Imperiul Durrani

Imperiul Durrani (în , în ), cunoscut colocvial ca Imperiul Afghan (în , în ) sau Regatul Sadozai (în , în Dari: دولت سادوزیی), a fost un imperiu fondat de tribul Durrani al paștunilor sub conducerea lui Ahmad Șah Durrani în 1747, care s-a întins pe părți din Asia Centrală, platoul iranian și subcontinentul indian. La apogeul său, a guvernat peste teritoriile actuale ale Afganistanului, mare parte din Pakistan, părți din nord-estul și sud-estul Iranului, estul Turkmenistanului și nord-vestul Indiei. Alături de Imperiul Otoman, Imperiul Durrani este considerat unul dintre cele mai semnificative imperii islamice din a doua jumătate a secolului al XVIII-lea.

Ahmad a fost fiul lui Muhammad Zaman Khan (un căpetenie din tribul Abdali) și comandant al lui Nader Șah Afșar. După moartea lui Afshar, în iunie 1747, Ahmad a asigurat controlul asupra Afganistanului, cucerind Kandahar, Ghazni, Kabul și Peshawar. După urcarea sa pe tron ca rege al națiunii, și-a schimbat numele tribal din Abdali în Durrani.

În 1749, Imperiul Mogul a cedat suveranitatea asupra unei mari părți din nord-vestul Indiei către afgani; Ahmad s-a îndreptat apoi spre vest pentru a prelua Mașhadul, care era condus de dinastia Afșaridă sub Șahroh Șah, acesta recunoscând și suzeranitatea afgană. Ulterior, Ahmad a trimis o armată pentru a supune regiunile aflate la nord de Hindukuș până la Amudaria, iar în scurt timp toate triburile afgane s-au alăturat cauzei sale.

Sub conducerea lui Ahmad, afganii au invadat India de opt ori, subjugând părți din Cașmir și cea mai mare parte a Punjabului. La începutul anului 1757, a jefuit Delhi, dar i-a permis împăratului mogul Alamgir al II-lea să rămână la conducere nominală, atât timp cât recunoștea suzeranitatea afgană asupra regiunilor aflate la sud de râul Indus, până la râul Sutlej.

După moartea lui Ahmad, în 1772, fiul său Timur Șah Durrani a devenit următorul conducător al dinastiei Durrani. Sub domnia lui Timur, orașul Kabul a devenit noua capitală a Imperiului Durrani, în timp ce Peshawar a servit drept capitală de iarnă. Totuși, imperiul începuse deja să se destrame în acea perioadă și a suferit pierderi teritoriale, precum Peshawar, Multan și Kashmir, în favoarea Imperiului Sikh la începutul secolului al XIX-lea.

Dinastia avea să rămână moștenitoarea Afganistanului pentru generații, până când Dost Muhammad Han și dinastia Barakzai au detronat dinastia Durrani la Kabul, ducând la înlocuirea acesteia cu Emiratul Afganistanului. Imperiul Durrani este considerat structura de bază a statului-național modern Afganistan, Ahmad fiind recunoscut drept Părintele Națiunii.

Istorie

Domnia lui Ahmad Shah Durrani (1747–1772)

Înființarea statului afgan În 1709, Mirwais Hotak, șeful tribului Ghilji din provincia Kandahar, a obținut independența față de perșii safevizi. Între 1722 și 1725, fiul său, , a condus pentru scurt timp mari părți ale Iranului și s-a autoproclamat Șah al Persiei. Totuși, dinastia Hotak a ajuns la un sfârșit complet în 1738, după ce a fost răsturnată și alungată de către afșarizi, conduși de Nader Șah Afșar al Persiei.

Anul 1747 marchează apariția definitivă a unei entități politice afgane independente atât de imperiul persan, cât și de cel mogul. În iunie acelui an, a fost convocată o (mare consiliu). Jirga a durat nouă zile, iar doi pretendenți principali au ieșit în evidență: Hajji Jamal Khan din neamul Mohammadzai și Ahmad Khan din familia Sadozai. Mohammad Sabir Khan, un renumit darwish (om sfânt), care prezisese mai devreme că Ahmad Khan va fi conducătorul afganilor, s-a ridicat în jirga și a spus

Se spune că Ahmad Han a ezitat să accepte decizia deschisă a jirgei, așa că Sabir Han a intervenit din nou. El a așezat câțiva snopi de grâu sau orz în turbanul lui Ahmad Han și l-a încoronat Badșah, Durr-i-Dauran („Șah, Perla Epocii”). Jirga s-a încheiat lângă orașul Kandahar, Ahmad Șah Durrani fiind ales ca noul lider al afganilor, astfel fiind fondată dinastia Durrani. În ciuda faptului că era mai tânăr decât ceilalți pretendenți, Ahmad Șah avea mai mulți factori decisivi de partea sa. El aparținea unei familii respectabile, cu tradiție politică, mai ales că tatăl său fusese guvernator al Heratului și murise într-o bătălie apărându-i pe afgani.

