Viorel Munteanu (n. 2 mai 1942, Reuseni, Suceava) este un compozitor și muzicolog român, profesor universitar și conducător de doctorat. A fost decan (1995–1996, 2000–2004) și rector (2004–2012) al Universității Naționale de Arte „George Enescu” din Iași. A primit Premiul Academiei Române în 1981, pentru Poemul Glasurile Putnei.
Studii A studiat la Conservatorul „George Enescu” din Iași, absolvind succesiv secția de pedagogie muzicală (1969) și compoziție (1975), fiind discipol al profesorului Vasile Spătărelu. În anul 1980, la propunerea Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România, a beneficiat de o bursă de specializare și documentare oferită de Guvernul Italian la Academia „Santa Cecilia” din Roma; s-a specializat în polifonie și compoziție cu muzicianul italian de origine română Roman Vlad (1981–1985). De atunci datează și interesul său pentru creația lui Roman Vlad, pe care a promovat-o constant în România, atât printr-o teză de doctorat, cât și prin editarea unor compoziții sau traducerea și îngrijirea scrierilor sale muzicologice.
Activitate Viorel Munteanu a lucrat până în 1985 la Radio-Televiziunea din Iași, paralel începând și cariera didactică la Conservator. Este profesor universitar din anul 1991 (disciplinele contrapunct, orchestrație și compoziție) și conducător de doctorat din 2001, îndrumând teze de doctorat la Universitatea Națională de Arte „George Enescu” din Iași și în cotutelă cu Universitatea „Al. I. Cuza” Iași, Institutul Pontifical de Muzică Sacră din Roma, și Institutul de Studii Postdoctorale al Universității Naționale de Muzică București. A fost lider al Redacției muzicale de la Studioul de Radio Iași (1982–1985 și 1990–1991), decan (1995–1996 și 2000–2004) și rector al Universității Naționale de Arte „George Enescu” din Iași (2004–2008 și 2008–2012), coordonator al Filialei Iași a UCMR (2005–2022) și este membru în Consiliul director al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România (din 1990).
Lucrările sale au fost interpretate în peste 500 de concerte și festivaluri internaționale, în țări precum România, Africa de Sud, Anglia, Austria, Bulgaria, Cehia, China, Elveția, Finlanda, Franța, Germania, Grecia, Italia, Japonia, Republica Moldova, Norvegia, Portugalia, Rusia, Slovacia, Spania, Turcia și S.U.A.
Premii Premiul Academiei Române (1981, Glasurile Putnei); atestare la Concursul Internațional de Compoziție – Ancona, Italia (1986, Concertino și Invocații); selecționare în repertoriul obligatoriu al Concursului Internațional de muzică de cameră de la Martigny, Elveția (1987, Concertino pentru flaut, oboi și fagot); Premiul de creație al UCMR (2001, 2006, 2013, 2018, 2022); Premiul Opera Omnia al Fundației Culturale a Bucovinei (Suceava, 2003); Premiul Pogor al Municipiului Iași (2011); Premiul III la Gala Premiilor în Educație – Profesor universitar al anului 2009, Fundația Dinu Patriciu; Medalia de Onoare a Universității Naționale de Muzică București (2011); „Crucea Moldavă” – Mitropolia Moldovei și Bucovinei (2014); Premiul „Valorile Iașului – Valorile României” al Primăriei Municipiului Iași (2020); Cetățean de onoare al orașului Suceava (2012) și al orașului Iași (2024); titlul de Doctor Honoris Causa acordat de Universitatea „Ovidius” din Constanța (2006), Universitatea „Valahia” din Târgoviște (2009), Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava (2011), Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj (2014) și Academia de Muzică, Arte Plastice și Teatru din Chișinău (2015).
Aprecieri critice Muzicologul Iosif Sava a descris creația lui Viorel Munteanu ca aducând „semnele unei noi școli componistice” în peisajul muzical ieșean, remarcând rigoarea constructivă și căutarea novatoare a compozitorului.Iosif Sava, „Muzica” nr. 11, București, 1983
Compozitorul Roman Vlad a apreciat poemul simfonic Glasurile Putnei drept o lucrare care „tratează altfel maniera bizantină”, considerând-o demnă de Premiul Academiei.Gheorghe Duțică, Reflecții despre un muzicolog, „Cronica” nr. 5, mai 1999
Compozitorul Dan Dediu, fost rector al Universității Naționale de Muzică București (2008–2016), a caracterizat muzica lui Viorel Munteanu prin sintagma „modernism clasic de inspirație bizantină”.Dan Dediu, Siluete în mișcare – Eseuri despre compozitori români: Viorel Munteanu sau modernismul clasic de inspirație bizantină, Editura Muzicală, București, 2021, pp. 140–145.
