Patrimoniul cultural feminin (în franceză: matrimoine culturel, uneori prescurtat matrimoine) este un concept dezvoltat mai ales în spațiul francofon, care desemnează moștenirea culturală transmisă de femeile din generațiile anterioare și eforturile de identificare, cercetare, conservare și valorizare publică a contribuțiilor feminine la cultură, arte, știință, patrimoniu, memorie colectivă și spațiu public.
Termenul francez matrimoine este folosit ca noțiune critică în raport cu patrimoine („patrimoniu”), pentru a face vizibile contribuțiile femeilor care au fost omise, marginalizate sau insuficient transmise în istoria culturală, în programele muzeale, în canonul artistic și în memoria publică. Conceptul este apropiat de domenii precum istoria femeilor, studiile de gen, istoria artei, muzeologia, patrimoniul cultural, patrimoniul cultural imaterial și politicile publice de egalitate în cultură.
Începând din anii 2010, noțiunea a devenit vizibilă prin evenimente precum Journées du Matrimoine („Zilele patrimoniului feminin”), organizate mai ales în Franța și în unele orașe francofone, precum Bruxelles și Geneva, adesea în paralel cu Zilele europene ale patrimoniului. Definiție
În accepțiunea contemporană, patrimoniul cultural feminin desemnează ansamblul realizărilor femeilor de-a lungul timpului, documentate adesea retroactiv, cu scopul de a pune în lumină contribuțiile acestora, de a le face cunoscută istoria și de a transmite moștenirea lor generațiilor următoare. Office québécois de la langue française include termenul matrimoine în domeniul educației și interpretării patrimoniului și precizează că acesta cuprinde realizări ale femeilor în domenii artistice, culturale, științifice, economice, politice și sociale.
În spațiul francez, matrimoine culturel este definit ca moștenirea culturală lăsată de generațiile precedente de femei. Potrivit unei sinteze realizate în cadrul programului de studii de gen al Sciences Po, termenul a fost reluat în anii 2000 pentru a evidenția rolul femeilor în dezvoltarea culturală și pentru a răspunde inegalităților de gen persistente în sfera culturală.
Conceptul nu presupune înlocuirea patrimoniului cultural comun, ci relectura acestuia din perspectiva contribuțiilor feminine. În această interpretare, patrimoniul și patrimoniul cultural feminin sunt considerate componente ale unei moșteniri comune, mixte și egalitare.
Etimologie și istoric al termenului
Termenul francez matrimoine are o istorie mai veche decât utilizarea sa contemporană. În Evul Mediu, el desemna bunurile moștenite de la mamă, în paralel cu patrimoine, care desemna bunurile moștenite de la tată. Potrivit unei analize publicate de CNRS, termenul a desemnat inițial bunurile transmise de o mamă copiilor săi, apoi a fost absorbit în categoria bunurilor cuplului și a dispărut treptat din limba franceză în favoarea termenului patrimoine.
O contribuție importantă la recuperarea academică a termenului a fost articolul „Le matrimoine” al antropoloagei Ellen Hertz, publicat în 2002 în volumul Le musée cannibale, editat la Muzeul de Etnografie din Neuchâtel. Hertz a analizat istoria semantică a termenului și procesul prin care acesta a fost marginalizat în raport cu noțiunea dominantă de patrimoniu.
Începând cu anii 2000, termenul a fost reluat de cercetătoare, artiste, istorice ale artei, asociații culturale și colective feministe pentru a desemna moștenirea culturală produsă sau transmisă de femei. Federația inter-regională HF menționează rolul cercetătoarei și dramaturgei Aurore Évain în reapariția termenului în mediile culturale franceze, în legătură cu reevaluarea contribuțiilor femeilor la dezvoltarea culturală. Potrivit CNRS, termenul a depășit treptat registrul militant și a intrat în dezbaterea publică despre patrimoniu, canon cultural și transmiterea istoriei.
