Deochiul este o superstiție care spune că anumite persoane, în special copiii și lăuzele, pot fi "vătămate" printr-o privire admirativă sau invidioasă. Pot fi deocheate și plante sau animale domestice. Deochiul se manifestă prin dureri de cap, căscat continuu, febră la om, veștejire la plante, tânjeală la animale. Deochiul poate fi involuntar sau intenționat, însă efectele sunt identice și proporționale cu puterea invidiei sau admirațieiPtiu, să nu te deochi! , monitorulexpres.ro.

La români există obiceiul de a lega o fundiță roșie, mai ales la copiii mici, care sunt mai vulnerabili. Și adulții poartă talismane antideochi, unul dintre cele mai cunoscute fiind mâna cu ochi, bijuterie populară în Balcani și în țările musulmane/ Panglica roșie (sau un șnur roșu, ori o bucată de pânză de aceeași culoare, ori un obiect de îmbrăcăminte) pot atrage „uitătura” și aceasta își „varsă” acolo puterea, copilul scăpând astfel de a fi deocheat. Persoanele deocheate scapă de acesta prin descântece, diferite de la o regiune la altaDescantec de deochi, 7 noiembrie 2006, Gândul, accesat la 2 septembrie 2013 Alte credințe legate de deochi: Copiii nu trebuie lăsați să se uite în oglindă până la vârsta de un an, căci se pot deochia singuri. Un usturoi prins cu o ață roșie la gâtul sau la căciulița copilului ferește de deochi. Pentru a fi ferit de deochi, copilul nou-născut trebuie cântărit înainte de a i se face prima baie, însă masa copilului nu trebuie spusă nimănui. O ață roșie prinsă la încheietura mâinii copilului sau la gâtul unui animal alungă deochiul. Orice obiect din aur purtat la gât, la urechi sau la mână se zice că ar atrage și ar anihila energia negativă a deochiului, deci are efectul de a proteja prin „diversiune“.

Note

Bibliografie suplimentară Descântecele românilor, A. Gorovei, Imprimeria națională, București, 1931 Carte de descântece și desfacerea farmecelor, Editura R. O. David & M. Saraga, București, 1924 Culegere de descântece din județul Romanați, D. Ionescu, Alex. Daniil, Editura Minerva, 1907 Carte de descântece, Editura Libraria Esanu, București

Legături externe Deochiul - privirea care secatuieste, 22 iulie 2009, Mihaela Stanescu, Descoperă Deochiul, superstitie sau realitate?, 3 iulie 2012, Iulia Pasca, CrestinOrtodox.ro Deochiul - Ochiul pizmas, 3 iulie 2012, Arhimandritul Vassilios Bacoiannis, CrestinOrtodox.ro Descantecele si Nascatoarea de Dumnezeu, 3 iulie 2012, CrestinOrtodox.ro Deochiul la români: 65% din populație crede în el. La ce folosește ața roșie și când să ne ferim de ochii verzi, 17 iunie 2015, Costel Crangan, Adevărul

Categorie:Superstiții Categorie:Blesteme