Prințul Filip, Duce de Edinburgh () a fost membru al familiei regale britanice și soțul reginei Elisabeta a II-a, cu titlul de prinț consort.
S-a născut în Grecia, din care familia sa a fost exilată de când era copil. După ce a fost educat în Franța, Germania și Regatul Unit, în 1939, la vârsta de 18 ani, Filip a intrat în Marina Regală britanică. Din iulie 1939, a început să corespondeze cu prințesa Elisabeta, care avea atunci 13 ani, și pe care o întâlnise pentru prima dată în 1934. În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial a slujit cu distincție în Mediterana și Pacific.
După război, regele George al VI-lea i-a acordat lui Filip permisiunea să se căsătorească cu Elisabeta, întâia sa născută. Înainte de anunțul oficial al logodnei lor, în iulie 1947, Filip și-a abandonat titlurile grecești și daneze, a devenit un supus britanic naturalizat și a adoptat numele de familie, „tradus” în engleză, al bunicilor materni, Mountbatten. S-a căsătorit cu Elisabeta la 20 noiembrie 1947. Chiar înainte de nuntă, i s-au acordat titlurile de duce de Edinburgh, conte de Merioneth și baron Greenwich, cu calificativul Alteța Sa Regală. Filip a părăsit serviciul militar activ când soția sa a devenit regină (1952), după ce ajunsese la gradul de comandant. A primit titlul de principe în 1957.
Filip și Elisabeta au avut împreună patru copii: Charles, Prinț de Wales, actualul rege Charles al III-lea, Prințesa Anne a Marii Britanii, Andrew, Duce de York și Edward, Conte de Wessex. Printr-un ordin britanic în consiliu, emis în 1960, descendenții cuplului care nu poartă titluri regale pot folosi numele de familie Mountbatten-Windsor, care a fost folosit și de unii membri ai familiei regale care dețin titluri, precum Anne, Andrew și Edward.
Un împătimit al sportului, a ajutat la dezvoltarea probei sportive de conducere a trăsurilor. A fost patron, președinte sau membru a peste 780 de organizații și președinte al „The Duke of Edinburgh's Award,” un program de auto-perfecționare pentru tineri cu vârste cuprinse între 14 și 24 de ani. A fost cel mai în vârstă membru de sex masculin din istoria familiei regale britanice. S-a retras din funcțiile sale regale la 2 august 2017, la 96 de ani, după ce a încheiat 22.220 misiuni solo, din 1952.
Primii ani Prințul Filip al Greciei și Danemarcei s-a născut la Vila Mon Repos, din insula grecească Corfu, la 10 iunie 1921, ca singurul fiu, al cincilea și cel mai mic copil al Prințului Andrei al Greciei și Danemarcei și a soției acestuia, Prințesa Alice de Battenberg.Brandreth, p. 56
Cele patru surori mai mari ale lui Filip sunt: Margarita, Theodora, Cecilie și Sofia. A fost botezat la biserica Sf. Gheorghe de la Palaio Frourio (Cetatea Veche) din Haddokkos la câteva zile după naștere.
La scurtă vreme după nașterea lui Filip, bunicul matern, Prințul Louis de Battenberg, a murit la Londra. Louis a fost cetățean naturalizat britanic și, după un lung serviciu în Marina Regală, a renunțat la titlurile sale germane și a adoptat numele de familie Mountbatten, care este de fapt traducerea in limba engleza a numelui german de familie.
Nașterea lui Filip a avut loc în timpul Războiului greco-turc (1919-1922) care a mers prost pentru Grecia. La 22 septembrie 1922, unchiul lui Filip, regele Constantin I al Greciei a fost forțat să abdice, iar Prințul Andrew împreună cu alții a fost arestat de guvernul militar. Comandantul armatei, generalul Georgios Hatzianestis, și cinci politicieni au fost executați.
În decembrie, un tribunal revoluționar l-a expulzat pe Prințul Andrew din Grecia pe viață. Nava britanică Calypso a evacuat familia Prințului Andrew, Filip fiind transportat în siguranță într-un coș de fructe. Familia lui Filip a plecat în Franța și s-au stabilit într-o suburbie a Parisului, într-o casă împrumutată de la mătușa sa, Prințesa Marie Bonaparte.Heald, p. 31; Vickers, pp. 176–178
Atât Filip, cât și tatăl său s-au născut în Grecia, el "nu avea sânge grecesc și nu vorbește limba greacă".Encyclopedia Americana, Volume 21, Americana Corp., 1977, ISBN 978-0-7172-0108-2 În 1992, Filip a afirmat că el "poate înțelege o parte" din această limbă. A declarat că se consideră scandinav, în particular danez. Vorbea fluent engleza, germana și franceza.
