Albert al VII-lea, supranumit cel Pios (în ; ) arhiduce aparținând Casei de Habsburg, a fost vicerege al Portugaliei între 1583 și 1595 și, împreună cu soția sa, Isabela Clara Eugenia de Spania, guvernator al Țărilor de Jos spaniole din 1595 până la sfârșitul vieții.

Context istoric Cele șaptesprezece provincii ale Țărilor de Jos (de la Comitatul Artois până la Frisia de Est), unite din 1384 de ducii de Burgundia, apoi de împăratul Carol Quintul, au fost, începând din 1568, locul unei insurecții împotriva regelui Filip al II-lea al Spaniei, sub conducerea principelui de Orania, Wilhelm de Nassau (1533–1584).Veit Valentin: Knaurs Weltgeschichte, p. 390. Din 1587 conducerea ostilităților a fost preluată de fiul acestuia, Mauriciu de Nassau (1567–1619).

În 1581 insurgenții au proclamat detronarea regelui Filip al II-lea, act ce a constituit punctul de plecare al apariției unui nou stat numit „Provinciile Unite” al cărui teritoriu a fost redus până în 1585 la doar șapte din cele șaptesprezece (provinciile nordice) după ofensiva condusă de Alexandru Farnese din Parma, finalizată cu cucerirea orașuli Anvers la 18 august 1585.Veit Valentin: Knaurs Weltgeschichte, p. 393.

Războiul a continuat între Provinciile Unite și Regatul Spaniei, care nu a reușit să recâștige controlul asupra celor șapte provincii rebele. Mauriciu de Nassau a cucerit mai multe orașe (Breda, Deventer, Groningen). Alexandru Farnese a murit în 1592 și a fost succedat de Ernest de Mansfeld până în 1594, apoi de arhiducele Ernest de Austria, fratele mai mare al lui Albert al VII-lea.

Biografie Arhiducele Albert al VII-lea de Habsburg a fost al cincilea fiu al împăratului Maximilian al II-lea și al soției sale, Maria de Spania, fiica împăratului romano-german Carol Quintul.

În 1570, la vârsta de 11 ani, Albert a fost trimis la curtea regală a Spaniei, unde și-a continuat educația sub supravegherea unchiului său, regele Filip al II-lea, pregătindu-se pentru o carieră ecleziastică. În 1577 papa Grigore al XIII-lea l-a numit cardinal. Primind doar însărcinări minore, Albert nu a fost hirotonit preot, fapt care îi permitea să se căsătorească, dacă era necesar, pentru a asigura perpetuarea dinastiei. Regele Filip al II-lea dorea ca Albert să devină primat al Spaniei prin numirea sa ca Arhiepiscop de Toledo, dar longevitatea arhiepiscopului Gaspar de Quiroga y Vela (1512–1594) a împiedicat succesul acestui proiect.

După ce în 1580 Portugalia a devenit posesiune spaniolă, în 1583 Albert a fost numit vicerege al Portugaliei și, de asemenea, legat papal și Mare inchizitor al Portugaliei.

În 1595 Albert a fost numit guvernator general (reprezentant al monarhului) în Țările de Jos spaniole.

După ce a renunțat la funcția sa ecleziastică, în 1599 Albert s-a căsătorit cu verișoara sa, infanta Isabella Clara Eugenia, fiica în vârstă de 32 de ani a regelui Filip al II-lea. Țările de Jos spaniole au constituit zestrea Isabellei. Contractul de căsătorie stipula că în cazul în care cuplul princiar murea fără a avea urmași, aceste teritorii reveneau în posesia liniei spaniole a Casei de Habsburg.Brigitte Hamann: Die Habsburger. Ein Biographisches Lexikon, p. 44. Cuplul s-a mutat în Țările de Jos spaniole, unde Albert s-a străduit să consolideze dominația spaniolă, ducând o politică pacifistă. Renunțarea de principiu prevăzută in contractul de căsătorie privea cele șaptesprezece provincii, dar se referea efectiv doar la cele zece dintre ele (provinciile sudice). Cuplului princiar îi revenea responsabilitatea și povara recuceririi celorlalte șapte provincii. Totuși, speranța că provinciile olandeze rebele puteau fi recucerite nu s-a împlinit.

Albert a dus o politică proprie, care deși ținea seamă de interesele Habsburgilor, nu era complet supusă Madridului, fapt demonstrat de srădaniile sale de a stabili pacea în regiune.Brigitte Hamann: Die Habsburger. Ein Biographisches Lexikon, p. 44.

