Hasan Doğan Piker (n. 25 iulie 1991), cunoscut în mediul online sub numele de HasanAbi, este un streamer pe Twitch, influencer și comentator politic de stânga american. Conținutul său constă în principal din comentarii politice și sociale, precum și consum media. Începând cu anul 2026, canalul de Twitch al lui Piker se numără printre cele cu cei mai mulți abonați de pe platformă. Piker a fost numit una dintre cele mai importante voci ale stângii americane. A început să facă streaming pe Twitch în martie 2018, în timp ce lucra la The Young Turks (TYT). În ianuarie 2020, Piker a părăsit TYT pentru a se concentra pe cariera sa de streamer pe Twitch. El a vorbit în mod regulat despre războiul din Gaza, susținând palestinienii și criticând statul israelian, pe care îl consideră ilegitim.

Tinerețea și educația Hasan Doğan Piker s-a născut pe 25 iulie 1991, în New Brunswick, New Jersey, din părinți turci. A crescut în Istanbul și a fost educat ca musulman. Familia tatălui său a emigrat din Salonic și Creta, Grecia, în Turcia. Tatăl său, Mehmet Behçet Piker, este un politolog și economist care a făcut parte din consiliul de administrație (și ca vicepreședinte) al Sabancı Holding, fiind și membru fondator al Partidului Viitorului (un partid conservator din Turcia). Mama sa, Ülker Sedef Piker (născută Uygur), este istoric de artă și arhitectură și predă la New Jersey Institute of Technology. Unchiul său, Cenk Uygur, este un comentator politic și co-fondator al rețelei de știri cu orientare de stânga The Young Turks.

Piker s-a întors în Statele Unite și a urmat cursurile University of Miami, apoi s-a transferat la Rutgers University, unde s-a alăturat frăției Theta Delta Chi. În 2013, a absolvit cum laude la Rutgers cu o dublă specializare în științe politice și studii de comunicare. Piker s-a mutat apoi în Los Angeles, California. În 2021, a cumpărat o casă de 2,7 milioane de dolari în West Hollywood.

Carieră 2013–2018: The Young Turks În ultimul an de facultate, în 2013, Piker a făcut un stagiu pentru The Young Turks. Departamentul de afaceri și vânzări de publicitate al rețelei l-a angajat după ce a absolvit. El a cerut să prezinte emisiunea când a fost nevoie de un înlocuitor, iar mai târziu a devenit prezentator și producător.

În 2016, Piker a creat și a prezentat The Breakdown, o serie de videoclipuri a rețelei TYT difuzată pe Facebook, care oferea analize politice de stânga adresate, la acea vreme, milenialilor care îl susțineau pe candidatul la președinție Bernie Sanders. De asemenea, Piker a contribuit cu conținut politic la HuffPost din 2016 până în 2018.

2018–2020: Începutul carierei pe Twitch și The Young Turks Piker a început să facă streaming pe Twitch la 23 martie 2018, în timp ce lucra la TYT. În ianuarie 2020, a părăsit TYT pentru a se concentra pe cariera sa de streamer pe Twitch. Piker a afirmat că și-a mutat atenția de pe Facebook pe Twitch pentru a ajunge la un public mai tânăr și din cauza a ceea ce el a perceput ca fiind o preponderență a comentatorilor de dreapta pe YouTube și o lipsă de reprezentare a stângii în rândul streamerilor. A devenit un popular comentator politic de stânga și a fost invitat să apară la emisiunea The Issue Is de la KTTV și în podcastul politic Chapo Trap House. Canalul său de YouTube conține cele mai bune momente din transmisiunile sale (highlights) și a atins peste 1.000.000 de abonați în 2022. Piker face, de asemenea, streamuri cu jocuri și comentează pe marginea acestora. Uneori el face role-play interpretând personajul „Hank Pecker”, o caricatură etno-politică a unui „redneck de dreapta”.

În timpul unui stream pe Twitch din august 2019, Piker a criticat politica externă americană și a făcut comentarii controversate despre atacurile din 11 septembrie, incluzând remarca „America a meritat 9/11”. Piker și-a catalogat comentariile drept satirice și a explicat că politica externă a SUA a făcut posibil un eveniment precum 9/11, recunoscând totuși că ar fi trebuit să folosească un limbaj „mai precis”. A primit o interdicție pe termen scurt pentru comentariile sale.

