Sexologia este studiul științific al sexualității umane, inclusiv al intereselor, comportamentelor și funcțiilor sexuale umane. În general, termenul de sexologie nu se referă la studiul neștiințific al sexualității, cum ar fi critica socială.
Sexologii aplică instrumente din mai multe domenii academice, cum ar fi antropologie, biologie, medicină, psihologie, epidemiologie, sociologie și criminologie. Printre subiectele de studiu se numără dezvoltarea sexuală (pubertatea), orientarea sexuală, identitatea de gen, relațiile sexuale, activitățile sexuale, parafiliile și interesele sexuale atipice. De asemenea, include studiul sexualității pe parcursul întregii vieți, cuprinzând , pubertatea, și . Domeniul sexologiei înglobează, deopotrivă, studiul sexualității în rândul persoanelor cu dizabilități mintale sau fizice. Studiul sexologic al disfuncțiilor și tulburărilor sexuale, inclusiv disfuncția erectilă și , reprezintă, de asemenea, piloni principali ai disciplinei.
Istorie Perioada timpurie au existat de secole, cum ar fi a lui Ovidius, Kama Sutra a lui , și . Studiul (Despre prostituția în orașul Paris), realizat la începutul anilor 1830 pe un eșantion de 3.558 de prostituate înregistrate în Paris și scris de Alexander Jean Baptiste Parent-Duchatelet (publicat în 1837, la un an după moartea sa), a fost numit prima lucrare de cercetare sexuală modernă.Bullough, V. L. (1989). The society for the scientific study of sex: A brief history. Mt. Vernon, Iowa: The Foundation for the Scientific Study of Sexuality. În Anglia, a fost un sexolog timpuriu care a susținut prelegeri pe teme precum procesul sexual și concepția.
Studiul științific al comportamentului sexual la oameni a început în secolul al XIX-lea cu , a cărui carte Psychopathia Sexualis (1844) este descrisă de Michel Foucault ca marcând „data de naștere, sau în orice caz data apariției sexualității și a aberațiilor sexuale în domeniul psihiatric”.Michel Foucault, Abnormal: Lectures at the Collège de France, 1974-195 (Picador, 2003) Termenul de sexologie (în engleză: sexology) a fost inventat pentru prima dată în Statele Unite de către Elizabeth Osgood Goodrich Willard în 1867.Benjamin Kahan, "The unexpected American Origins of Sexology and Sexual science: Elizabeth Osgood Goodrich Willard, Orson Squire Fowler, and the Scientification of Sex History of Human Sciences 34.1 (2020): 71-88 Aproape în același timp, un grup de activiști homofili, care încă nu se identificau ca sexologi, reacționau la schimbările granițelor naționale din Europa, o criză care a adus în conflict legile liberale din punct de vedere sexual cu legile care incriminau comportamente precum activitatea homosexuală.
Din epoca victoriană până la Al Doilea Război Mondial thumb|, o figură de pionierat în mișcarea de emancipare sexuală de la sfârșitul secolului al XIX-lea
În ciuda atitudinii sociale predominante de reprimare sexuală din , mișcarea spre emancipare sexuală a început spre sfârșitul secolului al XIX-lea în Anglia și Germania. În 1886, Richard Freiherr von Krafft-Ebing a publicat . Această lucrare este considerată ca fiind cea care a consacrat sexologia ca disciplină științifică.Hoenig, J. (1977). Dramatis personae: Selected biographical sketches of 19th century pioneers in sexology. In J. Money and H. Musaph (Eds.), Handbook of Sexology, (pp. 21-43). Elsevier/North-Holland Biomedical Press.
În Anglia, părintele fondator al sexologiei a fost medicul și sexologul , care a contestat tabuurile sexuale ale epocii sale cu privire la masturbare și homosexualitate și a revoluționat concepția despre sex în timpul său. Lucrarea sa fundamentală a fost Inversiunea sexuală (Sexual Inversion) din 1897, care descrie relațiile sexuale ale bărbaților homosexuali, inclusiv ale bărbaților cu băieți. Ellis a scris primul studiu obiectiv despre homosexualitate (termenul fusese inventat de Karl-Maria Kertbeny), deoarece nu a caracterizat-o ca pe o boală, un act imoral sau o infracțiune. Lucrarea pornește de la premisa că iubirea între persoane de același sex transcende atât tabuurile legate de vârstă, cât și pe cele legate de gen. Șapte dintre cele douăzeci și unu de studii de caz ale sale se referă la relații intergeneraționale. De asemenea, el a dezvoltat și alte concepte psihologice importante, cum ar fi autoerotismul și narcisismul, ambele fiind dezvoltate ulterior de către Sigmund Freud.
