Marea Ducesă Maria Alexandrovna a Rusiei (mai târziu Ducesă de Edinburgh și Ducesă de Saxa-Coburg și Gotha; () a fost fiica țarului Alexandru al II-lea al Rusiei și a Mariei Alexandrovna. Maria a fost soția Prințului Alfred, Duce de Edinburgh, al doilea fiu al reginei Victoria. Maria Alexandrovna a Rusiei a fost mama reginei Maria a României.

Primii ani

Marea Ducesă Maria Alexandrovna s-a născut la 17 octombrie 1853 la Țarskoe Selo.Nelipa, Alexander III His Life and Reign, p. 22Gelardi, From Splendor to Revolution, p. 10 A fost al șaselea copil și singura fiică care a supraviețuit copilăriei, dintre cei opt copii, a Țarului Alexandru al II-lea al Rusiei și a soției acestuia, Maria Alexandrovna, născută Ducesa Maximilienne Wilhelmine de Hesse-Darmstadt.Mandache, Dearest Missy, p. 5

La momentul nașterii sale, bunicul ei, Țarul Nicolae I, domnea în Rusia iar tatăl ei era Țarevici. În 1855, când Maria Alexandrovna avea 17 ani, Nicolae I a murit și tatăl ei a devenit noul împărat al Rusiei. Marea Ducesă a crescut ca singura fată printre cei patru frați mai mari și doi mai mici. Nu și-a cunoscut sora mai mare, Alexandra, care a murit la vârsta de șase ani și jumătate, înainte de nașterea ei.Zeepvat, The Camera and the Tsars, p. 25 Maria Alexandrovna însăși a fost aproape de moarte de o boala gât, la vârsta de șapte ani.Van der Kiste, The Romanovs 1818-1959, p. 57

Copilăria și-a petrecut-o în palate mari și luxoase pe moșii deținute de Romanovi.Sullivan, A Fatal Passion, p. 12 Principala reședință a familiei era Palatul de Iarnă din Sankt Petersburg care avea 1600 de camere. Vara, familia stătea la Palatul Peterhof, un complex mare cu ferme, vile și diverse pavilioane în Golful Finlandei.Nelipa, Alexander III His Life and Reign, p. 32 De la sfârșitul verii până iarna, familia imperială se muta la Țarskoe Selo, orașul regal unde Romanovii dețineau palatul Caterina și palatul Alexandru. În insula copiilor, situată într-un iaz în parcul palatului Alexandru, Maria Alexandrovna a avut propria ei căsuță, pe care a folosit-o cu frații ei ca pe un teatru. Tatăl ei a adaugat o fermă, construită pentru plăcerea ei. Ambii părinți au fost afectuoși cu ea. Pentru Țarul Alexandru al II-lea, ea a fost copilul favorit și îi plăcea să-și petreacă timpul cu ea.Zeepvat, The Camera and the Tsars, p. 94 Împărăteasa a fost o mamă afectuoasă însă fizic rece cu copii ei. Țarina suferea de plămâni slabi și a trebuit să se deplaseze în mod constant în Germania și sudul Europei ca să scape de durele ierni rusești.Zeepvat, The Camera and the Tsars, p. 28 Adesea Țarina lua pe cei trei copii mai mici cu ea în aceste călătorii. Drept consecință, Maria Alexandrovna a devenit mai apropiată de cei doi frați mai mici, Serghei și Pavel.Zeepvat, Romanov Autumn, p. 123 Înconjurată doar de frați, Maria a crescut ca un băiețoi, cu un caracter independent și o voință puternică.

Maria a fost educată la curtea rusă sub stricta atenție a guvernantei sale, contesa Alexandrine Tolstoi.Wimbles, ''The Daughter of Tsar Alexander II", p. 45Zeepvat, The Camera and the Tsars, p. 89 Maria Alexandrovna a fost prima Mare Ducesă care a fost crescută de bone englezești și a vorbit fluent engleza. În afara limbei ruse native, ea vorbea fluent germana, franceza și engleza. În august 1867, în timp ce familia stătea la Palatul Livadia din Crimeea, Mark Twain a ăntâlnit-o pe Maria Alexandrovna și pe părinții ei.Zeepvat, Romanov Autumn, p. 111 Faimosul scriitor american a descris-o cu "ochi albaștri, modestă și frumoasă".Zeepvat, Romanov Autumn, p. 112 Ca mulți dintre contemporani, Twain a observat influența pe care tânăra Marea Ducesă o avea asupra tatălui ei.Gelardi, From Splendor to Revolution, p. 18 "Ea este absolut autentică și nu se schimbă niciodată în fața străinilor", observa doamna ei de onoare Anna Tiutceva (1829-1889), o fiică a celebrului poet Fiodor Tiutcev, adăugând că "ea este obișnuită să fie în centrul atenției".Gelardi, From Splendor to Revolution, p. 13 Tiutceva a descris-o ca "încăpățânată și intransigentă".

