Școala Ionașcu

Școala Ionașcu din Craiova a fost înființată la 1799-1800 din averea lui Ionașcu cupețul. Soția acestuia, Neaga, a consfințit la 17 februarie 1797 actul de danie făcut de răposatul soț, la care a adăugat facerea unor case tot spre folosul spitalului și al școlii.

Istoric Primul document ce vorbea de școala de aici a fost anafora lui Constantin Filipescu vel vornic și Radu Golescu din 14 martie 1800. Acesta era răspunsul la solicitarea văduvei Neaga și a nepotului lui Ionașcu, Gavrilă. Ei au cerut ca, ținând cont de faptul că resursele erau insuficiente pentru a ridica un spital din Slatina, să le permită folosirea banilor pentru înființarea unei școli cu dascăl grec și român. anafora prevedea și înlocuirea lui Toma Deleanu din funcția de epitrop al școlii cu Nicolae Gigârtu și Gavrilă nepotul. Alexandru Moruzi a acceptat și, la 18 martie 1800 a semnat rezoluția.

Neaga, soția lui Ionașcu Mazilu, întreținea școala de la Slatina și pe cei trei dascăli de aici: un preot călugăr grec, un alt grec pentru predarea limbii latine fiilor de boieriși cel de-al treilea dascăl român pentru copiii orășenilor. profesorul grec plătit cu 300 taleri/an și plata pentru hrană și lemne de foc și la nevoie, când numărul copiilor era mai mare să fie numit al doilea dascăl plătit cu 100 taleri/an. Dascălul de limba română era răsplătit cu 50 taleri/an. Copiii lipsiți de mijloacele financiare erau întreținuți din veniturile bisericii administrate de epistatul Nicolae Gigârtu, astfel încât să fie respectate toate cele cuprinse în testament și să nu fie risipite veniturile lăsate prin testament. Actul era semnat de Constantin Filipescu și Radu Golescu la 20 martie 1800.

La 10 februarie 1803, Neaga solicita domnului Constantin Ipsilanti să-i fie lăsată o vie pentru a spori veniturile școlii. domnul l-a trimis pe șetrarul Constantin să cerceteze pricina și să întocmească un raport cu situația școlii. Via era formată din 18 pogoane, 12 roditoare, 6 puieți folosiți pentru biserică și școală. În urma acestui raport, domnul a semnat rezoluția la 6 mai 1803, în acest mod a întărit scutirea acordată de Alexandru Moruzi pentru școală, adică a scutit cei șase oameni ce acordau ajutor scolii și a lipsit de dări acea vie.

Data de 18 august 1804 a fost marcată ca data anaforei către Domnie pentru întărirea cu pricina expusă de doamna Neaga, prezentată în calitate de ctitor al bisericii și al școlii din Slatina.

La 1806 epitropii școlii, vel vistier Constantin Filipescu și Radu Golescu au cerut sprijin pentru plata dascălilor și pentru hrana celor 100 copii ce frecventau școala. Ei au arătat că veniturile bisericii și ale școlii proveneau din cele două moșii, respectiv 1000 taleri, din care doar simbria dascălilor se ridica la 920 taleri.

În urma Războiului Ruso-Turc din 1808, multe școli au fost închise. Școala din Slatina a rezistat, iar în 1813 aici învățau 80 de copii cu 2 dascăli: grec și român. În această perioadă, li s-a permis eforilor să folosească lemnele de la podurile rusești pentru repararea chiliilor școlii. Patru ani mai târziu, școala era dată în grija episcopului de Argeș, prin actul din 10 decembrie 1818. Actul nu a fost întâmplător. Eparhia Argeșului era alcătuită din județele Argeș și Olt și se afla sub autoritatea egumenului Iosif, fiu de preot din satul Mălaia, dincolo de Olt.

Note

Bibliografie ANIC, Fond Școala Ionașcu-Slatina, inv. 258, pachet 1, doc. 1 și doc. 27. Manu, Dănuț (1996), Episcopia Argeșului 1793-1996, Curtea de Argeș, Editura Diogene. Pârnuță, Gheorghe, Baboi, Violeta (1997), Învățământul și cultura în județul Olt (Secolele XIII-1864), Pitești, Editura Hardiscom. Poboran, G. (1908), Istoria orașului Slatina, Tipografia de lux Costică Constantinescu &fiu. Urechia, V.A. (18920, Istoria școlelor, București, Imprimeria Statului.

Categorie:Slatina