Societatea Academică „Petru Maior” a fost o societate studențească românească fondată la Budapesta în anul 1862, având inițial rolul de societate de lectură. A constituit unul dintre cele mai importante centre de formare intelectuală și națională ale tinerimii române din Transilvania, Banat și celelalte provincii locuite de români din cadrul Imperiul Austro-Ungar.

Societatea a funcționat ca un spațiu de afirmare a identității naționale, de cultivare a limbii române și de solidarizare a studenților români într-un mediu universitar maghiar. Activitatea sa a fost evocată de numeroși foști membri, între care Octavian Goga, care a subliniat rolul formativ al societății în dezvoltarea conștiinței naționale românești.

Istoric

Fondarea Societatea a fost constituită în anul 1862 ca societate de lectură a studenților români de la Universitatea din Budapesta. Membrii săi proveneau din toate regiunile locuite de români, fiind în strânsă legătură cu colonia românească din capitala Ungariei și cu personalitățile marcante din viața culturală și politică românească. Societatea a fost sprijinită financiar de Alexandru Mocioni, Gheorghe Șerb, Gheorghe Ioanovici, George Stupa și de George Grabovsky.

Primul președinte ales de membrii fondatori a fost Partenie Cosma, care ulterior, ca director general al băncii „Albina” din Sibiu, a continuat să sprijine societatea.

Membri onorifici și personalități asociate De-a lungul timpului, numeroși oameni de cultură și politicieni români au devenit membri onorifici ai societății, între care: Coriolan Brediceanu Gheorghe Pop de Băsești Pavel Rotariu Traian Doda Ioan Slavici

Printre foștii membri ai societății s-au numărat: Alexandru Vaida Voevod Partenie Cosma, primul președinte al societății Iosif Vulcan, fost președinte Alexandru Roman, fost președinte Octavian Goga Ion Agârbiceanu Ilarie Chendi Traian Vuia Nicolae Drăganu Valeriu Braniște Pompiliu Nistor, fost președinte Iuliu Maniu, fost președinte Valeriu Moldovan Miron Cristea, fost secretar al organizației Victor Vlad Delamarina Vasile Goldiș Ioan Lupaș Alexandru Ciura Elie Dăianu Enea Hodoș Petru Groza

Pentru mulți dintre aceștia, societatea a reprezentat o adevărată școală de formare civic-națională.

Atmosfera intelectuală Octavian Goga descria mediul societății ca pe un spațiu de protejare a identității românești într-un mediu străin, unde studenții români își păstrau obiceiurile, limba și spiritul transilvănean prin activitățile desfășurate zilnic în cadrul societății.

Divergențe și sciziune După 1867, odată cu instaurarea dualismului austro-ungar, în cadrul societății au apărut tensiuni politice și organizaționale. Disputa a avut ca punct central modificarea statutelor, în special articolul privind calitatea de membru, în contextul presiunilor exercitate de autoritățile maghiare.

În jurul anului 1868–1869, conducerea societății a fost asigurată pe rând de Alexandru Roman și Iosif Vulcan. Interpretările diferite ale statutului au dus la formarea a două tabere rivale, fiecare revendicând legitimitatea societății „Petru Maior”.

Francisc Hossu Longin arăta că studenții români erau împărțiți după orientări politice provenite din Transilvania și Banat, între adepții lui George Barițiu și ai „Gazetei Transilvaniei”, respectiv susținătorii ziarului „Albina” și ai cercurilor bănățene. În această perioadă, activitatea societății a fost afectată, ședințele fiind ținute în condiții improprii.

Pe fondul acestor tensiuni, în anul 1871 niciun membru al societății nu a participat la serbările de la Mănăstirea Putna.

Reunificarea și consolidarea După anul 1871, cele două tabere s-au reunificat treptat. Societatea a obținut un local propriu și, în jurul anului 1873, recunoașterea oficială din partea autorităților. Activitatea cotidiană includea întâlniri zilnice, lecturi, dezbateri literare și utilizarea bibliotecii proprii.

Societatea a devenit un spațiu de sprijin moral și intelectual pentru studenții români aflați într-un mediu universitar străin.

Revista „Roza cu ghimpi” Din activitatea literară a societății s-a născut ideea unei reviste, concretizată în anul 1876 prin apariția publicației „Roza cu ghimpi”, redactată inițial de Lazăr Petrovici. Revista era realizată într-un singur exemplar, scris de mână, și apărea de două ori pe lună.

Publicația avea un caracter umoristic pronunțat și cuprindea cele mai reușite lucrări literare ale membrilor, informații despre activitatea studenților români din Budapesta și cronici interne ale societății. Revista a apărut până în anii 1894–1895, având ulterior redactori precum Amos Frâncu și Virgil Onițiu.

Alte activități Un moment important în activitatea societății a fost tipărirea lucrării lui Petru Maior, Istoria pentru începutul românilor în Dacia, la Gherla, într-un tiraj de 2000 de exemplare. Deși ediția nu a fost una îngrijită din punct de vedere tipografic, inițiativa a avut o mare valoare simbolică și culturală.

Rol și semnificație Societatea Academică „Petru Maior” a avut un rol esențial în: formarea elitei intelectuale românești din Transilvania și Banat consolidarea identității naționale românești în mediul universitar maghiar dezvoltarea culturii literare românești la Budapesta crearea unei legături între studenți și personalitățile vieții publice românești

Foștii membri au apreciat că valoarea reală a societății nu a constat doar în activitățile consemnate oficial, ci mai ales în formarea conștiinței naționale, solidarității și rezistenței culturale.

În 1919, după realizarea României Mari, societatea și-a mutat sediul la Cluj.

Note

Bibliografie

Eugenia Glodariu. Înființarea, organizarea și activitatea culturală desfășurată de societatea “Petru Maior”, a studenților români din Budapesta. În Acta Musei Napocensis Anuarul Muzeului de istorie al Transilvaniei, XIII, 1976. Eugenia Glodariu. Contribuția Societății “Petru Maior” la mișcarea cultural-națională și politică a românilor din Austro-Ungaria. În Acta Musei Napocensis Anuarul Muzeului de istorie al Transilvaniei,  XIV, 1977. Eugenia Glodariu. Mărturii privind poziția tinerimii române universitare din Austro-Ungaria față de dualism. În Acta Musei Napocensis XXIV-XXV. 1987-1988. Cluj-Napoca, 1992. Maria Berényi. Activitatea folclorică desfășurată de Societatea “Petru Maior” a studenților români din Budapesta. În Izvorul – Revistă de etnografie și folclor, Nr. 30, Giula, 2009.

Categorie:Români din Ungaria Categorie:Istoria românilor Categorie:Budapesta Categorie:Fondări în 1862