miniatura| (1480–1524), Peisaj cu Charon traversând Styxul, 1515–1524. Patinir a fost pionier în stilul „peisajului lumii”. dreapta|miniatura|Themistokles von Eckenbrecher (germană, 1842–1921), Vedere din Lærdalsøyri, pe Sognefjord, 1901 dreapta|miniatura|Dong Yuan (934–962) Sala Muntelui Dongtian (Chinese) secolul al X-lea, Perioada celor Cinci Dinastii (chineze). Muzeul Palatului Național, Taipei. miniatura|Peisaj cu scena din Odiseea, Roma, c. 60–40 î.Hr Pictura peisagistică, cunoscută și sub denumirea de artă a peisajului, este reprezentarea în pictură a peisajelor naturale, cum ar fi munții, văile, râurile, copacii și pădurile, în special atunci când subiectul principal este o priveliște largă, cu elementele sale aranjate într-o compoziție coerentă. În alte lucrări, fundalurile peisagistice pentru persoane pot constitui în continuare o parte importantă a operei. Cerul este aproape întotdeauna inclus în vedere, iar vremea este adesea un element al compoziției. Peisajele detaliate ca subiect distinct nu se regăsesc în toate tradițiile artistice și se dezvoltă atunci când există deja o tradiție sofisticată de a reprezenta alte subiecte.
Două tradiții principale izvorăsc din pictura occidentală și arta chineză, datând de peste o mie de ani în ambele cazuri. Recunoașterea unui element spiritual în arta peisajului este prezentă încă de la începuturile sale în arta est-asiatică, bazându-se pe taoism și pe alte tradiții filozofice, dar în Occident devine explicită doar odată cu romantismul.
Vederile peisajelor în artă pot fi în întregime imaginare sau copiate din realitate cu diferite grade de acuratețe. Dacă scopul principal al unei imagini este acela de a reprezenta un loc real, specific, incluzând în special clădiri proeminente, aceasta se numește vedere topografică.British Library, Topographical collections: an overview . Astfel de vederi, extrem de comune sub formă de tipărituri în Occident, sunt adesea considerate inferioare peisajelor de artă plastică, deși distincția nu este întotdeauna semnificativă; prejudecăți similare au existat în arta chineză, unde pictura literaților descria de obicei vederi imaginare, în timp ce artiștii profesioniști pictau vederi reale.British Library, Topographical prints and drawings: glossary of terms .
Istorie stanga|miniatura|Frescă de primăvară, pictură minoică din Akrotiri, 1600–1500 î.Hr stanga|miniatura|, Strolling About in Spring, un peisaj chinezesc foarte timpuriu, c. 600 Primele forme de artă din lume descriu puține lucruri care ar putea fi numite peisaje, deși sunt incluse linii solului și, uneori, indicii ale munților, copacilor sau altor caracteristici naturale. Cele mai vechi „peisaje pure” fără figuri umane sunt fresce din arta minoică din jurul anului 1500 î.Hr.Honour & Fleming, 53. The only very complete example, the Spring Fresco is now in the , but there are several others with only animal figures, surviving in fragments.
Scenele de vânătoare, în special cele plasate în priveliștea închisă a stufărișurilor din Delta Nilului din Egiptul Antic, pot da un sentiment puternic al locului, dar accentul este pus pe formele individuale ale plantelor și pe figurile umane și animale, mai degrabă decât pe cadrul peisajului general. Frescele de la Mormântul lui Nebamun, aflat acum la British Museum (c. 1350 î.Hr.), sunt un exemplu celebru.
Pentru o reprezentare coerentă a unui întreg peisaj, este nevoie de un sistem aproximativ de perspectivă sau de scalare în funcție de distanță, iar acest sistem pare să fi fost dezvoltat pentru prima dată în Grecia Antică în perioada elenistică, deși nu au supraviețuit exemple la scară largă. Mai multe peisaje romane antice supraviețuiesc, începând cu secolul I î.Hr., în special frescele peisajelor care decorează încăperi, care au fost conservate în siturile arheologice din Pompeii, Herculaneum și în alte locuri, și mozaicuri.Honour & Fleming, 150–151 miniatura|Li Cheng ( ; 919 – 967), Pădure luxuriantă printre vârfuri îndepărtate, detaliu, China din secolul al X-lea, Muzeul Provincial Liaoning. miniatura|Hasegawa Tōhaku, , unul dintr-o pereche de paravane pliabile, Japonia, 1593, 156,8 x 356 cm Tradiția de pictură cu cerneală chinezească a („apă de munte”) sau a peisajului „pur”, în care singurul semn de viață umană este, de obicei, un înțelept sau o privire a colibei sale, folosește fundaluri peisagistice sofisticate pentru a figura subiectele, iar arta peisagistică din această perioadă păstrează un statut clasic și mult imitat în cadrul tradiției chineze.
