Benedict Poleakov (în , numele laic: Vladimir Poleakov, în ; ) a fost cleric moldovean al Bisericii Ortodoxe Ruse, episcop de Chișinău, apoi arhiepiscop de Jitomir și Ovruci.
Biografie S-a născut în 1884 într-o familie de meșteri ai iconostasului. A absolvit Școala duhovnicească din Chișinău și Seminarul Teologic din Chișinău în 1905.
Preot În noiembrie 1905 a fost hirotonit diacon, apoi preot. A fost, între 1908 și 1910, paroh al bisericii din satul Șoldănești, în Eparhia Chișinăului. În 1914 a absolvit Academia Teologică din Kiev cu titlul de candidat în teologie. Între 1914 și 1919 a fost inspector și profesor de religie la școala eparhială pentru fete din Belgorod. Din 1920 a fost profesor de religie la școala eparhială pentru fete din Simferopol și paroh al bisericii școlii, apoi a slujit la Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din orașul Starîi Krîm.
Din 1922 a devenit protoiereu, paroh al Catedralei „Alexandru Nevski” din Feodosia (ales de credincioși), fiind de mai multe ori arestat. În 1923 a slujit la Biserica „Sfântul Nicolae” din Odesa.
Activitatea în Basarabia Din 1923 a fost preot al Bisericii ruse Olghina din Chișinău, care atunci aparținea României. A susținut drepturile populației ruse și a fost un promotor consecvent al limbii slavone bisericești și al calendarului iulian. Între 1925 și 1927 a slujit la Mănăstirea Tabăra.
În 1927 a fost arestat de autoritățile române și expulzat din țară, pe fondul unor presupuse legături cu URSS. A fost paroh al bisericilor ruse din Serbia, Franța și Italia. În 1930 a obținut anularea deciziei de expulzare și s-a întors la Chișinău, unde a devenit paroh al Bisericii „Sf. Serafim de Sarov”, continuând activitatea publică.
Din 1935 a condus Uniunea Minorității Ruse din România.
Activitatea în timpul celui de-al Doilea Război Mondial După Ocupația sovietică a Basarabiei și Bucovinei de Nord, protoiereul Vladimir Poleakov a fost numit paroh al Bisericii „Toți Sfinții” din cimitirul vechi al Chișinăului.
În timpul războiului a slujit clandestin acasă, pomenindu-l în slujbe pe mitropolitul Serghie Stragorodski (și nu pe Patriarhul român Nicodim Munteanu) și rugându-se pentru victoria Armatei Sovietice. A fost arestat de mai multe ori de autoritățile române.
După ocuparea Chișinăului de Armata Roșie în 1944, a redevenit paroh al Bisericii „Toți Sfinții”. În 1945 a participat la Soborul Local al Bisericii Ortodoxe Ruse.
Arhiereu La 15 februarie 1947, la Lavra „Sfânta Treime–Sfântul Serghie”, a fost tuns în monahism cu numele Benedict, de către arhimandritul Ioan Razumov. La 17 februarie, ieromonahul Benedict a fost ridicat la rangul de arhimandrit de patriarhul Alexei I al Moscovei, iar în aceeași zi a fost numit episcop de Chișinău și Moldova în ședința Sfântului Sinod. La 18 februarie 1947, la Biserica Învierii din Moscova, a avut loc hirotonia sa întru episcop, oficiată de patriarhul Moscovei și al întregii Rusii Alexei I, mitropolitul Serafim Lukianov și episcopul Ieronim Zaharov de Reazan și Kasimov.
Din 3 iunie 1948 a fost episcop de Ivanovo și Kineșma. La 25 februarie 1953 a fost ridicat la rangul de arhiepiscop. A deschis biserici, a organizat cursuri pastorale, ceea ce a provocat conflicte cu reprezentantul Consiliului pentru Afaceri Religioase, fiind mutat la Jîtomir. Din 23 iulie 1956 a fost arhiepiscop de Jîtomir și Ovruci. În predici critica campania sovietică antireligioasă în creștere.
La 8 septembrie 1958 a fost pensionat. Unele surse indică ca motiv publicarea într-o revistă occidentală a unui articol critic la adresa închiderii bisericilor în URSS. A locuit sub arest la domiciliu în Chișinău. A decedat la 6 decembrie 1963, în Chișinău.
Note
Categorie:Nașteri în 1884 Categorie:Nașteri pe 15 iulie Categorie:Decese în 1963 Categorie:Decese pe 16 decembrie Categorie:Oameni din Chișinău Categorie:Decese în Chișinău Categorie:Oameni din ținutul Chișinău Categorie:Episcopi ortodocși moldoveni Categorie:Episcopi ortodocși ruși Categorie:Sovietici ai celui de-al Doilea Război Mondial Categorie:Ruși din Republica Moldova