Relația cu patrimoniul cultural
Patrimoniul cultural feminin este formulat ca o completare critică a patrimoniului cultural. În această perspectivă, patrimoniul cultural comun a fost transmis adesea printr-un canon dominat de figuri masculine, prin monumente, opere, instituții și narațiuni istorice în care femeile apar mai rar sau în roluri secundare.
Susținătorii conceptului consideră că recuperarea patrimoniului cultural feminin implică revizuirea arhivelor, a colecțiilor muzeale, a programelor culturale, a denumirilor de străzi, a curriculelor școlare și universitare și a modului în care sunt prezentate monumentele, locurile de memorie și istoria orașelor.
Conceptul este relevant și pentru patrimoniul cultural imaterial, mai ales în cazul unor practici, obiecte și forme de transmitere asociate istoric femeilor, precum anumite meșteșuguri textile, obiecte domestice sau forme de memorie familială.
Utilizări ale conceptului Conceptul de patrimoniu cultural feminin este folosit în cercetarea și promovarea contribuțiilor femeilor în domenii precum literatura, teatrul, muzica, artele vizuale, arhitectura, patrimoniul urban, patrimoniul științific, patrimoniul tehnic și patrimoniul imaterial. În istoria literaturii și a artelor, el este utilizat pentru recuperarea creatoarelor absente sau insuficient reprezentate în manuale, antologii, muzee și programe publice.
În domeniul urban și arhitectural, termenul este folosit pentru a analiza contribuțiile femeilor la arhitectură, la amenajarea spațiului public și la istoria locuirii. În Belgia, asociația L’architecture qui dégenre leagă explicit noțiunea de matrimoine de patrimoniul urban, arhitectural, sculptural, social și politic al Bruxellesului.
Exemple în diferite țări
Franța
În Franța, Journées du Matrimoine au fost lansate în 2015, în paralel cu Zilele europene ale patrimoniului, pentru a pune în evidență operele și contribuțiile femeilor artiste și creatoare. Haut Conseil à l'Égalité entre les femmes et les hommes a prezentat primele Zile ale Patrimoniului Feminin ca inițiative menite să favorizeze apariția unei moșteniri culturale comune, construite de femei și bărbați.
Mișcarea HF a avut un rol important în promovarea termenului în domeniul artelor și culturii. Federația inter-regională HF prezintă Journées du Matrimoine ca un mod de a lega femeile din prezent de creatoarele din trecut și de a transmite o genealogie culturală feminină.
Potrivit CNRS, Zilele patrimoniului feminin s-au consolidat în Franța ca manifestare organizată în paralel cu Zilele europene ale patrimoniului, iar dezbaterea publică a transformat matrimoine într-un instrument de analiză a istoriei culturale și a selecției patrimoniale.
Belgia
În Belgia, primele Journées du Matrimoine au fost inițiate la Bruxelles în 2019 de asociația L’architecture qui dégenre, fondată în 2018 de arhitecta Apolline Vranken. Asociația a dezvoltat ulterior și o Saison Matrimoine, începând cu 2021.
Inițiativa belgiană pune accent pe patrimoniul bruxellez istoric și contemporan, inclusiv pe dimensiuni arhitecturale, sculpturale, urbanistice, sociale, artistice, politice și feministe. Programul include vizite ghidate, ateliere, expoziții și conferințe consacrate patrimoniului feminin din Bruxelles.
Elveția
În Elveția, orașul Geneva a organizat la 10 septembrie 2021 prima ediție elvețiană a unei Journée du matrimoine, în cadrul planului municipal „Objectif zéro sexisme dans ma ville” și în legătură cu Zilele europene ale patrimoniului. De atunci, vizite și activități dedicate noțiunii de matrimoine sunt organizate anual în cadrul Zilelor europene ale patrimoniului de la Geneva.
Ville de Genève prezintă Zilele patrimoniului feminin ca o inițiativă menită să transmită o viziune mixtă și egalitară asupra moștenirii culturale.
