miniatura|În momentul în care ceva este observat, oamenii încep să îl perceapă ca petrecându-se mai des, chit că frecvența lui suferă o schimbare neglijabilă sau rămâne aceeași. Iluzia frecvenței (cunoscută și ca fenomenul Baader-Meinhof) este o eroare cognitivă prin care o persoană observă un anumit concept, cuvânt sau produs mai des după ce a aflat recent de acesta.

Numele de „fenomen Baader-Meinhof” a fost folosit pentru prima oară în 1994 de Terry Mullen într-o scrisoare către ziarul american St. Paul Pioneer Press. Acesta descria în scrisoare modul în care după ce a menționat numele grupului militant Baader-Meinhof o dată, a continuat să îl observe. După publicarea articolului, mai mulți cititori și-au împărtășit propriile experiențe cu fenomenul, ajutându-l să capete recunoaștere. Termenul de „iluzie a frecvenței” a fost creat însă abia în 2005, când profesorul de lingvistică de la Stanford, Arnold Zwicky, a scris despre acest efect pe blogul lui.

Frecvența aparițiilor acestui fenomen a crescut în publicul larg, în principal din cauza creșterii masive ale intervențiilor algoritmilor pe internet.

Cauze Mai multe cauze ale iluziei frecvenței au fost propuse. Totuși, consensul pare să fie faptul că principalele procese din spatele acestei iluzii sunt alte erori cognitive și efecte legate de atenție care interacționează cu iluzia frecvenței. Zwicky a considerat că iluzia este rezultatul a altor două procese psihologice: atenția selectivă și biasul de confirmare.Zwicky, Arnold. (2006). Why Are We so Illuded? Stanford University. https://web.stanford.edu/~zwicky/LSA07illude.abst.pdf

Atenție selectivă Principala cauză atât din spatele iluziei frecvenței, cât și din spatele altor iluzii și erori asemănătoare pare a fi atenția selectivă. Atenția selectivă se referă la procesul de a selecta și a te concentra pe anumite subiecte în timp ce ignori distragerile. Asta înseamnă că oamenii au capacitatea inerentă de a filtra pe ce se concentrează.

Atenția selectivă este întotdeauna în joc atunci când se petrece iluzia frecvenței. Din moment ce atenția selectivă concentrează atenția asupra informației pe care cineva o caută, experiența lui legată de iluzia frecvenței o să fie legată de același stimul. Procesul iluziei frecvenței este inseparabil de atenția selectivă, din cauza relației de cauză și efect dintre acestea, deci subiectul, fraza sau ideea trebuie să fie selectivă.

Asta înseamnă că un anumit stimul declanșator sau mai emoțional va capta, posibil, atenția cuiva mai mult decât o activitate mondenă cu care se preocupă.

Bias de confirmare Biasul de confirmare este o eroare în gândire care interacționează invariabil cu iluzia frecvenței. Această eroare se referă la tendința de a căuta dovezi care confirmă opiniile și credințele deja formate ale cuiva și de a nu lua în considerare dovezile ce le contrazic. Biasul de confirmare joacă un rol în etapele ulterioare a atenției selective, atunci când o persoană deja a început să observe stimulul specific. Concentrându-se pe acest stimul specific, aceasta începe să îl observe mai des, astfel confirmându-i suspiciunile cum că ar apărea mai des, chit că de fapt frecvența acestuia nu s-a schimbat. În esență, biasul de confirmare se întâmplă în momentul în care persoana afectată de iluzia frecvenței începe să caute dovezi cum că această frecvență chiar a fost sporită, considerându-și teoriile a fi confirmate, concentrându-se exclusiv pe dovezile ce le validează.

Iluzia experienței recente Iluzia experienței recente este un alt efect care tinde să acompanieze iluzia frecvenței. Această iluzie apare în momentul în care cineva a observat ceva recent și trage concluzia că probabil a originat recent. Acest fenomen amplifică iluzia frecvenței, din moment ce cauzează persoana să fie mai conștientă de stimulii pe care i-a perceput în ultimul timp și îi sporește șansele de a se focusa pe aceștia în viitorul apropiat. Ca și iluzia frecvenței, iluzia experienței recente rezultă, de asemenea, din atenția selectivă și poate să fie evitată verificând informațiile.

