Liechtenstein (pronunțat în germană, ), oficial Principatul Liechtenstein (; ),Duden Aussprachewörterbuch, s.v. "Liechtenstein[er]". este un microstat germanofon din Europa Centrală. Este o monarhie constituțională cu rang de principat, condus de principele de Liechtenstein.
Liechtenstein se învecinează cu Elveția la vest și la sud și cu Austria la est și la nord. Are o suprafață puțin mai mare de 160 km² și o populație de circa 37.000 de locuitori. Împărțit în 11 comune, capitala sa este Vaduz, iar cea mai mare comună este Schaan.Liechtenstein in Zahlen 2026, Amt für Statistik, 31 ianuarie 2026, p. 10
Economic, Liechtenstein este pe locul al treilea în lume la produsul intern brut pe cap de locuitor ajustat după paritatea puterii de cumpărare,CIA – The World Factbook – Country Comparison :: GDP – per capita (PPP) Cia.gov. după Qatar și Luxemburg, și pe locul 1 în valoare absolută. Rata șomajului este una din cele mai mici din lume, de 1,5%.
Țară alpină, Liechtenstein este predominant muntoasă, fiind o destinațe de sporturi de iarnă. Mai multe zone cultivate și mici ferme se găsesc atât în sud (Oberland, țara de sus) și nord (Unterland, țara de jos). Țara are un sector financiar puternic, centrat în Vaduz. Liechtenstein este membră a Asociației Europene a Liberului Schimb și, deși nu este membră a UE, participă la Spațiul Schengen și la Zona Economică Europeană. Este în uniune vamală și uniune monetară cu Elveția.
Istorie thumb|Castelul "Gutenberg" (Balzers, Liechtenstein) left|thumb|Castelul "Vaduz", pe un deal de lângă capitală, este reședința principelui de Liechtenstein. thumb|Johann I Joseph, principe de Liechtenstein între 1805 și 1806 și între 1814 și 1836.
Istoria timpurie Cele mai vechi urme de prezență a hominizilor în Liechtenstein datează din paleoliticul mijlociu.History. swissworld.org. Așezări agrare neolitice au fost înființate în zonele de vale pe la 5300 î.e.n.
Culturile Hallstatt și La Tène au înflorit spre sfârșitul Epocii Fierului de pe la 450 î.e.n., posibil sub influența civilizațiilor greacă și etruscă. Una dintre cele mai importante grupări tribale din regiunea alpină au fost helvetii. În 58 î.e.n., în bătălia de la Bibracte, Julius Cezar a învins triburile alpine, aducând regiunea sub controlul Imperiului Roman. În anul 15 î.e.n., Tiberius, care urma să fie al doilea împărat roman, împreună cu fratele său Drusus, cucerise întreaga zonă alpină. Liechtenstein a fost integrat în provincia romană Raetia. Zona a fost administrată de armata romană, care a menținut o tabără legionară mare denumită Brigantium (Austria) lângă Lacul Konstanz și la Magia (Elveția). Un drum roman trecea prin teritoriu. În 259/260 Brigantium a fost distrus de alemani, un popor germanic care s-a stabilit în zonă pe la 450.
În Evul Mediu Timpuriu, alemanii colonizaseră estul platoului Elvețian în secolul al V-lea și văile Alpilor la sfârșitul secolului al VIII-lea. Liechtenstein a format o parte a zonei estice de graniță a Alemaniei. Întreaga regiune a devenit parte a Imperiului Franc în secolul al VI-lea după victoria lui Clovis I asupra alemanilor la Tolbiac în 504.Switzerland history Nationsencyclopedia.com.History of Switzerland Nationsonline.org.
Liechtenstein a rămas sub hegemonie francă (dinastiile merovingiană și carolingiană) până când imperiul a fost divizat prin tratatul de la Verdun în 843 e.n. după moartea lui Carol cel Mare. Teritoriul Liechtensteinului de astăzi a aparținut Franciei de Est până când a fost reunificat cu Francia Mijlocie sub Sfântul Imperiu Roman pe la 1000 e.n. Până pe la 1100, limba predominantă în zonă era retoromana, dar după aceea, germana a câștigat teren, iar în 1300 o populație alemanică, denumită walserii (cu originea în zona Valais) a pătruns în regiune. În secolul al XXI-lea, în satul montan Triesenberg încă se mai vorbește un străvechi dialect walser.
