Goana după aur din Klondike a fost migrația a aproximativ 100.000 de prospectori în regiunea Klondike din Yukon, nord-vestul Canadei, între 1896 și 1899. Se descoperise aur acolo de către minerii locali pe , iar când a ajuns vestea în Seattle și San Francisco în anul următor, prospectorii au dat năvală. Unii au devenit bogați, dar majoritatea s-au dus în zadar. A fost imortalizată în fotografii, cărți, filme și artifacte.
Pentru a ajunge la zăcămintele aurifere, cei mai mulți au luat drumul prin porturile și din . De aici, klondikerii puteau urma poteca sau până la râul Yukon, pe care se putea coborî apoi până la Klondike. Fiecare dintre ei a fost obligat de autoritățile canadiene să aducă cu sine o cantitate de hrană pe un an pentru a preveni foametea. În total, echipamentul lor cântărea aproape o tonă, și, în majoritatea cazurilor, fiecare trebuia să-l transporte bucată cu bucată de unul singur. Împreună cu terenul montan și clima rece, acest lucru însemna că cei care au persistat au ajuns abia în vara anului 1898. Odată ajunși acolo, au găsit puține oportunități și mulți au rămas dezamăgiți.
Extracția era o provocare, deoarece minereul era distribuit într-o manieră neuniformă, iar săpăturile au fost încetinite de permafrost. Ca urmare, unii mineri au ales să cumpere și să vândă , să investească sume mari în alte afaceri, și să-i lase pe alții să facă munca. Pentru a se adapta prospectorilor, s-au ridicat pe traseu orașe cu dezvoltare explozivă, iar la capătul traseelor a apărut Dawson City, la confluența dintre Klondike și râul Yukon. Dintr-o populație de 500 de locuitori în 1896, localitatea a ajuns să aibă în jur de 30.000 de locuitori până în vara anului 1898. Construit din lemn, izolat și insalubru, Dawson a suferit de pe urma incendiilor, a prețurilor ridicate și a epidemiilor. În ciuda acestui fapt, cei mai bogați prospectori petreceau extravagant acolo, jucând jocuri de noroc și consumând alcool în saloonuri. Băștinașii , pe de altă parte, au suferit de pe urma goanei, fiind mutați într-o pentru a le face loc căutătorilor de aur, și mulți au murit.
Din 1898, ziarele care i-au încurajat pe atât de mulți să călătorească în Klondike și-au pierdut interesul. În vara anului 1899, s-a descoperit aur și în zona din vestul Alaskăi, și mulți prospectori au părăsit Klondike pentru noile terenuri aurifere, marcând sfârșitul goanei. Orașele explozive au intrat în declin și populația din Dawson City s-a prăbușit. Activitatea de exploatare a aurului a durat până în 1903, când producția a atins maximul după introducerea echipamentelor mai grele. De atunci, Klondike a fost exploatat intermitent, iar astăzi amintirea evenimentelor atrage turiștii în regiune și contribuie la prosperitatea sa.
Context alt=Map of people and places at the time of discovery of gold in the Yukon.|miniatura| Yukon la momentul descoperirii. făceau negoț cu pepite de cupru înainte de expansiunea europeană. Majoritatea triburilor erau conștiente că există și aur în regiune, dar ei nu puneau preț pe acel metal. Rușii și exploraseră Yukonul în prima jumătate a secolului al XIX-lea, dar au ignorat zvonurile despre aur în favoarea , care le oferea profituri mai imediate.
În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, prospectorii americani au început să se extindă în zonă. Ajungând la înțelegeri cu triburile băștinașe și , prospectorii timpurii au deschis importantele trasee Chilkoot și White Pass și au ajuns în valea Yukon între 1870 și 1890. Aici au întâlnit poporul Hän, vânători și pescari semi-nomazi care trăiau de-a lungul râurilor Yukon și Klondike. Hän nu păreau să știe despre amploarea depozitelor de aur din regiune.
