Solomon

250px|thumb|Regele Solomon cu planurile Templului în mână. Ilustrație pentru o biblie publicată de Providence Lithograph Company Solomon (în ebraică שְׁלֹמֹה, Shlomó sau Šəlomoh; în greacă Σαλομών, Σολομών, Solomón; în latină Salomon (rex); în arabă سليمان, Sulaymān) a fost fiu al lui David și al Batșebei, conducător evreu antic menționat în scrierile biblice (precum și in Analele din Tyr traduse de Menandru din Efes și citate de Iosephus FlaviusIosephus Flavius - Antichități iudaice 8.5.3), rege al Israelului timp de 40 de ani (probabil între 971-931). A avut o domnie intrată în legendă, ca prosperă și tihnită (unii arheologi "minimaliști" sunt de părere că dimensiunile regatului său au fost probabil reduse și că nu ar fi fost decât un conducător regional într-o zonă deluroasă limitată; alți cercetători, precum arheologii Eilat Mazar, Yossef Garfinkel, Michael Hasel și Martin Kingbeil consideră că domeniul tatălui său și, implicit, al său, erau, un regat semnificativ, mai întins decât s-ar părea); după tradiția biblică, coroborată de surse feniciene traduse în greacă(Iosephus Flavius - Contra lui Apion 1.18/126, Solomon fost ctitorul Templului din Ierusalim; înțelepciunea sa a rămas proverbială Alfred Hârlăoanu- O istorie a mozaismului și a Israelului antic, Editura Nemira, 2001, ISBN 973-569-508-1 în rândurile locuitorilor evrei, musulmani și creștini ai Levantului, și apoi din întreaga lume. I s-au atribuit cărțile Ecleziastului, Cartea Proverbelor (sau Pildele lui Solomon) și Cântarea Cântărilor din Vechiul Testament.

Solomon ca personaj istoric

După opinia arheologilor Finkelstein și Silberman, Solomon nu ar fi fost rege și nu ar fi avut un regat, descrierea din Biblie a regatului său potrivindu-se mai mult perioadei regelui iudeu Manase, vasal al Asiriei:

Nu s-au găsit până în prezent dovezi arheologice despre regatul lui SolomonCf. Cf. , ci numai din vremea unor regi urmași ai săi. Nu a fost găsită până în prezent nicio urmă a Templului lui Solomon. În schimb, există urme ale celui de-al Doilea Templu, care a fost reconstruit, potrivit Bibliei, în locul acestuia.

Descoperire arheologică din anul 2010

La Ofel au fost descoperite în anul 2010 rămășite care susțin relatarea biblică despre regele Solomon și zidul construit de acesta împrejurul Ierusalimului. În Biblie se spune: „Solomon s-a încuscrit cu Faraon, împăratul Egiptului. A luat de nevastă pe fata lui Faraon, și a adus-o în cetatea lui David, până și-a isprăvit de zidit casa lui, casa Domnului, și zidul dimprejurul Ierusalimului.” (3 Regi 3:1).

Au fost dezgropate:

O secțiune a unui zid al orașului, de 70 de metri lungime și 6 metri înălțime, localizată într-o zonă cunoscută sub numele de Ofel, între orașul lui David (Ierusalim) și peretele sudic al Muntelui Templului. O poartă interioară de acces în zona rezervată familiei nobilliare a orașului, având înălțimea de 6 metri, construită într-un stil tipic pentru cele din perioada Primului Templu. Are un plan simetric format din patru mici încăperi, două de fiecare parte a coridorului principal. Un turn pe colț, care acoperă o suprafață de 24 pe 18 metri și care oferă perspectiva unei părți importante din Valea Kidronului. O structură regală adiacentă porții. Între marele turn și poarta orașului arheologii au descoperit o secțiune dintr-un turn de colț care are 8 metri lungime și 6 metri înălțime. Pe mânerele unei căni s-au găsit inscripționate cuvintele „către rege”. Rămășițe ale unor recipiente mari, care au supraviețuit focului, având înălțimea de 1,15 m. Un recipient are o inscripție parțială „al administratorului”. Eilat Mazar susține că ar fi vorba de brutari; inscripția este în ebraică veche și indică faptul că aparținea unei înalte oficialități. Au fost descoperite peceți de lut cu nume evreiești, ceea ce indică și ele natura regală a structurii.

Cioburile, particularitățile zidului și ale porții trimit la secolul al X-lea.

