Mielu Ion Bibescu, zis „de la București”, cunoscut mai bine prin diminutivul Mieluță (sau mai rar, drept Mielle sau Miele), (n. 22 iulie 1958, București - d. 7 septembrie 2025) a fost un clarinetist și saxofonist virtuoz român, de etnie romă. Se numără printre figurile importante care au determinat fuziunea jazz-ului cu muzica lăutărească într-un gen distinct, văzut ca o continuare a gypsy jazz-ului franțuzesc (experimentat prima oară în perioada interbelică de către chitaristul Jean-Baptiste „Django” Reinhardt și violonistul Stéphane Grappelli).

Biografie Mieluță Bibescu s-a născut pe 22 iulie 1958 în București. Începe să cânte la nunți în 1967. Urmează cursurile Liceului de Muzică Dinu Lipatti, apoi pe cele ale Conservatorului din București, secția clarinet. Devine unul dintre cei mai respectați clarinetiști din muzica lăutărească odată cu sfârșitul anilor '70. La începutul anilor '80 începe să experimenteze și să devină, de asemenea, un virtuoz al saxofonului. În 1992 formează „Gipsy Bibescu”, prima formație din România ce va amesteca jazz-ul cu muzica lăutărească. Din 1994 începe să participe în numeroase turnee, în special în Paris, acolo devenind „Mielle” Bibescu.

Repertoriu Repertoriul abordat de Bibescu cuprinde piese de muzică lăutărească în stil românesc (hore – există și Hora lui Mieluță,Prezentarea discurilor EDC413 și EDC414 (Magic Gypsy Music... la plăcere) pe site-ul casei de discuri Electrecord brâuri și sârbe),Prezentarea discului EDC638 (Hora mare la țigani) pe site-ul casei de discuri Electrecord maghiar, grecesc, rusesc etc.,Prezentarea discului EDC775 (Cântați cu noi, țigani! vă spune Bibescu) pe site-ul casei de discuri Electrecord interpretări în stil gypsy jazz (cu orchestrația specifică, care include acordeonul; chitara ritmică, însă, este aproape exclusiv înlocuită sau mult mai rar dublată de țambal) a unor standarde de jazz swing și latin (Fly Me to the Moon, Blue Moon, My Little Suede Shoes ș.a.), dar și a unor piese celebre din creația cultă (Humoreasca de Antonín Dvořák,Prezentarea discului EDC647 (Mielu Bibescu – Vis de Mai) pe site-ul casei de discuri Electrecord, La Campanella de Franz Liszt, Nocturnă de Frédéric Chopin, chiar și Momentul muzical de Nicolae Kirculescu, redenumit Teleenciclopedia). Lor li se adaugă piese originale în manieră jazz (Samba în re major, Gypsy swing, Bossa nova, etc.) și versiuni cover de melodii evergreen (Only You de The Platters, What a Wonderful World de Louis Armstrong etc.).Prezentarea discului EDC521 (Mielu Bibescu – Mai multă dragoste pentru tine) pe site-ul casei de discuri Electrecord

Fragmente audio

Referințe

Legături externe Bibescu a Go Go , înregistrare din concert cu Bibescu (la clarinet) alături de Orchestra Mihalache Fotografii, muzică și filmări ale lui Mieluță Bibescu Acasă la clarinetistul Mieluță Bibescu, în emisiunea „Poveștiri adevărate” de pe Acasă TV (2009) Mieluță Bibescu la emisiunea Distracția pe vremea mea de pe Antena 2, 26 noiembrie 2011 Mieluță Bibescu în concert la Sala Radio, înregistrare de pe B1 TV http://www.osole-mio.ro/- Intrati pe site-ul lui Mieluta Bibescu pentru a afla ultimele noutati, pentru a asculta muzica lui si pentru a vedea cele mai recente filmari. https://www.formula-as.ro/2023/07/08/mieluta-bibescu-genialul-maestru-al-clarinetului-muzica-inseamna-finete-e-atat-de%e2%80%88delicata-ca-si-florile-vibreaza/ https://soundcloud.com/radioromaniainternational/interviu-cu-ion-mieluta-bibescu, interviu audio cu Ion (Mieluță) Bibescu la Radio Romania International

Categorie:Nașteri în 1958 Categorie:Decese în 2025 Categorie:Clarinetiști români Categorie:Saxofoniști români Categorie:Gypsy jazz în România