Hypholoma (Paul Kummer, 1871) este un gen de ciuperci saprofite al încrengăturii Basidiomycota în ordinul Agaricales din familia Strophariaceae.Index FungorumMycoBank Conform Index Fungorum, există global peste 320 de specii, în Europa trăiesc mai mult de 30 care pot fi dovedite, fiind împărțite în 2 secții și 4 subsecții.Index Fungorum 2 Soiurile pot fi comestibile, necomestibile sau otrăvitoare. În general, apar în ciorchini sau aglomerări, care provin din lemnul degradat pe sau sub pământ sau la baza de cioturi moarte ori bușteni. Timpul apariției este, dependent de specie, din mai până toamna târziu. Tip de specie este Hypholoma fasciculare (gheba pucioasă).Cornelius Bas, Th. W. Kuyper, Machiel E. Noordeloos, Else Christine Vellinga: „Flora agaricina neerlandica”, vol. 4, Editura A. A. Balkema, Rotterdam-Brookfield 1999, p. 27, ISBN 978-9054-10492-6Alan E. Bessette, Arleen R. Bessette, David W. Fischer: „Mushrooms of the Northeastern North America”, Editura Syracuse Universitiy Press, Syracuse 1997 , p. 146, ISBN: 0-8156-2707-6
Taxonomie thumb|left|140px|Paul Kummer Numele binomial este Agaricus trib. Hypholoma, descris de renumitul micolog suedez Elias Magnus Fries în volumul 1 al trilogiei sale Systema Mycologicum din 1821.Elias Magnus Fries: „Systema Mycologicum”, vol. 1, Editura Ex Officina Berlingiana, Lundae 1821, p. 105
Numele generic însă este Hypholoma, hotărât de micologul german Paul Kummer în opera sa Der Führer in die Pilzkunde: Anleitung zum methodischen, leichten und sicheren Bestimmen der in Deutschland vorkommenden Pilze mit Ausnahme der Schimmel- und allzu winzigen Schleim- und Kern-Pilzchen („Ghid pentru știința micologiei, fără ciupercuțe de mucegai și prea mici mucoase și nucleici”) din 1871,Paul Kummer: „Der Führer in die Pilzkunde: Anleitung zum methodischen, leichten und sicheren Bestimmen der in Deutschland vorkommenden Pilze mit Ausnahme der Schimmel- und allzu winzigen Schleim- und Kern-Pilzchen” cu 80 de ilustrații litografice, Editura E. Luppe, Zerbst 1871, p. 21 fiind numele curent valabil (2025).
Sinonim obligatoriu este Psilocybe subgen. Hypholoma (Fr.) Noordel., creat de micologul neerlandez Machiel Evert Nordeloos (n. 1949), de verificat în volumul 16 al jurnalului micologic Persoonia din 1995.Machiel Evert Nordeloos: „Psilocybe subgen. Hypholoma”, în: „Persoonia”, vol. 16, Editura Rijksherbarium, Leiden 1995, p. 127
Denumirea Nematoloma al micologului finlandez Petter Adolf Karsten din 1879 nu mai este folosită.Petter Adolf Karsten: „Nematoloma”, în: „Bidrag till Kännedom av Finlands Natur och Folk”, nr. 32, Editura Finska Litteratursälskapets tryckery, Helsingfors 1879, p. 495
Numele generic Hypholoma, înseamnă „ciuperci cu fire”. Această denumire poate fi o referire la vălul parțial sub formă de fir care conectează marginea pălăriei de tulpină și acoperă lamelele corpurilor fructiferi tineri, deși unele autorități sugerează că este o referire la rizomorfele sub formă de fir (mănunchiuri de hife micelele asemănătoare rădăcinii) care radiază de la baza piciorului.Ultimate Mushroom
Descriere Privire de ansamblu Genul este răspândit în întreaga lume și cei mai cunoscuți reprezentanți ai săi cresc pe lemn mort, în timp ce alții cresc în mușchi, uneori pe mlaștini. Așadar, două grupuri de specii foarte diferite în ecologie și aspect, alcătuiesc Hypholoma. Primul grup conține o mână de specii bine cunoscute, de dimensiuni medii, care cresc în grupuri pe lemn mort. Hypholoma fasciculare poate fi cea mai răspândită și comună dintre aceste specii. Al doilea grup conține specii mici (uneori foarte mici), greu de identificat, care cresc singure, împrăștiate sau gregar, în primul rând printre mușchi sau în noroi, în special în mlaștini cu mușchiul de turbă Sphagnum sau mlaștini reci de conifere. În special, membrii