Tinerețe Educație thumb|250px|Filip a studiat la școala Gordonstoun, Scoția.
Filip a fost educat la o școală americană din Paris condusă de Donald MacJannet, care l-a descris pe Filip ca "robust, gălăgios ... dar întotdeauna deosebit de politicos".Heald, p. 34. Printre elevii școlii s-a inclus și Prințesa Ana de Bourbon, care mai târziu se va căsători cu fostul rege Mihai I al României. În 1928, a fost trimis în Marea Britanie unde a urmat școala Cheam și a locuit cu bunica maternă la Palatul Kensington și cu unchiul său George Mountbatten, marchiz de Milford Haven la Lynden Manor în Bray, Berkshire.Heald, pp. 35–39
În următorii trei ani, cele patru surori ale sale s-au căsătorit cu nobili germani și s-au mutat în Germania; mama sa a fost internată într-un azil după ce a fost diagnosticată cu schizofrenie,Brandreth, p. 66; Vickers, p. 205 iar tatăl său s-a mutat într-un apartament mic din Monte Carlo.
În 1933, Filip a fost trimis la Schule Schloss Salem din Germania, care avea avantajul "că economisește taxele școlare", deoarece aparținea cumnatului său, Berthold, Margraf de Baden.Prince Philip quoted in Brandreth, p. 72 Odată cu creșterea nazismului în Germania, fondatorul școlii evreiești Salem, Kurt Hahn, a fugit și a fondat școala Gordonstoun în Scoția. După două semestre la Salem, Filip s-a mutat la Gordonstoun.Brandreth, p. 72; Heald, p. 42
În 1937, sora sa Cecilie, soțul ei, doi dintre copiii lor și soacra ei au murit într-un accident de avion la Ostend; Filip avea numai 16 ani când a participat la funeraliile din Darmstadt. Anul următor, unchiul său Lordul Milford Haven a murit de cancer osos.
Serviciul naval După ce a părăsit Gordonstoun în 1939, Prințul Filip a intrat în Marina Regală absolvind anul următor Colegiul Marinei Regale Dartmouth. Filip a petrecut patru luni pe cuirasatul Ramillies protejând convoaiele forței expediționare australiene în Oceanul Indian, urmat de staționări mai scurte pe navele Kent și Shropshire. După invazia Greciei de către Italia din octombrie 1940, el a fost transferat din Oceanul Indian pe vasul Valiant din flota din Marea Mediteraneană.Heald, p. 60 Printre alte angajamente, el a fost implicat în Bătălia Cretei și a fost menționat pentru serviciile sale în timpul Bătăliei de la Cape Matapan.
A fost promovat sublocotenent după o serie de cursuri la Portsmouth. În iunie 1942, a fost numit pe distrugătorul Wallace care a fost implicat în sarcini de escortare a convoiului pe coasta de est a Marii Britanii. La 16 iulie 1942, a devenit locotenent. În octombrie același an, la doar 21 de ani, a devenit primul locotenent al distrugătorului Wallace și unul dintre cei mai tineri primi locotenenți ai Marinei Regale.
În timpul invaziei Siciliei în iulie 1943, în funcția de comandant secund al HMS Wallace el a salvat nava de un atac de noapte al unui bombardier. În 1944, a fost mutat pe un alt distrugător, HMS Whelp. A fost prezent în Golful Tokyo când a fost semnată capitularea Japoniei. În ianuarie 1946, Filip s-a întors în Marea Britanie pe Whelp și a devenit instructor pe HMS Royal Arthur.Brandreth, p. 176
În perioada petrecută în Marina Regală, Prințul Filip și unchiul său, Lord Mountbatten, au împărtășit un interes pentru fenomenele aeriene neidentificate la care au fost martori în mijlocul celui de-al Doilea Război Mondial.
Căsătorie thumb|200px|left|Prințul Filip în 1951, în vizită în Canada.
