miniatura|Graffiti în limba spaniolă care citește („Catalani nenorociți”) la un sediu al băncii SabadellCAM din Valencia, 2012 Sentimentul anticatalan este denumirea colectivă dată diferitelor tendințe în general din state precum Spania, Franța și Italia care exprimă dispreț, discriminare sau ură față de Catalonia, catalani, cultura catalană, naționalismul catalan, limba catalană sau istoria sa. Poate fi denumit și anticatalanism (în :) sau catalanofobie.«Catalanofòbia», Diec2, Barcelona, Edicions 62, 2007, pàgina 334, o
Descriere Într-un context istoric, anticatalanismul se exprimă ca o atitudine ostilă față de limba, oamenii, tradițiile sau orice altceva catalan identificat cu Catalonia. Acest sentiment este prezent, de cele mai multe ori, printre naționaliștii spanioli, naționaliștii francezi, naționaliștii italieni, dar și fasciștii din aceste state. Într-un context politic, se poate manifesta ca reacție la o percepută „invazie” a naționalismului politic catalan în zonă. În circumstanțele cele mai extreme, aceasta poate fi denumită și catalanofobie, deși nu este o fobie în sine. Mai multe mișcări politice, cunoscute pentru organizarea de boicoturi ale produselor din Catalonia, sunt, de asemenea, identificate activ cu anticatalanismul. Sentimentul anticatalan exprimă adesea negarea existenței, în orice grad sau formă, a identității naționale catalane, fie în trecut, fie în prezent.
Uneori, catalanii aflați în străinătate sau în Catalonia au fost supuși hărțuirii verbale sau refuzului de a li se furniza bunuri și servicii, adesea ca reacție la utilizarea limbii catalane.«Catalanofòbia», Diec2, Barcelona, Edicions 62, 2007, pàgina 334, o Însă, este important de știut că această catalanofobie este foarte des prezentă chiar și în Țările Catalane, nu doar în străinătate.
Istorie
Italia în Evul Mediu Istoricul Antoni Simon afirmă că între secolele al XII-lea și al XV-lea, expansiunea militară a Coroanei de Aragon în Sicilia, Sardinia și sudul Italiei și intrarea negustorilor catalani pe aceste piețe au generat un profund sentiment de ostilitate față de catalani - adesea identificați drept spanioli. Reflecții pot fi găsite în operele literare ale lui Dante Alighieri, Giovanni Boccaccio, Francesco Petrarca, Luigi Alamanni, Pietro Aretino sau Serafino Aquilano. El afirmă că era vorba de un sentiment anticatalan, mai degrabă cultural-lingvistic decât politico-teritorial, din cauza protestelor față de alegerea lui Alfonso de Borja în 1455 ca Papă Calixt al III-lea, acuzându-l că era „barbar și catalan”.
Spania în perioada modernă timpurie Unirea dinastică a Coroanei Castiliei cu Coroana Aragonului a avut loc prin intermediul Monarhilor Catolici. Hegemonia castiliană în noua monarhie a Spaniei a părăsit teritoriile periferice sub un guvern regal situat la Madrid din 1561, un guvern compus în principal din oameni de origine castiliană.
La începutul secolului al XVI-lea, regele Ferdinand al II-lea al Aragonului a fost numit, într-un mod peiorativ, „viejo catalanote” („bătrânul prost catalan”) de către nobilimea castiliană, fiind expulzat din Castilia și considerat un intrus după moartea reginei Isabela I a Castiliei.«Catalanofòbia», Diec2, Barcelona, Edicions 62, 2007, pàgina 334, o miniatura|Harta politică a Spaniei (1850), împărțită în patru părți: Spania complet constituțională (maro), cea mai mare parte a fostei Coroane a Castiliei ; Spania asimilată (verde), fosta Coroană a Aragonului, inclusiv teritoriile vorbitoare de limbă catalană ; Spania forală (albastru), teritoriile vorbitoare de limbă bască; și Spania colonială (galben) În conformitate cu decretul Noua Plantă din 1716, promulgat de Filip al V-lea după Războiul de Succesiune Spaniolă (1701-1714), majoritatea legislației și instituțiilor publice ale Principatului Cataloniei au fost abolite, «Catalanofòbia», Diec2, Barcelona, Edicions 62, 2007, pàgina 334, o ceea ce a dus la marginalizarea limbii și culturii catalane, favorizând în schimb limba spaniolă. Utilizarea administrativă a limbii catalane a fost înlocuită cu spaniola. Deși teoretic înlocuirea a afectat doar Audiența Regală, regele a oferit instrucțiuni secrete ofițerilor regali de pe teritoriul catalan: aceștia „vor avea cea mai mare grijă să introducă limba castiliană, în acest scop va lua cele mai temperate și deghizate măsuri, astfel încât efectul să fie atins, fără ca grija să fie observată”. «Catalanofòbia», Diec2, Barcelona, Edicions 62, 2007, pàgina 334, o Așa cum afirmă naționaliștii catalani, decretul Noua Plantă a marcat începutul decăderii limbii catalane și etnocidul Cataloniei, dat fiind că, limba, cultura și obiceiurile sale începeau să fie înlocuite cu castiliana (limba spaniolă).