celui de-al doilea grup sunt mutați în mod constant între Hypholoma, Psilocybe, Pholiota și alte genuri (inclusiv noul ridicat Bogbodia ). Identificarea speciilor Hypholoma din primul grup, putregaiuri de lemn mai mari, este o chestiune de observare atentă a caracteristicilor macroscopice - deși liniile dintre specii par să devină neclare în multe colecții. Dar identificarea micilor bureți între noroi și mușchi ar trebui lăsată pe seama celor cărora le place să lucreze cu microscoape, pentru că morfologia sporilor și a cistidelor folosite pentru a separa speciile, arată aproape la fel cu ochiul liber.Mushroom Expert
Hypholoma din primul grup thumb|left|200px|Bres.: Hypholoma fasciculare Pălăria: moderat cărnoasă, higrofană, cu un diametru de 2-7 (9) cm, este subțire (în special spre margine), inițial convexă sau turtit conică, marginal curbată, aplatizând odată cu maturizarea, atunci, la diverse specii, ori cu un gurgui central foarte extins, ori cu o mică adâncitură. Cuticula bine pigmentată este netedă, umedă, formând un inel distic al vălului, care persistă sub formă de fragmente sau o margine mătăsoasă pe marginea pălăriei. Coloritul poate fi galben până la portocaliu, roșiatic sau galben-măsliniu până la brun-măsliniu pal. Lamele: subțiri, nu prea înalte, bifurcate, cu lameluțe mai scurte intercalate, adesea foarte dense, confluente cu tulpina și aderente la picior sau bulbos-libere, uneori marginalizate gălbui când sunt tinere, apoi adesea de culoare gri-violet până la brun-violaceu. Speciile din acest gen sunt ușor de recunoscut deoarece sporii întunecați creează un efect verzui distinctiv pe partea inferioară a pălăriei galbene. În timpul creșterii, corpul fructifer tânăr este înconjurat de un văl sub formă de fir ce se găsește doar pe corpurile fructifere foarte tinere ale speciilor. Piciorul: cărnos și ferm sau fragil, fibros, nu rar elastic, lipit central de pălărie, cu o înălțime de 4-8 cm și o lățime de 0,3-0,8 (1,3) cm, este cilindric, adesea ușor îndoit și/sau curbat precum gol pe dinăuntru. Suprafața de culoare mai deschisă decât pălăria, pe fond netedă, este adesea presărată cu scvame de culoare mai închisă (brun până la brun negricios). Prezintă un inel format de o membrană subțire și franjurată, fiind lipită de picior ca un inel fals care dispare după scurt timp (rest al vălului parțial = velum partiale). Nu formează niciodată un inel membranos. Mănunchiuri de rizomorfe iradiază spre exterior de la baza tulpinii. Carnea: albicioasă până galbenă a pălăriei este cărnoasă și fermă, la altele fragilă, piciorul fiind fibros, rigid și elastic. Nu se decolorează după tăiere. Mirosul și gustul depinde de specie. 'Caracteristici microscopice: are spori maro-violacei închis până la aproape negru destul de mici, netezi cu pereți îngroșați, un por apical și un por germinativ vizibil precum prezența de crisocistide. Amprenta lor poate fi brun-violaceu, purpuriu, uneori brun-ruginiu mat. Basidiile cilindrice până clavate cu un cârlig la bază poartă 2-4 sterigme fiecare. Cistidele (elemente sterile situate în stratul himenal sau printre celulele din pielița pălăriei și a piciorului, probabil cu rol de excreție) sunt bulbos-clavate. Pleurocistidele se formează sub formă de crisocistide. Crisocistidele au substanțe refractoare a luminii cu conținut galben sau amorf care se îngălbenesc în hidroxid de potasiu sau amoniac.Jurnalul micologic „Der Tintling”
Reacții chimice: genul reacționează în coajă și carne adesea cu hidroxid de potasiu, sulfat de fier și cu tinctură de Guaiacum.Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 353, ISBN 3-85502-0450
Secții, subsecții și specii Conform Index Fungorum există global peste 320 de specii, în Europa mai mult de 30 care pot fi dovedite. Ele sunt împărțite în 2 secții și 4 subsecții.
