Armata Neagră (în rusă Чёрная армия) a fost o mișcare de rezistență anticomunistă din regiunea centrală a RSS Moldoveneșți, care a activat în perioada anilor 1949-1950.

Context După reocuparea Basarabiei în 1944, autoritățile sovietice au început o campanie intensă de sovietizare și colectivizare în RSS Moldovenească. O astfel de politică, precum și ruptura legăturilor tradiționale cu România vecină, foametea organizată din anii 1946–1947, represiunile politice și deportarea în masă a peste 11.000 de familii de „culaci” de către cekiști în iulie 1949 (al doilea val),Info-Prim Neo În noaptea de 5 spre 6 iulie 1949 peste 11 mii de familii de basarabeni au fost deportate în Siberia au provocat nemulțumire în rândul localnicilor, și mai ales, în rândul țăranilor. În Moldova au apărut mai multe focare de rezistență antisovietică.

Membri La câteva zile după deportare, țăranii anticomuniști din județul Bălți — Gavril Andranovici, Ion Borș, Vladimir Cazacu și Vladimir Teodorovici — au decis să formeze un grup armat numit „Armata Neagră”. Inițial, liderul acesteia a fost Andranovici, care se bucura de autoritatea unui om gospodăros.

Organizația a crescut rapid, iar curând, alți țărani, s-au alăturat grupului. După moartea rapidă a lui Andranovici într-un schimb de focuri cu miliția, Gavril Bodiu, care se ascundea pe atunci de organele sovietice dupa ce a împușcat un inspector fiscal comunist, a devenit liderul acesteia. Bodiu a murit și el în octombrie 1949. Teodor Coșcodan, un țăran din satul Condrătești, sora sa Maria Buruiană, fiul acesteia, Gheorghe și Ion Ganea au ajuns în conducerea Armatei Negre; în același timp, Borș și Teodorovici au continuat să joace un rol important.

Activitate Cele mai numeroase atacuri au avut loc în primăvara anului 1950. Pe 1 mai, Armata Neagră a perturbat o sărbătoare oficială în satul Curtoaia. Pe 19 mai, Teodor Coșcodan, Gheorghe Buruiană, Ion Ganea și Sergiu Antoci au atacat funcționari ai Partidului Comunist (bolșevic) din satul Vălcineț. Pe 21 mai, în satul Cornova, rebelii au atacat miliția și au confiscat arme. A fost efectuată o serie de atacuri asupra magazinelor, punctelor de vânzare cu amănuntul și sucursalelor băncilor, fiind provocate pagube materiale semnificative. Proprietățile de stat și cooperatiste confiscate au fost adesea distribuite între săteni.

Pe 6 iunie 1950, Ion Borș, Ion Coșcodan, Vasile Pleșca și Hariton Celpan au tras asupra unei mașini aparținând funcționarilor Comitetului raional Cornești. Pe 18 iunie, în Leordoaia, Teodor Coșcodan a interzis crearea fermei colective, amenințând că îi va omorî pe susținători acesteia. Pe 6 iulie, Coșcodan, Borș, Teodorovici, Pleșca și Celpan l-au împușcat pe președintele consiliului din satul Flămînzeni.

Până în vara anului 1950, „Armata Neagră” număra până la 50 de luptători înarmați, numărul total de persoane implicate apropiindu-se de 100. Organele sovietice au considerat organizația, drept fiind o amenințare serioasă. Mulți membri au murit în lupte. Țăranii care au ajutat Armata Neagră au fost persecutați aspru. Au fost efectuate mai multe operațiuni pentru capturarea conducătorilor. Acest lucru s-a realizat prin recrutarea unor membri cărora li s-a garantat amnistia și recompense bănești mari. Aceste promisiuni nu au fost ulterior, de obicei, îndeplinite; informatorii au fost arestați în general și condamnați la pedepse lungi cu închisoarea.

Final Teodor Coșcodan, fiul său, Ion și Ion Borș au fost executați de plutonul de împușcare. Maria Buruiană, Gheorghe Buruiană, Vladimir Teodorovici și alți câțiva au ispășit pedepse în lagăre de muncă forțată. Aproximativ 40 de persoane au primit pedepse de 25 de ani. Procesul final, a două duzini de simpatizanți, a avut loc în februarie 1951.

Maria Buruiană, care nu avea antecedente penale, a fost eliberată în vara anului 1956. Vladimir Teodorovici, unul dintre fondatorii și liderii Armatei Negre, s-a întors în locurile natale în 1972, după ce și-a ispășit pedeapsa.

Unul dintre luptători, Simion Margarint, s-a ascuns timp de 25 de ani la o țărancă simpatizantă, Elizaveta Vartoș. În 1972, s-a văzut cu Teodorovici, care tocmai s-a eliberat. Margarint a fost descoperit de autorități în 1975 și arestat în timp ce încerca să reziste, dar a fost eliberat două săptămâni mai târziu și acceptat în colhoz. S-a distins prin muncă conștiincioasă și credința religioasă profundă. A murit în 1988..

Context istoric

În perioada sovietică, Armata Neagră era considerată o organizație criminală. Era plasată la egalitate cu Frații pădurii din țările baltice, OUN/UPA ucraineană și „Pisica neagră” din Belarus, deși era considerabil mai puțin cunoscută.

La sfârșitul anilor 1980, și în special în Moldova independentă, această atitudine s-a schimbat – Armata Neagră a ajuns să fie văzută ca o mișcare de rezistență țărănească împotriva regimului totalitar.

O formațiune antisovietică armată care amintește de Armata Neagră este descrisă în filmul lui Valeriu Gagiu, Corbii prada n-o împart. Cu toate acestea, sfârșitul adevăratei Arme Neagră a fost complet diferit de versiunea cinematografică.

Vezi și Majadahonda (activ în 1940-1941) Arcașii lui Ștefan (activ în 1945-1947) Grupul lui Filimon Bodiu (activ în 1945-1950) Sabia Dreptății (activ în 1947-1950) Partidul Democrat Agrar (activ în 1950-1953)

Note

Bibliografie Elena Postică, „Armata Neagră”. Organizație patriotică de rezistență sau „bandă teroristă antisovietică”, Țara, 10 ianuarie 1995, în Destin Românesc, 1996, 4, p. 73-84.

Legături externe Războiul lui Filimon (Филимонова война) Maria Buruiană – parte a Armateri Negre în lupta antisovietică Eroii neamului

Categorie:Grupări anticomuniste din Republica Moldova Categorie:Organizații fondate în 1949 Categorie:Desființări în 1950 Categorie:1949 în Republica Sovietică Socialistă Moldovenească Categorie:1950 în Republica Sovietică Socialistă Moldovenească Categorie:Raionul Ungheni