Republica Moldova este un stat situat în sud-estul și estul Europei. Se învecinează cu România la vest și cu Ucraina la nord, est și sud. Republica Moldova este un stat fără ieșire directă la mare, însă are ieșire la Dunăre pe o fâșie de 430 de metri la extremitatea sa sudică, prin intermediul căreia are acces potențial și la Marea Neagră. În procesul dezmembrării Uniunii Sovietice, Republica Moldova și-a declarat independența la 27 august 1991. La 29 iulie 1994 a fost adoptată prima constituție a Republicii Moldova. Începând cu anul 1990, teritoriul Republicii Moldova situat pe malul estic al fluviului Nistru este sub control de facto al regimului separatist din Transnistria (controlat și/sau sprijinit de Rusia).Regimul separatist din Transnistria a anunțat MOBILIZAREA parțială evz.ro

Republica Moldova este o republică parlamentară cu un președinte în calitate de șef al statului și un prim-ministru în calitate de șef al guvernului. Republica Moldova este stat membru al Organizației Națiunilor Unite, Consiliul Europei, Parteneriatului pentru Pace, OMC, OSCE, GUAM, CSI, OCEMN și al altor organizații internaționale, și este în curs de negociere în vederea aderării la Uniunea Europeană.

Istorie

Antichitate

thumb|left|250px|Teritoriul actual al R. Moldova a fost populat în antichitate de triburile dacice ale costobocilor și tyrageților (hartă a Europei de sud-est în secolul I î.Hr, întocmită de istoricul german Johann Gustav Droysen în 1886).

În antichitate pe teritoriul Republicii Moldova, României (partea central nord-estică) și Ucrainei (partea sud-vestică) s-a format civilizația Cucuteni, una dintre cele mai vechi civilizații din Europa. Civilizația a dispărut misterios după migrările popoarelor indo-europene prin spațiul carpato-danubiano-pontic. Astfel s-a format civilizația dacilor.

Strabon în „Geografia” menționa că geții aveau aceeași limbă cu tracii, iar dacii aceeași limbă cu geții.Scribd - Geografia de Strabon, pag 22 - Accesat la data de 15.03.2009 Totuși, prima relatare despre geți aparține lui Herodot.Herodotus - The Ancient History of Herodotus By Herodotus, pag. 213–217, Derby & Jackson.„Neamul tracilor este cel mai numeros din lume, după acel al inzilor. Dacă ar avea un singur cârmuitor sau dacă tracii s-ar înțelege între ei, el ar fi de nebiruit și cu mult mai puternic decât toate neamurile după socotința mea... Tracii au mai multe nume, după regiuni, dar obiceiurile sunt cam aceleași la toți, afară de geți, trausi și de acei care locuiesc la nord de crestonai.” - Herodot, Istorii, V, 3. Cucerirea Daciei de către romani conduce la contopirea celor două culturi: daco-romanii sunt strămoșii poporului român. După ce Dacia a devenit provincie a Imperiului Roman s-au impus elemente de cultură și civilizație romană, inclusiv latina vulgară care a stat la baza formării limbii române.Learn Romanian - Istoria României - Accesat la data de 15.03.2009