Excavările de la Ofel s-au desfășurat pe o perioadă de trei luni sub patronajul sub patronajul Universității Ebraice din Ierusalim, fiind sponsorizate de Daniel Mintz și Meredith Berkman, un cuplu interesat de arheologia biblică. Săpăturile s-au făcut în cooperare cu Autoritatea Arheologică a Israelului, Autoritatea israeliană pentru parcuri și rezervații naturale, și Compania pentru dezvoltarea Ierusalimului de est. La săpături au participat studenți de la Facultatea de Arheologie a Universității Ebraice din Ierusalim, studenți voluntari de la Colegiul Herbert W. Armstrong din Edmond, Oklahoma și alți muncitori angajați.

Într-o carte publicată în octombrie 2010, Michael Coogan scrie:

În documentarul BBC „Secretele îngropate ale Bibliei” din 2011, dr. Francesca Stavrakopoulou afirma, după ce se consultase cu Baruch Halpern, Yosef Garfinkel și Doron Spielman (ultimii doi fiind șefi de excavații ale unor situri pretins davidico-solomonice) că, deși unele descoperiri recente ar putea pune la îndoială teoriile lui Finkelstein, teza regatului unit sub domnia lui David rămâne nesusținută de dovezi arheologice, fie și pe motivul menționării doar în treacăt de către Biblie a realizărilor politice ale regelui Omri, asupra existenței și puterii căruia există dovezi arheologice de netăgăduit.Bible's Buried Secrets, Did King's David Empire Exist, BBC, 2011. După Stavrakopoulou, acest lucru indică resentimentele față de regatul Israel ale autorilor din regatul Iuda.

După ce Eilat Mazar a descoperit palatul lui David în 2005, Garfinkel l-ar fi descoperit în 2013, în alt loc, la o distanță de 25 de kilometri în linie dreaptă — la fel de nesigur.

Existența regatului evreu unit este o ipoteză care trebuie abandonată, conform lui Oded Lipschits în Jewish Study Bible, ediția a doua, din 2014, de la Oxford University Press (Aren Maeir a confirmat în aceeași carte lipsa de dovezi arheologice pentru Monarhia Unită). Amihai Mazar confirmă diversitatea de opinii ale specialiștilor pe subiectul Monarhiei Unite.

Conform lui William G. Dever, un arheolog proeminent dar foarte conservator, în secolul al X-lea î.Hr. Regatul Iuda era „un stat aflat într-un stadiu timpuriu și rudimentar”, care „nu a fost bine consolidat până în secolul al IX-lea î.Hr.”, iar Regatul Israel a avut o dezvoltare separată în secolul al IX-lea î.Hr.

Conform unui manual din anul 2020, publicat la Oxford University Press, relatarea Bibliei despre David și Solomon nu este nici pură fantezie, nici istorie riguroasă, ci ceva undeva pe la mijloc. De asemenea, manualul motivează că lipsa de scrieri/inscripții din secolele X-IX î.Hr. se datorează insignifianței Regatului Iuda. Conform manualului, este foarte probabil că David și Solomon au fost politeiști, deoarece monoteismul nu a fost popular înaintea Exilului în Babilon.

Mormântul

Nimeni din secolul XXI sau anterior nu a descoperit mormântul lui David sau al lui Solomon. Mormântul nu mai poate fi identificat, deoarece a fost prăduit de Irod cel Mare, iar aurul și obiectele scumpe din el au dispărut înainte de Hristos. Conform 1 Regi 2:10 David a fost îngropat în Cetatea lui David, împreună cu strămoșii săi plus (ulterior) Solomon.Pe hartă distanța dintre Moscheea Al-Aqsa și Cetatea lui David e mult mai mică decât 20 stadii (4 kilometri). Până și distanța dintre moscheile Al Aqsa și Silwan e mult mai mică.

Singura dovadă arheologică explicită din care reiese că David a trăit este Stela de la Tel Dan, iar pentru Solomon nu există nicio dovadă arheologică explicită.

