Eugenia (Gina) Hagiu-Popa (n. 11 noiembrie 1924, Târgu Bujor, Galați - d. 29 iulie 2014, București) a fost o pictoriță și graficiană română. A fost sora poetului Grigore Hagiu și soția pictorului Eugen Popa.
Educație A absolvit Academia de Arte Frumoase din București (1948), unde a studiat cu profesorii Jean Al. Steriadi, Nicolae Dărăscu și Simion Iuca. Între 1947-1949 a frecventat și a absolvit și Conservatorul de Muzică și Artă Dramatică.
Activitate Până în 1958 a lucrat ca actriță la Teatrul Național și Teatrul Tineretului din București. În pictură a debutat în 1958, la expoziția anuală de stat, cu compoziția „La moartea poetului Nicolae Labiș”. În anii 1960-1962 a trăit și a lucrat în China, împreună cu soțul său, pictorul Eugen Popa, la Institutul de Artă din Hangzhou, unde a ținut cursuri pregătitoare despre Artele plastice din România și Noțiuni esențiale ale picturii în ulei.Steaua, 1963 (Anul 14), nr. 1 din 1 ianuarie 1963, p. 112 La întoarcerea în țară, a deschis împreună cu Eugen Popa o amplă expoziție în București, în 1962, apoi în Arad, Cluj, Târgu-Mureș, în 1963. A lucrat 6 luni la Paris, în atelierul pictoriței de origine română Magdalena Rădulescu și a deschis o expoziție personală de pictură și desen la Galeria R. G. din St. Germain. În 1973 a călătorit 3 luni în Italia pentru studiu. În 1980 a efectuat o călătorie de 3 luni în SUA, cu o recomandare din partea muzeului Stedelijk. În anii 1987 și 1988 s-a ocupat de organizarea Muzeului de Artă din Săvârșin, Arad, realizat prin donațiile artiștilor Eugen Popa, Gina Hagiu și ale învătătorului Iosif Dohangie din localitate.Gheorghiu, Dana. „Semnificația unui gest” în Orizont, 1989 (Anul 40), nr. 7 din 17 februarie 1989, p. 6 Între 1982-1991 s-a ocupat de selecționarea, ilustrarea și editarea operelor literare rămase în manuscris ale fratelui său, poetul Grigore Hagiu.
După moartea soțului său, în 1996, artista s-a ocupat de valorificarea operei acestuia prin organizarea unei expoziții retrospective (2004, Palatul Parlamentului, sala Brâncuși) și a editării unui album de artă. În 2008, casa părintească a soțului său, de la Săvârșin, a fost donată Consiliului Județean Arad și transformată în Casă Memorială.
A realizat ilustrație de carte la volumele lui Grigore Hagiu: Fantastica pădure, 1980; Desene pe sticlă, 1983; Alte sonete, 1983; Zilele, vârstele, anii, 1985; Poeme, 1986; Cristal de primăvară, 1991. Operele sale se află în muzee și colecții particulare din România, Franța, Italia, SUA, Belgia, Germania, etc.