În 1883, a identificat depozite de aur de-a lungul râului Yukon, și o expediție care a urcat pe în 1886 a descoperit cantități considerabile și a fondat Fortymile City. În același an, s-a găsit aur pe malurile râului Klondike, dar în cantități mici și nu s-au revendicat drepturi de exploatare. Până la sfârșitul anilor 1880, câteva sute de mineri își croiau drumul de-a lungul văii Yukon, locuind în mici tabere miniere și făcând negoț cu băștinașii Hän. Pe latura alaskană a graniței, satul de colibe de lemn fusese înființat în 1893 pe râul Yukon. În trei ani a devenit „Parisul Alaskăi”, cu 1.200 de locuitori, saloonuri, teatre, școli și biblioteci. În 1896, era atât de bine cunoscut încât un al ziarului Daily Record din Chicago venit să-l viziteze. La sfârșitul anului, avea să devină un oraș-fantomă, după ce s-au găsit depozite mari de aur în amonte pe Klondike.
Descoperirea (1896) alt=Photograph of Skookum Jim, one of the discoverers, 1898|miniatura| Skookum Jim, unul dintre descoperitori (1898) Pe , un prospector american pe nume ; soția lui etnică Tagish, (Shaaw Tláa); fratele ei, (Keish); și nepotul lor, (Káa Goox), călătoreau la sud de râul Klondike. În urma unei sugestii venită de la , un prospector canadian, ei au început să caute aur pe , numit pe atunci Rabbit Creek, unul dintre afluenții Klondike-ului. Nu este clar cine a descoperit aurul: George Carmack sau Skookum Jim, dar grupul a convenit să-l lase pe George Carmack să-și asume rolul oficial de descoperitor, deoarece se temeau că autoritățile miniere ar putea fi reticente să recunoască un titlu de exploatare revendicat de un amerindian.
În orice caz, aurul era prezent de-a lungul râului în cantități imense. Carmack a măsurat patru loturi de teren, fâșii de pământ care ar putea fi ulterior exploatate în mod legal de către titular, de-a lungul râului; între acestea două erau pentru el unul drept titlul lui obișnuit, al doilea ca recompensă pentru descoperirea aurului și câte unul pentru Jim și Charlie. Actele de autorizare a exploatației au fost înregistrate a doua zi la postul de poliție de la gura râului Fortymile, și vestea s-a răspândit rapid de acolo în alte tabere miniere din valea râului Yukon.
Până la sfârșitul lunii august, întreaga vale a pârâului Bonanza fusese revendicată de mineri. Un prospector a înaintat apoi pe unul dintre pâraiele care se vărsau în Bonanza, mai târziu numit Eldorado Creek. El a descoperit noi surse de aur acolo, care s-au dovedit chiar mai bogate decât cele de pe Bonanza. Titlurile de exploatare au început să fie vândute între mineri și speculatori pentru sume considerabile. Chiar înainte de Crăciun, a ajuns vestea despre aur la Circle City. În ciuda iernii, mulți prospectori au plecat imediat spre Klondike cu săniile trase de câini, dornici să ajungă în regiune înainte ca cele mai bune terenuri să fie luate. Lumea exterioară încă nu prinsese de veste și, deși oficialii canadieni au reușit să trimită un mesaj către superiorii lor din Ottawa despre descoperiri și despre influxul de prospectori, guvernul nu le-a acordat prea multă atenție. Iarna împiedica traficul fluvial, și abia în iunie 1897 au ieșit primele ambarcațiuni din zonă, ducând aurul proaspăt extras și povestea completă despre descoperiri.
Începutul goanei (iulie 1897) miniatura| anunțând primul transport de aur din Klondike, În goana după aur din Klondike, aproximativ 100.000 de oameni au încercat să ajungă la terenurile aurifere din Klondike, dintre care numai în jur de 30.000 până la 40.000 au și ajuns în cele din urmă. A fost apogeul goanei după aur din Klondike din vara anului 1897 până în vara anului 1898. Ea a început la în San Francisco și a fost stimulată și mai mult după alte două zile la Seattle, când primii prospectori s-au întors din Klondike, aducând cu ei cantități mari de aur pe navele Excelsior și Portland. Presa a raportat că un total de 1.139.000 de dolari (echivalentul a 1 miliard de dolari la prețurile din 2010) a fost adus de aceste nave, deși acest lucru s-a dovedit a fi o subestimare. Migrația prospectorilor a atras atât de multă atenție încât cu ei au pornit negustori, scriitori și fotografi.