Căsătoria

În timpul unei vizite a rudelor materne, la Jugenheim, în vara anului 1868, Marea Ducesă Maria Alexandrovna, pe atunci în vârstă de 15 ani, l-a întâlnit pe Alfred, Duce de Edinburgh.Van der Kiste, The Romanovs 1818-1959, p. 58Sullivan, A Fatal Passion, p. 13Papi, Jewels of the Romanovs: Family & Court, p. 93 Prințul Alfred, al doilea fiu al reginei Victorie, era un tânăr timid și frumos cu o carieră în marina navală britanică.Sullivan, A Fatal Passion, p. 14 El își vizita sora, Prințesa Alice, care era căsătorită cu vărul primar al Mariei Alexandrovna. Turul în jurul lumii al lui Alfred cu Royal Navy l-a ținut departe pentru următorii doi ani.Sullivan, A Fatal Passion, p. 23 Maria și Prințul Alfred s-au văzut din nou în vara anului 1871, când Alexandru al II-lea și soția sa își vizitau rudele la Schloss Heiligenberg.

Țarul și Țarina erau însoțiți de Maria în vârstă de 17 ani și de doi dintre frații ei mai mari. S-a întâmplat ca Alfred să fi fost și el acolo împreună cu Prințul și Prințesa de Wales. În timpul acelei veri, Maria și Alfred s-au simțit atrași unul de altul, petrecându-și timpul plimbându-se și stând de vorbă. Amândoi iubeau muzica; Alfred era un violonist amator entuziast, în timp ce Maria cânta la pian. Deși își doreau să se căsătorească, nu s-a anunțat nici o logodnă și Alfred s-a întors în Anglia. left|thumb|250px|Marea Ducesă Maria Alexandrovna și Prințul Alfred. Fotografie de la logodnă, 1873.

Părinții ei era împotriva căsătoriei. Alexandru al II-lea nu voia să-și piardă fiica, de care era profund atașat. De asemenea, Țarul nu-și dorea un ginere britanic, din cauza sentimetului general anti-britanic în Rusia în urma Războiului din Crimeea. Țarina găsea obiceiurile englezești ca ciudate și pe englezi reci și neprietenoși. Era convinsă că fiica ei nu ar fi fericită acolo. Totuși, negocierile de căsătorie au început în iulie 1871 însă au fost stagnate în 1872.

Regina Victoria era de asemenea împotriva căsătoriei. Nici un prinț britanic nu se căsătorise vreodată cu o Romanov, și ea a prevăzut probleme în legătură cu religia ortodoxă a Mariei și educația rusă. Regina considera că Rusia era, în general, "neprietenoasă" față de Marea Britanie. Victoria a fost, de asemenea, suspicioasă în legătură cu mișcările ruse în India. Prin urmare, regina a fost consternată atunci când a auzit că negocierile oficiale au fost reluate în ianuarie 1873. Au existat zvonuri că la Sankt Petersburg Maria Alexandrovna s-a compromis cu Prințul Golitsin și că familia ei era nerăbdătoare s-o vadă stabilită la casa ei. Alfred a refuzat să creadă zvonurile și era pregătit să lupte pentru căsătoria cu persoana pe care el o iubea. Prin urmare, regina Victoria și-a înghițit mândria și nu a spus nimic. Ambele mame au continuat să caute alți parteneri pentru copiii lor, dar Alfred și Maria nu voiau pe nimeni altcineva. Cum Țarina eșuase în încercarea de a găsi un prinț german acceptabil pentru fiica ei, o întâlnire între Alfred, Țarină și Maria a avut loc la Sorrento, Italia la mijlocul lunii aprilie 1873. În acel an, a existat o dispută anglo-rusă asupra graniței cu Afganistanul. Miniștrii reginei s-au gândit că o căsătorie ar putea ajuta la reducerea tensiunii dintre cele două țări.