Victorii timpurii miniatura|Portretul lui Ahmad Șah Durrani, cca. 1757 Una dintre primele acțiuni militare ale lui Ahmad Șah a fost cucerirea și Ghazni de la și preluarea Kabulului și Peshawarului de la guvernatorul numit de moguli, Nasir Han. În 1749, împăratul mogul Ahmad Șah Bahadur a fost constrâns să cedeze lui Ahmad Șah Durrani Sindh, regiunea Punjab și importantul teritoriu de dincolo de râul Indus, pentru a-și salva capitala de un atac afgan. După ce a obținut astfel teritorii considerabile în est fără luptă, Ahmad Șah s-a îndreptat spre vest pentru a lua în stăpânire Mașhad, care era condus de nepotul lui Nader Shah Afshar, Șahruh Afșar. Ahmad Shah a trimis apoi o armată pentru a supune zonele de la nord de munții Hindukuș. În scurt timp, puternica armată a adus sub controlul său triburile tadjice, , uzbece, turkmene și altele din nordul Afganistanului. Ahmad Șah a invadat de încă trei ori rămășițele Imperiului Mogul, consolidându-și controlul asupra regiunilor Kashmir și Punjab, Lahore fiind administrat de afgani. În 1757 a jefuit Delhi, dar a permis dinastiei mogule să rămână în control nominal al orașului, cu condiția ca împăratul să recunoască suzeranitatea lui Ahmad Șah asupra Punjabului, Sindhului și Cașmirului. Lăsându-și al doilea fiu, Timur Șah, să-i apere interesele, Ahmad Șah a părăsit India pentru a se întoarce în Afganistan.

Relațiile cu China alt=Route of the Afghan embassy to Beijing|miniatura|Harta traseului pe care ambasada afgană l-a întreprins către dinastia Qing în 1763 Fazil Biy, conducătorul hanatului Kokand, împreună cu alți căpetenii kirghize, i-au cerut ajutor lui Ahmad Șah împotriva expansionismului Qing. Ahmad Shah, bucuros să folosească un casus belli în numele Islamului, a acceptat și a ocupat în 1763 regiunile dintre Tașkent și Kokand, însă s-a retras în 1764, întrucât nu s-a reușit formarea unei alianțe.

În 1763, Ahmad Shah a trimis o ambasadă către Qing. Obiectivele sale în acest sens sunt necunoscute, însă ambasada i-a permis lui Ahmad Șah să se afirme ca împărat. Scrisoarea pe care a trimis-o împăratului Qing Qianlong s-a pierdut, dar, potrivit răspunsului Qing, este probabil ca aceasta să fi fost dedicată cuceririlor sale și victoriei de la Panipat, alături de expansiunea Qing.

Scrisoarea prezenta expansiunile lui Ahmad Șah ca aducând ordine și stabilitate în zonele copleșite de rebeli și lipsă de lege (cu referire la campaniile sale din Iran și India). Bătălia de la Panipat era descrisă pe larg în scrisoare, probabil sub forma unui fath-nama, adică o scrisoare de victorie sau o declarație menită să celebreze o victorie. Împăratul Qing a ignorat amenințarea implicită.Eijk, Juul; Han, Timur (7 iunie 2023). „‘Nu te închini înaintea Cerului?’: Prima întâlnire Qing–Durrānī, non-relația de tip tributar și dezordinea de la o frontieră comună”. Journal of the Economic and Social History of the Orient. 66 (5–6): p. 716-717. doi:10.1163/15685209-12341605. ISSN 1568-5209.

În a doua parte a scrisorii, Qianlong apărea mult mai defensiv, justificând cucerirea Dzungarilor și a Khojailor din Altișahr de către Qing. El îi acuza că au provocat devastări și au lansat acuzații false împotriva lui. Un raport sugera, de asemenea, că Ahmad Șah considera teritoriile revendicate de Qing ca aparținând musulmanilor. În realitate, Ahmad Șah probabil urmărea să stabilească sfere de influență, așa cum se procedase și cu otomanii, care împărțiseră Iranul între ei, și printr-un tratat cu Buhara care stabilise Amudaria ca graniță.Eijk, Juul; Han, Timur (7 iunie 2023). „‘Nu te închini înaintea Cerului?’: Prima întâlnire Qing–Durrānī, non-relația de tip tributar și dezordinea de la o frontieră comună”. Journal of the Economic and Social History of the Orient. 66 (5–6): p. 717-718. doi:10.1163/15685209-12341605. ISSN 1568-5209.

