Biserica Sfânta Cruce din Suceava

Biserica „Sfânta Cruce” din Suceava este un lăcaș de cult armenesc din municipiul Suceava, a cărui construcție datează din anul 1521. Ea se află la baza Străzii Armenești (pe Strada Armenească nr. 1), formând împreună cu Biserica „Sfântul Simion” (construită în 1513) un ax care definește vechiul nucleu de locuire a armenilor.

Biserica „Sfânta Cruce” din Suceava a fost inclusă în Lista monumentelor istorice din județul Suceava, elaborată în anul 2004, având codul de clasificare .

Istoric Vechimea comunității armenești din Suceava O comunitate armenească s-a stabilit pe teritoriul Sucevei încă de la începutul secolului al XIV-lea. Numărul armenilor din Moldova a crescut numeric în acel secol, ei ocupându-se cu comerțul și meșteșugurile. Armenii și-au construit case în partea de nord-vest a orașului, care se întinde între Biserica „Sf. Cruce” (de lângă fosta autogară din Suceava) și Biserica „Sf. Simion”. Tot atunci au început să-și organizeze și viața religioasă. Ei și-au construit biserici și mănăstiri cu specificul caracteristic tradițiilor și credinței poporului armean. Într-un act emis la 18 august 1388 de catolicosul Teodoros al II-lea al Ciliciei (1382–1392), armenii din mai multe orașe, între care și cei din Suceava (Ciciov) sunt supuși jurisdicției scaunului episcopal de Liov.Nicolai Oprea, Suceava – cronică ilustrată, Ed. Mușatinii, Suceava, 2004, p. 19

Printr-un hrisov domnesc din 30 iulie 1401, domnul Alexandru cel Bun (1400–1432) a consfințit înființarea primei episcopii armene din Moldova, cu reședința la Suceava, în fruntea acestei eparhii fiind instalat episcopul armean Hovhannes.P.P. Panaitescu, „Hrisovul lui Alexandru cel Bun pentru episcopia armeană din Suceava (30 iulie 1401)”, în Revista Istorică Română, anul IV (1934), pp. 44–56. Astfel, bisericile armenești din Moldova au fost scoase de sub jurisdicția episcopului armean din Liov. Colonia armeană din Suceava număra în secolul al XVI-lea aproximativ 3000 de suflete și avea atunci 4 biserici armenești. Armenii se îndeletniceau cu comerțul și erau cetățeni muncitori și pașnici, ce trăiau în bună înțelegere cu românii.

În lucrarea sa monografică, Descriptio Moldaviae, scrisă în perioada 1714–1716 în limba latină, cărturarul Dimitrie Cantemir afirmă că armenii din Principatul Moldovei aveau deplină libertate de credință, iar bisericile lor erau la fel de mari și de împodobite ca și bisericile ortodocșilor. „Armenii se socotesc supuși, la fel ca și târgoveții și neguțătorii din alte cetăți și târguri ale Moldovei și plătesc domnului aceeași dajdie. Ca și papistașii, ei au biserici tot atât de mari și la fel de împodobite ca și bisericile dreptcredincioșilor și își urmează slobozi legea lor.”Dimitrie Cantemir, Descrierea Moldovei, traducere de Petre Pandrea, Ed. Minerva, București, 1981, II. Partea politică, Cap. al XVI-lea (Despre ceilalți locuitori ai Moldovei), p. 196

Călătorul armean Simeon Lehați care a vizitat Suceava în 1608 nota în jurnalul său de călătorie că a găsit la Suceava „trei biserici de piatră (Sf. Cruce, Sf. Simeon și Sf. Treime) și două mănăstiri tot din piatră, foarte frumoase, una în apropierea orașului (Zamca) și cealaltă la o depărtare de două mile (Hagigadar)”.

Biserica „Sfânta Cruce” în secolele XVI-XVII thumb|right|300px|Biserica armenească „Sfânta Cruce” din Suceava – vedere dinspre sud-est Pe locul unde se află în prezent Biserica „Sf. Cruce” a existat anterior o biserică armenească mai veche, din lemn.Dimitrie Dan, Armenii ortodocși din Bucovina, Ed. Zamca, București, 2010, p. 30 Acest lucru se deduce din existența în biserică a unei pietre de mormânt a unui oarecare Solomon, care are înscrisă pe ea următoarea inscripție: „Acesta este mormântul lui Edilbei, fiul lui Soghomon care a murit în anul 877 în ziua de 14 lui aprilie”. Anul 877 al erei armene corespunde anului 1428 de la Hristos.

