Elandul comun (Taurotragus oryx) este o antilopă mare de savană și câmpie care se găsește în Africa de Est și de Sud.

Etimologie Denumirea științifică a elandului comun este Taurotragus oryx, derivată din trei cuvinte: tauros, tragos și oryx. Tauros înseamnă taur sau bou în greacă. Tragos înseamnă țap mascul în greacă și se referă la smocul de păr care crește în urechea elandului și care seamănă cu barba unei capre. Oryx este un termen latin și grecesc (genitiv: orygos) care înseamnă târnăcop, referindu-se la coarnele ascuțite ale antilopelor nord-africane, cum ar fi elandul comun și oryxul alb.

Numele „eland” înseamnă în olandeză „elan”. Are o sursă baltică similară cu lituanianul élnis, care înseamnă „cerb”. A fost împrumutat anterior ca ellan (franceză) în anii 1610 sau elend (germană). Când coloniștii olandezi au venit la Capul Bunei Speranțe, creând Colonia Olandeză a Capului, au numit animalul după elanul mare și erbivor. În olandeză, animalul este numit „antilopă eland” pentru a-l distinge de elan, care se găsește în pădurile boreale nordice.

Taxonomie

Elandul comun a fost descris pentru prima dată în 1766 de către zoologul și botanistul german Peter Simon Pallas. Acesta aparține ordinului Artiodactyla, familiei Bovidae și subfamiliei Bovinae. Elandul comun este uneori considerat parte a genului Tragelaphus pe baza filogeneticii moleculare, dar este de obicei clasificat ca Taurotragus, împreună cu elandul uriaș (T. derbianus).

Au fost recunoscute trei subspecii ale elandului comun, deși validitatea lor a fost contestată. Taurotragus oryx oryx (): se găsește în sudul și sud-vestul Africii. Blana este gălbuie, iar adulții își pierd dungile. Taurotragus oryx livingstonii (): se găsește în pădurile din Zambezianul Central. Are blană maro cu până la 12 dungi. Taurotragus oryx pattersonianus (): se găsește în Africa de Est de unde și denumirea sa comună. La fel ca elandul lui Livingstone, blana sa poate avea și ea până la 12 dungi.

Caracteristici fizice

Elandul comun face parte din categoria antilopelor cu coarne spiralate. Specia prezintă un dimorfism sexual accentuat, femelele fiind considerabil mai mici decât masculii. Femelele cântăresc între 300 și 600 kg, măsoară 200–280 cm de la bot până la baza cozii și au o înălțime la greabăn de 125–153 cm. Masculii (taurii) cântăresc în mod obișnuit între 400 și 942 kg (putând ajunge în cazuri excepționale până la 1.000 kg), măsoară 240–345 cm de la bot până la baza cozii și au o înălțime la greabăn de 150–183 cm.

La ambele sexe, coada are o lungime cuprinsă între 50 și 90 cm. Speranța de viață a elandului comun este în general între 15 și 20 de ani, deși în captivitate unele exemplare pot trăi până la 25 de ani.

În afara unei coame aspre, blana acestor antilope este netedă. Aspectul și coloritul blănii prezintă diferențe clare în funcție de sex, vârstă și regiune geografică. Femelele au o blană cafenie, în timp ce masculii au un colorit mai închis, cu o nuanță gri-albăstruie. Pe măsură ce masculii înaintează în vârstă, blana lor devine din ce în ce mai cenușie. De asemenea, masculii adulți dezvoltă o blană deasă pe frunte și o salbă de piele proeminentă (fanaon) în zona gâtului. Populațiile din partea de nord a arealului lor prezintă marcaje distinctive (dungi pe trunchi, semne pe picioare, jartiere închise la culoare și o creastă dorsală) care lipsesc complet la populațiile din sud. Totuși, masculii bătrâni pot prezenta o serie de dungi albe verticale pe flancuri în special în anumite zone din regiunea Karoo (Africa de Sud).

Ambele sexe sunt dotate cu coarne caracterizate printr-o creastă spiralată constantă (similară cu cea a antilopei de tufiș). Coarnele sunt vizibile încă de la naștere sub forma unor mici muguri și cresc rapid în primele șapte luni de viață. La masculi coarnele sunt mai groase, mai scurte (43–66 cm lungime) și au o spirală mai strânsă. Masculii își folosesc coarnele în timpul sezonului de rut pentru a se lupta și a se împinge cap în cap cu rivalii. La femele coarnele sunt mai subțiri și mai lungi (51–69 cm lungime). Femelele își folosesc coarnele în scop defensiv, pentru a-și proteja puii de prădători.

Deși este cea mai lentă antilopă – atingând o viteză maximă de doar 40 km/h, care o epuizează rapid –, elandul comun poate menține la nesfârșit un trap constant de 22 km/h. Aceste antilope dau dovadă de o agilitate remarcabilă: pot sări până la 2,5 metri înălțime de pe loc (iar exemplarele tinere pot efectua salturi de până la 3 metri).

Un fenomen acustic specific acestei specii este sunetul puternic, asemănător unui pocnet, care însoțește deplasarea turmelor și care a stârnit numeroase ipoteze. Explicația biologică constă în faptul că greutatea mare a animalului face ca cele două jumătăți ale copitei să se depărteze în momentul sprijinului pe sol; pocnetul este produs de strângerea bruscă a copitei atunci când animalul ridică piciorul de pe sol. Acest sunet se propagă la o distanță considerabilă de turmă și se presupune că servește ca formă de comunicare între indivizi.

Note

Legături externe

Categorie:Bovidae Categorie:Mamifere din Africa de Est Categorie:Mamifere dun Africa de Sud Categorie:Mamifere descrise în 1766 Categorie:Taxoni clasificați de Peter Simon Pallas