Compoziții
Compoziții de muzică religioasă editate Glasurile Putnei (pentru orchestră de coarde și cor bărbătesc), Ed. Muzicală, 1982, disc Electrecord, 1990, și CD Thurgauer Jugend Symphonieorchester, Konzerte, Elveția, 2002; Glasurile Putnei în două viziuni (violină, 14 violoncele, contrabas, cor bărbătesc și partitură manuscrisă, 1980), CD, Ed. Doxologia, Iași, 2014; Muzică sacră, Ed. Trinitas, 2004; Triptic psaltic în două versiuni pentru soprană și orchestră de coarde/violină, 14 violoncele și contrabas, Ed. Doxologia, 2014, partitură și CD; Suita a II-a de Crăciun, Ed. Trinitas, Iași, 2000, și CD, Roton, 2005; variantă pentru soliști, cor mixt și percuție, Ed. Artes, Iași, 2009; Strop de ler – vol. 1 și 2, colinde pentru coruri pe voci egale/coruri mixte și formații instrumentale, Ed. Trinitas, 2000, și CD, Roton, 2005; Suita La Nașterea Domnului, Ed. Trinitas, 2000, și CD, Licență UCMR-ADA; Concerti grossi nr. 1 și 2 (după concertele religioase de G. Musicescu), Ed. Trinitas, 2004, și CD, Roton, 2005; oratoriul Chemări spre mântuire pentru soliști, cor mixt, cor bizantin, cor de copii, recitator și orchestră, libret de Viorel Munteanu și pr. dr. Constantin Sturzu, partitură și DVD, Ed. Doxologia, 2019.
Compoziții vocal-simfonice editate Poem-cantată Ștefan cel Mare (Închinare), CD, Electrecord, 2004, și partitură, Ed. Artes, 2012; Poemele luminii (versuri de Lucian Blaga), CD, Electrecord, 2004, și partitură, Ed. Artes, 2012; Rezonanțe II (Omagiu lui Ciprian Porumbescu), Ed. Muzicală, 1996, și CD, Electrecord, 2004; Simfonia I Glossa pentru tenor, cor mixt și orchestră (versuri de M. Eminescu), partitură și CD, Ed. Național, București, 2004; Întoarceri la Blaga, șapte poeme pentru soprană și orchestră, partitură, Ed. Muzicală, 2017, și CD, 2019.
Compoziții simfonice și camerale (selectiv) Poemul Rezonanțe I (Omagiu lui George Enescu), Passacaglia și Cvartetul de coarde nr. 2, CD, Electrecord, 2004; Concerto per archi, Ed. Artes, 2009, și CD vol. V, Ed. Muzicală, 2019; Nebănuitele trepte (versuri de Lucian Blaga), Ed. Artes, 2009, și CD vol. VI, Ed. Muzicală, 2019; Concertul pentru flaut și orchestră de coarde, partitură și CD, Ed. Artes, 2009; Ipostaze pentru clarinet și pian, Sonata pentru vioară și pian, Invocații pentru clarinet solo, Concertino pentru flaut, oboi și fagot, CD Muzică de cameră vol. IV, Ed. Muzicală, 2011; Lamento pentru vioară solo, Estratto pentru flaut solo, Ballata pentru fagot solo, Ed. Artes, 2014, și CD vol. VI, Ed. Muzicală, 2019.
Lieduri și lucrări corale Lieduri pe versuri de L. Blaga, George Popa și Constantin Popa, și lucrări corale editate și imprimate pe CD. Dintre ultimele lucrări apărute la Editura Muzicală (2023): Dorelegia (flaut, oboi și contrafagot); Făurăria lui Brâncuși (vioară și pian); Patru madrigale dramatice (soliști, cor mixt și orchestră, versuri de L. Blaga și M. Eminescu); Simfonia a II-a din ciclul Umbre și geneze; Simfonia a III-a – Ofrandă lui Brâncuși (soliști S.T., recitator, cor mixt și orchestră, scenariu și libret de Viorel Munteanu, coloană media de Andrei Cozlac); Cvartetul de coarde nr. 3.
Muzicologie (selectiv) Stilul palestrinian, Ed. Conservatorul „G. Enescu”, Iași, 1980; Introducere în opera lui Roman Vlad, Fundația „Sfânta Apollonia”, Iași, 1994; Roman Vlad, Recitind «Sărbătoarea primăverii» de Igor Stravinski și Roman Vlad, Istoria dodecafoniei (traduceri din limba italiană, ediții îngrijite și adăugite, studii, note și comentarii), Editura Național, București, 1998; Roman Vlad – modernitate și tradiție, Editura Muzicală, București, 2001; Restitutio Roman Vlad (vol. 1–5, ediții critice), Editura Artes, Iași, 2009; Catalogul manuscriselor de muzică sacră din Moldova – secolele XI–XX (vol. I și II, CD-uri I și II), Ed. Artes, Iași, 2010; Roman Vlad – A trăi muzica (traducere din limba italiană, ediție îngrijită și adăugită), Ed. Artes, Iași, 2014; peste 30 de studii de specialitate publicate.