După cum atestă o inscripție de pe ușa bisericii („Clădit 1521, restaurat 1878”) și potrivit tradiției armenești locale, Biserica „Sfânta Cruce” din Suceava a fost zidită în anul 1521, în timpul domniei lui Ștefăniță Vodă (1517–1527), de către Cristea Hanco (în armenește Hacih Hancoian), pe locul bisericii din lemn. Nu există informații care să precizeze cine au fost meșterii care au lucrat la ridicarea și pictarea bisericii. În interiorul bisericii, în peretele de sud al naosului, se găsește zidită o piatră pe care este scrisă litere armenești o inscripție pe care se distinge anul 1521 (anul 970 al erei armene), care a fost introdusă în zid mult mai târziu.

După o tradiție consemnată de preotul ortodox Dimitrie Dan, ctitorul bisericii ar fi fost înmormântat în lăcașul de cult, dar acest lucru nu s-a verificat încă.

Prezența unei pietre de mormânt cu următoarea inscripție: „Aceasta e locul de odihnă a martirului Hagop, fiul lui Khogea Biata, acel care a clădit biserica, în anul 1055, la 9 mai. S-a scris. Amin”. i-a pus în încurcătură pe istorici care cunosc precis din documente că Biserica armenească „Sf. Cruce” a fost ctitorită de către Hacic Hancoian. Istoricul armean H. Dj. Siruni, ținând seama că anul erei armene 1055 corespunde cu anul de la Hristos 1606, a presupus că această piatră de mormânt fie a fost adusă din altă parte, fie vrea să arate că respectivul ctitor pomenit „a clădit numai o parte a bisericii, sau clopotnița”.H. Dj. Siruni, „Bisericile armene din țările române”, în Anuarul Ani, București, 1942–1943, p. 521

În perioada domniei lui Ștefan Rareș (1551–1552) s-a manifestat un spirit de intoleranță la adresa armenilor. Vrând să facă uitat numele fratelui său, fostul domn Iliaș Rareș (1546–1551), care trecuse la mahomedanism, Ștefan Rareș a încercat să impună credința ortodoxă locuitorilor de altă religie din Moldova, cei care au refuzat fiind persecutați ca eretici. După cum consemnează cronicarul Grigore Ureche, „(...) biséricilor s-au arătat cu dumnezeire mare, ca să poată stinge numele cel rău al frăține-său. Și ca să nu să vază ceva că este răsărit de la pravoslavie, toți eriticii din țara sa vrea, au să-l întoarcă, să fie la o lége, au să iasă din țară. Pre arméni, pre unii din bună voie, cu făgăduințe umplându-i, pre alții cu sila i-au botezatu și i-au întorsu spre pravoslavie, mulți din țară au ieșitu la turci și la léși și printr-alte țări, vrându să-și ție légea sa. Cu aceasta vrându Ștefan vodă să astupe faptele frăține-său, de lucruri ce făciia, cu nevoință siliia.”Grigore Ureche, Letopisețul țărâi Moldovei, de când s-au descălecat țara și de cursul anilor și de viiața domnilor carea scrie de la Dragoș vodă până la Aron vodă În ziua Adormirii Maicii Domnului, domnul a poruncit ca toate bisericile armenești din Suceava, Botoșani, Roman, Huși etc. să fie dărâmate sau închise, să fie confiscate vasele și veșmintele liturgice, să fie arse cărțile bisericești și să fie prinși episcopul armean, cu reședința la Suceava, împreună cu preoții.Dimitrie Dan, Armenii ortodocși din Bucovina, Ed. Zamca, București, 2010, pp. 32–33. Cântul de jălire al diaconului Minas din Tokat (secretarul episcopului armean din Liov) spune că din porunca voievodului sus-menționat toate bisericile și mănăstirile armenilor din Suceava au fost dărâmate cu tunurile și arse și distruse până la temelie. La scurtă vreme, lăcașurile de cult armenesc din Suceava au fost refăcute.

În anul 1693 trăiau în Suceava aproximativ 3.000 de armeni, care aveau patru biserici, dintre care trei biserici parohiale: „Sf. Treime”, „Sf. Cruce” și „Sf. Simeon” și o mănăstire (Zamca) (unde își avea reședința episcopul armean). Fiecare preot paroh era întreținut de 150 de familii.Dimitrie Dan, Armenii ortodocși din Bucovina, Ed. Zamca, București, 2010, p. 51.