Ellis a fost un pionier în studiul fenomenelor transgen, alături de germanul Magnus Hirschfeld. El a stabilit această ipostază ca pe o categorie nouă, separată și distinctă de homosexualitate.Ekins, Richard and King, Dave (2006) The transgender phenomenon, SAGE, , pp. 61-64 Conștient de studiile lui Hirschfeld despre , dar nefiind de acord cu terminologia acestuia, Ellis a propus în 1913 termenul de inversiune sexo-estetică pentru a descrie fenomenul.
În 1908, a început publicarea primei reviste academice în domeniu, Revista de sexologie (Zeitschrift für Sexualwissenschaft), fiind publicată lunar timp de un an. Acele numere conțineau articole scrise de Freud, Alfred Adler și .Haeberle, E. J. (1983). The birth of sexology: A brief history in documents. World Association for Sexology. În 1913, a fost înființată prima asociație academică: Societatea de Sexologie.Kewenig, W. A. (1983). Foreword. In E. J. Haeberle, The birth of sexology: A brief history in documents. World Association for Sexology. p. 3
Freud a dezvoltat o teorie a sexualității. Aceste includ: stadiul , , , și . Aceste etape se succed din perioada prunciciei până la pubertate și dincolo de ea, având la bază studiile efectuate pe pacienții săi între sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea. Wilhelm Reich și au fost discipoli ai lui Freud, dar i-au respins teoriile din cauza accentului pus de aceștia pe rolul sexualității în lupta revoluționară pentru emanciparea omenirii.
thumb|Cărțile lui Hirschfeld au fost arse de naziști la Berlin sub pretextul că erau „ne-germane”. Germania pre-nazistă, aflată sub incidența unui Cod napoleonian liberal din punct de vedere sexual, s-a organizat și a rezistat influențelor culturale victoriene antisexuale. Impulsul primit din partea acestor grupuri a condus la coordonarea cercetării sexuale dincolo de disciplinele academice tradiționale, aducând Germania în poziția de lider al sexologiei. Medicul Magnus Hirschfeld a fost un susținător fervent al minorităților sexuale, înființând , prima organizație de sprijin pentru drepturile homosexualilor și ale persoanelor transgen.Goltz, Dustin (2008). Lesbian, gay, bisexual, transgender, and queer movements. In A. Lind & S. Brzuzy (Eds.), Battleground: Women, gender, and sexuality, 2, 291. Greenwood Publishing Group,
De asemenea, Hirschfeld a înființat primul (Institutul pentru Sexologie) la Berlin, în anul 1919. Biblioteca sa adăpostea peste 20.000 de volume, 35.000 de fotografii, o colecție impresionantă de artă și alte obiecte. Oameni din întreaga Europă au vizitat institutul pentru a dobândi o înțelegere mai clară a propriei sexualități și pentru a primi tratament pentru problemele și disfuncțiile lor sexuale.
Hirschfeld a dezvoltat un sistem care identifica numeroase tipuri reale sau ipotetice de intermediari sexuali între bărbatul și femeia heterosexuală, cu scopul de a ilustra diversitatea potențială a sexualității umane. Tot lui îi este atribuită identificarea unui grup de oameni care astăzi sunt numiți transsexuali sau transgen, ca fiind separați de categoriile homosexualității; el se referea la acești oameni cu termenul de transvestiten (travestiți). Supremația Germaniei în cercetarea comportamentului sexual s-a încheiat odată cu venirea regimului nazist. Institutul și biblioteca sa au fost distruse de naziști la mai puțin de trei luni de la preluarea puterii, pe 8 mai 1933. Institutul a fost închis, iar cărțile lui Hirschfeld au fost arse.
Printre alți sexologi din perioada timpurie a s-au numărat și . , după numele căruia a fost denumit punctul G, a publicat cercetările inițiale care au dus la dezvoltarea (steriletul).