În iulie 1873, Alfred s-a întâlnit la Jugenheim cu Țarul. La 11 iulie el a cerut mâna Mariei Alexandrovna iar ea a acceptat. El avea aproape 29 de ani, ea 19. Alfred a trimis o telegramă din Germania mamei sale: "Maria și cu mine ne-am logodit în această dimineață. Nu pot spune cât sunt de fericit. Sper ca binecuvântarea ta să ne vegheze". Regina a trimis felicitările ei însă în jurnal a notat la 11 iulie 1873: "Neștiind-o pe Marie, și realizând că pot fi multe dificultăți, gândurile și sentimentele mele sunt destul de amestecate". Când i-a dat vestea fiicei ei celei mari, Prințesa Moștenitoare a Prusiei, regina Victoria a spus simplu: "Crima s-a produs".

Țarul a oferit ca zestre fiicei sale suma de 100.000 de lire, plus un venit anual de 32.000 de lire.Wimbles, The Daughter of Tsar Alexander II, p. 46 De asemenea, el a dăruit singurei sale fiice unele dintre cele mai valoroase bijuterii ale Romanovilor, inclusiv safirele pe care le-a moștenit de la mama sa, împărăteasa Alexandra Feodorovna, precum și o parură care a aparținut Ecaterinei cea Mare.Van der Kiste, The Romanovs 1818-1959, p. 62 Ca dar de nuntă, Țarul a comandat bijutierului curții o parură spectaculoasă din diamante și rubine.Papi, Jewels of the Romanovs: Family & Court, p. 94 Celelalte bijuterii au inclus o tiară din diamante, care de asemenea, putea fi purtată drept colier.Papi, Jewels of the Romanovs: Family & Court, p. 96 Alfred a fost numit șef onorific al unui regiment rus și chiar o navă rusească a fost numită după el.

La o săptămână după logodnă, alianța anglo-ruso a experimentat prima criză. Regina Victoria a cerut Țarului să o aducă pe Maria în Scoția, astfel încât ea să-și poată întâlni viitoarea noră. Alexandru al II-lea a refuzat. Țarina a sugerat în schimb că ei s-ar putea întâlni la Köln. Regina a numit aceasta "impertinență pură". Victoria, de asemenea, s-a făcut nepopulară refuzând oferta Țarului de a face pe Prințul de Wales colonelul unui regiment rusesc și cerând ca o slujbă anglicană de căsătorie să aibă loc la Sankt Petersburg, alături de ceremonia ortodoxă. Însă Maria Alexandrovna era fericită: "Cât sunt de fericită că am să fiu a lui. Simt că iubirea mea pentru el crește în fiecare zi. Am un sentiment de pace și fericire inexprimabilă și o nerăbdare fără margini de a fi cu el".

La 4 ianuarie 1874, Alfred a ajuns la Sankt Petersburg pentru nuntă și a stat la Palatul de Iarnă. Ceilalți oaspeți britanici au sosit la 18 ianuarie. Nunta a fost celebrată la 23 ianuarie 1874 la Palatul de Iarnă. Regina Victoria a fost reprezentată de fiul ei cel mare, Eduard, Prinț de Wales, și de soția acestuia, Alexandra, care era sora Țarinei Maria Feodorovna. Fiica cea mare a Victoriei împreună cu soțul ei au fost și ei prezenți.

Ducesă de Edinburgh

Ducele și Ducesa de Edinburgh au ajuns în Anglia la 7 martie 1874. Orașul Windsor a fost decorat în cinstea lor cu steagurile celor două țări și Maria a fost bine primită de mulțime. Regina Victoria s-a întâlnit cu ei și a notat în jurnal: "Am primit-o pe draga Maria în brațele mele și am sărutat-o cu căldură de câteva ori. Am fost destul de nervoasă și agitată, atât de lungă a fost așteptarea. Draga Marie este foarte prietenoasă, are un chip plăcut, pielea frumoasa și ochi luminoși... Ea vorbește engleză minunat de bine". Regina a mai menționat de asemenea că Marie "nu avea nici un pic de frică de Affie și sper că va avea cea mai bună influență asupra lui".

Ducele și Ducesa de Edinburgh și-au făcut apariția în public la Londra la 12 martie. Alfred și Maria s-au mutat la Casa Clarence din Londra, care a fost principala lor reședință din Anglia. În plus ei mai mai aveau un conac la țară, Eastwell Park, o mare moșie de 2.500 de acri în apropiere de Ashford în Kent, unde Ducele participa la partide de tragere. Pentru a alina dorul de casă al fiicei lor, Țarul și fiul său Alexei au mers în vizită în Anglia în mai 1874.Van der Kiste, The Romanovs 1818-1959, p. 65