Naturismul este activ în Franța din anul 1920.
Franța are 150 de cluburi membre care oferă cazare de vacanță, 50 de centre de vacanță, plaje naturiste oficiale, plaje neoficiale și multe locuințe unde înotul și plaja în stil naturist sunt considerate normale. Naturismul angajează mai mult de 3000 de persoane și se estimează că valorează 250 de milioane de euro pentru economia franceză. Franța este reprezentată în Federația Naturistă Internațională (INF) de către (FFN).
Istorie
În 1903, a creat o comunitate naturistă la Bois-Fourgon. În 1907, susținut de superiorii săi, abatele Legrée a încurajat studenții colegiului său catolic să se scalde dezbrăcați pe plajele stâncoase de lângă Marsilia. Un raport despre naturismul german a fost publicat în revista Revue des deux mondes.
Marcel Kienné de Mongeot, care provenea dintr-o familie nobilă și a fost aviator în Marele Război, este creditat cu inițierea naturismului în Franța în 1920. La acea vreme era jurnalist și a scris o pledoarie în apărarea dansatorului Malkowski, în revista Vouloir. Familia sa a suferit de tuberculoză, iar el a văzut naturismul ca pe un leac și o continuare a tradițiilor grecilor antici. În 1926, a lansat revista Vivre intégralement (numită ulterior Vivre) și primul club naturist francez, Sparta Club la Garambouville, lângă Évreux. Altele au urmat rapid, la fel și opoziția locală. Victoria sa în instanță a stabilit că nudismul era legal pe proprietatea privată care era împrejmuită și mascată.Vivre Nu: Psychosociologie du Naturisme, Marc-Alain Descamps, Edition Trismégiste, 1987,
Doctorii André și Gaston Durville au deschis un centru de sănătate naturist, au editat La vie sage (1924) și au cumpărat un sit de 70 de hectare pe , pe care au stabilit . Satul era deschis publicului. Dr. François Fougerat de David de Lastours, care a fost gazat în Marele Război și salvat prin expunerea la soare, a scris în 1925 o teză despre și, în acel an, a deschis Club gymnique de France. a scris despre naturism și vegetarianism. El a fondat Trait d'Union, descris ca o societate naturistă de cultură umană. În 1936, ministrul guvernamental a recunoscut mișcarea naturistă.
Facilități Albert și Christine Lecocq au fost membri activi ai multora dintre aceste cluburi, dar în urma unor neînțelegeri au plecat și au fondat în 1944 propriul lor club de turism, Club du Soleil. Acesta a fost popular, având membri în 84 de orașe, devenind cel mai mare club naturist din lume. În 1948 au fondat . În 1949 au început o revistă, Vie au Soleil, iar în 1950 au deschis la Montalivet, primul centru de vacanță naturist din lume. În 1951 au ajutat la formarea INF.
Cartierul Naturist din Cap d'Agde s-a deschis oferind o formă diferită de nuditate socială. În 1975, , cel mai mare centru de vacanță (335 ha), s-a deschis la 10 km nord de Montalivet, operând la capacitate maximă. În 1983, FFN a fost acceptată ca mișcare oficială de turism și tineret. SOCNAT a oferit management și stabilitate financiară mișcării și administrează 5 centre în Franța și unul în Spania.Wikipedia franceză Centrele de vacanță au început să formeze grupuri de marketing cooperativ și să vizeze statutul de 5 stele. Materialele publicitare aveau o calitate indistinctibilă de cea a companiilor de turism convenționale (textile).
În acest climat benign, Randonue, o formă neautorizată de naturisme sauvage, a devenit populară, iar zonele cunoscute tradițional pentru plajă discretă au fost vizitate din nou. Naturismul este acceptat și poate fi practicat chiar și pe multe plaje textile populare.
Începând cu 2007, Franța avea 150 de cluburi membre care ofereau cazare de vacanță, 50 de centre de vacanță, plaje naturiste oficiale, plaje neoficiale și multe locuințe unde înotul și plaja în stil naturist erau considerate normale. Naturismul angajează mai mult de 3000 de persoane și se estimează că valorează 250 de milioane de euro pentru economia franceză. Franța este reprezentată în INF de către FFN.
Note
Bibliografie
Vezi și
– listă de locuri de nuditate socială din Franța
Categorie:Naturismul în Franța Categorie:Stațiuni naturiste