Perioada de după Al Doilea Război Mondial După Al Doilea Război Mondial, sexologia a cunoscut o renaștere, atât în Statele Unite, cât și în Europa. Studiile pe scară largă privind comportamentul sexual, funcția sexuală și disfuncția sexuală au impulsionat dezvoltarea . Sexologia de după război din SUA a fost influențată de afluxul de refugiați europeni care au fugit de regimul nazist și de popularitatea studiilor Kinsey. Până în acel moment, sexologia americană consta în principal în grupuri care militau pentru eradicarea prostituției și pentru educarea tinerilor cu privire la infecțiile cu transmitere sexuală. Alfred Kinsey a înființat în cadrul Universității Indiana din Bloomington în 1947. Acesta se numește în prezent Institutul Kinsey pentru Cercetare în Sex, Gen și Reproducere. El a scris în cartea sa din 1948 că se știau mai multe din punct de vedere științific despre comportamentul sexual al animalelor de fermă decât despre cel al oamenilor.
Psihologul și sexologul a dezvoltat teorii privind identitatea sexuală și identitatea de gen în anii 1950. Activitatea sa, în special în cazul lui , a fost considerată de atunci ca fiind controversată, chiar dacă acel caz a fost esențial pentru dezvoltarea protocoalelor de tratament destinate sugarilor și copiilor intersex.
a dezvoltat în Cehoslovacia în anii 1950. Dispozitivul a fost conceput pentru a oferi o măsurare obiectivă a excitației sexuale la bărbați și este utilizat în prezent în evaluarea pedofiliei și a . Acest instrument a fost folosit de atunci în evaluarea infractorilor sexuali.
În 1966 și 1970, și-au lansat lucrările Human Sexual Response („Răspunsul sexual uman”), respectiv Human Sexual Inadequacy („Inadecvarea sexuală umană”). Aceste volume s-au vândut foarte bine, iar autorii au pus bazele a ceea ce a devenit cunoscut sub numele de în 1978.
a fost un istoric al sexologiei din această epocă, remarcându-se totodată și ca cercetător în domeniu.
Apariția HIV/SIDA în anii 1980 a provocat o schimbare dramatică în eforturile de cercetare sexologică, acestea reorientându-se către înțelegerea și controlul răspândirii bolii. Pdf.
Secolul al XXI-lea Progresele tehnologice au permis ca întrebările din sfera sexologiei să fie abordate prin intermediul unor studii ce utilizează genetica comportamentală, neuroimagistica și sondaje online realizate pe eșantioane largi.
Sexologia este o profesie reglementată în unele jurisdicții. În Quebec, sexologii trebuie să fie membri ai Ordinului Profesional al Sexologilor din Quebec (Ordre professionnel des sexologues du Québec). Ei reprezintă una dintre profesiile eligibile pentru a primi permise de psihoterapie din partea Ordinului Psihologilor din Quebec (Ordre des psychologues du Québec).
Contribuitori de seamă Aceasta este o listă de sexologi și persoane cu contribuții remarcabile în domeniul sexologiei, ordonați după anul nașterii:
Karl Heinrich Ulrichs (1825–1895) Karl Friedrich Otto WestphalFoucault, Michel. The History of Sexuality Vol. 1: The Will to Knowledge. London: Penguin (1976/1998) (1833–1890) Richard von Krafft-Ebing (1840–1902) Albert Eulenburg (1840–1917) Auguste Forel (1848–1931) Sigmund Freud (1856–1939) Wilhelm Fliess (1858–1928) Havelock Ellis (1858–1939) Eugen Steinach (1861–1944) Robert Latou Dickinson (1861–1950) Albert Moll (1862–1939) Edvard Westermarck (1862–1939) Clelia Duel Mosher (1863–1940) Eugene Wilhelm (cunoscut ca Numa Praetorius) (1866–1951) Magnus Hirschfeld (1868–1935) Iwan Bloch (1872–1922) Theodoor Hendrik van de Velde (1873–1937) Gaston Vorberg (1875–1947) Max MarcuseHumboldt-Universität, Berlin. Magnus Hirschfeld Archive for Sexology. Retrieved on November 23, 2007. (1877–1963) Otto Gross (1877–1920) Ernst Gräfenberg (1881–1957) Bronisław MalinowskiMalinowski, Bronislaw (1929) The Sexual Life of Savages in North-Western Melanesia. Kessinger Publishing. (1884–1942) Harry Benjamin (1885–1986)