Pe baza informațiilor din inscripția de la Dionysopolis„Cel dintâi și cel mai mare dintre regii din Tracia” - Inscriptia cetățeanului grec Acornion din Dionysopolis.Observatorul - Publicat in Toronto, Canada - România, stâlp oriental al latinității - Accesat la data de 01.05.2009Dacia - Dacia în timpul lui Burebista - Accesat la data de 15.03.2009 și de la Iordanes, se știe că sub stăpânirea lui Burebista, ajutat de marele preot Deceneu, s-a format primul stat geto-dac.MAE - Istoria României - Accesat la data de 15.03.2009Hadrian Daicoviciu, Dacii - Capitolul III - Burebista, Editura pentru Literatură, București, 1968. În anul 44 î.Hr., Burebista este asasinat de unul dintre slujitorii săi.Buresbita and his time - Ion Horațiu Crișan, Bibliotheca Historica Romaniae, Bucharest, 1978 După moartea lui, statul geto-dac se va destrăma în 4, apoi în 5 regate.România, istorie - Despre România - Accesat la data de 15.03.2009 Nucleul statal se menține în zona munților Șureanu, unde domnesc succesiv Deceneu, Comosicus și Coryllus.Istoria Daciei - Dacia între Burebista și Decebal - Accesat la data de 15.03.2009 Statul centralizat dac va atinge apogeul dezvoltării sale sub Decebal.Mică enciclopedie de istorie universală - pag. 284 - Marcel D. Popa, Horia C. Matei - Editura Politică, București, 1988. În această perioadă se mențin o serie de conflicte cu Imperiul Roman, o partea a statului dac fiind cucerită în 106 d.Hr. de împăratul roman Traian.De Imperatoribus Romanis - An Online Encyclopedia of Roman Emperors - Battle of Sarmizegetusa (Sarmizegetuza), A.D. 105 - Accesat la data de 15.03.2009 Între anii 271-275 d.Hr. are loc retragerea aureliană. thumb|170px|Dacia în timpul lui Constantin cel Mare Împăratul Constantin cel Mare a construit în 328, podul lui Constantin cel Mare peste Dunăre, în vederea recuceririi Daciei. În 332 pornește o campanie împotriva vizigoților, îi înfrânge și, ca urmare, ținuturile de la nord de Dunăre inclusiv sudul Moldovei reintră pentru o perioadă sub stăpânire romană. Limita de nord din Dacia a imperiului este marcată de Brazda lui NovacMadgearu, Alexandru(2008). Istoria Militară a Daciei Post Romane 275-376. Cetatea de Scaun. ,p.64-126. Limesul continua apoi spre sudul Moldovei (probabil pe râul Buzău) mergând pe la nord de actualul oraș Galați apoi spre Prut pe la Vadul lui Isac și se termina la lacul (limanul) Sasîc, aproape de Nistru, pe valul de pământ numit uneori și valul lui Athanaric Costin Croitoru, "Sudul Moldovei în cadrul sistemului defensiv roman. Contribuții la cunoașterea valurilor de pământ." „Acta terrae septemcastrensis”, I, Editura Economica, Sibiu 2002, p. 111. Cu această ocazie, Constantin și-a adăugat și titlul de Dacicus Maximus.

Situată pe o rută strategică între Asia și Europa, ținuturile Moldovei au fost deseori prădate sau invadate temporar pe parcursul istoriei antice și medievale de diverse populații sau popoare migratoare, printre care se pot aminti: sarmați, goți (germanici), huni (mongolici), gepizi, avari, bulgarii turcofoni, slavi, varegi, maghiari (ugro-finici), pecenegi și cumani (turcofoni), și tătari.

Moldova medievală

thumb|Stema simplă a Moldovei, la mănăstirea Cetățuia (România)

După marea invazie mongolă din 1241, întreaga regiune este controlată politic de către Hoarda de Aur. Principatul Moldovei, întemeiat la jumătatea secolului al XIV-lea, include în hotarele sale către sfârșitul secolului, teritoriul dintre Carpați, Nistru, Dunăre și Marea Neagră. Odată ce popoarele migratoare au trecut, s-au asimilat sau așezat (în Europa sau/și Asia), populația băștinasă, vorbitoare de limbă română, sub conducerea lui Bogdan I, Alexandru cel Bun, Ștefan cel Mare și alți domnitori, reușește să fortifice frontiera răsăriteană (de est) a Moldovei cu mai multe cetăți românești: Hotin, Soroca, Orhei, Tighina, Cetatea Albă, Chilia După ocuparea cetăților Cetatea Albă și Chilia în 1484, Imperiul Otoman transformă în 1538, la sfârșitul primei domnii a lui Petru Rareș, Tighina și Basarabia în raia turcească (în Evul Mediu Dezvoltat, după apariția țărilor române medievale, Basarabia devine denumirea românească a regiunii cunoscută de turci ca Bugeac).

În secolul al XVI-lea, Principatul Moldovei a fost obligat să plătească tribut Înaltei Porți, fără însă să-și piardă suzeranitatea. Devenit în vremea domniei Ecaterinei a II-a vecin răsăritean al Moldovei, Imperiul Rus anexează (în mod fraudulos față de tratatele de drept politic aflate atunci în vigoareFLUX, 23 mai 2008 Mihai Adauge: Actul din 1812 a fost începutul unui calvar cu consecințe grave resimțite și peste sute de ani. Moldova integrală (dintre dintre Nistru și Carpați) avusese până atunci, între sec. XVI-XIX, statut de suzeranitate față de Imperiul Otoman. Aceasta însemna că Moldova nu devenise o provincie a Imperiului Otoman, și turcii fuseseră nevoiți să încheie anumite tratate cu acest stat medieval românesc. Aceste tratate prevedeau mai multe clauze, în care era menționat faptul că Țara Moldovei este un stat liber. Cu alte cuvinte, Poarta Otomană nu avea dreptul să anexeze sau să ocupe acest stat, nici să-i cedeze Imperiului Rus teritorii ale Moldovei. De asemenea, Imperiul Rus nu avea dreptul să negocieze o clauză de anexare cu Imperiul Otoman. A fost un act criminal, o fraudă care vine în contradicție cu practica internațională, cu toate normele de drept existente la moment. Atunci toate normele de drept erau constituite din prevederile tratatelor bilaterale.) prin Pacea de la București din 1812, teritoriul cuprins între Prut și Nistru, parte componentă a Țării Moldovei (45.600 km2, cu o populație de cca 500.000 de locuitori, în proporție de 86% români), denumindu-l Gubernia Basarabia.

