thumb|313x313px|Pictură de Ferdinand Hodler (1892). Tulburarea depresivă majoră sau depresia clinică este o tulburare afectivă caracterizată de cel puțin două săptămâni de dispoziție scăzută prezentă în majoritatea situațiilor. Adesea este însoțită de stimă de sine scăzută, pierderea interesului pentru activități plăcute în mod normal, energie redusă și durere emoțională fără o cauză clară.
Simptomele care durează mai mult de două săptămâni și cu o severitate care împiedică desfășurarea normală a activităților zilnice indică prezența episodului depresiv major.
Se presupune că doar o mică parte din cei care suferă de depresie ajung să conștientizeze această afecțiune și să se supună tratamentului corespunzător. Motivele sunt frica de stigmatizare socială, orgoliul personal și ignoranța. Statisticile OMS arată că în România 5% din populația generală suferă de depresie.
Spre deosebire de credința populară, chiar și cazurile de depresie severă pot fi tratate medical și vindecate.
Se estimează că în anul 2021 depresia va deveni a doua cauză de dizabilitate la nivel mondial, după afecțiunile cardiovasculare. În prezent, boala afectează aproximativ 121 milioane de oameni pe glob. În România, a fost depistată o creștere semnificativă a episodului depresiv major odată cu vârsta, de la 2,1% – 2,6% (18-49 ani) la 4,4% – 5,2 % (peste 50 de ani) cu un ritm de creștere de 1,2 puncte procentuale pentru fiecare grupă de vârstă (50-64 ani și peste 65 de ani).
Semne și simptome
Depresia majoră afectează semnificativ familia și relațiile personale ale persoanei, viața de serviciu sau școlară, obiceiurile de somn și alimentație și sănătatea generală. Impactul acesteia asupra funcționării și stării de bine este comparat cu cel al altor condiții medicale cronice, precum diabetul.
O persoană care are un episod depresiv major are de obicei o dispoziție foarte scăzută, care pătrunde în toate aspectele vieții și o incapacitate de a experimenta plăcerea în activități de care se bucura anterior. Persoanele depresive pot fi preocupate cu sau medita la gânduri și simțiri de inutilitate, regret sau vinovăție inadecvată, neajutorare și ură de sine. În cazuri severe, persoanele depresive pot avea simptome de psihoză. Printre aceste simptome sunt delirurile sau, mai rar, halucinațiile, de obicei neplăcute. Alte simptome ale depresiei sunt slaba concentrare și ținere de minte (în special la cei cu trăsături melancolice sau psihotice), retragerea din activitățile și situațiile sociale, dorință sexuală scăzută, iritabilitate, și gânduri la moarte sau sinucidere. Insomnia este obișnuită printre persoanele care suferă de depresie. În cazuri tipice, o persoană se scoală foarte devreme și nu poate adormi din nou. Hipersomnia sau dormitul prea mult, poate de asemenea avea loc. Unele antidepresive pot de asemenea cauza insomnie din cauza efectului lor stimulator.
O persoană depresivă poate raporta mai multe simptome fizice precum oboseală, dureri de cap sau probleme digestive; indispozițiile fizice sunt cea mai obișnuită problemă manifestată în țările în curs de dezvoltare, potrivit criteriilor pentru depresie ale Organizației Mondiale a Sănătății. Apetitul adesea descrește, rezultând pierderi în greutate, deși din când în când apetitul este crescut, iar greutatea crește. Familia și prietenii pot observa că comportamentul persoanei este fie agitat și fie letargic. Persoanele depresive mai vârstnice pot avea simptome cu început recent, precum uitarea și o mai observabilă încetinire a mișcărilor. Depresia adesea coexistă alături de tulburări fizice obișnuite între vârstnici, precum accidentul vascular cerebral, alte boli cardiovasculare, boala Parkinson și bronhopneumopatia obstructivă cronică.