Fondarea unei dinastii În 1200, dominioanele de pe platoul Alpin ajunseseră să fie controlate de casele de Savoia, Zähringer, Habsburg și Kyburg. Altor regiuni li s-a acordat imediațiune imperială, un statut care presupunea că trecătorile montane de pe teritoriul lor se află sub control direct al împăratului, nu prin intermediul vreunui nobil local. La căderea dinastiei Kyburg în 1264, Habsburgii în frunte cu regele Rudolph I (sfânt împărat roman în 1273) și-au extins teritoriul în platoul Alpin răsăritean ce cuprindea teritoriul Liechtensteinului. Această regiune a fost acordată ca fief conților de Hohenems înainte de apariția dinastiei Liechtenstein.
În 1396, Vaduz (zona sudică a Liechtensteinului) a fost ridicată la statutul de „imediațiune imperială” și supusă direct împăratului Sfântului Imperiu Roman.
Familia de la care își trage numele principatul își ia și ea la rândul ei numele de la Castelul Liechtenstein din Austria Inferioară, castel ce a fost în posesia familiei cel puțin din 1140 până în secolul al XIII-lea și din nou din 1807 încoace. Familia Liechtenstein a achiziționat numeroase moșii, predominant în Moravia, Austria Inferioară, Silezia și Styria. Cum aceste teritorii erau toate fiefuri feudale primite de la nobili de rang mai înalt, în special membri ai diverselor ramuri ale Habsburgilor, dinastia de Liechtenstein nu putea îndeplini cerința de bază pentru a obține un loc în dieta imperială, Reichstagul. Deși câțiva principi de Liechtenstein au slujit ca sfetnici apropiați mai multor domnitori Habsburgi, fără a avea teritorii deținute direct de la tronul imperial, aceștia aveau o putere restrânsă în Sfântul Imperiu Roman.
Din acest motiv, familia căuta să obțină pământuri care să poată fi clasificate ca unmittelbar („neintermediate”), sau deținute fără vreo legătură de vasalitate față de altcineva, ci direct de la sfântul împărat roman. La începutul secolului al XVII-lea, Karl I de Liechtenstein a fost făcut Fürst (principe) de către sfântul împărat roman Matia după ce l-a susținut într-o luptă politică. Lui Hans-Adam I i s-a permis să achiziționeze minusculul Herrschaft Schellenberg și comitatul Vaduz (în 1699, respectiv 1712) de la familia Hohenems. Micul teritoriu Schellenberg și Vaduz avea exact statutul politic necesar: nu avea niciun stăpân feudal afară de suveranul comital și de împărat.
Principatul La 23 ianuarie 1719, după ce pământul a fost cumpărat, Carol al VI-lea, sfânt împărat roman, a decretat unirea Vaduzului și Schellenbergului și ridicarea teritoriului nou format la rang de Fürstentum (principat) cu numele de „Liechtenstein” în onoarea „fidelului [său] slujitor, Anton Florian de Liechtenstein”. A fost data la care Liechtenstein a devenit stat suveran membru al Sfântului Imperiu Roman. Stă mărturie pentru rolul pur politic al achiziției faptul că principii de Liechtenstein și-au vizitat pentru prima oară principatul abia aproape 100 de ani mai târziu.
Până la începutul secolului al XIX-lea, ca urmare a războaielor napoleoniene din Europa, Sfântul Imperiu Roman a fost ocupat și efectiv controlat de Franța, în urma grelei înfrângeri de la Austerlitz în fața lui Napoleon în 1806. Împăratul Francisc al II-lea a abdicat, punând capăt existenței de 960 de ani a guvernului feudal imperial. Napoleon a reorganizat mare parte a Imperiului în Confederația Rinului. Această restructurare politică a avut vaste consecințe pentru Liechtenstein: instituțiile politice și legale istorice imperiale fuseseră dizolvate. Statul a încetat să datoreze vreo obligație vreunui alt stăpân feudal din afara granițelor sale.