Canada și Quebec
În Quebec, termenul matrimoine a fost inclus de Office québécois de la langue française în Grand dictionnaire terminologique, cu echivalentul englezesc women's heritage. Definiția oficială îl prezintă ca ansamblu al realizărilor femeilor de-a lungul timpului, recuperate pentru a le face cunoscută istoria și pentru a transmite moștenirea lor noilor generații.
În spațiul cultural din Montreal, Fondation Matrimoine a organizat în 2021 o primă zi contributivă dedicată creșterii vizibilității femeilor creatoare din Quebec în mediul digital, cu accent pe fotografele și femeile de afaceri Élise L’Heureux Livernois și Sally Elizabeth Wood.
România
În România, tema patrimoniului cultural feminin apare în inițiative culturale și curatoriale apropiate de sensul conceptului francofon, chiar dacă acestea nu folosesc întotdeauna termenul matrimoine. Un exemplu este expoziția „ARCHI-FEMMES. Arhitectura la feminin în România în secolul XX”, organizată de Institutul Cultural Român la Paris, care a prezentat femei ce au marcat istoria arhitecturii românești și a evidențiat rolul mecenatului feminin, inclusiv al reginei Maria, în dezvoltarea arhitecturii moderne.
Un alt exemplu este proiectul „Patrimoniu artistic feminin” al PostModernism Museum, care propune cercetarea, documentarea, arhivarea, producerea de conținut original și prezentarea online a unor materiale documentare legate de artiste precum Hedda Sterne, Puia Hortensia Masichievici Mișu și Geta Caragiu. Proiectul este relevant pentru discuția despre patrimoniul cultural feminin deoarece are ca scop recuperarea unor arhive, biografii și contexte artistice legate de creatoare din România.
Patrimoniul cultural imaterial din România oferă, de asemenea, exemple de practici în care transmiterea competențelor feminine are un rol important. UNESCO menționează tehnicile tradiționale de realizare a scoarței în România și Republica Moldova pe Lista reprezentativă a patrimoniului cultural imaterial al umanității. Într-o lectură apropiată de patrimoniul cultural feminin, acest tip de practică poate fi analizat prin rolul femeilor în transmiterea tehnicilor textile, a ornamenticii și a memoriei comunitare.
Arta cămășii cu altiță, înscrisă în 2022 pe Lista reprezentativă UNESCO, este prezentată ca element de identitate culturală în România și Republica Moldova. Această practică poate fi discutată în raport cu patrimoniul cultural feminin prin rolul femeilor în transmiterea tehnicilor de broderie și a repertoriilor ornamentale, fără a reduce elementul patrimonial la o categorie exclusiv feminină.
Aceste exemple românești nu sunt echivalente cu instituționalizarea unor ''Journées du Matrimoine'' după modelul francez, belgian sau elvețian, dar pot fi puse în legătură cu discuția despre contribuțiile feminine la patrimoniul artistic, arhitectural, textil și curatorial.
Dezbateri și critici
Utilizarea termenului matrimoine a generat dezbateri în spațiul francofon. Unii critici consideră că termenul „patrimoniu” include deja moștenirea culturală comună și că introducerea unei noțiuni distincte ar putea fragmenta discursul patrimonial. Susținătorii conceptului răspund că problema nu este doar una terminologică, ci una de vizibilitate istorică: deși patrimoniul este prezentat ca universal, selecția și transmiterea sa au favorizat adesea figuri, opere și instituții masculine.
CNRS prezintă matrimoine ca un concept critic, nu ca un „revers” separat al patrimoniului. În această interpretare, rolul termenului este de a nuanța și complexifica istoria, introducând perspective marginalizate și punând în discuție canonul cultural dominant.
O altă dezbatere privește raportul dintre politicile instituționale și inițiativele militante. În unele cazuri, patrimoniul cultural feminin este susținut de instituții publice, cum se întâmplă la Geneva; în alte cazuri, el rămâne promovat mai ales de asociații, colective feministe, curatoare, artiste și cercetătoare.
Importanță culturală