Gloria – Tribut pentru Iris este un EP al formației Trooper publicat pe site-ul oficial al acesteia în februarie 2006. După cum îi sugerează și numele, materialul reprezintă un tribut adus întregii activități a grupului Iris, actualilor și foștilor membri.

EP-ul conține șapte piese din repertoriul Iris, aparținând decadei 1980–1990, reochestrate în stil heavy metal și înregistrate de Trooper. Trei dintre acestea, „Pământul îl cuprind”, „Valuri” și „Speranța” datează din 1980–1981, făcând parte dintre compozițiile realizate de chitaristul Adrian Ilie la venirea sa în Iris, special pentru vocea lui Cristi Minculescu.Nelu Stratone, revista Art & Roll, nr. 10, septembrie 2001 - Interviu cu Adrian Ilie „În calea norilor”, de asemenea compoziție a lui Ilie, a fost imprimată în 1984 cu Dan Bittman la voce, însă nu a apărut pe nici un album.Alina Ciobanu, Hotnews, 7 martie 2016 - „Cristi Minculescu și Dan Bittman «aprind» rock-ul românesc cu un nou single” „Tu, doar tu” și „Vino iar” fac parte din setul de piese pentru discul Iris IV (lansat pe piață imediat după Revoluție), în vreme ce „Iris” a fost scrisă de Florin Ochescu în 1983 și apare pe primul album al trupei.

În 2003, doi membri Trooper – Aurelian Dincă „Balaurul” și Alin Dincă „Coiot” – au fost invitați să colaboreze pentru proiectul I.R.I.S. 4Motion. Cei doi, alături de Nelu Dumitrescu, Doru Borobeică și chitaristul Cezar Popescu de la Vița de Vie, au refăcut trei piese vechi: „Tot zbor”, „Doar amintirea”, „Zi și noapte” (de pe Iris II, 1987).Discogs.com - Pagina albumului I.R.I.S. 4Motion (2003)

Gloria reprezintă primul album tribut apărut în România. EP-ul este o producție independentă Trooper și a fost lansat doar în format digital, putând fi descărcat gratuit de pe site-ul formației. Prima melodie de pe EP a fost reluată pe dublul album Cei ce vor fi, lansat cu ocazia spectacolului aniversar „Iris 30 de ani” desfășurat pe Aeroportul Băneasa (5 octombrie 2007), unde Trooper a interpretat live această piesă.Gândul, 15 februarie 2012 - „Iris a lansat dublul album «Cei ce vor fi», la 30 de ani de activitate”

Listă piese Iris (Florin Ochescu / Cristi Minculescu) Pământul îl cuprind (Adrian Ilie / Adrian Ilie) Tu, doar tu (Nelu Dumitrescu / Cristi Minculescu) În calea norilor (Adrian Ilie / Adrian Ilie) Vino iar (Doru Borobeică / Cristi Minculescu) Valuri (Adrian Ilie / Cristi Minculescu) Speranța (Adrian Ilie / Cristi Minculescu)

Personal Alin „Coiot” Dincă – solist vocal Aurelian „Balaurul” Dincă – chitară Laurențiu Popa – chitară Ionuț „Oscar” Rădulescu – bas Ionuț „John” Covalciuc – baterie

Înregistrat în perioada noiembrie–decembrie 2005 în București și Târgoviște. Mixaje și mastering: Codruț Bendovski & Aurelian Dincă Aranjamente muzicale: Trooper & Codruț Bendovski Fotografie: Rockmania.net Discogs.com - Pagina albumului Gloria – Tribut pentru Iris (2006)

Note

Categorie:Albume Trooper Categorie:Albume Iris Categorie:Discuri EP din 2006 Categorie:Albume heavy metal Categorie:Albume rock Categorie:Albume tribut