Ludovic I de Bourbon, supranumit cel Mare sau cel Șchiop () a fost duce de Bourbon. Prinț de sânge, el era fiul cel mare al lui , și al Beatricei de Burgundia, doamnă de Bourbon. Era nepot al sfântului Ludovic și strămoșul pe linie masculină, la a opta generație, al regelui Henric al IV-lea. În timpul vieții tatălui său, era numit „Ludovic-Monsieur”. Considerat drept cel mai onest prinț al timpului său, este inițiatorul viitoarei puteri a casei de Bourbon și unul dintre protagoniștii sagăi romanești Regii blestemați și al adaptărilor sale televizate.

Biografie Fiul lui , conte de Clermont, și al Beatricei de Burgundia, Ludovic este strămoșul regelui Henric al IV-lea.

Războaiele din Flandra Înarmat cavaler de către Filip al IV-lea cel Frumos în 1297, Ludovic de Clermont își face primele arme în același an la bătălia de la Veurne împotriva flamanziilor. Acolo dă dovadă de mare vitejie, contribuind la victorie și recuperând de la inamic trupul vărului său, Filip de Artois, rănit mortal.

Cinci ani mai târziu, el comandă ariergarda franceză la dezastruoasa bătălie de la Courtrai. Reușește să evite masacrarea trupelor sale și propria pierdere retrăgându-se spre Lille, odată ce înfrângerea devenise certă.

În 1304, după ce obține câteva victorii minore, Ludovic participă la bătălia victorioasă de la Mons-en-Pévèle.

Poziția sub Filip cel Frumos În 1308, Ludovic se face remarcat câștigând, alături de fratele său Ioan de Charolais, premiile turnirului de la Boulogne-sur-Mer, organizat în onoarea căsătoriei dintre Eduard al II-lea al Angliei și Isabela a Franței, fiica lui Filip cel Frumos. La scurt timp după aceea, este ales să o însoțească pe aceasta la încoronare, împreună cu Carol de Valois.

La întoarcerea sa, Filip al IV-lea cel Frumos îi încredințează funcția de mare camerlan al Franței (1312), demnitate care va rămâne în casa de Bourbon până în 1523. Regele Franței îi acordă, de altfel, o mare încredere lui Ludovic, încredințându-i mai multe misiuni diplomatice importante. El negociază, printre altele, un tratat cu împăratul Henric al VII-lea.

În aceeași perioadă, Ludovic trebuie să facă față unor datorii numeroase, fapt care îi obligă pe părinții săi să angajeze câteva castelanii din Bourbonnais pentru a-l sprijini financiar.

În septembrie 1310, se căsătorește cu Maria de Hainaut (1280-1354), fiica lui Ioan I de Hainaut, conte de Olanda și de Hainaut, și a Philippei de Luxemburg. În același an, la moartea mamei sale, devine senior de Bourbon. Tatăl său îi cedează atunci cea mai mare parte a bunurilor sale, păstrând doar câteva uzufructe.

În 1311, Ludovic își pune din nou în valoare talentul diplomatic pentru a împiedica izbucnirea unui conflict între comitatele Flandra și Hainaut.

Consiliul de la Vienne din 1311–1312 – care a pronunțat dizolvarea Ordinului Templierilor – făcând apel la cruciadă, îl desemnează comandant suprem al acestei viitoare expediții. El pleacă la Lyon pentru a aduna eventualii cruciați, dar aceștia se arată atât de puțin numeroși încât întreprinderea este destul de repede abandonată.

Susținătorul fidel al regalității Sub domnia celor trei fii ai lui Filip cel Frumos, Ludovic s-a afirmat drept unul dintre cei mai statornici susținători ai coroanei. În anul 1316, el a luat partea regentului Filip de Poitiers împotriva intrigilor contelui de Marche și ale ducelui de Burgundia, care sprijineau candidatura la tron a micii Ioana de Navarra, fiica lui Ludovic al X-lea.

Credincios contelui de Poitiers, care a devenit câteva luni mai târziu rege sub numele de Filip al V-lea, Ludovic — devenit între timp conte de Clermont-en-Beauvaisis după moartea tatălui său — i-a vândut acestuia drepturile de a bate monede de aur și de argint pe domeniile sale pentru suma de 15 000 de livre. Foarte bine văzut la curte, el și-a făcut de asemenea intrarea în Consiliul regelui.

La 14 aprilie 1321, el a cumpărat drepturile lui Eudes al IV-lea de Burgundia asupra regatului Salonicului și asupra principatului Ahaia, însă tranzacția nu s-a realizat.

La moartea regelui Filip al V-lea cel Lung, în 1322, Ludovic de Clermont a susținut drepturile la tron ale contelui de Marche, fratele lui Filip al V-lea, care a devenit regele Carol al IV-lea. Sub această domnie, el a participat la bătălia de la Saint-Sardos sub ordinele lui Carol de Valois.

Nașterea ducatului de Bourbon (1327) Carol al IV-lea a dorit, de asemenea, să reatașeze domeniului regal comitatul Clermont-en-Beauvaisis, unde se născuse Ludovic. Printr-un tratat încheiat la sfârșitul anului 1327, regele Franței i-a oferit în schimb comitatul Marche, care constituise anterior apanajul său, în locul comitatului de Clermont.

La 27 decembrie 1327, Bourbonnais a fost ridicat la rang de ducat, iar Ludovic a fost învestit ca duce.

