Ion (Iancu) Coandă ()C-dor V. Petre.Vice Amiralul Ioan Coandă : necrolog. În: Revista Aeronauticei și Marinei, an. 14, nr. 2, 1 februarie 1940, p. V-VI a fost un amiral român.
Fiu al lui Mihalache Coandă și al Theodorei Coandă (născută Theodoris), Ion Coandă era fratele generalului Constantin Coandă.
Funcții militare A fost trimis la specializare la Școala de apărări submarine de la Toulon. După absolvirea acesteia, a efectuat un stagiu de pregătire în cadrul escadrei marinei franceze din Marea Mediterană
Amiralul Ion Coandă a fost comandant pe navele Marinei Militare, fiind primul comandant al navei școală bricul Mircea și căpitan de port la Brăila. În 1896 a primit însărcinarea de a înființa Serviciul Maritim Român pe care l-a condus până în 1908.
Și-a reluat însărcinările cu caracter militar în timpul primului război mondial, având funcția de comisar al guvernului pe lângă armata de operațiuni din Delta Dunării, având o contribuție importantă la stabilizarea frontului pe cursul Dunării și al brațului Sfântul Gheorghe, după ocuparea Dobrogei, împiedecând ocuparea deltei.
În 1927, a înființat Liga Navală Română împreună cu amiralul Vasile Scodrea, profesorul Mircea Ștefănescu, comandorul (viitor amiral) Ioan Bălănescu, comandorul Aurel Negulescu (care ca publicist semna cu pseudonimul Moș Delamare) și publicistul Mihail Neagu.
Înmormântat în Cimitirul Bellu din București.Bezviconi, Gheorghe (1972). Necropola Capitalei. București: Institutul de Istorie „N. Iorga”. p. 96
Distincții A fost distins cu Ordinul 20px „Coroana României” în grad de Ofițer (10 mai 1897).Anuarul Ordinelor Române: Cuprindend mutuațiunile până la 13 februarie 1898 (1898). Bucuresci: Institutul de Arte Grafice „Carol Göbl”, p. 46
Note
Referințe Ion Popa - Familia Coandă - Interferențe cu istoria devenirii și afirmării națiunilor române și a statului național unitar - Observatorul (Canada) Dec. 3, 2006 Ioan Chiril - Cuvântare cu prilejul aniversării a 80 de ani de la înființarea Ligii Navale Române
Categorie:Nașteri în 1860 Categorie:Decese în 1940 Categorie:Amirali români Categorie:Marina Militară Română Categorie:Decese pe 19 ianuarie