Francisc Pall (n. 24 noiembrie 1911, Carei – d. 25 septembrie 1992, Treuereut, Germania) a fost un istoric român, specialist al Evului Mediu, profesor la Universitatea din Cluj. A fost bursier al Școlii române din Roma între anii 1934-1936 și al Școlii române de la Fontenay-aux-Roses.PALL, Francisc în Marcel D. Popa, Alexandru Stănciulescu, Gabriel Florin-Matei, Anicuța Tudor, Carmen Zgăvărdici, Rodica Chiriacescu, Dicționar enciclopedic, Editura Enciclopedică, 1993-2009.

Familie și studii Francisc Pall s-a născut în 24 noiembrie 1911 la Carei, într-o familie de țărani români greco-catolici. Studiile primare și liceale le-a urmat la Liceul Vasile Lucaciu din Carei, unde în 1929 și-a susținut bacalaureatul. Între 1929-1933 a urmat cursurile Facultății de Litere și Filozofie din Cluj.Viorel Câmpean, Oameni și locuri din Sătmar, Editura Citadela, Satu Mare, 2008. Fiind un student strălucit în ultimii ani de studiu la facultate a fost numit secretar și bibliotecar al Institutului de Istorie Universală și preparator universitar.

Între 1934-1936, în timp ce studia la Accademia di Romania din Roma, și-a susținut teza de doctorat cu tema Ciriaco d'Ancona e la Crociata contro i Turchi, în specialitatea de istorie medie universală și bizantinologie.

După 1936 a fost numit asistent universitar la Universitatea din Cluj iar în anul 1944 este numit conferențiar la aceeași universitate. Titlul de profesor universitar l-a primit în 1962.Viorel Câmpean, Oameni și locuri din Sătmar, Editura Citadela, Satu Mare, 2008. În 1972 a primit titlul de profesor emerit.

Interes academic Opera sa încorporează contribuții fundamentale în problemele pe care le-a abordat: cruciadele, efortul anti-otoman al popoarelor din Balcani, umanismul și reforma religioasă, misiunile catolice în Țările Române, viața și personalitatea episcopului Inochentie Micu-Klein, căruia i-a dedicat trei volume de studii.Viorel Câmpean, Oameni și locuri din Sătmar, Editura Citadela, Satu Mare, 2008.

Lucrări publicate Contribuții la problema locurilor de adeverire din Transilvania medievală (sec. XIII-XV), în: Studii și Materiale de Istorie Medie, 2/1957, p. 391-405; Les croisades en Orient au bas Moyen Age Românii din părțile sătmărene [Ținutul Medieș] în lumina unor documente din 1377 Inochentie Micu-Klein. Exilul la Roma. 1745-1768

Note

Categorie:Nașteri în 1911 Categorie:Decese în 1992 Categorie:Istorici români Categorie:Accademia di Romania Categorie:Români greco-catolici Categorie:Oameni din Carei Categorie:Profesori universitari români