thumb|Reprezentarea viziunii profetului Ezechiel a lui Dumnezeu Tatăl în glorie, pictură realizată în 1518 de Rafael. Dumnezeu Tatăl este un titlu dat lui Dumnezeu în diferite religii, mai ales în creștinism. În teologia creștină trinitariană Dumnezeu Tatăl este considerat ca fiind prima persoană a Sfintei Treimi, urmată de cea de-a doua persoană, Dumnezeu Fiul (Isus Hristos), și cea de-a treia persoană, Dumnezeu Duhul Sfânt. Crezurile creștine au inclus încă din secolul al II-lea afirmarea credinței în „Dumnezeu Tatăl (Atotțiitorul)”, în primul rând în calitatea sa de „Tată și Creator al universului”.Kelly, J.N.D. Early Christian Creeds Longmans:1960, pp. 136, 139, 195 respectively Cu toate acestea, conceptul teologic creștin de Dumnezeu ca tată al lui Isus Hristos este completat în plan metafizic cu conceptul de Dumnezeu ca Creator al universului și Tată al tuturor oamenilor, așa cum este precizat în Crezul apostolic în care exprimarea credinței în „Tatăl atotțiitorul, făcătorul cerului și al pământului” este urmată imediat, dar separat, de credința în „Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, unul-născut”, exprimând astfel ambele sensuri ale paternității.Robert C. Neville, Symbols of Jesus: a Christology of symbolic engagement, 2002 p. 26
Creștinism
miniatura|Un desen figurativ al lui Dumnezeu, într-o carte veche de rugăciuni în limba germană (Waldburg-Gebetbuch), aprox. 1486
Privire de ansamblu miniatura|O imagine a lui Dumnezeu Tatăl, realizată de Julius Schnorr, 1860 În creștinismul modern Dumnezeu este numit Tatăl, datorită interesului său activ față de viața oamenilor într-un mod similar cu grija unui tată față de copiii care sunt dependenți de el și, ca un tată, el va răspunde rugăminților oamenilor, copiii săi, acționând pentru binele lor.John W. Miller, Calling God "Father" (November 1999) pages x–xiiDiana L. Eck (2003) Encountering God: A Spiritual Journey from Bozeman to Banaras p. 98Karl Barth, Church Dogmatics, Vol. 2.1, Section 31: The Doctrine of God (23 September 2010) pp. 15–17 Mulți cred că ei pot comunica cu Dumnezeu și se pot apropia mai mult de el prin rugăciune – un element-cheie în realizarea comuniunii cu Dumnezeu.Floyd H. Barackman, 2002 Practical Christian Theology p. 117John W. Miller, Calling God "Father" (November 1999) p. 51Karl Barth, Church Dogmatics, Vol. 2.1, Section 31: The Doctrine of God (23 September 2010) pp. 73–74
În general, titlul Tatăl (scris cu majusculă) semnifică rolul lui Dumnezeu de creator al vieții, de autoritate și de protector puternic, considerat adesea ca omnipotent, omniscient, omniprezent cu o milă și o putere infinită care trec dincolo de înțelegerea umană.Lawrence Kimbrough, 2006 Contemplating God the Father B&H Publishing p. 3 De exemplu, după finalizarea monumentalei lucrări Summa Theologica, sfântul catolic Toma de Aquino a concluzionat că el încă nu a început să-l înțeleagă pe Dumnezeu Tatăl.Thomas W. Petrisko, 2001 The Kingdom of Our Father St. Andrew's Press p. 8 Deși termenul „Tată” implică caracteristici masculine, Dumnezeu este definit de obicei ca având forma unui spirit, fără vreun gen biologic uman; de exemplu, în Catehismul Bisericii Catolice #239 se afirmă în mod expres că „Dumnezeu nu este nici bărbat, nici femeie: el este Dumnezeu”.David Bordwell, 2002, Catechism of the Catholic Church, Continuum International Publishing p. 84Catechism at the Vatican website Deși nu există nicăieri referiri în mod direct la Dumnezeu ca „Mamă”, pot fi identificate, prin interpretare, atribute materne în unele pasaje din Vechiul Testament, precum ar fi Isaia 42:14, Isaia 49:14–15 sau Isaia 66:12–13.John W. Miller, Calling God "Father": Essays on the Bible, Fatherhood and Culture (November 1999) pp. 50–51