2020–prezent: Ascensiunea pe Twitch După plecarea de la TYT, Piker a devenit unul dintre cei mai vizionați streameri politici de pe Twitch, găzduind comentarii de știri, interviuri și streamuri cu jocuri.

Pe 19 octombrie 2020, reprezentanta SUA Alexandria Ocasio-Cortez a colaborat cu Piker și colega sa de pe Twitch, streamerul Pokimane, pentru a organiza o transmisiune în care Ocasio-Cortez se juca popularul joc multiplayer Among Us, parte a inițiativei „Get out the vote” pentru alegerile prezidențiale care urmau. Transmisiunea a avut loc în ziua următoare, alături de Ocasio-Cortez jucând și reprezentanta SUA Ilhan Omar, împreună cu Piker și alți creatori de conținut populari pe Twitch, atingând un vârf de aproape 700.000 de spectatori simultani.

În timpul primei dezbateri prezidențiale din SUA de pe 29 septembrie 2020, peste 125.000 de spectatori au urmărit comentariul lui Piker pe streamul său, fiind cea mai mare audiență pentru respectiva dezbatere de pe Twitch. Transmisiunea sa care acoperea rezultatele alegerilor prezidențiale din 2020 a atins un vârf de 230.000 de spectatori simultani și a fost a șasea cea mai vizionată sursă de acoperire electorală de pe YouTube sau Twitch, reprezentând 4,9% din cota de piață. El a fost cel mai urmărit streamer de pe Twitch pe parcursul săptămânii alegerilor; cele 80 de ore de transmisie au fost urmărite timp de un număr cumulat de 6,8 milioane de ore, având o medie de 75.000 de spectatori simultani. Streamul lui Piker a atins un nou record de 231.000 de spectatori în timpul atacului asupra Capitoliului SUA din 6 ianuarie.

În 2021, Piker a fost banat pe Twitch timp de o săptămână pentru că a folosit insulta (slur-ul) „cracker” cu referire la persoanele albe, după ce doi dintre moderatorii săi de chat fuseseră banați pentru utilizarea aceluiași termen. El a argumentat că termenul nu ar trebui considerat o insultă, deoarece persoana care o folosește este „fără putere” și o face „ca pe o descărcare venită din partea cuiva oprimat din punct de vedere istoric”. O lucrare din revista academică New Media & Society a criticat Twitch-ul pentru că l-a pedepsit pe Piker, în timp ce epitetele îndreptate împotriva grupurilor minoritare erau încă prevalente pe platformă.

Piker a primit acreditare pentru acces și a transmis live la Convenția Națională Democrată din 2024, iar transmisiunea sa din noaptea alegerilor din SUA din 2024 a numărat 7,5 milioane de vizualizări.

La 28 februarie 2025, Piker a declarat că, dacă republicanilor le-ar „păsa de frauda din Medicare sau Medicaid, [ei] l-ar ucide pe Rick Scott”, o referință la implicarea lui Scott în fraudele cu sistemele Medicare și Medicaid din perioada în care a fost CEO al Columbia/HCA. Piker a fost interzis timp de 24 de ore de Twitch pe 3 martie, în urma acestui comentariu.Multiple surse:

La 25 mai, Piker a primit o nouă interdicție de 24 de ore din partea Twitch pentru „gestionarea necorespunzătoare a propagandei teroriste”, după ce a prezentat pe ecran un presupus manifest al lui Elias Rodriguez, autorul atacului armat de la Capital Jewish Museum din 2025.

În mai 2025, Piker a fost reținut de Serviciul Vamal și de Protecție a Frontierelor al SUA la Aeroportul Internațional O'Hare din Chicago, după ce s-a întors dintr-o călătorie în Franța. Potrivit acestuia, oficialii care l-au interogat știau cine este și i-au pus întrebări detaliate despre opiniile sale despre Donald Trump, Israel, rebelii Houthi, Hamas, precum și despre interdicțiile primite pe Twitch. Piker crede că a fost reținut din cauza opiniilor sale politice, privindu-și reținerea ca pe o parte a tacticilor de intimidare ale administrației Trump pentru a reduce la tăcere opoziția politică. Secretarul asistent al Departamentului pentru Securitate Internă al SUA, Tricia McLaughlin, l-a acuzat pe Piker că „minte pentru a primi aprecieri (likes)”, adăugând că a fost o inspecție de rutină la care ar putea fi supus orice călător.

