Dreptul de a fi uitat (Abreviere în engleză: RTBF) este dreptul ca informațiile private despre o persoană să fie eliminate din căutările de pe internet și din alte directoare, în anumite circumstanțe. Problema a apărut din dorința indivizilor de a „determina dezvoltarea vieții lor într-un mod autonom, fără a fi stigmatizați perpetuu sau periodic ca o consecință a unei acțiuni specifice efectuate în trecut”. Acest drept conferă unei persoane dreptul de a-și șterge datele despre ea, astfel încât acestea să nu mai poată fi descoperite de terți, în special prin intermediul motoarelor de căutare.

Cei care susțin dreptul de a fi uitat invocă necesitatea acestuia din cauza unor probleme precum site-urile de pornografie cu răzbunare și referințele la infracțiuni minore din trecut care apar în listele motoarelor de căutare pentru numele unei persoane. Principala preocupare este influența potențial nejustificată pe care astfel de rezultate o pot exercita asupra reputației online a unei persoane pe termen nelimitat, dacă nu sunt eliminate.

Cei care se opun dreptului sunt îngrijorați de efectul acesteia asupra dreptului la libertatea de exprimare și dacă crearea unui drept de a fi uitat ar duce la o scădere a calității internetului, la cenzură și la rescrierea istoriei.

Dreptul de a fi uitat este distinct de dreptul la viață privată . Dreptul la viață privată constituie informații care nu sunt cunoscute publicului, în timp ce dreptul de a fi uitat implică revocarea accesului public la informații care erau cunoscute public la un anumit moment.

După jurisdicție

Argentina Argentina a avut procese intentate de celebrități împotriva Google și Yahoo!, în care reclamanții cer eliminarea anumitor rezultate ale căutării și a linkurilor către fotografii. Un caz, intentat de artista Virginia da Cunha, a implicat fotografii care fuseseră inițial făcute cu permisiunea sa și încărcate cu permisiunea sa, însă ea a susținut că rezultatele căutării au asociat în mod necorespunzător fotografiile sale cu pornografia. Cazul lui De Cunha a avut un succes inițial, ceea ce a dus la faptul că motoarele de căutare din Argentina nu au afișat imagini cu celebritatea respectivă; cu toate acestea, această decizie este în apel.

Uniunea Europeană și Regatul Unit Legislația europeană privind protecția datelor nu implementează un „drept de a fi uitat”, ci un „drept la ștergerea [datelor]” mai limitat. Variante ale conceptului de drept de a fi uitat există în Europa de mulți ani, inclusiv:

În Regatul Unit , Legea privind reabilitarea infractorilor din 1974 prevede că, după o anumită perioadă de timp, multe condamnări penale sunt „executate”, ceea ce înseamnă că informațiile referitoare la persoana respectivă nu ar trebui luate în considerare la obținerea asigurării sau la căutarea unui loc de muncă, iar referirea la aceasta poate constitui defăimare, ca și cum astfel de afirmații ar fi false. În Franța (dreptul de a fi uitat) a fost adoptat în legislația franceză în 2010.

Deși termenul „dreptul de a fi uitat” este o idee relativ nouă, Curtea Europeană de Justiție a stabilit din punct de vedere juridic că „dreptul de a fi uitat” este un drept al omului atunci când a decis împotriva Google în cazul Costeja la 13 mai 2014.

Acest lucru ridică întrebări cu privire la limitele aplicării într-o jurisdicție, inclusiv incapacitatea de a solicita eliminarea informațiilor deținute de companii din afara jurisdicției. Nu există un cadru global care să permită indivizilor controlul asupra imaginii lor online. Cu toate acestea, profesorul Viktor Mayer-Schönberger a susținut că Google nu poate evita respectarea legii Franței care implementează decizia Curții Europene de Justiție din 2014, subliniind că SUA și alte națiuni au susținut mult timp că legile lor locale au „efecte extrateritoriale”.

În 1995, Uniunea Europeană a adoptat Directiva europeană privind protecția datelor (Directiva 95/46/CE) pentru a reglementa prelucrarea datelor cu caracter personal. Protecția datelor este considerată acum o componentă a legislației privind drepturile omului. Regulamentul general european privind protecția datelor (RGPD), în vigoare din 2018, oferă protecție și scutire pentru companiile listate drept companii „media”, cum ar fi ziarele și alte activități jurnalistice. Cu toate acestea, Google a optat în mod intenționat pentru a nu fi clasificată drept companie „media”, prin urmare, compania nu este protejată. Judecătorii din Uniunea Europeană au decis că, deoarece corporația internațională Google este un colector și procesator de date, aceasta ar trebui clasificată drept „operator de date” în sensul directivei UE privind protecția datelor. Acești „operatori de date” sunt obligați în temeiul legislației UE să elimine datele care sunt „inadecuvate, irelevante sau care nu mai sunt relevante”, ceea ce face ca această directivă să aibă o importanță globală.

Statele Unite Dreptul de a fi uitat a fost abordat în jurisprudența SUA, în special în cazurile Melvin v. Reid și Sidis v. FR Publishing Corp.

În cazul Melvin v. Reid (1931), o fostă prostituată a fost acuzată de crimă și apoi achitată; ulterior, ea a încercat să-și asume un loc liniștit și anonim în societate. Cu toate acestea, filmul din 1925, Kimonoul roșu, i-a dezvăluit trecutul, iar ea l-a dat în judecată cu succes pe producător. Instanța a argumentat că „orice persoană care duce o viață corectă are dreptul la fericire, care include libertatea de a fi atacată fără rost de caracterul, statutul social sau reputația sa”.

Critică Critici majore provin din ideea că dreptul de a fi uitat ar restricționa dreptul la libertatea de exprimare. Multe națiuni, și Statele Unite în special (cu Primul Amendament la Constituția Statelor Unite ), au legi interne foarte stricte privind libertatea de exprimare, care ar fi dificil de reconciliat cu dreptul de a fi uitat. Unii academicieni consideră că doar o formă limitată a dreptului de a fi uitat ar fi reconciliabilă cu dreptul constituțional al SUA; dreptul unei persoane de a șterge datele pe care le-a transmis personal. În această formă limitată a dreptului, indivizii nu ar putea avea dreptul să elimine materialele încărcate de alții, deoarece solicitarea eliminării informațiilor ar putea constitui cenzură și o reducere a libertății de exprimare în multe țări. Sandra Coliver de la Open Society Justice Initiative susține că nu toate drepturile trebuie să fie compatibile, iar acest conflict dintre cele două drepturi nu este în detrimentul supraviețuirii niciunuia dintre ele.

Vezi și

Legea privind confidențialitatea informațiilor Dreptul la tăcere

Note

Categorie:Cenzura pe Internet Categorie:Libertate de expresie Categorie:Intimitate pe Internet Categorie:Drepturile omului