thumb|right|200px|James Gregory James Gregory () a fost un matematician și astronom scoțian.

Între 1664-1668 a studiat matematicile la Universitatea din Padova. Întors în Scoția, în 1669 a devenit profesor la Universitatea Saint Andrews, iar în 1674 la Universitatea din Edinburgh. În 1668 devine membru al Royal Society.

James Gregory este considerat un precursor al calculului diferențial și integral. Începând cu 1668, a studiat seriile de puteri și dezvoltarea în serie a funcțiilor trigonometrice și a arătat deosebirea dintre seriile convergente și cele divergente. A arătat că aria cercului și cea a hiperbolei se poate obține sub forma unei serii infinite.

A intrat în polemică cu Huygens susținând imposibilitatea cuadraturii cercului după metoda analitică.

În construcția hărților a utilizat transformarea numită proiecția Mercator.

A introdus noțiunea de rază vectoare.

A fost primul care a dat detaliile construirii telescopului cu reflexie.

Scrieri

1663: Optica Promota 1667: Vera Circuli et Hyperbolae Quadratura 1668: Geometriae pars universalis

Note

Legături externe

Tunrbull, H. W. (1938), "The Tercentenary of the birth of James Gregory" O'Connor, John J.; Robertson, Edmund F., "James Gregory", MacTutor History of Mathematics archive, University of St Andrews. Trinity College Dublin History of Mathematics James Gregory's Euclidean Proof of the Fundamental Theorem of Calculusla James Gregory Public Lectures on Religion and Science, University of St Andrews

Categorie:Nașteri în 1638 Categorie:Decese în 1675 Categorie:Matematicieni scoțieni Categorie:Astronomi scoțieni Categorie:Inventatori scoțieni Categorie:Fellows of the Royal Society Categorie:Academicieni Categorie:Absolvenți ai Universității din Padova Categorie:Matematicieni din secolul al XVII-lea Categorie:Eponime ale craterelor de pe Lună Categorie:Absolvenți ai Universității din Aberdeen