Atât tradiția romană, cât și cea chineză prezintă, de obicei, panorame grandioase ale unor peisaje imaginare, în general susținute de un lanț de munți spectaculoși - în China, adesea însoțite de cascade, iar în Roma, adesea cu mare, lacuri sau râuri. Acestea erau frecvent utilizate, ca în exemplul ilustrat, pentru a umple golul dintre o scenă în prim-plan cu figuri și o vedere panoramică îndepărtată, o problemă persistentă pentru artiștii peisagiști. Stilul chinezesc prezenta, în general, doar o priveliște îndepărtată, sau folosea terenuri moarte sau ceață pentru a evita această dificultate.
Un contrast major între pictura peisagistică din Occident și cea din Asia de Est a fost faptul că, în timp ce în Occident până în secolul al XIX-lea a ocupat o poziție scăzută în ierarhia acceptată a genurilor, în Asia de Est pictura clasică chinezească cu cerneală pe bază de apă de munte a fost în mod tradițional cea mai prestigioasă formă de artă vizuală. Teoriile estetice din ambele regiuni acordau cel mai înalt statut operelor considerate a necesita cea mai mare imaginație din partea artistului. În Occident aceasta era pictura istorică, dar în Asia de Est era peisajul imaginar, unde practicienii celebri erau, cel puțin în teorie, literați amatori, inclusiv câțiva împărați din China și Japonia. Aceștia erau adesea și poeți ale căror versuri și imagini se ilustrau reciproc.A major theme throughout both Sickman and Paine. See for example Sickmann pp. 132–133, 182–186, 203–204, 319, 352–356, and Paine pp. 160–168, 235–243.
Cu toate acestea, în Occident, pictura istorică a ajuns să necesite un fundal peisagistic extins, acolo unde era cazul, astfel încât teoria nu a fost în totalitate împotriva dezvoltării picturii peisagistice - timp de mai multe secole, peisajele au fost promovate în mod regulat la statutul de pictură istorică prin adăugarea de figuri mici pentru a crea o scenă narativă, de obicei religioasă sau mitologică.
Tradiția occidentală Perioada medievală În arta medievală occidentală timpurie, interesul pentru peisaj dispare aproape în întregime, fiind menținut viu doar în copii ale unor lucrări din Antichitatea târzie, cum ar fi Psaltirea din Utrecht; ultima reelaborare a acestei surse, într-o versiune gotică timpurie, reduce peisajele, anterior vaste, la câțiva copaci care umplu golurile din compoziție, fără simțul spațiului general.Clark, 17–18 O renaștere a interesului pentru natură s-a manifestat inițial în principal prin reprezentările unor grădini mici, cum ar fi sau cele din tapiseriile . Frescele cu figuri care lucrează sau se joacă în fața unui fundal de copaci denși din Palatul Papilor, Avignon sunt probabil o supraviețuire unică a ceea ce era un subiect comun.Clark, 23-4; image, another Mai multe fresce cu grădini au supraviețuit din case romane precum Vila Livia.Now removed to the Palazzo Massimo; Commons images miniatura| Mâna G, Bas-de-page al Botezului lui Hristos, Orele Torino-Milano, Flandra c. 1425 În timpul secolului al XIV-lea, Giotto di Bondone și adepții săi au început să admită natura în lucrările lor, introducând din ce în ce mai mult elemente ale peisajului ca decor de fundal pentru acțiunea figurilor din picturile lor.The landscape in Western Painting, Minneapolis Institute of the Arts retrieved February 20, 2010 La începutul secolului al XV-lea, pictura peisagistică a fost stabilită ca gen în Europa, ca decor pentru activitatea umană, adesea exprimată într-un subiect religios, cum ar fi temele din Odihnă în timpul fugii în Egipt, Călătoria magilor sau Sfântul Ieronim în deșert. Manuscrisele iluminate de lux au fost foarte