Publicațiile moderne pun în general suveranitatea Liechtensteinului pe seama acestor evenimente. Principele a încetat să mai datoreze vreo obligație vreunui suzeran. Din 25 iulie 1806, când a fost înființată Confederația Rinului, principele de Liechtenstein a fost membru, de fapt vasal al hegemonului acesteia, cu titlu de protector, împăratul francez Napoleon I, până la dizolvarea confederației la 19 octombrie 1813.
Curând după aceasta, Liechtenstein a aderat la Confederația Germană (20 iunie 1815 – 24 august 1866), prezidată de împăratul Austriei.
În 1818, principele Johann I a acordat teritoriului o constituție limitată. În același an, principele Aloys a devenit primul membru al casei de Liechtenstein care a pus piciorul pe teritoriul ce îi purta numele. Următoarea vizită avea să vină în 1842.
De-a lungul secolului al XIX-lea au avut loc următoarele evenimente: 1836, s-a deschis prima fabrică, ce producea ceramică. 1861, a fost înființată Banca de Economii și Împrumuturi împreună cu prima fabrică de țesături. 1868, Armata Liechtensteinului a fost desființată din motive financiare. 1872, s-a construit prima cale ferată între Elveția și Imperiul Austro-Ungar prin Liechtenstein. 1886, s-au construit două poduri peste Rin către Elveția.
Secolul al XX-lea Până la sfârșitul Primului Război Mondial, Liechtenstein a avut legături strânse mai întâi cu Imperiul Austriac și apoi cu Austro-Ungaria; principii domnitori continuau să-și tragă mare parte din avere din moșiile din teriitoriile habsburgice, și petreceau mare parte din timp la cele două palate ale lor din Viena. Devastarea economică produsă de război a obligat țara să încheie o uniune monetară și vamală cu celălalt vecin, Elveția.
La momentul dizolvării Imperiului Austro-Ungar, s-a afirmat că Liechtenstein, ca fief al Sfântului Imperiu Roman, nu mai avea nicio obligație față de Austria independentă, întrucât aceasta din urmă nu se considera succesor legal al Imperiului. Există o contradicție între aceasta și percepția familiei Liechtenstein că împăratul austro-ungar detronat încă mai deținea o moștenire abstractă asupra Sfântului Imperiu Roman. În 1929, a venit pe tron principele Franz I de 75 de ani. Franz tocmai se căsătorise cu Elisabeth von Gutmann, o femeie înstărită din Viena. Deși Liechtenstein nu avea înregistrat vreun partid nazist, în cadrul Partidului Uniunea Națională a apărut o mișcare cu simpatii naziste. Naziștii locali din Liechtenstein au identificat-o pe Elisabeth ca „problema lor evreiască”."LIECHTENSTEIN: Nazi Pressure?"
În martie 1938, imediat după anexarea Austriei de către Germania Nazistă, principele Franz l-a numit pe vărul său, principele Franz Joseph, regent și prinț moștenitor. Franz a murit în luna iulie a aceluiași an, iar Franz Joseph i-a urmat pe tron. Franz Joseph al II-lea se mutase în Liechtenstein pentru prima oară în 1938, la câteva zile după anexare.
În timpul celui de al Doilea Război Mondial, Liechtenstein a rămas oficial stat neutru, căutând asistență și îndrumare de la Elveția vecină, în timp ce tezaurul familiei din posesiunile dinastice din Boemia, Moravia și Silezia a fost adus în Liechtenstein pentru păstrare. La încheierea conflictului, Cehoslovacia și Polonia, încercând să confiște ceea ce ele considerau a fi posesiuni germane, au expropriat toate proprietățile familiei Liechtenstein din aceste trei regiuni. Exproprierile (subiect de dispută legală modernă la Curtea Internațională de Justiție) vizau peste 1600 km2 de pădure și teren agricol, inclusiv peisajul cultural Lednice–Valtice, protejat de UNESCO, și mai multe castele și palate.