Perioada țaristă

thumb|left|Republica Democratică Moldovenească, proclamată în Gubernia Basarabia.

După anexarea Basarabiei de către Imperiul Rus în 1812, în Basarabia de Sud începând de la Căușeni și până la Marea Neagră (pe teritoriile locuite anterior de tătarii nogai și turci) are loc colonizarea cu populație creștină – moldoveni, găgăuzi, bulgari, ucraineni, ruși, polonezi, germani – și cu evrei. În toată Basarabia moldovenii au fost expuși unui proces de rusificare și deznaționalizare, astfel în 1867 limba română este interzisă în școlile din Basarabia.Cum a ajuns Basarabia în componența Imperiului Rus? , historia.ro

Dezvoltarea economică a guberniei Basarabia (după dezlipirea de Moldova), sub administrația rusească, s-a efectuat în perspectiva unei economii de export de grâne și vite spre portul Odesa și în paralel cu un proces de rusificare intensă a acestei regiuni, cum se proceda în toate zonele de populație ne-rusă din imperiul țarist rus. În acest cadru au fost construite căile ferate și zonele urbane noi din Chișinău și Bălți, care au devenit (demografic) orașe preponderent rusești în mijlocul autohtonilor români-moldoveni.

Pentru a îndepărta Rusia de la gurile Dunării, marile puteri europene, prin Tratatul de la Paris din 1856, care încheie războiul Crimeii, i-au restituit Principatului Moldovei trei județe din sudul Basarabiei: Cahul, Bolgrad și Ismail. La 24 ianuarie 1859, Principatul Moldovei, prin unirea cu cel al Țării Românești sub domnia unică a românului moldovean Alexandru Ioan Cuza, a participat la întemeierea statului național modern român (care cuprindea atunci și sudul Basarabiei).

Prin Tratatul de la Berlin (1878), marile puteri au obligat România să cedeze înapoi Imperiului Rus cele trei județe din sudul Basarabiei (Cahul, Bolgrad și Ismail) în schimbul Dobrogei și a recunoașterii, de jure, a independenței României față de Imperiul Otoman.

Prima independență

În martie 1917, la Chișinău a fost înființat Partidul Național Moldovenesc sub conducerea lui Vasile Stroescu. Congresul ostășesc de la Chișinău (23-27 octombrie 1917) proclamă autonomia teritorială și politică a Basarabiei, și ia inițiativa constituirii din reprezentanți ai tuturor națiunilor, confesiunilor, asociațiilor profesionale și culturale, a unui parlament – Sfatul Țării.Charles Upson Clark - The creation of Bessarabian Republic. Acesta proclamă la 2 decembrie 1917 Republica Democrată Moldovenească în frunte cu Ion Inculeț, iar la 24 ianuarie 1918 votează independența republicii.

Ca urmare a anarhiei și violenței trupelor rusești debandate, la 22 decembrie 1917 Sfatul Țării cere guvernului român să trimită armata pentru a restabili ordinea. Trupele aliate au trecut Prutul în ziua de 10 ianuarie 1918 reușind eliberarea Chișinăului de jefuitori, iar în câteva zile să elibereze complet Basarabia.Pr. Cezar Vasiliu: Unirea Basarabiei cu Patria Mamă. Sovietul bolșevic din Chișinău, aflând despre chemarea trupelor române, a declarat că nu se va mai supune Sfatului Țării și a anunțat o primă pentru capetele conducătorilor guvernului Republicii. Până la urmă însă bolșevicii au fost nevoiți să părăsească Basarabia.

Unirea cu Regatul României thumb|right|265px|Județele și regiunile istorice ale României Mari după 1926.