La începutul guvernării sale, Albert a trebuit să facă față ofensivei lansate în 1600 de Provinciile Unite, al căror scop era să anihileze cuibul corsarilor din Dunkerque. Mauriciu de Nassau a câștigat Bătălia de la Nieuwpoort pe 2 iulie 1600, dar această victorie nu a fost fructificată. În anul următor, Albert a început asediul orașului Oostende care era sub controlul protestanților de mult timp. Asediul a durat trei ani (4 iulie 1601–22 septembrie 1604), dar puțin înainte de capitularea orașului, armata spaniolă, care suferise pierderi considerabile, nu a putut continua lupta.

De asemenea, în 1604 regele Iacob I al Angliei, succesorul reginei Elisabeta I, a pus capăt războiului anglo-spaniol care începuse în 1685. Astfel, Țările de Jos spaniole au pierdut un aliat. Regele Angliei i-a îndemnat pe spanioli să negocieze.

În 1608 cele două părți s-au întâlnit pentru a discuta termenii unui armistițiu, stabilit în cele din urmă pentru doisprezece ani în 1609 prin Tratatul de la Anvers (pe 9 aprilie). Acești doisprezece ani (1609–1621) au fost ani fără război în Țările de Jos spaniole, benefici pentru dezvoltarea economică a teritoriului.

În 1611 Albert și Isabella au promulgat „edictul perpetuu” care a stat la baza unei legi a Țărilor de Jos spaniole. Edictul se referea la dreptul penal, dreptul civil și dreptul public. El a instituit pentru preoții parohi obligația de a înregistra botezurile, căsătoriile și înmormântările și a simplificat dreptul cutumiar. Albert s-a străduit să susțină dezvoltarea economică a Țărilor de Jos încurajând lucrări de interes public, cum ar fi drenarea mlaștinilor (în special la granița dintre actuala Flandra de Vest și Franța) și dezvoltarea infrastructurii pentru transportul mărfurilor.

Sub guvernarea lui Albert orașul Bruxelles a devenit un centru politic important. Decizia de a-l numi comandant al armatei pe Ambrosius Spinola, a demonstrat curaj și hotărâre.

Ca susținător al artelor, Albert a adus o contribuție semnificativă la dezvoltarea artei baroce. Curtea din Bruxelles a atras artiști renumiți ca Peter Paul Rubens (1577–1640) și Jan Brueghel cel Bătrân (1568–1625).

În 1621 moartea regelui Filip al III-lea al Spaniei pe 31 martie a fost curând urmată de cea a lui Albert pe 13 iulie.

În absența unui moștenitor, teritoriile spaniole ale Țărilor de Jos au revenit în stăpânire regelui Filip al IV-lea (1605–1665). Soția lui Albert, infanta Isabella Clara Eugenia a preluat singură guvernarea Țărilor de Jos spaniole, străduindu-se să continue politica pacifistă a lui Albert.

Războiul a fost reluat după încheierea perioadei de armistițiu în 1621. Abia în 1648 regele Filip al IV-lea a recunoscut independența Provinciilor Unite prin Tratatul de la Münster încheiat pe 16 ianuarie, care făcea parte din Tratatul de pace Westfalic ce a pus capăt Războiului de Treizeci de Ani.

Galerie de imagini

Note

Bibliografie

Veit Valentin: Knaurs Weltgeschichte, Editura Droemer, München, 1959. Brigitte Hamann: Die Habsburger. Ein Biographisches Lexikon, Editura Ueberreuter, Viena, 1988, . Sabine Weiss: Zur Herrschaft geboren. Kindheit und Jugend im Haus Habsburg von Kaiser Maximilian bis Kronprinz Rudolf, Editura Tyrolia, Innsbruck, 2008, . Walter Kleindel: Das Grosse Buch der Österreicher, Editura Kremayr & Scheriau, Viena, 1987, .

Categorie:Nașteri în 1559 Categorie:Nașteri pe 13 noiembrie Categorie:Decese în 1621 Categorie:Decese pe 13 iulie Categorie:Arhiduci de Austria Categorie:Viceregi ai Portugaliei Categorie:Casa de Habsburg Categorie:Duci de Brabant Categorie:Duci de Luxemburg Categorie:Conți de Flandra Categorie:Generali spanioli Categorie:Guvernatori ai Țărilor de Jos Categorie:Cavaleri ai Lânii de Aur Categorie:Oameni din Wiener Neustadt