Arsina este un compus anorganic cu formula AsH3, fiind astfel o hidrură de pnictogen. Este un compus gazos pirofor, extrem de toxic, și unul dintre cei mai simpli compuși ai arsenului.Holleman, A. F.; Wiberg, E. (2001) Inorganic Chemistry Academic Press: San Diego, ISBN 0-12-352651-5. În ciuda toxicității sale ridicate, arsina are utilizări în industria semiconductorilor și este un precursor utilizat în sinteza compușilor organoarsenici.
Obținere Arsina poate fi obținută în general prin reacția compușilor de conțin cationi de As3+ în prezența anionilor de hidrură H− (cu borohidrură de sodiu): 4 AsCl3 + 3 NaBH4 → 4 AsH3 + 3 NaCl + 3 BCl3 În 1775, Carl Scheele a redus la arsină oxidul de arsen (III) cu zinc în mediu acid.Scheele, Carl Wilhelm (1775) "Om Arsenik och dess syra" (On arsenic and its acid), Kongliga Vetenskaps Academiens Handlingar (Proceedings of the Royal Scientific Academy [of Sweden]), 36 : 263-294.
De asemenea, arsina mai poate fi preparată prin reacția dintre compușii ce conțin As3− și reactivi protonici:"Arsine" in Handbook of Preparative Inorganic Chemistry, 2nd ed., G. Brauer (ed.), Academic Press, 1963, NY, Vol. 1. p. 493. Zn3As2 + 6 H+ → 2 AsH3 + 3 Zn2+ Na3As + 3 HBr → AsH3 + 3 NaBr
Proprietăți chimice Proprietățile chimice ale arsinei sunt bine cunoscute, dar ele pot fi anticipate cu ajutorul compușilor asemănători: arsina are un comportament chimic similar cu alte hidruri de pnictogen, mai exact cu fosfina (PH3) și cu stibina (SbH3).
Descompunere termică Proprietate tipică pentru o hidrură grea (ca și la stibină SbH3, hidrură de telur H2Te, hidrură de staniu SnH4), AsH3 este instabilă din punct de vedere termodinamic, și se va descompune la temperatură ridicată în elementele componente (hidrogen gazos și arsen): 2 AsH3 → 3 H2 + 2 As
Oxidare Asemănător stibinei (SbH3), AsH3 se oxidează rapid în prezență de O2 concentrat sau în aer cu O2 diluat: 2 AsH3 + 3 O2 → As2O3 + 3 H2O Arsina reacționează violent în prezența agenților oxidanți puternici, precum permanganatul de potasiu, hipocloritul de sodiu sau acidul azotic.
Reacții acido-bazice Proprietățile acide ale legăturii As-H pot fi puse în evidență prin diferite reacții acido-bazice; astfel, arsina cedează protoni în reacția cu bazele, adică se deprotonează: AsH3 + NaNH2 → NaAsH2 + NH3
Referințe
Legături externe
Vezi și Acid cacodilic Oxid de cacodil Arsol
Categorie:Hidruri Categorie:Compuși ai arsenului Categorie:Gaze industriale