Efectul categoriei împărțite Deși are o relevanță mai mare în legătură cu estimarea frecvenței, o altă posibilă cauză a frecvenței iluziei este efectul categoriei împărțite, care cauzează o persoană să supraestimeze frecvența unui anumit eveniment dacă acesta este împărțit în mai multe subcategorii mai mici. De exemplu, o persoană pusă să estimeze numărul de câini dintr-o țară, față de una pusă să estimeze pe rând numărul de beagle, labradori, poodle și buldogi francezi. Pe baza acestui efect, suma exprimată de a doua persoană va fi mai mare decât cea a primei persoane. Efectul categoriei împărțite ar putea să fie cauza iluziei frecvenței - după ce împarte un subiect, o frază sau o idee în subcategorii, unei persoane i s-ar putea părea mai ușor să observe aceste subcategorii, făcând-o să creadă că frecvența apariției categoriei principale este cea care s-a sporit.

Explicații teoretice

Procesarea informațiilor cognitive Conceptul procesării informației cognitive, inclusiv a fenomenelor precum iluzia frecvenței sugerează faptul că perceperea regresivă a frecvenței se naște din discrepanțe în procesarea cognitivă. Asta se întâmplă atunci când informația stimulului este procesată inexact sau devine umbrită de erori sau inconsistențe ce duc la o variabilitate redusă în modul în care oamenii percep frecvența evenimentelor comparativ cu ce este observat de fapt. Asemenea modului în care participanții unui experiment de condiționare pavloviană învață modelele de întărire ai stimulilor, oamenii devin atenți la diferențele ce apar într-o distribuție uniformă a frecvenței. Cu timpul, acest tip ineficient de a învăța poate să distorsioneze perceperea frecvenței, cauzând o supraestimare a evenimentelor comune și uniformizând distribuțiile frecvențelor subiective.

Iluzia frecvenței a fost documentată în numeroase studii. Într-un studiu realizat de Ian Begg și colab. au fost puse în practică două experimente. Primul urmărea să investigheze modul în care repetatul anumitor cuvinte în diferite contexte afectează estimatele legate de frecvență, iar al doilea evalua frecvența percepută a diferitor tipuri de obiecte, prezentate în moduri diferite la începutul experimentului. Rezultatele indică faptul că estimatele frecvențelor sunt influențate de context, mai ales dacă sunt înrudite semantic, unde varietatea contextuală era strâns legată de frecvența estimată. Al doilea experiment a demonstrat faptul că anumiți facturi, cum ar fi emoțiile sau calitățile vii ale obiectelor pot determina oamenii să supraestimeze percepția frecvenței aparițiilor. Această cercetare oferă dovezi empirice ale fenomenului iluziei frecvenței în timp ce pune accent pe rolul factorilor contextuali și a importanței emoțiilor în definirea percepției frecvenței.

Ipoteza pierderii de informație Conform acestei ipoteze, iluziile frecvenței apar din cauza unei erori nesistematice în procesarea distribuțiilor asimetrice. Adică, oamenii pot crede eronat că anumite evenimente sau fenomene se petrec mai des decât o fac de fapt din cauza inexactităților și a erorilor cognitive inerente modului prin care procesează informația. Mai exact, asta poate duce la un efect de regresie în ceea ce înseamnă exactitatea frecvențelor estimative. Acest efect de regresie apare mai pronunțat în eșantioane cu mărimi reduse, rezultând în estimative mai puțin de încredere legate de statisticile minorităților.