Secții și subsecții Hypholoma sect. Hypholoma (Fr.) P.Kumm., 1871 (Strophariaceae) Hypholoma sect. neocaledonicae Guzmán, 2004 (Strophariaceae) Hypholoma subsect. elongata (Noordel.) Noordel. 2011, (Strophariaceae) Hypholoma subsect. ericaea (Noordel.) Noordel. 2011, (Strophariaceae) Hypholoma subsect. hypholoma (Fr.) P. Kumm., 1871 (Strophariaceae) Hypholoma subsect. tuberosa Noordel., 2011 (Strophariaceae)
Specii ale genului Hypholoma (selecție) În urmare o selecție de specii din cele peste 320 listate în Index Fungorum . Specii europene sunt marcate cu 'E'. Hypholoma acutum (Cooke) E.Horak, 1971 'E' Hypholoma aporum Pegler, 1977 Hypholoma australe (Murrill) Murrill, 1943 Hypholoma australianum Redhead, 2014 Hypholoma brunneum (Massee) D.A.Reid, 1956 Hypholoma californicum Earle, 1902 Hypholoma castilloi (Singer) Raithelh., 1980 Hypholoma confusum Dennis, 1961 Hypholoma capnoides (Fr.) P.Kumm., 1871 'E' Hypholoma dispersum (Fr.) Quél., 1872 'E' Hypholoma elongatipes (Peck) A.H.Sm., 1941 Hypholoma elongatum (Pers.) Ricken, 1912 'E' Hypholoma epixanthum (Fr.) Quél. 1872 Hypholoma ericaeoides P.D.Orton, 1960 'E' Hypholoma ericaeum (Pers.: Fr.) Kühner, 1936 'E' Hypholoma eximium ( C.Laest.) Rald, 1991 Hypholoma fasciculare (Hudson : Fr.) P.Kumm. 1871 'E' Hypholoma fasciculare var. pusillum J.E.Lange, 1923 'E' Hypholoma flavorhizum Kalamees & Shchukin, 1986 Hypholoma flavovirens Murrill, 1918 Hypholoma fragile Peck, 1909 Hypholoma frowardii ( Speg.) Garrido, 1985 Hypholoma humidicola (Murrill) Redhead & Malloch, 2010 Hypholoma laeticolor (F.H.Møller) P.D.Orton 1960 'E' Hypholoma lapponicum (Fr.) M.M.Moser, 1967 'E' Hypholoma lateritium (Schaeff. : Fr.) P.Kumm., 1871 'E' Hypholoma litorale A.Vizzini, M.Contu & E.Musumeci, 2010 'E' Hypholoma marginatum (Pers. : Fr. ) J.Schröt., 1889 'E' Hypholoma murinacea Beeli, 1938 'E' Hypholoma myosotis (Fr. : Fr.) M.Lange, 1955 'E' Hypholoma ornellum (Peck) Morgan, 1908 Hypholoma peckianum Kauffman, 1918 Hypholoma perplexum (Peck) Sacc., 1887 Hypholoma polylepidis Dennis, 1961 Hypholoma polytrichi (Fr.) Ricken, 1912 'E' Hypholoma popperianum (Singer) Guzmán, 1999 Hypholoma puiggarii (Speg.) Raithelh. 1985 'E' Hypholoma olivaceotinctum (Kauffman 1926) Pomerleau 1984 Hypholoma peregrinum Massee, 1907 Hypholoma polytrichi (Fr.) Ricken, 1912 'E' Hypholoma radicosoides Raithelh., 1990 'E' Hypholoma radicosum J.E.Lange, 1923 'E' Hypholoma rickenii Henri RomagnesiRomagn., 1977 'E' Hypholoma rubrococcineum (Balletto) Nonis, 1994 Hypholoma solitarium Rick, 1961 'E' Hypholoma subdispersum Dennis, 1955 Hypholoma subericaeum (Fr.) Kühner, 1936 'E' Hypholoma stuppeum Sacc, 1887 Hypholoma tuberosum Redhead & Kroeger, 1987 Hypholoma udum (Pers.) Quél., 1876 'E' Hypholoma vinosum Kauffman, 1918 Hypholoma xanthocephalum P.D.Orton, 1984 'E'
Specii ale genului Hypholoma în imagini (selecție)
Genuri înrudite Genul are o relație cu Agaricus, Pholiota, Psilocybe și Stropharia, dar fără inel distinct. Diferă și mai mult de Agaricus unde tulpina și capacul nu sunt continue.
Valorificare Nu puțini bureți ai genului sunt parțial chiar deosebit de otrăvitori (de ex. Hypholoma fasciculare) sau necomestibili din cauza mirosului și/sau gustului, dar există și specii comestibile, unele chiar foarte gustoase (de ex. Hypholoma capnoides). Nu sunt foarte ușor de diferențiat.
Note
Bibliografie „Analele Științifice ale Universității "Al. I. Cuza" - Biologie vegetală, serie nouă, secțiunea IIa”, vol. 53, Editura Universității, Iași 2007 Andreas Bresinsky: „A Colour Atlas of Poisonous Fungi: A Handbook for for Pharmacists, Doctors, and Biologists”, Editura Taylor & Francis, Londra 1990, ISBN: 978-0-72341-576-3 Rose Marie Dähncke: „1200 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau 2004, ISBN 3-8289-1619-8 Britt Bunyard, Tavis Lynch: „The Beginner's Guide to Mushrooms”, Editura , Beverly MA 2020, ISBN: 978-1-63159-911-8 Nina Marshall: “The Mushroom Book”, Editura Applewood Books, Bedford, Massachusetts, 2008, ISBN: 978-1-4290-1089-4 Shubhrata R. Mishra: “Morphology of Fungi”, Editura DPH, New Delhi 2005, ISBN: 81-7141-980-1