În Noul Testament, conceptul creștin de Dumnezeu Tatăl poate fi văzut ca o continuare a conceptului evreiesc, dar cu anumite completări și modificări, care au făcut conceptul creștin tot mai distinct la începutul Evului Mediu.Wendy North and Loren T. Stuckenbruck, Early Jewish and Christian Monotheism (27 May 2004) pp. 111–112 În conformitate cu conceptele din Vechiul Testament prezentate în Matei 4:10 și Luca 4:8 în care ca răspuns la ispitirea sa Isus citează pasajul din Deuteronomul 6:13 și afirmă: „scris este: Domnului Dumnezeului tău să te închini și Lui singur să-I slujești”. 1 Corinteni 8:6 prezintă distinct învățătura creștină despre mijlocirea lui Hristos afirmând mai întâi: „pentru noi, este un singur Dumnezeu, Tatăl, din Care sunt toate și noi întru El” și continuând imediat cu „și un singur Domn, Iisus Hristos, prin Care sunt toate și noi prin El "”. Acest pasaj recunoaște în mod clar învățăturile evreiești despre unicitatea lui Dumnezeu, dar menționează de asemenea, rolul lui Isus ca mijlocitor al creației. De-a lungul timpului, doctrina creștină a început să se abată total de la iudaism prin învățăturile Părinților Bisericii din secolul al II-lea și prin oficializarea credinței în Sfânta Treime în secolul al IV-lea.Thomas D. McGonigle and James F. Quigley, A History of the Christian Tradition, Vol. I (September 1988) pp. 72–75, 90 Potrivit lui Mary Rose D'Angelo și James Barr, termenul aramaic Abba nu a fost la începutul epocii creștinismului un cuvânt de alintJames Barr, "Abba isn't 'daddy'", Journal of Theological Studies, 39:28–47.Mary Rose D'Angelo, "Abba and 'Father': Imperial Theology and the Jesus Traditions", Journal of Biblical Literature, Vol. 111, No. 4 (Winter, 1992), pp. 615–616 sau un termen formal, ci un cuvânt folosit în mod normal de către fii și fiice, pe tot parcursul vieții, în context familial.
Vechiul Testament Potrivit profesoarei de teologie Marianne Thompson, în Vechiul Testament, Dumnezeu este numit „Tată”, doar cu un sentiment de familiaritate. În afară de sensul în care Dumnezeu este „Tatăl” tuturor oamenilor, pentru că el a creat lumea (și este în acest sens „tatăl” lumii), același Dumnezeu este, de asemenea, cel care a dat legi poporului ales. El menține relații speciale tată-copil cu oamenii prin legământ, dându-le Șabatul, profeții și o moștenire unică, numind Israelul „fiul meu”, pentru că i-a scos pe urmașii lui Iacob din sclavia egipteană [Osea 11:1], potrivit lui legămintelor încheiate cu strămoșii lor, Avraam, Isac și Iacob. În Biblia ebraică, în Isaia 63:16 (JP), se spune: „Mântuitorul rostru: acesta este numele Tău de totdeauna.Căci Tu ești tatăl nostru, pentru că Avraam nu ne-a cunoscut și nici Israel ne recunoaște; Tu, O, [YHWH], ești tatăl nostru, mântuitorul nostru din vechime, acesta este numele tău.” Iudaismul atribuie lui Dumnezeu rolul patern de protector. El este intitulat Tatăl săracilor, orfanilor și văduvelor, garantul dreptății lor. El este institulat, de asemenea, Tatăl regelui, în calitate de învățător și de ajutător al poporului din Regatul Israelului.Marianne Meye Thompson, The promise of the Father: Jesus and God in the New Testament ch. 2 God as Father in the Old Testament and Second Temple Judaism p.35 2000. "Christian theologians have often accentuated the distinctiveness of the portrait of God as Father in the New Testament on the basis of an alleged discontinuity."
Potrivit lui Alon Goshen-Gottstein, în Vechiul Testament, „Tatăl” este, în general, o metaforă; el nu este un nume pentru Dumnezeu, ci mai degrabă unul dintre numeroasele titluri cu care evreii se referă la Dumnezeu. Această paternitate este considerată în creștinism într-un sens propriu, ad-literam, și subliniază explicit necesitatea accesului la Tatăl prin Fiul, realizând o interpretare mai degrabă metafizică decât metaforică.