Când ambasada afgană a sosit la Beijing, trimisul principal, Khwaja Mirhan, a refuzat să facă plecăciunea în fața împăratului Qing. Oficialii Qing, șocați, i-au cerut să facă kowtow, la care Mirhan a cedat în cele din urmă. Acest incident a deteriorat relațiile dintre Qing și afgani, iar Qianlong a rupt legăturile cu aceștia după aceea. Nu au existat consecințe imediate, iar trimisul a fost tratat cu favoruri.Eijk, Juul; Han, Timur (7 iunie 2023). „‘Nu te închini înaintea Cerului?’: Prima întâlnire Qing–Durrānī, non-relația de tip tributar și dezordinea de la o frontieră comună”. Journal of the Economic and Social History of the Orient. 66 (5–6): p. 718-720. doi:10.1163/15685209-12341605. ISSN 1568-5209.

Refuzul lui Mirhan a provenit, probabil, din motive religioase, însă Qingii l-au interpretat ca pe o declarație a lui Ahmad Șah că se considera egal cu Qianlong. Din perspectiva lui Qianlong, afganii erau văzuți ca o putere semnificativă, iar el a încercat să impresioneze atât pe trimis, cât și, prin contrast, pe Ahmad Șah, cu măreția imperiului Qing. Acest lucru a fost făcut mai ales pe fondul recentei cuceriri a Altișahrului și al preocupărilor privind stabilitatea în regiune.Eijk, Juul; Han, Timur (7 iunie 2023). „‘Nu te închini înaintea Cerului?’: Prima întâlnire Qing–Durrānī, non-relația de tip tributar și dezordinea de la o frontieră comună”. Journal of the Economic and Social History of the Orient. 66 (5–6): p. 720-724. doi:10.1163/15685209-12341605. ISSN 1568-5209.

Cadourile lui Ahmad Șah pentru împăratul Qing au inclus patru cai, care au fost pictați de pictorul curții Qing, . Cu toate acestea, până la întoarcerea trimisului în Afganistan, Qianlong făcuse deja pregătiri pentru a-și asigura teritoriile Qing.Eijk, Juul; Han, Timur (7 iunie 2023). „‘Nu te închini înaintea Cerului?’: Prima întâlnire Qing–Durrānī, non-relația de tip tributar și dezordinea de la o frontieră comună”. Journal of the Economic and Social History of the Orient. 66 (5–6): p. 724-726. doi:10.1163/15685209-12341605. ISSN 1568-5209.

În 1759, pe măsură ce revolta Khojilor din Altișahr se prăbușea, doi descendenți ai liniei sufi Afaqi au trecut în Badahșan, fiind urmăriți de forțele Qing. Fude, generalul Qing al expediției, i-a cerut lui Sultan Șah, conducătorul Badakhshanului, să îi aresteze pe frați. Sultan Șah a acceptat, dorind probabil să primească ajutor militar Qing împotriva Imperiului Durrani. Totuși, au apărut neînțelegeri din cauza faptului că descendenții Afaqi au rămas luni de zile în Badahșan, inclusiv refuzul inițial al lui Sultan Șah de a-i preda, intenționând posibil să îi trimită la Buhara. Qianlong a amenințat cu invazia, care însă nu a mai avut loc, deoarece rămășițele unuia dintre descendenți au fost trimise la .Eijk, Juul; Han, Timur (7 iunie 2023). „‘Nu te închini înaintea Cerului?’: Prima întâlnire Qing–Durrānī, non-relația de tip tributar și dezordinea de la o frontieră comună”. Journal of the Economic and Social History of the Orient. 66 (5–6): p. 726-729. doi:10.1163/15685209-12341605. ISSN 1568-5209.

Moartea fraților Afaqi a tensionat relațiile cu afganii, determinându-l pe Sultan Șah să apeleze la Qing, susținând că Ahmad Șah intenționa să se răzbune pentru moartea acestora. Totuși, nu a avut loc nicio invazie afgană imediată. Qingul, însă, s-a confruntat cu numeroase frustrări legate de tributarile lor din Asia Centrală, alături de o insurgență majoră la Uch-Turfan, care a necesitat un efort considerabil pentru a fi înfrântă.Eijk, Juul; Han, Timur (7 iunie 2023). „‘Nu te închini înaintea Cerului?’: Prima întâlnire Qing–Durrānī, non-relația de tip tributar și dezordinea de la o frontieră comună”. Journal of the Economic and Social History of the Orient. 66 (5–6): p. 729-730. doi:10.1163/15685209-12341605. ISSN 1568-5209.