Cicluri radiofonice (selectiv) Muzica și muzicienii noștri (1971–1977); Istoria muzicii românești de la origini până în zilele noastre (1984–1985); Musica aeterna: Antologie J. Haydn (1992–1993) și L. v. Beethoven – Integrala muzicii de cameră (1993–1994).
Despre creația compozitorului (selectiv) In Honorem Viorel Munteanu, Valahia University Press, Târgoviște, 2009, coordonatori Ion Cucui și Laura Monica Gorghiu; Viorel Munteanu – Portrete în timp, coordonator Diana-Beatrice Andron, Editura Performantica, 2019; Rezonanțe. Retrospecții Viorel Munteanu, vol. 1–3 (cu anexe DVD), Editura Junimea, Iași, 2019, sub îngrijirea lui Gheorghe Duțică; Jurnal de drum. Cu și despre Viorel Munteanu, vol. I–IV, coordonator Cristian Ungureanu, Editura Junimea, Iași, 2024 (ediție bilingvă română-engleză).
Filme de televiziune Vasile Arhire, Cu și despre Viorel Munteanu (Televiziunea mea), TVR Iași, 2008; Glasurile Putnei, TVR Iași, 2013, regia Violeta Gorgos, imaginea Cristian Sbîngu, premiat la Festivalul Internațional de Film, Diaporamă și Fotografie „Toamna la Voroneț”, ediția a XXXIII-a, 2013; Concert cameral Viorel Munteanu 70, regia Violeta Gorgos, producător Cătălin Sava, TVR Programul 2 și TVR Iași, Sala „Eduard Caudella” – Casa Balș, 17 mai 2014, cu participarea actorului Ion Caramitru, sopranei Elena Moșuc, violonistului Gabriel Croitoru, dirijorului Radu Postăvaru și Orchestrei Violoncellissimo condusă de Marin Cazacu; Ghici cine vine la cină?, TVR Iași, producător Vasile Arhire, regia Violeta Gorgos, 2018.
Note
Bibliografie (selectivă) Bibliografia completă și alte referințe sunt cuprinse în volumele I–IV ale lucrării Jurnal de drum, proiect al Universității Naționale de Arte „George Enescu” Iași, cu o selecție de afișe și extrase din cronici de concerte și festivaluri internaționale din România, Africa de Sud, Anglia, Austria, Bulgaria, Cehia, Elveția, Franța, Germania, Grecia, Italia, Japonia, Republica Moldova, Macedonia, Norvegia, Portugalia, Rusia, Slovacia, Spania, Suedia, Turcia și SUA.
Iosif Sava, „Muzica" nr. 11, București, 1983 International Who's Who in Music, International Biographical Centre, Cambridge, 1996 Gheorghe Duțică, Reflecții despre un muzicolog, „Cronica" nr. 5, mai 1999 1000 Leaders of World Influence, Ediție comemorativă specială, American Biographical Institute, 2001 2000 Outstanding Musicians of the 20th Century, International Biographical Centre, Cambridge, 2002 Who's Who în România, Ediție specială, București, 2002 Ion Cucui și Laura Monica Gorghiu (coord.), In Honorem Viorel Munteanu, Valahia University Press, Târgoviște, 2009 Andra Apostu, „Interviu cu Viorel Munteanu", Revista MUZICA nr. 1/2017, Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România. (PDF) „Portret de compozitor: Viorel Munteanu-75", Radio România Arhive. (link) Loredana-Elena Filipescu, Gabriela Rusu și Maria Georgeta Popescu (ed.), Diana-Beatrice Andron (coord.), Viorel Munteanu – Portrete în timp, Editura Performantica, Iași, 2019 Dan Buciu, Dan Dediu, Adrian Pop, Constantin Sturzu și Alex Vasiliu, Studii despre Viorel Munteanu (Colocviul Național de Muzicologie 2019), coordonator Diana-Beatrice Andron, Editura Artes, Iași, 2019 Gheorghe Duțică (coord.), Rezonanțe. Retrospecții Viorel Munteanu, vol. 1–3, Editura Junimea, Iași, 2019 „Biografie Viorel Munteanu", Jurnal FM, 2 mai 2022. (link) Dan Dediu, Siluete în mișcare – Eseuri despre compozitori români: Viorel Munteanu sau modernismul clasic de inspirație bizantină, Editura Muzicală, București, 2021, pp. 140–145 „Viorel Munteanu – 82 de ani", Actualitatea Muzicală nr. 10/2024, UCMR. (PDF)