Noul Testament Există un sens profund în care creștinii cred că participă la relația veșnică cu Dumnezeu Tatăl, prin Isus Hristos. Creștinii se numesc pe ei înșiși copii adoptați ai lui Dumnezeu:Ian W. Scott, Paul's Way of Knowing (1 December 2008) pp. 159–160John F. O'Grady, Pillars of Paul's Gospel: Galatians and Romans (May 1992) p. 162
Iar când a venit plinirea vremii, Dumnezeu, a trimis pe Fiul Său, născut din femeie, născut sub Lege, Ca pe cei de sub Lege să-i răscumpere, ca să dobândim înfierea. Și pentru că sunteți fii, a trimis Dumnezeu pe Duhul Fiului Său în inimile noastre, care strigă: Avva, Părinte! Astfel dar, nu mai ești rob, ci fiu; iar de ești fiu, ești și moștenitor al lui Dumnezeu, prin Iisus Hristos.
În creștinism conceptul de Dumnezeu ca Tată al lui Iisus este diferit de conceptul de Dumnezeu ca Tată și Creator al tuturor oamenilor, așa cum este indicat în Crezul apostolic.Robert C. Neville, Symbols of Jesus: a Christology of symbolic engagement, 2002 p. 26 Afirmația cu care începe crezul este credința în „Tatăl atotțiitorul, făcătorul cerului și al pământului”, urmată imediat, dar separat, de credința în „Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul-Născut”, fiind exprimate astfel ambele sensuri ale paternității în crez.
Istoric Începând din secolul al II-lea crezurile adoptate în Biserica Apuseană au inclus afirmarea credinței în „Dumnezeu Tatăl (Atotputernicul)”, cu referire la „Dumnezeu în calitatea sa de Tată și creator al universului”.Kelly, J.N.D. Early Christian Creeds Longmans:1960, pp. 136, 139, 195 respectively Acest lucru nu exclude nici faptul că „tatăl etern al universului a fost, de asemenea, Tatăl lui Isus Hristos” sau că „s-a învrednicit să-l adopte [pe cel credincios] ca fiul său prin bunăvoință”.
Crezurile adoptate de Biserica Răsăriteană (cunoscute ca provenind de la o dată ulterioară) au început cu afirmarea credinței „într-unul Dumnezeu”, completată aproape întotdeauna cu adăugirea „Tatăl Atotțiitorul, Făcătorul cerului și al pământului, al tuturor celor văzute și nevăzute”.Kelly, J.N.D. Early Christian Creeds Longmans:1960, pp. 136, 139, 195 respectively
Pe la sfârșitul primului secol, Clement de la Roma s-a referit în mod repetat la Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt și a realizat o legătură între Dumnezeu Tatăl și crearea universului, afirmând în Prima epistolă a lui Clement către Corinteni 19.2: „să ne uităm cu tărie la Tatăl și Creatorul universului”. În preajma anului 213 în Adversus Praxeas (capitolul 3) Tertulian a oferit o reprezentare formală a conceptului de Sfântă Treime, declarând că Dumnezeu există ca o singură „ființă” cu trei „persoane”: Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt, iar Dumnezeu Tatăl este capul.Roger E. Olson, Christopher Alan Hall, The Trinity 2002 pp. 29–31Eric Osborn, Tertullian, First Theologian of the West (4 December 2003) pp. 116–117 Tertulian a discutat, de asemenea, modul în care Duhul Sfânt purcede de la Tatăl și de la Fiul, afirmând în unele pasaje că Duhul Sfânt ar purcede „de la Tatăl prin Fiul”.
Crezul de la Niceea, care datează din anul 325, afirmă că Fiul (Isus Hristos) „din Tatăl s-a născut, mai înainte de toți vecii”, indicând faptul că relația lor divină Tată-Fiu nu are legătură cu niciun eveniment petrecut în istoria omenirii.
Trinitarianism miniatura|Reprezentarea lui Dumnezeu Tatăl și Fiul Isus în Biserica lui Isus Hristos a Sfinților din Zilele din Urmă