Rezerva valutară sau valuta de rezervă, cunoscută și sub numele de monedă de rezervă (monedă ancoră), este o monedă străină deținută în cantități semnificative de băncile centrale sau de alte autorități monetare ca parte a rezervelor internaționale ale acestora. Valuta de rezervă poate fi utilizată în tranzacții internaționale, investiții internaționale și în toate aspectele economiei globale. Adesea este considerată o monedă puternică sau o monedă de refugiu.
Lira sterlină din Regatul Unit a fost principala monedă de rezervă a unei mari părți a lumii în secolul al XIX-lea și prima jumătate a secolului al XX-lea. Cu toate acestea, până la mijlocul secolului al XX-lea, dolarul american a devenit valuta de rezervă dominantă la nivel mondial"The Federal Reserve in the International Sphere", The Federal Reserve System: Purposes & Functions, a publication of the Board of Governors of the Federal Reserve System, 9th Edition, June 2005. Nevoia mondială de dolari a permis guvernului Statelor Unite să se împrumute la costuri mai mici, oferind Statelor Unite un avantaj de peste 100 de miliarde de dolari pe an . miniatura| Bancnota de 100 de dolari a SUA, cea mai recunoscută monedă de rezervă din lume în formă fizică miniatura| Simboluri valutare ale celor mai răspândite patru valute de rezervă, S-D: dolar american, euro, yen japonez, liră sterlină
Istorie Monedele de rezervă au apărut și au dispărut odată cu evoluția ordinii geopolitice a lumii. Monedele internaționale din trecut au inclus (cu excepția celor discutate mai jos) drahma greacă, introdusă în secolul al V-lea î.Hr., denariiromani, solidus-ul bizantin și dinarul arab în evul mediu, și francul francez.
Ducatul venețian și florinul florentin au devenit monedele de aur preferate în Europa și în lumea arabă din secolele XIII-XVI, deoarece aurul era mai ușor de bătut decât argintul în dimensiuni standard și mai ușor de transportat pe distanțe lungi. Dolarul spaniol de argint a fost însă cel care a reprezentat prima monedă de rezervă adevărată recunoscută în Europa, Asia și America de Nord și de Sud din secolele XVI-XIX, datorită rezervelor abundente de argint din America Spaniolă .
În timp ce guldenul olandez era o monedă de rezervă de o amploare relativ mai mică, folosită în Europa și în teritoriile imperiului colonial olandez din secolele XVII-XVIII, era și o monedă standard de argint alimentată de producția minelor hispano-americane care alimentau cu metale prețioase Țările de Jos Spaniole. Olandezii, prin intermediul Amsterdam Wisselbank (Banca din Amsterdam), au fost, de asemenea, primii care au stabilit o monedă de rezervă a cărei unitate monetară a fost stabilizată folosind practici cunoscute băncilor centrale moderne (spre deosebire de dolarul spaniol stabilizat prin producția minelor americane și moneda fiduciară), strategia lor putând fi considerată o precursoare a politicii monetare moderne .
Prin urmare, olandezii au fost văzuți drept model pentru banii băncilor și monedele de rezervă stabilizate de băncile centrale, odată cu înființarea Băncii Angliei în 1694 și a Băncii Franței în secolul al XIX-lea. Lira sterlină britanică, în special, era gata să elimine hegemonia dolarului spaniol, pe măsură ce restul lumii a trecut la aurul standard în ultimul sfert al secolului al XIX-lea. La acel moment, Regatul Unit era principalul exportator de bunuri manufacturate și servicii, iar peste 60% din comerțul mondial era facturat în lire sterline. Băncile britanice se extindeau și în străinătate; Londra a fost centrul mondial pentru piețele de asigurări și mărfuri, iar capitalul britanic a fost principala sursă de investiții străine în întreaga lume; lira sterlină a devenit curând moneda standard folosită pentru tranzacțiile comerciale internaționale"A history of sterling" by Kit Dawnay, The Telegraph, 8 October 2001.În perioada interbelică s-a încercat restabilirea standardului de aur. Actul British Gold Standard a reintrodus standardul de lingouri de aur în 1925, Text of the Gold Standard Bill speech by Winston Churchill, House of Commons, 4 May 1925 urmat de multe alte țări. Acest lucru a dus la o stabilitate relativă, urmată de deflație, dar din cauza debutului Marii Depresiuni și a altor factori, comerțul global a scăzut foarte mult și standardul aur a scăzut. Atacurile speculative asupra lirei sterline au forțat Marea Britanie să renunțe complet la standardul aur în anul 1931. Text of speech by Chancellor of the Exchequer Philip Snowden to the House of Commons, 21 September 1931 . dreapta|miniatura| John Maynard Keynes (dreapta) și Harry Dexter White au ajutat la elaborarea prevederilor sistemului financiar postbelic. Aici se întâlnesc la întâlnirea inaugurală a Fondului Monetar Internațional, 1946. După cel de-al Doilea Război Mondial, sistemul financiar internațional a fost guvernat de un acord oficial, sistemul Bretton Woods . În cadrul acestui sistem, dolarul american (USD) a fost plasat în mod deliberat ca ancoră a sistemului, guvernul SUA garantând altor bănci centrale că își pot vinde rezervele în dolari americani printr-o rată fixă la aur An Historical Perspective on the Reserve Currency Status of the U.S. Dollar treasury.gov.