Stil artistic Creația artistică a Ginei Hagiu cuprinde peisaje, naturi statice, portrete, nuduri. A cultivat pictura în ulei și acrilice pe suport de pânză, carton, placaj, sticlă, desenul în cerneală chinezească, tuș, cărbune, creioane colorate, tehnici mixte etc.Vanci, Marina. „Despre o inițiatviă valoroasă și un tânăr talent” în Steaua, 1960 (Anul 11), nr. 7 din 1 iulie 1960, p. 89 Din picturile sale reiese atașementul profund pentru spațiul românesc.Barcan, Luiza. „O așteptată retrospectivă” în Contemporanul, 2010 (Anul 21), nr. 6 din 1 iunie 2010
Stilul artistic al Ginei Hagiu se caracterizează printr-o evoluție vizibilă către un realism echilibrat, în care desenul și culoarea se află într-o armonie atent construită. Pictura sa evidențiază o îmbogățire a paletei cromatice și o creștere a expresivității, artista manifestând preocuparea de a reda sensibil și inedit aspectele esențiale ale lumii înconjurătoare. Lucrările transmit vitalitate și energie, iar compozițiile sunt adesea concepute în formule îndrăznețe, cu accente sugestive și uneori obsesive, menite să fixeze imaginea în memoria privitorului. Se remarcă tendința către puritatea liniei și rigoarea desenului, precum și dorința de a comunica limpede mesajul artistic, într-o manieră accesibilă și totodată personală.Brutaru, Jack. „Expoziția Gina Hagiu și Eugen Popa” în Tribuna (Anul 7), nr. 14 din 4 aprilie 1963
Experiența artistică a soților Gina Hagiu și Eugen Popa în China a avut un impact semnificativ asupra evoluției lor plastice, dar fără a-i transforma în imitatori ai artei tradiționale chineze. Cei doi artiști au contemplat peisaje, oameni și obiceiuri locale, au urmărit spectacole de teatru și demonstrații de virtuozitate, și au transpus aceste experiențe în portrete și scene de viață cotidiană. Această expunere la un mediu nou a stimulat modificări substanțiale în concepția lor artistică, în sensul că și-au intensificat expresivitatea și capacitatea de sinteză vizuală, păstrând totodată autenticitatea și spontaneitatea trăirilor. Deși nu au aplicat perspectivele sau tehnicile tradiționale chinezești, ei au reușit să integreze sugestii subtile ale esteticului oriental, combinându-le cu propriile lor căutări plastice și cu influențe europene postimpressioniste, rezultând o expresie originală și personală.Viața Romînească, 1962 (Anul 15), nr. 12, p. 169
Expoziții Expoziții personale:
1962, Institute of Arts, Hangzhou și Pekin (China); Sala Dalles, București;
1963, Muzeele de Artă din Cluj, Arad, Tg. Mureș;
1967, Galerie R. G. St. Germain, Paris
1970, Galerie Terme, Padova, Abano-Terme (Italia); 1973, Galeria „Galateea” București; 1974, Pulchri și Panorama Mesdag, Haga; 1974, 1975, Galerij Zijlstraat, Haarlem; 1975, Galerij Adriana, Thorn (Olanda); 1977, Priseneiland, Amsterdam; 1979 și 1980, Galerij Yijlstraat, Haarlem (Olanda); 1982, Priseneiland, Amsterdam; 1984, Rosa Spier – Huis Laren (Olanda); 1985, Kunst Galerij Lochem (Olanda) și In de Hoojschuur, Orvelte (Olanda); 1987, Galerij Zijlstraat; 1988, Hoojschuur, Orvelte; 1990, Gallery the art of Estem Europe, Denver (S.U.A.); 1991, Kunst Galerij Lochem (Olanda); 1992, Studio H. Sturmer, München; Galerie Holzinger, München (Germania); 2010, București, Galeria Căminul Artei (expoziție retrospectivă).
Lucrări de artă murală:
Bacău, Casa de Cultură, 1964 (ceramică colorată, 65 mp); Turnu-Severin, Fabrica de industrializare a lemnului, 1966 (ceramică colorată, 120 mp); Tg. Jiu, Casa de Cultură, 1968 (ceramică colorată, 16 mp); Buzău, Casa de Cultură, 1978 (ceramică colorată, 76 mp). Giurgiu, Intreprinderea textila "Dunăreana" - ceramica colorata
Omagiu
Premiul II la Festivalul Mondial al Tineretului (1959);
Diploma și Medalia Meritul Cultural Chinez (1962);
Premiul II și titlul de laureat pentru lucrarea de artă murală de la Fabrica „Danubiana” din Giurgiu (1978);
Premiul II pentru machete și schițe la concursul decorării Teatrului Național din București (1970-1972);
Titlul de Cetățean de Onoare al localității Săvârșin (2008);
Titlul de Cetățean de Onoare al orașului Tg. Bujor (2011).
Note
Legături externe „Dincolo de vizibil: Eugen Popa și pictura chineză contemporană” Retrospectivă Gina Hagiu la Căminul Artei din București/ Ambasadorul Chinei in Romania si artista Gina Hagiu, sotia pictorului Eugen POPA in 14.04.2010/ Lucrări de grafică și pictură, donație pentru Muzeul Agriculturii din Slobozia!
Categorie:Nașteri în 1924 Categorie:Nașteri pe 11 noiembrie Categorie:Decese în 2014 Categorie:Decese pe 29 iulie Categorie:Pictori români Categorie:Românce din secolul al XX-lea