importante în dezvoltarea timpurie a peisajului, în special seriile din Muncile lunilor, cum ar fi cele din , care au arătat în mod convențional personaje mici de gen în decoruri peisagistice din ce în ce mai mari. Un progres deosebit este arătat în mai puțin cunoscutele ore din Torino-Milano, acum în mare parte distruse de incendiu, ale căror evoluții s-au reflectat în pictura neerlandeză timpurie pentru restul secolului. Artistul cunoscut sub numele de „Hand G”, probabil unul dintre frații Van Eyck, a avut un succes deosebit în reproducerea efectelor de lumină și în progresia naturală de la prim-plan la vederea îndepărtată.Clark, 31-2 Acest lucru a fost ceva mai dificil de realizat de către alți artiști timp de un secol sau mai mult, rezolvând adesea problema arătând un fundal de peisaj de deasupra unui parapet sau pervaz, ca și cum ar fi fost de la o înălțime considerabilă.Clark, 34–37
Perioada renașterii dreapta|miniatura|Pieter Brueghel cel Bătrân, Secerătorii, 1565: Pace și agricultură într-un peisaj ideal preromantic, fără terori sublime Fundalurile peisagistice pentru diferite tipuri de pictură au devenit din ce în ce mai proeminente și mai îndemânatice în timpul secolului al XV-lea. În perioada de la sfârșitul secolului al XV-lea, Leonardo da Vinci, Albrecht Dürer, Fra Bartolomeo și alții au realizat desene și acuarele cu peisaje pure, însă subiectele cu peisaje pure în pictură și gravură, încă mici, au fost realziate pentru prima dată de Albrecht Altdorfer și alții din Școala germană de la Dunăre la începutul secolului al XVI-lea.Honour & Fleming, 357, see Wood for full coverage Cu toate acestea, părțile exterioare ale aripilor unui triptic de , datat „aproximativ 1510–1515”, este cel mai vechi din Țările de Jos și, posibil, din Europa. În același timp, din Țările de Jos a dezvoltat „peisajul lumii”, un stil de peisaj panoramic cu figuri mici și folosind un punct de vedere aerian înalt, care a rămas influent timp de un secol, fiind folosit și perfecționat de Pieter Brueghel cel Bătrân. Dezvoltarea italiană a unui sistem amănunțit de perspectivă grafică era acum cunoscută în toată Europa, ceea ce permitea pictarea foarte eficientă a unor vederi mari și complexe. stanga|miniatura|310x310px|Albrecht Altdorfer (c. 1480–1538), Peisaj dunărean lângă Regensburg c. 1528, unul dintre cele mai vechi peisaje pure occidentale, de la Școala germană de la Dunăre din sudul Germaniei Peisajele au fost idealizate, reflectând mai ales un ideal pastoral inspirat din poezia clasică, care a fost exprimat pentru prima dată pe deplin de Giorgione și tânărul Tițian, și au rămas asociate mai ales cu peisajul italian împădurit deluros, care a fost descris de artiști din Europa de Nord care nu vizitaseră niciodată Italia, la fel cum literații simpli din China și Japonia au pictat munți vertiginoși. Deși deseori tinerii artiști au fost încurajați să viziteze Italia pentru a experimenta lumina italiană, mulți artiști nord-europeni își puteau câștiga existența vânzând peisaje italiene fără a se deranja vreodată să facă călătoria. Într-adevăr, anumite stiluri erau atât de populare încât au devenit formule care puteau fi copiate din nou și din nou.See the landscape work of Barent Gael and , for example, whose Italian-style landscapes were formulaic copies, sometimes from prints.
Secolele al XVII-lea și al XVIII-lea miniatura|Claude Lorrain, Ascanius împușcând cerbul Silviei, 1682. Peisajul ca pictură istorică. miniatura|Jan van Goyen, Peisaj cu dună, c. 1630–1635, un exemplu de stil „tonal” în pictura olandeză din epoca de aur miniatura|Rembrandt, Cei trei copaci, 1643, gravură