Provocări ce apar în luarea deciziilor

Fenomenul mangustei Cercetătorii au observat utilizarea potențial greșită a iluziilor frecvenței în rezolvarea de probleme sau în contextul unor diagnostice. Această eroare cognitivă poate să determine oamenii să nu ia în considerare cauzele și evenimentele mai rare, atribuindu-le percepția exclusiv conștientizării sporite. Totuși, fenomenul mangustei contestă opiniile convenite asupra iluziei frecvenței în ceea ce privește luarea deciziilor. În schimb, sugerează că se poate ca evenimentele trecute cu vederea să nu fie la fel de neobișnuite precum percepem noi. Asta evidențiază limitările ce vin odată ce te bazezi doar pe sporirea conștientizării pentru a explica perceperea frecvenței.

În plus, comparațiile dintre lama lui Occam și Dictonul lui Hickam în domeniul medicinei subliniază atenția de care este nevoie atunci când aplicăm iluzii ale frecvenței. Asta încurajează o abordare mai nuanțată și mai critică a procesului prin care luăm deciziile pentru a preveni aumite daune sau aspecte pe care nu ar trebui să le trecem cu vederea ce pot apărea atunci când ne bazăm pe interpretări super-simplificate ale iluziilor frecvenței.

Ipoteza frecvenței naturale Ipoteza frecvenței naturale propune că oamenii au evoluat încât să proceseze informațiile în termeni de frecvență în loc de a procesa probabilitățile fiecărui eveniment. Susținătorii acestei ipoteze susțin că această preferință de format pentru procesarea frecvenței se trag din principiile evolutive ale strămoșilor noștri, deoarece aceștia se bazau pe amintirile unor evenimente specifice pentru a judeca în temeiul incertitudinii, pentru că nu puteau să observe inerent probabilitatea evenimentelor individual. Această perspectivă susține că capacitatea cognitivă a oamenilor a evoluat pentru a analiza numărul anumitor evenimente, făcând oamenii mai predispuși la iluzia frecvenței și făcându-i să perceapă un număr mai mari de apariții ale evenimentelor întâlnite recent. Prezentarea informației în formate naturale de frecvență poate atenua anumite iluzii cognitive, inclusiv cele de frecvență, oferind o înțelegere mai exactă a aparițiilor evenimentelor.

Exemple din viața reală

Lingvistică Iluzia frecvenței este întâlnită des în domeniul lingvisticii. Zwicky, cel care a creeat termenul de iluzie a frecvenței, este el însuși lingvist. A oferit un exemplu legat de modul în care lingviști „încearcă să găsească moduri noi de a folosii cuvântul «all», mai ales când acesta este utilizat pentru a introduce un citat”. Exemplul pe care acesta îl dă este „I'm like «yeah» and she's all «no».” - Eu sunt „da!” și ea e toată un „nu”. Zwick credea că prietenii lui folosesc deseori „all” în această manieră, însă atunci când aceștia și-au transcris conversațiile și au numărat de câte ori au folosit de fapt „quotative all”, numărul era semnificativ mai mic, comparativ cu așteptările lor. Asta este relevant mai ales atunci când vorbim despre tendințe moderne ale limbii, cum ar fi anumite expresii folosite de tineri. Atunci când frecvența reală a acestor expresii este examinată, însă, este dezvăluit faptul că sunt folosite mult mai frecvent de-a lungul istoriei decât prezicem inițial.

Iluzia frecvenței este, de asemenea, deseori observată în publicațiile lingvistice prescriptive, sugerând că autorii prescriptivi se bazează mult pe statistici de frecvență și date empirice legate de limbaj. Un sudiu investigând empiric iluzia a descoperit faptul că declarațiile de frecvență, deseori utilizate în publicații prescriptive, constă de fapt în iluzii ale frecvenței, așa cum zice și Zwicky. Comparând aceste declarații cu surse lingvistice cum sunt dicționarele, observăm că de multe ori nu se potrivesc cu un model real de limbaj. Discrepanțele dintre normele lingvisticii prescriptive și datele empirice despre limbaj evidențiază nevoia de atenție sporită și examinarea amănunțită a astfel de publicații prescriptive.

Medicină