Decretele Noua Plantă au fost măsuri regale menite să-i suprime pe cei învinși în timpul Războiului de Succesiune și au inițiat crearea unui stat centralizat spaniol de tip francez, în conformitate cu legile Castiliei, și au fondat pentru prima dată Regatul Spaniei. Această centralizare a durat ceva timp în secolele al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea, atingând niveluri maxime în timpul dictaturii lui Franco și al Terorii Albe.
Secolele al XIX-lea și al XX-lea miniatura|Cele Patru Coloane din Montjuïc (Barcelona), care simbolizau cele patru dungi roșii ale drapelului catalan, au fost demolate în 1928 de dictatura lui Primo de Rivera, când diverse simboluri publice ale identității catalane au fost îndepărtate sistematic pentru a evita să fie observate în timpul Expoziției Internaționale din 1929 În secolul al XIX-lea, economia spaniolă era dominată în mare măsură de producția agricolă, cum ar fi cerealele din Castilia, destinate vânzării pe piețele europene. În aceste regiuni, burghezia și proprietarii de pământuri, susținuți de statul central, erau favorabili politicii de liber schimb. Dimpotrivă, burghezia catalană era în mare parte industrială și producătoare de textile, fiind prin urmare interesată de taxe vamale semnificative. Această luptă a mobilizat cea mai mare parte a societății catalane. Această luptă creează „în restul Spaniei imaginea unei Catalonii egoiste și interesate, hotărâtă să-și atingă scopurile chiar și în detrimentul oricărui interes spaniol”.
Sentimente anticatalane au putut fi găsite într-un pogrom din Argentina, în timpul Săptămânii Tragice Argentine, din 1919. Acesta a fost chemat să atace evreii și catalanii fără discriminare, posibil din cauza influenței naționalismului spaniol.«Catalanofòbia», Diec2, Barcelona, Edicions 62, 2007, pàgina 334, o
Persecuția în Spania Franchistă Dictatura lui Francisco Franco (1939-1975) nu numai că a dus la suprimarea libertăților democratice, dar și la zdrobirea limbii și culturii catalane, fiind excluse din sistemul educațional și retrogradate în sfera familială. Castiliana (spaniola) a devenit singura limbă a educației, administrației, afacerilor și mass-media. În timpul Războiului Civil Spaniol, în ciuda prezenței catalanilor care serveau în armata rebelă, utilizarea retorică a catalanofobiei de către facțiunea rebelă a dus direct la amenințări și izbucniri de conflicte etnice de natură genocidară, așa cum subliniază Paul Preston în „Holocaustul spaniol”: «Catalanofòbia», Diec2, Barcelona, Edicions 62, 2007, pàgina 334, o
„În zilele care au urmat ocupării orașului Lleida (...) prizonierii republicani identificați drept catalani au fost executați fără proces. Oricine auzeau vorbind în catalană avea mari șanse să fie arestat. Brutalitatea arbitrară a represiunii anticatalane a ajuns la un asemenea punct încât Franco însuși a trebuit să emită un ordin prin care să se stipuleze că trebuie evitate greșelile care ar putea fi regretate ulterior”... „Există exemple de ucidere a țăranilor fără alt motiv aparent decât acela de a vorbi catalană.”