La sfârșitul anilor 1960 și începutul anilor 1970, sistemul a suferit eșecuri, aparent, din cauza problemelor semnalate de dilema Triffin - conflictul de interese economice care apare între obiectivele interne pe termen scurt și obiectivele internaționale pe termen lung atunci când o monedă națională servește și ca o monedă de rezervă mondială.
În plus, în 1971, președintele Richard Nixon a suspendat convertibilitatea dolarului american în aur, creând astfel un sistem monetar de rezervă global complet fiat. Cu toate acestea, aurul a persistat ca activ de rezervă semnificativ de la prăbușirea etalonului-aur clasic..
În urma recesiunii economice din 2020, FMI si-a spus părerea în legătură cu apariția „unui nou moment Bretton Woods”, care ar putea implica necesitatea unui nou sistem de rezerve valutare global (vezi mai jos: § Solicită o monedă de rezervă alternativă ) .
Rezervele valutare mondiale FMI publică în mod regulat Compoziția valutară agregată a rezervelor valutare (COFER) . Rezervele țărilor și instituțiilor raportoare individuale sunt confidențiale . Astfel, următorul tabel este o statistică limitată asupra rezervelor valutare globale care se ocupă numai cu rezervele alocate: +Componența valutară a rezervelor oficiale de valută (1965-2021, în decurs de patru trimestre)20212020201920182017201620152014201320122011201020092008200720062005200420032002200120001995199019851980197519701965Dolar american58.81%58.92%60.75%61.76%62.73%65.36%65.73%65.14%61.24%61.47%62.59%62.14%62.05%63.77%63.87%65.04%66.51%65.51%65.45%66.50%71.51%71.13%58.96%47.14%56.66%57.88%84.61%84.85%72.93%Euro (până la 1999 - ECU)20.64%21.29%20.59%20.67%20.17%19.14%19.14%21.20%24.20%24.05%24.40%25.71%27.66%26.21%26.14%24.99%23.89%24.68%25.03%23.65%19.18%18.29%8.53%11.64%14.00%17.46%Marca germană15.75%19.83%13.74%12.92%6.62%1.94%0.17%Yenul japonez5.57%6.03%5.87%5.19%4.90%3.95%3.75%3.54%3.82%4.09%3.61%3.66%2.90%3.47%3.18%3.46%3.96%4.28%4.42%4.94%5.04%6.06%6.77%9.40%8.69%3.93%0.61%Lira sterlină4.78%4.73%4.64%4.43%4.54%4.35%4.71%3.70%3.98%4.04%3.83%3.94%4.25%4.22%4.82%4.52%3.75%3.49%2.86%2.92%2.70%2.75%2.11%2.39%2.03%2.40%3.42%11.36%25.76%Yuan chinezesc2.79%2.29%1.94%1.89%1.23%1.08%Dolar canadian2.38%2.08%1.86%1.84%2.03%1.94%1.77%1.75%1.83%1.42%Franc francez2.35%2.71%0.58%0.97%1.16%0.73%1.11%Dolar australian1.81%1.83%1.70%1.63%1.80%1.69%1.77%1.59%1.82%1.46%Franc elvețian0.20%0.17%0.15%0.14%0.18%0.16%0.27%0.24%0.27%0.21%0.08%0.13%0.12%0.14%0.16%0.17%0.15%0.17%0.23%0.41%0.25%0.27%0.33%0.84%1.40%2.25%1.34%0.61%Gulden olandez0.32%1.15%0.78%0.89%0.66%0.08%Alte valute3.01%2.65%2.51%2.45%2.43%2.33%2.86%2.83%2.84%3.26%5.49%4.43%3.04%2.20%1.83%1.81%1.74%1.87%2.01%1.58%1.31%1.49%4.87%4.89%2.13%1.29%1.58%0.43%0.03% Sursa: Compoziția mondială a rezervelor valutare oficiale în valută conform Fondului Monetar Internațional Compoziția procentuală a monedelor din rezervele valutare oficiale din 1995 până în 2021.
