Abram Anikst (născut Giterman; în ; în ; ) a fost un evreu basarabean, revoluționar rus și politician sovietic, om de stat și economist.
Biografie Abram Anikst s-a născut în mai 1887 la Chișinău, gubernia Basarabia, în familia unui pietrar, Moisei Șmulevici Giterman (1856–1929), originar din Leova, și a soției sale, Livșa Abramovna Gandelman (1860–1943). A absolvit școala primară de patru ani și și-a continuat educația prin studiu individual.
În 1904 s-a implicat în mișcarea revoluționară din sudul Rusiei, participând la întâlnirile cercurilor de studiu Bund. În anii 1906–1907 a fost un anarho-comunist, deoarece îi considera pe bundiști prea moderați. În 1907, după ce a fost condamnat la zece ani de muncă silnică pentru prepararea de materiale explozive la Chișinău, a evadat în străinătate, în Austro-Ungaria, stabilindu-se la Cernăuți. Și părinții săi au fugit acolo; mama sa a petrecut trei luni în închisoarea din Chișinău din cauza utilizării ilegale a locuinței lor. Printre cei urmăriți penal în așa-numitul caz „Explozia de pe strada Svecinaia” s-a numărat și S.G. Braverman, fratele viitoarei soții a lui Anikst, care a descris ulterior aceste evenimente în nuvela Explozia de pe strada Svecinaia (1926).
Din Cernăuți, împreună cu Olga Braverman (cu care s-a căsătorit în 1908), Anikst s-a mutat la Frankfurt pe Main și mai târziu la Paris, unde a lucrat ca electrician la Compania Generală de Electricitate. La sfârșitul anului 1909 a fost trimis să lucreze în cantonul St. Gallen din Elveția, iar în 1910 s-a mutat la Zurich pentru a se alătura părinților săi. Primul său copil, Isaac, s-a născut acolo. Ulterior a lucrat ca electrician la Lausanne, s-a întors la Paris în 1912 și mai târziu a lucrat la Geneva.
În această perioadă, Anikst a participat la mișcarea anarho-sindicalistă și a fost membru al grupului de anarho-sindicaliști ruși din străinătate. A folosit pseudonimul de partid „Rabocii Alfa” („Muncitorul Alfa”), sub care a contribuit la publicația anarho-sindicalistă "Rabocee Znamea" (Steagul Muncitorilor).
În mai 1917 s-a întors în Rusia într-un tren sigilat, împreună cu soția și cei doi copii. Deși a rămas oficial nepartizan, a cooperat cu bolșevicii, a lucrat pentru filiala rusă a Companiei Generale de Electricitate din Harkov și a ocupat funcția de președinte al Consiliului Deputaților Muncitorilor din Pavlograd, gubernia Ekaterinoslav.
În 1918, Anikst s-a mutat la Petrograd și s-a alăturat Partidului Comunist Rus (bolșevic). Din 1919 până în 1922 a fost adjunct al comisarului poporului pentru muncă al RSFS Ruse. În 1920, a ocupat simultan funcția de vicepreședinte al Comitetului principal pentru recrutare. A participat la discuțiile privind importul de lucrători străini în Rusia și, la 8 iunie 1920, a prezentat Consiliului Comisarilor Poporului un proiect de decret intitulat „Privind procedura de relocare a lucrătorilor din străinătate”.
În aceste funcții, Anikst a planificat implementarea muncii forțate în cadrul așa-numitelor „Armate ale Muncii” (în rusă: Трудовые армии), o inițiativă condusă de Lev Troțki. Responsabilitățile sale includeau:
Elaborarea politicilor: Elaborarea documentelor de reglementare privind amploarea și metodele de muncă forțată. Management operațional: Atribuirea de cote pentru formarea armatelor de muncă și identificarea unor situri industriale sau agricole specifice care să fie „deservite” de aceste unități. Disciplină și stimulente: Propunerea de sisteme de recompense și pedepse pentru membrii armatei muncitoare (trudarmeițî).
Relatările istorice atribuie moartea multor muncitori abordării administrative a lui Anikst. Se pare că acesta a ignorat complet protocoalele de siguranță și serviciile medicale. În plus, furnizarea de combustibil pentru muncitori a fost considerată un „lux”, iar rațiile de alimente erau atât de insuficiente încât muncitorii erau adesea incapabili fizic să își îndeplinească atribuțiile.
Din cauza pierderilor catastrofale de populație din timpul Războiului Civil Rus și a emigrării în masă, țara s-a confruntat cu o lipsă severă de forță de muncă. Pentru a remedia această problemă, Anikst a introdus un proiect de lege pentru recrutarea lucrătorilor străini. Proiectul a fost aprobat și i s-a acordat o finanțare semnificativă. Inițial, Anikst a propus recrutarea de muncitori europeni și americani, apelând la „solidaritatea lor de clasă”, deși puțini au răspuns apelului. În urma acestui eșec, s-a încercat recrutarea de muncitori chinezi, încercare care s-a dovedit, de asemenea, nereușită. Ulterior, Anikst a adoptat o strategie mai coercitivă:
Mobilizare forțată: El a început recrutarea forțată a cetățenilor chinezi care locuiau deja în RSFS Rusă în proiecte de „construcție socialistă”. Prizonieri de război: Foștii prizonieri de război germani și austrieci au fost, de asemenea, vizați de muncă forțată.
Inițiativa a eșuat în cele din urmă. Prizonierii germani și austrieci au trebuit eliberați pentru a evita un conflict diplomatic cu Berlinul, o mișcare prioritizată de Lenin. Între timp, recruții chinezi erau dispuși să servească în detașamente punitive ale Armatei Roșii și ale CEKA, dar s-au dovedit ineficienți în calitate de muncitori.
Proiectul a fost în cele din urmă închis, iar fondurile alocate au fost anulate. Ca urmare a acestui eșec, Anikst a fost demis. După o perioadă de șomaj, a fost numit vicepreședinte al Gosplanului RSFSR, unde a supravegheat problemele legate de statistică și contabilitate.
Din 1922 până în 1923 a fost vicepreședinte al Consiliului Economic Regional Ural. Între 1923 și 1925 a fost comisar al Poporului pentru Muncă al RSS Ucrainene și a lucrat pentru Comitetul Central al sindicatului minerilor și Comitetul Central al sindicatului constructorilor. De la sfârșitul anului 1925 a lucrat la Gosplan al RSFSR, a fost membru al prezidiului acestuia, iar în ultimii ani ai vieții sale a ocupat funcția de vicepreședinte. De-a lungul anilor 1920 a publicat în mod regulat în revista Voprosî Truda (Probleme ale muncii).
Anikst a locuit la Moscova, unde a fost arestat pe 2 noiembrie 1937 în timpul Marii Epurări. A fost condamnat la moarte pe 19 martie 1938 și executat prin împușcare în aceeași zi. A fost reabilitat postum în 1956.
Note
Categorie:Nașteri în 1887 Categorie:Decese în 1938 Categorie:Oameni din Chișinău Categorie:Evrei din Basarabia Categorie:Comuniști basarabeni Categorie:Anarhiști ruși Categorie:Anarhiști moldoveni Categorie:Oameni ai Războiului Civil Rus Categorie:Economiști sovietici Categorie:Membri ai Partidului Comunist al Uniunii Sovietice Categorie:Economiști evrei Categorie:Emigranți din Imperiul Rus în Franța Categorie:Victimele Marii Epurări din Moldova Categorie:Decese în Moscova Categorie:Pagini cu traduceri nerevizuite