Copiii depresivi pot adesea arăta o dispoziție iritabilă mai degrabă decât una depresivă și prezintă simptome variate în funcție de vârstă și situație. Cei mai mulți își pierd interesul pentru școală și prezintă un declin în performanța academică. Pot fi descriși ca dificili, dependenți sau nesiguri. Diagnosticul poate fi tergiversat sau ratat atunci când simptomele sunt interpretate ca „proastă dispoziție normală”.
Tulburări asociate În mod frecvent, depresia majoră are loc alături de alte probleme psihiatrice. National Comorbidity Survey (SUA) din 1990-92 raportează că jumătate din cei cu depresie majoră au anxietate pe durata vieții și tulburări asociate acesteia precum tulburarea de anxietate generalizată. Simptomele de anxietate pot avea un impact major asupra cursului bolii depresive, cu recuperare întârziată, risc crescut de recidivare, dizabilitate mai mare și spor al încercărilor de suicid. Sunt rate crescute de abuz de alcool și droguri și în particular de dependență, iar în jur de o treime din indivizii diagnosticați cu ADHD dezvoltă depresie comorbidă. Tulburarea de stres posttraumatic și depresia adesea coexistă. Depresia poate de asemenea coexista cu tulburarea hiperchinetică cu deficit de atenție (ADHD), complicând diagnosticul și tratarea ambelor. Depresia este de asemenea în mod frecvent comorbidă cu abuzul de alcool și tulburările de personalitate. Depresia poate fi de asemenea exacerbată în anumite luni (de obicei iarna), în cazul celor cu tulburare afectivă sezonieră. Deși utilizarea excesivă a mediei digitale este asociată cu simptome depresive, media digitală poate fi de asemenea utilizată în anumite situații pentru a îmbunătăți dispoziția.
Depresia și durerea adesea coexistă. Unul sau mai multe simptome de durere sunt prezente la 65% din pacienții depresivi și oriunde de la 5 la 85% din pacienții cu durere vor suferi de depresie, în funcție de mediu; prevalența este mai scăzută în practica generală și mai mare în clinicile de specialitate. Diagnosticul de depresie este adesea amânat sau ratat, iar rezultatele se pot înrăutăți dacă depresia este remarcată, dar înțeleasă complet greșit.
Depresia este de asemenea asociată cu un risc de 1.5-2 ori mai mare de boli cardiovasculare, independent de alți factori de risc cunoscuți și are ea însăși legături directe sau indirecte cu factori de risc precum fumatul și obezitatea. Persoanele cu depresie majoră sunt mai puțin înclinate să urmeze recomandări medicale pentru tratarea și prevenirea bolilor cardiovasculare, fapt ce crește riscul de complicații medicale. În plus, cardiologii pot să nu identifice depresia care complică o problemă cardiovasculară de care sunt responsabili.
Cauze
Depresia este o tulburare afectivă care nu are o singură cauză. Modelul biopsihosocial propune ideea că factorii biologici, psihologici și sociali joacă toți un rol în cauzarea depresiei. specifică că depresia apare atunci când o vulnerabilitate preexistentă sau o este activată de evenimente stresante din viață. Vulnerabilitatea preexistentă poate fi fie genetică, implicând o interacțiune dintre , sau schematică, rezultând din viziunile despre lume învățate în copilărie.
Abuzul asupra copilului, fie că e fizic, verbal, emoțional, sexual sau psihologic, constituie factor de risc pentru depresie, printre alte probleme psihiatrice care pot coexista precum anxietatea și abuzul de droguri. Trauma din copilărie de asemenea corelează cu severitatea depresiei, lipsa răspunsului la tratament și lungimea bolii. Oricum, unii sunt mai susceptibili să dezvolte boli mintale precum depresia ca urmare a unor traume și s-a sugerat că diferite gene controlează susceptibilitatea.
Alți factori care pot determina apariția depresiei sunt prezența unor situații de viață sau evenimente care au un impact negativ important în viața unei persoane. De exemplu decesul unei persoane dragi, pierderi sau probleme financiare, divorțul, pierderea locului de muncă, lipsa unui cerc social.