Teorie Economiștii dezbat dacă o valută de rezervă unică va domina întotdeauna economia globală. Mulți au susținut recent că o monedă va domina aproape întotdeauna, din cauza externalităților de rețea (numite uneori „efectul de rețea”), în special în domeniul facturării comerțului și al denominării titlurilor de creanță străine, lucru ce denotă faptul că există stimulente puternice pentru a se conforma alegerii care domină piața. Argumentul este că în absența unor șocuri suficient de mari, o monedă care domină piața nu va pierde mult teren în fața competitorilor.
Cu toate acestea, unii economiști, precum Barry Eichengreen, susțin că ideea nu își păstrează aceeași valoare de adevăr când vine vorba de denumirea rezervelor oficiale, deoarece externalitățile rețelei nu sunt puternice. Atâta timp cât piața valutară este suficient de lichidă, beneficiile diversificării rezervelor sunt puternice, deoarece asigură împotriva pierderilor mari de capital. Implicația este că lumea ar putea în curând să înceapă să se îndepărteze de un sistem financiar dominat în mod unic de dolarul american. În prima jumătate a secolului al XX-lea, mai multe monede au împărtășit statutul de monede de rezervă primare. Deși lira sterlină britanică a fost cea mai mare monedă, atât francul francez, cât și marca germană au împărțit mari porțiuni din piață până la Primul Război Mondial, după care marca a fost înlocuită de dolar. Începând cu cel de-al Doilea Război Mondial, dolarul a dominat rezervele oficiale, dar aceasta este probabil un rezultat al dominației neobișnuite a economiei americane în această perioadă, precum și a descurajării oficiale a statutului de rezervă din partea potențialilor rivali, Germania și Japonia.
Moneda de rezervă primordială este aleasă în general de comunitatea bancară pentru puterea și stabilitatea economiei în care este utilizată. Astfel, pe măsură ce o monedă devine mai puțin stabilă, sau economia ei devine mai puțin dominantă, bancherii o pot abandona în timp pentru o monedă emisă de o economie mai mare sau mai stabilă. Acest lucru poate dura o perioadă de timp, relativ lungă, deoarece recunoașterea este importantă în determinarea unei monede de rezervă. De exemplu, au trecut mulți ani până ce Statele Unite au depășit Regatul Unit preluând statutul de cea mai mare economie din lume înainte ca dolarul să depășească lira sterlină ca monedă de rezervă dominantă la nivel mondial . În 1944, când dolarul american a fost ales ca monedă de referință mondială la Bretton Woods, era doar a doua monedă din rezervele globale .
De asemenea, G8 emite frecvent declarații publice cu privire la cursurile de schimb. În trecut, datorită Acordului de la Plaza, organismele predecesoare ale acestuia puteau manipula direct cursurile de schimb pentru a inversa deficitele comerciale mari.
Rezerve valutare majore miniatura| Distribuția globală a rezervelor de monede
Dolarul american Dolarul american este cea mai deținută monedă din rezervele alocate, reprezentând aproximativ 61% din rezervele valutare internaționale, fapt ce ajută Statele Unite să deruleze o înregistrare eficientă a deficitelor comerciale mai mari, cu impact economic mult amânat sau chiar cu amânarea unei crize valutare. Rezervele băncii centrale în dolari americani sunt însă mici în comparație cu deținerile private cu astfel de datorii. În cazul în care deținătorii de active denominate în dolari, din afara Statelor Unite ar decide să transfere bunurile către active denominate în alte valute, atunci ar putea exista consecințe grave pentru economia americană. Schimbările de acest tip sunt rare și, de obicei, schimbările au loc treptat, în timp, iar piețele implicate se adaptează în consecință "The Retirement of Sterling as a Reserve Currency after 1945: Lessons for the US Dollar?", Catherine R. Schenk, Canadian Network for Economic History conference, October 2009..