Chiar și membrul Falange Maximiano García a înregistrat formele extreme de catalanofobie din Fracțiunea Rebelă:
„În anumite mass-media se putea auzi frecvent afirmația că Catalonia ar trebui semănată cu sare. Se atinge un nivel atât de ridicat de xenofobie încât însuși generalul Franco ar fi cel care ar da ordinul de a opri genocidul care se comitea.”
Pe 15 ianuarie 1939, Tarragona a căzut în mâinile trupelor lui Franco, iar învingătorii au celebrat o liturghie catolică solemnă în catedrală, condusă de clericul catedralei din Salamanca, José Artero, care în omilia sa a spus: „Mizerii catalane! Nu sunteți demni de soarele care vă strălucește”. Arestările și procesele sumare au început imediat. Pe 26 ianuarie, trupele lui Franco au luat Barcelona. Conform mărturiei atașatului militar britanic pe lângă guvernul lui Franco, primele care au intrat în capitala catalană au fost trupele Brigăzilor din Navarra ale generalului Solchaga „nu pentru că au luptat mai bine, ci pentru că urăsc mai bine. Mai ales când obiectul urii este Catalonia sau un catalan”. dreapta|miniatura|Pliant al Organizației Sindicale Spaniole Franchiste din 1942 care pleda împotriva utilizării celorlalte limbi vorbite în Spania în afară de spaniolă, numindu-i „barbari” pe cei care le folosesc. Scrie, în spaniolă: „Vorbește bine. Fii patriot - Nu fi barbar. Se așteaptă de la un domn respectabil să vorbească limba noastră oficială, adică spaniola. Trebuie să fie patriot. Trăiască Spania, și disciplina, și limba noastră cervantină.” Cercetătorii Rafael Aracil, Joan Oliver și Antoni Segura au considerat că, până în 1951, persecuția limbii catalane a fost „totală”. În unele locuri, studenții trebuiau să-și denunțe colegii care vorbeau catalană. În această perioadă, limba catalană a fost interzisă și pe pietrele funerare. Între 1939 și 1943, tipărirea cărților în catalană practic a dispărut. «Catalanofòbia», Diec2, Barcelona, Edicions 62, 2007, pàgina 334, o
Odată cu înfrângerea Germaniei naziste în 1945, unele dintre măsurile dure au început să fie ridicate și, în timp ce limba spaniolă a rămas singura promovată, un număr limitat de opere din literatura catalană a început să fie tolerate. Cu toate acestea, operele destinate tinerilor au fost restricționate pentru a limita învățarea limbii scrise. Mai târziu, deschiderea regimului a permis o mică schimbare în marginalizarea limbii, cum ar fi difuzarea în 1964 a primului program de televiziune în catalană pe TVE (Teatre catalan) și mișcarea Nova Cançó (Cântec Nou) (1961), deși existau încă limite, cum ar fi interdicția ca Joan Manuel Serrat să cânte în catalană la Concursul Eurovision din 1968. «Catalanofòbia», Diec2, Barcelona, Edicions 62, 2007, pàgina 334, o
În 1968, într-o discuție despre activitatea culturală în limba catalană, omul de afaceri catalan JB Cendrós a încercat să-l convingă pe ministrul de atunci al lui Franco, Manuel Fraga Iribarne, să ridice ordinul de retragere din circulație a primei ediții a „Istoriei ilustrate a Cataloniei”. Dimpotrivă, Fraga a ajuns să glorifice numeroasele atacuri militare ale Spaniei asupra Cataloniei și faptul că era gata să o facă din nou, dacă era necesar.
După tranziția Spaniei la democrație miniatura|Un panou în limba catalană în orașul Valencia solicită boicotarea produselor catalane miniatura|Scriitorul spaniol Gonzalo Torrente Ballester s-a opus returnării „documentelor de la Salamanca” în Catalonia, invocând „ dreptul de cucerire”. În ciuda faptului că Statul Spaniol trecea prin presupusa tranziție la democrație și revenirea la normalitate după căderea regimului lui Francisco Franco, din păcate, nu s-a terminat oprimirea minorităților naționale, iar poporul catalan continua să fie o victimă a represiunii unionismului spaniol.