Perspectiva biblică

Pentru creștinătate Solomon este cel care, cerând de la Dumnezeu înțelepciune pentru a-și conduce poporul, a primit „o minte înțeleaptă și pricepută” cum n-a avut nimeni înainte de el, și cum nu va avea nimeni după el 1Împ 3.10-12, pag 103, cunoștințe multe ca nisipul mării în domeniile zoologiei și botanicii1Regi4.29Nicolae Ciudin- Studiul Vechiului Testament,pag 140 , Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, București, 2002, ISBN 973-9332-59-5, și care, pe deasupra, mai primește bogații și slavă, așa încât în timpul vieții lui nu va mai fi niciun rege ca el.1Împ3.13 Isus face referire la înțelepciuneaMt12.42, Lc11.31 și slava Mt6.29, Lc12.27 lui Solomon. Solomon ar fi scris trei mii de pildeVladimir Prelipcean, Nicolae Neagă, Gheorghe Bârna, Mircea Chialda- Studiul Vechiului Testament, Editura Renașterea, Cluj-Napoca, 2006, ISBN 973-8248-74-4, pag167, din care o parte (cca 800Cartea Proverbelor) alcătuiesc cartea biblică „Proverbele lui Solomon” (în care Solomon este considerat principalul autorBiblia sau Sfânta Scriptură, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 2001, ISBN 973-9332-86-2, introducere la Proverbele lui Solomon , pag787, poate cu cca 90% din întreaga carte, lucru contrazis, însă, de majoritatea cercetătorilor critici ai Bibliei, în frunte cu James L. Crenshaw, Roland E. Murphy și L. G. PerdueCrenshaw, James L. "Book of Proverbs," The Anchor Bible Dictionary, 1992

Murphy, Roland E., Wisdom Literature: Job, Proverbs, Ruth, Canticles, Ecclesiastes, and Esther. Grand Rapids, 1981, cartea fiind imposibil de datat), o mie cinci cântări (Biblia are doi psalmi care-i poartă numele, psalmul 72 și 127). Cu toate acestea, Solomon, ,,târât de iubire’’, s-a ,,alipit’’ de unele din cele șapte neamuri descrise ca mai mari la număr și mai puternice decât cel israelit , neamuri interzise de Dumnezeu regilor Israelului (hitiți, ghirgasiți, amoriți, canaaniți, fereviți, heviți, iebusiți-Exod 34.11-17, Deut7.1-5), iubind femei străine moabite, amonite, edomite, sidoniene și hetite (afară de fata lui Faraon-probabil Siamon, dinastia a XXI-a-Etienne Drioton, Pierre du Bourguet- Les Pharaons a la conquete de l’art, Desclee de Brouwer, 1965, tradusă în românește de Irina Mavrodin, prefața de Radu Florescu, sub titlul ,,Arta faraonilor”, Editura Meridiane, București, 1972). El a avut șapte sute de neveste și trei sute de țiitoare.1Împ11.1-10 El ar fi fost pedepsit cu „ruperea împărăției” de la el din mâna fiului său, Roboam (Rehavam), și oferirea a 10 seminții slujitorului său, Ieroboam I(Yaravam I), cu lăsarea unei seminții fiului său.1Împ11.11-13 Spre sfârșitul domniei Solomon ar fi avut doi vrăjmași: Hadad, regele Edomului și Rezon, regele Aramului (în Siria).1Împ11.11-25

Sfaturile lui David Cartea întâi a Regilor relatează cum David, care se apropia de clipa morții, a dat următoarele îndrumări fiului său, Solomon: Să păzească poruncile Domnului pentru a izbuti în tot ceea ce va face și pentru a nu fi lipsit niciodată de un urmaș pe scaunul de domnie al lui Israel. Să facă după înțelepciunea sa nelăsând că „perii albi” ai lui Ioab să „se pogoare în pace în locuința morților”, pentru că el ,,a vărsat sânge de război în timp de pace”, ucigându-i pe Abner și pe Amasa, două căpetenii ale oștirii lui Israel. Să arate recunoștință față de Barzilai, Galaaditul, care-l ajutase pe David când acesta fugea de Absalom. Să nu-l lase nepedepsit pe Șimei, care rostise mari blesteme împotriva sa, dar căruia îi promisese că nu-l va omorî cu sabia. David îl sfătuiește ca, potrivit cu înțelepciunea sa, să-i „pogoare perii albi însângerați în locuința morților”.

Uzurpatorul Adonia recidivează și este pedepsit cu moartea Cărțile istorice ale Vechiului Testament istorisesc cum fiul lui David pe care acesta „nu-l mustrase niciodată”, Adonia, fiul Haghitei, „frumos la chip”, s-a semețit și s-a răzvrătit , împreună cu Ioab și cu preotul Abiatar, împotriva propriului tată, făcându-se pe sine rege. La sugestia proorocului Natan, Batșeba îi amintește foarte bătrânului David că i-a jurat că Solomon va sta pe scaunul de domnie, îi spune că Adonia s-a proclamat rege și îi spune că după moartea sa ea și Solomon vor fi priviți ca vinovați. Bătrânul David ordonă ca Solomon să fie uns rege de preotul Țadoc și proorocul Natan la Ghihon.