ca o semnătură simbolică, întărind ideea autobiografiei mascate.
Cercetarea în domeniul științelor auxiliare ale istoriei În timpul liber a început să se dedice studiului genealogic, formandu-și o profundă admirație pentru genealogia vechilor familii, însă și pentru formarea unei proprii genealogii prestigioase. Matei ajunsese să se considere printre ultimii boieri și principi orientali, o idee pe care o invoca obsesiv de-a lungul întregii sale vieți. Născut dintr-o relație extraconjugală, singur și-a construit imaginea unui fiu renegat, căutând legitimitate prin intermediul genealogiei. Se raporta la familia tatălui său, ignorându-l însă pe cel mai ilustru membru al ei, și încerca să-și construiască o descendență nobiliară pe linia bunicii paterne, Ecaterina CaraboaFilip, Lucian, Iorga, Strămoși pe alese Călătorie în imaginarul genealogic al boierimii române, Editura Humanitas, București, 2013, p. 187.. Susținea că aceasta ar fi descins din familia Karabetz de Nagy-Buny, conți de Szathmár, nobili ardeleni înnobilați în 1663 de către Mihai Apafi. Mai departe, încerca să lege acest neam de familia Cărăbăț, menționată de Dimitrie Cantemir în lista familiilor boierești, însă fără a aduce dovezi convingătoare. Nimic nu l-a oprit să se semneze „Conte de Karabey"Filip, Lucian, Iorga, Strămoși pe alese Călătorie în imaginarul genealogic al boierimii române, Editura Humanitas, București, 2013, pp. 188-189..
Aceste formulări imaginare se regăsesc și în scrierile sale personale. În agendele își atribuia titluri autoconferite precum „principele oriental", „boierul de neam vechi" sau „ultim Basarabă"Eugen, Simion, Mateiu Caragiale, Agenda, în Caiete Critice, Fundația Națională pentru Știință și Artă, nr. 365, 2018, pp. 3-4,, iar în scrisori apar formulări precum „Luptă ca un adevărat Basaraba”; „numai noi am rămas 1 și 1, cel mai pur sânge bizantino-slavo-latino-scit” invenții menite să sugereze legături cu familii vestite și să-i sporească prestigiul social.
Toate aceste demersuri arată că Matei nu era un simplu amator curios, ci cunoștea metodele de lucru specifice cercetării genealogice. Era familiarizat cu lucrările din epocă, precum volumul lui Octav-George Lecca, Familiile boierești române din 1899, sau studiul genealogic al lui Ștefan Grecianu, Genealogiile documentate ale familiilor boierești. Un detaliu interesant este felul în care citea aceste lucrări: adăuga la marginea paginilor comentarii, corecturi și chiar schițe heraldice, folosind două culori de cerneală diferite, violetă și neagră, ceea ce sugerează că intervențiile au fost făcute în două etape distincte. Acest lucru indică faptul că lecturile sale nu erau ocazionale, ci reluate periodic, însoțite de completări succesive pe măsură ce cunoștințele sale se aprofundauAngelo, Mitchievici, Mateiu I. Caragiale, Fizionomii decadente, Editura Institutului Cultural Român, București, 2007, p. 205.. miniatura|Ex-libris a lui Mateiu Caragiale De la o vârstă fragedă, Mateiu obișnuia să deseneze steme. Pasiunea pentru heraldică își avea originea în lectură, de inspirație occidentală, dintr-o epocă în care heraldica se bucura de mare prestigiu în literatură. De-a lungul vieții a continuat să schițeze și să proiecteze steme, căutând încă din copilărie un blazon personal.
În notițele din maturitate consemnează momentul în care și-a stabilit deviza „Cave, age, tace" („Ferește-te, acționează, taci") și crearea blazonului personalEugen, Simion, Mateiu Caragiale, Agenda, în Caiete Critice, Fundația Națională pentru Știință și Artă, nr. 365, 2018, p. 5.. Prima reprezentare, preluată dintr-un ex-libris desenat personal, înfățișează: un scut oval tăiat, verde în partea superioară și de aur în cea inferioară, timbrat cu o coroană ducală și susținut de doi îngeri, cu o cruce cu opt colțuri în spatele scutului și un rozariu cu cinci decorații dedesubt, sub acestea o eșarfă verde purtând deviza sa. Elementele acestei steme trimit în mod evident spre Ordinul Cavalerilor de Malta: crucea malteză, scutul oval specific heraldici ordinului și rozariul care îl înconjoară. Inscripția de sub stemă îl prezintă drept „Cavaler de 10 ani al Ierusalimului", o formulare fantezistă, dar revelatoare pentru aspirațiile sale referitoare la ordin. Prezența îngerilor ca suporți heraldici ar putea face referire la stema Regatului Ungariei, ca aluzie la presupusele sale origini din nobilimea maghiară și la falsa informație privind nașterea sa în Transilvania.
Alte două reprezentări heraldice care îi aparțin sunt mai realiste și mai apropiate de convențiile tradiționale. Înfățișarea unui scut tip spaniol, tăiat, verde și aur, timbrat de o coroană princiară și un coif militar închis, cu lambrechini verzi căptușiți cu aur și susținut de doi îngeri înveșmântați în verde și aur, deviza rămânând aceeași. Față de prima stemă, acestea renunță la referințele ordinelor militare și prezintă o compoziție mai simplă și mai realistă, păstrând totuși elementele tradiționale ale unui blazon familial. stanga|miniatura|Stema lui Mateiu Caragiale