Aliatul lui Filip al VI-lea de Valois Câteva luni mai târziu, în februarie 1328, Carol al IV-lea a murit fără moștenitor. Rămânând fidel excluderii femeilor de la succesiunea tronului Franței, Ludovic de Bourbon s-a raliat contelui de Valois, proclamat în scurt timp regent, apoi rege sub numele de Filip al VI-lea.

Ducele nu a așteptat mult pentru a primi răsplata sprijinului său față de Valois: a fost numit pair al Franței de către noul suveran. Una dintre primele sale acțiuni sub această domnie a fost contribuția la victoria de la Cassel împotriva flamanziilor.

În anul 1329, ducele de Bourbon a fost trimis la Londra pentru a-l convinge pe regele Eduard al III-lea al Angliei, care ezita să aducă omagiu lui Filip al VI-lea pentru ducatul Guyenne. După reușita misiunii sale, a fost răsplătit prin redobândirea comitatului de Clermont, ridicat, de altfel, la rang de pairie.

În anul 1333, proiectele de cruciadă au reapărut la curtea Franței, iar Ludovic de Bourbon a crezut că va putea reuși acolo unde eșuase cu douăzeci de ani mai devreme. Totuși, izbucnirea Războiului de 100 de Ani între Franța și Anglia a pus capăt acestor ambiții.

Ludovic de Bourbon a participat alături de Filip al VI-lea la campaniile militare din anii 1338–1340, apoi a fost trimis ca plenipotențiar la congresul de la Arras, care a încheiat un armistițiu de doi ani între cele două regate.

El a murit puțin după aceea, la începutul anului 1341, și a fost înmormântat la mănăstirea Iacobinilor din Paris.

Contribuții Începând cu anul 1320, Ludovic a făcut să fie ridicate morminte pentru membrii familiei sale în mănăstirea Cordelierilor din Champaigue, lângă Souvigny. Aceste morminte au fost distruse în mare parte în timpul Revoluției. Doar giulgiul funerar al Mariei de Hainaut și fragmentele unui sarcofag, expuse în prezent la muzeul din Souvigny, au mai supraviețuit.

Arbore genealogic

Copiii Din căsătoria cu Maria de Hainaut sau de Avesnes (1280 – Murat, 1 septembrie 1354), pe care a luat-o în căsătorie prin contract încheiat în iunie 1310, căsătoria fiind celebrată la Pontoise la 22 septembrie același an, Ludovic a avut: Ioana, cea dintâi dintre copii (după august 1311 – Cleppé, 20 decembrie 1402), căsătorită prin contract încheiat la Avignon la 14 februarie 1319, căsătoria fiind celebrată la Bessay la 3 august 1324, cu contele Guigues al VII-lea de Forez (1299–1358); Petru I (septembrie 1313 – Poitiers, 19 septembrie 1356), duce de Bourbon; Beatrice, a doua fiică (1314 – Paris, 23 decembrie 1383), logodită la 29 mai 1321 cu Filip de Anjou Tarent (fiu al lui Filip I de Tarent), căsătorită în decembrie 1334 cu Ioan de Luxemburg († 1346), rege al Boemiei, apoi cu Eudes al II-lea de Grancey († 1389); Margareta, a treia fiică (circa 1315 – † după 20 februarie 1370), căsătorită prin contract în iunie 1320 cu Ioan al II-lea de Sully († 1343), apoi, în 1346, cu Hutin de Vermeilles (Vermelles), mareșal al regelui, care a organizat apărarea orașului Bourges împotriva trupelor engleze; Maria, căsătorită prin contract la 29 noiembrie 1328, căsătoria fiind celebrată la Nicosia la 9 mai 1330, cu Guy de Lusignan († 1343), apoi, la 9 septembrie 1347, cu Robert de Anjou Tarent († 1364); Filipa (decembrie 1326 – † după 1327); Iacob († 9 decembrie 1318); Iacob I (1321 – Lyon, aprilie 1362), conte de Marche și de Ponthieu, strămoș al regelui Henric al IV-lea al Franței.

Dintr-o relație cu Ioana de Bourbon-Lancy, doamnă de Clessy, el a avut mai mulți copii nelegitimi (cf. articolul Casa de Bourbon): Ioan (circa 1297–1375), bastar de Bourbon, cavaler, senior de Rochefort, Ébreuil, Beçay le Guérant, Bellenaves, Jenzat, Serrant și la Bure, consilier al ducilor de Berry și de Bourbon, locotenent al Forezului, căsătorit în a treia căsătorie cu Agnes de Chaleu. Mormântul său, alături de cel al lui Agnes, se afla la prioratul din Souvigny ; N (fiica cea mare), căsătorită prin contract în 1317 cu Girard de Châtillon-en-Bazois; Guy (circa 1299–1349), senior de Clessy, de la Ferté-Chauderon și de Montpensier (pe care l-a recunoscut în 1346, dar care i-a fost luat în același an), căsătorit în 1315 cu Agnes de Chastellus, apoi între 1330 și 1333 cu Isabelle de Chastelperron; Jeannette, bastardă de Bourbon, căsătorită în 1310 cu Guichard de Chastellus.

Note

Referințe

Bibliografie

Legături externe

Categorie:Nașteri în 1279 Categorie:Decese în 1341 Categorie:Decese pe 22 ianuarie Categorie:Duci de Bourbon Categorie:Beneficiari ai Trandafirului de Aur