În 1939, regele George al VI-lea și regina Elisabeta au vizitat colegiul naval din Dartmouth. În timpul vizitei, regina și contele Mountbatten i-au cerut lui Filip să escorteze cele două fete ale regelui, Elisabeta și Margareta, cu care Filip era verișor de gradul trei prin regina Victoria și verișor de gradul doi prin regele Christian al IX-lea al Danemarcei.Queen Alexandra of Yugoslavia quoted in Heald, p. 57 Elisabeta s-a îndrăgostit de Filip și au început să-și scrie scrisori când ea avea 13 ani.Brandreth, pp. 132–136, 166–168
În cele din urmă, în vara anului 1946, Filip a cerut regelui mâna Elisabetei. Regele a admis cererea lui însă orice angajament oficial a fost amânat până când Elisabeta urma să împlinească 21 de ani, în aprilie, anul următor.Brandreth, p. 183 Între timp Filip a renunțat la titlurile sale grecești și daneze, s-a convertit de la ortodoxism la anglicanism, a adoptat numele Mountbatten din familia maternă și a devenit supus britanic naturalizat.În 1947, s-a stabilit printr-o hotărâre că toți descendenții Sofiei de Hanovra, inclusiv Filip, deveneau supuși britanici naturalizați în conformitate cu Actul de naturalizare al Sofiei din 1705.
Logodna a fost anunțată public la 10 iulie 1947.Heald, p. 77 Cu o zi înainte de nuntă, regele George al VI-lea i-a acordat lui Filip titlul de Alteța Sa iar în dimineața nunții titlurile: Duce de Edinburgh, Conte de Merioneth și Baron Greenwich.
Filip și Elisabeta s-au căsătorit printr-o ceremonie la Westminster Abbey, înregistrată și difuzată de radio BBC și urmărită de 200 milioane de oameni din întreaga lume.Heald, p. 86 Cum Regatul Unit al Marii Britanii tocmai ieșise din războiul cu Germania, nu era de acceptat ca la nuntă să participe rudele germane ale Ducelui de Edinburgh, inclusiv cele trei surori în viață ale lui Filip care erau căsătorite cu Prinți germani, dintre care unii cu conexiuni naziste.
După căsătorie, Ducele și Ducesa de Edinburgh și-au stabilit reședința la Casa Clarence. Acolo s-au născut primii lor doi copii: Prințul Charles în 1948 și Prințesa Ana în 1950.
Filip a fost dornic să-și continue cariera navală deși era conștient că rolul viitor al soției sale ca regină va eclipsa ambițiile sale. După luna de miere, Filip s-a întors în marină, la început la un birou al Amiralității și mai târziu ca membru al unei echipe de cursuri la colegiul Naval Staff din Greenwich. Din 1949, a staționat în Malta după ce a devenit prim locotenent pe distrugătorul HMS Chequers. În iulie 1950, a fost promovat locotenent comandant și a primit comanda fregatei HMS Magpie.Heald, p. 95 În 1952 a fost promovat comandant însă activitatea lui navală a luat sfârșit în iulie 1951.Heald, p. 97
Regele George al VI-lea fiind bolnav, Prințesa Elisabeta și Ducele de Edinburgh au fost numiți în Consiliul Privat la 4 noiembrie 1951. La sfârșitul lunii ianuarie anul următor, Filip și soția sa au făcut un tur al Commonwealth-ului. La 6 februarie 1952, pe când se aflau în Kenya, tatăl Elisabetei a murit, iar ea i-a urmat la tron. Filip a fost cel care i-a dat vestea Elisabetei și cuplul s-a întors imediat în Marea Britanie.Brandreth, pp. 245–247
Consort al reginei Casa regală
Ascensiunea la tron a Elisabetei a adus în discuție problema numelui casei regale. Unchiul ducelui, Louis Mountbatten, a susținut numele de Casa de Mountbatten. Când regina Mary, bunica paternă a Elisabetei, a auzit sugestia, ea l-a informat pe primul ministru Winston Churchill care mai târziu a sfătuit-o pe regină să emită o proclamație prin care să declare că denumirea casei regale avea să rămână cunoscută sub numele de Casa de Windsor. În particular Ducele s-a plâns: "Nu sunt nimic altceva decât o amoebă. Sunt singurul bărbat din țară care nu are voie să dea numele său propriilor copii."Brandreth, p.253–254