Reparații thumb|right|300px|Biserica armenească „Sfânta Cruce” din Suceava – vedere dinspre est Biserica „Sfânta Cruce” a fost refăcută de mai multe ori (o restaurare având loc loc în 1878), ceea ce îi conferă aspectul unei construcții din secolul al XVIII-lea. Deși destinată cultului armean, prezintă numeroase elemente arhitectonice comune cu bisericile moldovenești.

Biserica armenească cu hramul „Sf. Treime” s-a prăbușit cu totul la sfârșitul secolului al XVIII-lea, îngropând sub dărâmături pe soția negustorului Ioan Capri, care era proprietarul grădinii în care se afla biserica. Din pietrele acestei biserici, urmașii lui Capri au zidit în 1776 o capelă cu hramul „Sf. Ioan Botezătorul”, pentru pomenirea epitropului armean Hovhannes Capri. Această capelă se sprijină de zidul sudic al Bisericii „Sf. Cruce”.Dr. Ion Mareș, „Din istoria mai puțin cunoscută a orașului Suceava”, în Crai Nou, nr. 5412, 6 august 2010.

În 1824 s-a construit în curtea bisericii o clădire unde a funcționat o școală primară armeană cu patru clase. Pe această clădire era amplasată următoarea inscripție: „Această școală, cu tot mobilierul ei, a fost zidită spre a lăuda pe Domnul, cu mijloacele proprii națiunii armene, cu credința în Iluminator, pentru binele tinerimii armene din orașul Suceava. În anul după Hristos 1824, după calendarul armean 1273.”Dimitrie Dan, Armenii ortodocși din Bucovina, Ed. Zamca, București, 2010, p. 78

În ziua de 29 decembrie, de sărbătoarea Sfântului Iacob, era obiceiul ca membrii comunității armenești din Suceava să organizeze o colectă; cu banii strânși se cumpărau vite cornute, care erau tăiate, iar carnea lor era împărțită săracilor în curtea Bisericii „Sf. Cruce”. Acest obicei, numit Madach, era o jertfă adusă zeiței păgâne Anahit, înainte de convertirea armenilor la creștinism, dar a fost păstrat și după creștinarea armenilor.Dimitrie Dan, Armenii ortodocși din Bucovina, Ed. Zamca, București, 2010, p. 71

La începutul secolului al XX-lea, calea ferată urbană Ițcani–Areni trecea la câțiva metri depărtare de zidurile Bisericii „Sf. Cruce”, pe Strada Vasile Alecsandri. În vara anului 1918,Nicolai Oprea, Suceava – cronică ilustrată, Ed. Mușatinii, Suceava, 2004, p. 53 trepidațiile au cauzat prăbușirea turlei de deasupra naosuluiTiberiu Cosovan, „Siluete urbane: Turnurile medievale ale Sucevei”, în Monitorul de Suceava din 6 ianuarie 2007. („care a căzut înlăuntru”, din pricina trenului „care a sguduit și clădirea liceului”.). După Primul Război Mondial, s-a renunțat la folosirea acestei linii ferate urbane care a fost dezafectată.

Comunitatea de armeni din fosta provincie austriacă Bucovina și din județul românesc Baia a continuat să scadă după Primul Război Mondial și cuprindea în anul 1929 aproximativ 300 de persoane. Dintre aceștia, 120 de armeni locuiau în orașul Suceava, deținând o pondere foarte redusă în populația de 14.000 de locuitori ai orașului. Sporul demografic în cadrul comunității era unul negativ din cauza natalității scăzute (spre exemplu, s-a înregistrat o singură naștere în anul 1928 și nicio naștere până în vara anului 1929), ceea ce condamna comunitatea armeană la dispariție într-o perioadă scurtă de timp. Populația armeană din Suceava era păstorită din punct de vedere spiritual de preotul Knel Mandalian (1885–1970), originar din Armenia. Ca urmare a faptului că veniturile aduse de proprietățile imobile ale comunității (50 ha pământ arabil și 3 case) acopereau cu greu cheltuielile cu întreținerea bisericilor și a preotului paroh, comunitatea armeană din Suceava a luat în considerare cedarea Bisericii „Sf. Cruce” către Fondul Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei în schimbul restaurării Bisericii „Sf. Simion”.