În cursa pentru alegerile pentru funcția de primar al orașului New York din 2025, Piker și-a exprimat sprijinul pentru Zohran Mamdani, acesta apărând și pe streamul lui Piker. Pe parcursul campaniei, oponenții politici ai lui Mamdani s-au folosit de remarcile anterioare ale lui Piker, mai cu seamă de comentariul său din 2019 potrivit căruia „America a meritat 9/11”, într-o serie de atacuri împotriva lui Mamdani, incluzând o reclamă televizată a unui super PAC pro-Andrew Cuomo. Mamdani s-a distanțat de comentariile lui Piker în timpul unei dezbateri electorale, catalogându-le drept „inacceptabile și reproșabile”.

Piker a numit o sectă de evrei ortodocși din Israel ca fiind „inbred” (rezultați din consangvinizare). Mai târziu a spus că termenul a fost folosit ca un „peiorativ la adresa suprematiștilor etno-religioși și rasiali de toate tipurile. Nu are nicio legătură cu iudaismul”. Într-un alt interviu a precizat că regretă că l-a folosit cu referire la evreii ultra-ortodocși.

thumb|Piker luând cuvântul la un miting pentru Chris Rabb, din West Philadelphia, în 2026. În timpul alegerilor primare ale Partidului Democrat din Michigan din 2026, Piker a făcut campanie pentru candidatul democrat Abdul El-Sayed. Două dintre oponentele acestuia din urmă, Mallory McMorrow și Haley Stevens, au criticat implicarea lui Piker din cauza unor remarci din trecut, mai cu seamă în legătură cu conflictul israeliano-palestinian. Reprezentanta de stat democrată Carrie Rheingans a decis să nu ia parte la evenimentul alături de Piker, continuând însă să-l susțină pe El-Sayed. Implicarea lui Piker în alegerile primare din statul Michigan a generat o falie de divizare în interiorul Partidului Democrat. El a participat, de asemenea, la un miting în Philadelphia alături de reprezentantul statului Chris Rabb, pe parcursul primarelor pentru cel de-al treilea district congresional din statul Pennsylvania.

Strângeri de fonduri În timpul invaziei ruse în Ucraina, Piker, în parteneriat cu CARE International, a strâns peste 200.000 de dolari sub formă de ajutoare umanitare pentru Ucraina, în timp ce se juca Elden Ring, cu o medie de audiență de peste 70.000 de spectatori.

După cutremurul din Turcia și Siria din 6 februarie 2023, Piker a organizat o campanie de donații care a fost susținută și promovată și de alți creatori de conținut și streameri, printre care Jacksepticeye, Valkyrae, Ludwig Ahgren și IShowSpeed. La data de 10 februarie 2023, suma strânsă depășise pragul de 1.200.000 de dolari, adresată asociațiilor de caritate precum filialele turcești și siriene ale CARE International, precum și două organizații non-guvernamentale (ONG) din Turcia: Asociația de Căutare și Salvare AKUT, respectiv Ahbap, fondată de muzicianul turc Haluk Levent.

În timpul războiului din Gaza, transmisiunea sa caritabilă de pe canal a reușit să strângă peste 1.000.000 de dolari (la data de 21 octombrie 2023) în beneficiul Fondului de Ajutorare a Copiilor Palestinieni, al American Near East Refugee Aid, al Medical Aid for Palestinians și pentru Semiluna Roșie Palestiniană.

Alte proiecte Din 2021, Piker a găzduit podcastul Fear& (fostul Fear&Malding) alături de prietenul său și colegul său de Twitch, Will Neff. Streamerii QTCinderella și AustinShow s-au alăturat podcastului în calitate de co-prezentatori în 2022.

În perioada cuprinsă între 26 septembrie 2021 și 12 octombrie 2023, Piker a fost co-prezentator al podcastului politic cu orientare de stânga Leftovers, împreună cu Ethan Klein.

Opinii și convingeri politice