Evoluționar Explicațiile evoluționiste propun că o dispoziție scăzută poate reprezenta uneori un răspuns adaptiv, cum ar fi conservarea energiei în circumstanțe adverse sau promovarea ruminației asupra problemelor complexe. Alte modele subliniază potențialele funcții sociale ale simptomelor depresive, inclusiv semnalarea unei nevoi de sprijin. Recenzii recente evidențiază atât valoarea euristică, cât și limitele acestor perspective, menționând că susținerea empirică rămâne mixtă.
Alte probleme de sănătate Depresia poate fi de asemenea o stare secundară a unei condiții medicale cronice sau terminale, precum HIV/SIDA sau astmul, iar în acest caz poate fi etichetată drept „depresie secundară”. Nu se știe dacă bolile care stau la bază induc depresia prin efectul asupra calității vieții, printr-un set de cauze împărtășite (precum degenerarea ganglionului bazal în cazul bolii Parkinson sau dereglarea imunității în cazul astmului). Depresia poate fi de asemenea iatrogenică (rezultatul încercărilor de îngrijire a sănătății), precum este depresia indusă de substanțe. Terapii asociate cu depresia sunt interferonii, beta-blocanții, isotretinoina, contraceptivele, agenții cardiaci, anticonvulsivele, medicamentele antimigrenă, antipsihoticele și agenții hormonali precum agonistul hormonului eliberator de gonadotropină. Abuzul de droguri la vârstă fragedă este de asemenea asociat cu riscul de dezvoltare a depresiei mai târziu în viață. Depresia care apare ca urmare a gravidității este numită depresie postpartum și este considerată rezultatul schimbărilor hormonale asociate cu sarcina. Tulburarea afectivă sezonieră, un tip de depresie asociat cu schimbările sezoniere ce țin de lumina soarelui, este considerată a fi urmare a micșorării nivelului de luminozitate venită de la soare.
Diagnostic
Evaluare clinică O evaluare pentru diagnostic poate fi făcută de un doctor antrenat corespunzător care practică medicina generală, sau de un psihiatru sau psiholog, care consemnează circumstanțele curente ale persoanei, istoria biografică, simptomele curente și istoria familială. Scopul clinic general este de a formula factorii biologici, psihologici și sociali care pot avea impact asupra dispoziției individului. Evaluatorul poate de asemenea discuta despre modalitățile curente (sănătoase sau nu) ale persoanei de reglare a dispoziției, precum utilizarea de alcool și droguri. Evaluarea include de asemenea o examinare a stării mentale, care este o evaluare a actualei stări de dispoziție și conținut al gândirii persoanei, fiind vorba îndeosebi de prezența unor stări precum neajutorarea sau pesimismul, autovătămarea sau suicidul, și absența unor gânduri sau planuri pozitive. Inclusiv în țările dezvoltate, specialiștii în sănătate mintală sunt rari în zonele rurale, și prin urmare diagnosticul și managementul este lăsat adesea pe seama medicilor de prim ajutor. Această problemă este și mai pronunțată în țările în curs de dezvoltare. Examinarea sănătății mintale poate include utilizarea unei scale de rating precum Scala de Depresie Hamilton, Inventarul de Depresie Beck sau Chestionarul Revizuit al Comportamentelor Suicidare. Scorul dat de o scală de rating este insuficient pentru a diagnostica depresia astfel încât să satisfacă criteriile DSM sau ICD, dar furnizează indicii în ce privește severitatea simptomelor pentru o perioadă de timp, astfel încât persoana care obține un scor care trece de o anumită limită poate fi evaluată mai bine pentru a i se da un diagnostic de tulburare depresivă. Anumite scale de rating sunt utilizate în acest scop.
Medicii de prim ajutor și alți medici non-psihiatri au mai multe probleme cu nerecunoașterea și netratarea depresiei în comparație cu medicii psihiatri, în parte din cauza simptomelor fizice care adesea acompaniază depresia, pe lângă multe obstacole potențiale ce țin de pacient, furnizorul de servicii medicale și sistem. O analiză din SUA a constatat că medicilor non-psihiatri le scapă două treimi din cazuri, deși această situație s-a ameliorat potrivit unor studii mai recente.