Diferiți factori stau în spatele acestei reacții bruște de masă. Din punct de vedere economic, știrile au ajuns în SUA la apogeul unei serii de recesiuni financiare și de falimente bancare din anii 1890. Standardul aur al timpului lega banii de hârtie cu producția de aur și penuriile de la sfârșitul secolului al XIX-lea însemnau că dolarii de aur cresc rapid în valoare în raport cu valuta de hârtie și din această cauză, lumea îi strângea. Acest lucru a contribuit la și , care au provocat șomaj și incertitudine financiară. Exista o imensă cerere nesatisfăcută de aur în întreaga lume dezvoltată, pe care Klondike promitea să o satisfacă, iar pentru indivizi, regiunea promitea salarii mai mari sau siguranță financiară.
Din punct de vedere psihologic, după cum descrie istoricul Pierre Berton, Klondike era un loc „suficient de îndepărtat pentru a fi romantic și suficient de apropiat pentru a fi accesibil”. În plus, porturile din Pacific cele mai apropiate de locurile unde se găsise de aur erau disperate să încurajeze comerțul și călătoria în regiune. Jurnalismul de masă al perioadei a promovat evenimentul și povestirile de interes uman care stau în spatele acestuia. O campanie publicitară mondială, gândită în mare parte de Erastus Brainerd, un ziarist din Seattle, a contribuit la transformarea orașului în principalul centru de aprovizionare și punct de plecare către terenurile aurifere.
Prospectorii proveneau din multe țări, deși o majoritate estimată de 60 până la 80% erau americani sau imigranți recenți în America. Majoritatea nu aveau experiență în industria minieră, fiind funcționari sau negustori. Demisiile în masă de personal cauzate de goana după aur au devenit notorii. În Seattle, au demisionat primarul, doisprezece polițiști și un procent semnificativ din vatmanii orașului.
Câțiva căutători de aur erau celebri: , fostul guvernator al Washingtonului, a plecat după aur, împreună cu proeminentul avocat și sportiv A. Balliot. , un binecunoscut cercetaș și explorator american, a sosit din Africa, doar pentru a fi chemat înapoi pentru a lua parte la cel de al Doilea Război al Burilor. Printre cei care au documentat goana s-a numărat fotograful , născut în Suedia, care a realizat o parte din imaginile emblematice de pe pasul Chilkoot, și reporterul , care a scris apoi o istorisire din memoria personală. Jack London, viitorul scriitor american, a plecat să caute aur, dar a câștigat mai mulți bani în timpul goanei după aur lucrând pentru prospectori.
Seattle și San Francisco au concurat aprig pentru businessurile din timpul goanei, iar Seattle a atras cea mai mare parte a comerțului. Într-adevăr, unul dintre primii care au plecat în goana după aur a fost William D. Wood, primarul orașului Seattle, care a demisionat și a fondat o companie care transporta prospectori în Klondike. Publicitatea în jurul goanei după aur a dus la apariția pe piață a unei avalanșe de bunuri de marcă. Îmbrăcăminte, echipamente, alimente și medicamente se vindeau ca mărfuri „Klondike”, despre care se presupune că ar fi fost produse special pentru nord-vest. Au fost publicate ghiduri, ce ofereau sfaturi cu privire la rute, echipamente, minerit și capitalul necesar întreprinderii. Ziarele timpului au denumit acest fenomen „Klondikită”.
Traseele către Klondike alt=Route to the Klondike|miniatura| Traseele către Klondike (punctul roșu). Pentru detalii, vezi anexa. La Klondike se poate ajunge numai pe râul Yukon, fie urcând în amonte din deltă, fie coborând în aval dinspre izvoare, fie de undeva de pe cursul mijlociu, prin intermediul unuia din afluenți. Ambarcațiunile fluviale puteau naviga pe Yukon dinspre deltă pe timpul verii până la un punct numit Whitehorse, deasupra Klondike-ului. Călătoria era în general îngreunată atât de geografie, cât și de climă. Regiunea era una montană, unde râurile au curs meandrat și adesea sunt imposibil de traversat; scurtele veri puteau fi și fierbinți, dar din octombrie până în iunie, în timpul iernilor lungi, temperaturile puteau scădea sub -50°C.