Jacques Bergier, (născut probabil Iakov Mihailovici Berger, în ; ) a fost un inginer chimist, rezistent, spion, jurnalist și scriitor, de naționalitate franceză și poloneză, de origine evreiască.
Polimat, acesta a contribuit în mod considerabil la promovarea, în Franța, a science-fiction-ului, a paranormalului și a unor teorii pseudoștiințifice, în special prin intermediul cărții sale , scrisă în colaborare cu Louis Pauwels, iar ulterior prin mișcarea realismului fantastic mediatizată de revista Planète. Alături de și Jean Sendy, este unul dintre precursorii francezi ai teoriei vechilor astronauți.
Biografie Fiu al lui Mihail Berger, comerciant evreu înstărit și ocazional negustor de blănuri, și al Estelli „Etlia” — sau „Tunia” — Kzemienieckaia, cu cincisprezece ani mai tânără decât el (prenumele Elise în starea civilă franceză), întâlnită la cazinoul din Baden-Baden după participarea acesteia la un atentat împotriva unui ministru al țarului la Sankt Petersburg.
Mama sa, o evreică nihilistă ruso-poloneză originară din Kremeneț, era fiica unui negustor de stofe care mai avea alți cinci băieți. Fratele ei, Salomon, și cumnata ei, Sarah, au fost uciși în acel oraș în timpul unui pogrom în 1932 — el fiind spintecat, iar ea având gâtul tăiat.
Tatăl său, al paisprezecelea copil al unui angrosist de stafide din Smirna, colecționar de afișe din timpul revoluției bolșevice, fumător de tutun turcesc, jucător de cărți și băutor de votcă, alergător la ocazie după fuste, l-a păstruit când era copil pentru că a vrut cu tot dinadinsul să măsoare cu un centimetru de croitorie înălțimea ședinței de levitație a unchiului său matern mai mare, rabinul Jacob Krzemienieck, rabbin în Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste. Acesta deschide o nouă băcănie la Paris, în 1925, în apropierea cimitirului Montmartre.
În autobiografia sa, Jacques Bergier susține că era vărul — printre alții — al fizicianului nuclear George Gamow, al câtorva emigranți americani — dintre care unul numit din oficiu „Cherry” (Cireșe) de către serviciul american de imigrare — și al unui anumit Anatoli, membru al comandoului de aproximativ zece soldați care l-a asasinat pe țarul Nicolae al II-lea. El pretindea, de asemenea, că este descendentul unui soldat din vechea gardă a lui Napoleon rămas blocat la Odessa în timpul Marii Retrageri, care s-a căsătorit și a făcut descendenți pe plan local.
Avea o soră cu cinci ani mai tânără decât el, Isabelle, numită „Isa”, soția poetului Jacques „Génia” Vichniac (cu pseudonimul literar Jacques Givet, de asemenea traducător pentru OMS la Geneva datorită perspicacității tatălui Isabelei). Fapt rar pentru diaspora rusă din Montmartre, amândoi le vorbeau părinților cu „dumneavoastră”. Librară la Paris imediat după război („Le Camé”, alături de soțul ei și de vărul ei primar Sania), apoi jurnalistă, în special la Le Monde, a fost și ea decorată cu Legiunea de Onoare, primită în aprilie 1993 din mâinile lui . Mamă a trei băieți, soțul fiicei sale adoptive a fost jurnalistul .
Numit „Marțianul” de mai mulți dintre prietenii săi, Bergier era cunoscut în comunitatea fanilor de science-fiction din anii 1950 ca fiind „o ființă lipsită de ombilic, deoarece este originar de pe planeta Marte”, așa cum îi plăcea pe atunci să repete în cercuri restrânse. Pretindea că stăpânește paisprezece limbi moderne și vechi, printre care și aramaica. Într-un interviu difuzat de RTS în 1978, Bergier afirma că coeficientul său de inteligență era de 160. Pe cartea sa de vizită, se prezenta ca fiind „amator de insolit și scrib al miracolelor”, citat extras din partea preliminară a operei a scriitorului Maurice Renard.
Inginer chimist În prima jumătate a anilor 1930, Jacques Bergier a fost unul dintre liderii trupei Hiawatha de pe colina Montmartre din cadrul asociației Éclaireurs de France, după ce intrase în L'Enfance heureuse în 1927.
După studii secundare la Liceul Saint-Louis, își continuă studiile la Facultatea de Științe din Paris și la Școala Națională Superioară de Chimie din Paris. Inginer chimist și licențiat în științe, se dedică apoi cercetării științifice, în special chimiei nucleare. În 1936, descoperă, alături de fizicianul atomist André Helbronner, utilizarea apei grele pentru încetinirea neutronilor și afirmă că a realizat prima sinteză a unui element radioactiv natural, poloniul, din bismut și hidrogen greu prin volatilizarea unui filament de tungsten. Ceilalți colaboratori științifici ai săi din perioada interbelică au fost, în principal, Vladimir Gavreau și viitorul membru al Rezistenței, Alfred Eskenazi (care i-a furnizat lui , din partea rețelei Marco Polo, actele germane pentru a intra în Spitalul Antiquaille în scopul de a-l elibera — printre alții — pe Serge Ravanel).
Foarte repede, el dezvoltă o înclinație pentru alchimie (accentuată de o presupusă întâlnire cu Fulcanelli în iunie 1937). Devenit alchimist la laboratorul lui Helbronner, obține o transmutație a tungstenului în aur — câteva fracțiuni de uncie troy — în 1939; el repetă cu succes experimentul de aproximativ treizeci de ori după război, tot la Helbronner, însă prețul de cost la scară largă este disproporționat în comparație cu cel de extracție. El afirmă că a obținut prin transmutație alchimică beriliu din sodiu la începutul anilor 1950 și oferă un rezumat al procedurilor ermetice în 1960 (în ) și în 1970.
Rezistent și deportat După o tentativă eșuată de a se îmbarca spre Anglia la Saint-Jean-de-Luz, în timpul Celui de-al Doilea Război Mondial, Jacques Bergier locuiește la Toulouse în al doilea semestru al anului 1940 (găzduindu-i atunci pentru scurt timp pe sora și pe cumnatul său) alături de profesorul Frédéric Joliot-Curie, în calitate de inginer-consultant la Întreprinderea de Construcții Aeronautice Dewoitine, apoi pleacă la Lyon pentru a li se alătura părinților săi refugiați, profesorului André Helbronner și lui Alfred Eskenazi, care are întreaga familie în acest oraș. Membru al Rezistenței în cadrul trioului de ingineri, el se alătură rețelei Marco Polo, mai bine structurată cu Eskenazi, începând din decembrie 1942 (făcând cu această ocazie cunoștință, în 1941, cu viitorul său mare prieten — membru al unui alt grup —, în compania căruia devine mai târziu patafizician). Datorită informațiilor furnizate de un inginer rus care lucra la fața locului și transmise la Londra, rețeaua sa se află astfel la originea bombardării bazei de experimentare a rachetelor V-2 de la Peenemünde. La rândul său, locotenentul Pecquet, din ramura de nord a rețelei, semnalează britanicilor amplasamentele de rachete V-1 din Somme. În ceea ce îl privește pe Bergier însuși, el reușește să le trimită englezilor primele planuri ale capetelor de ghidare ale rachetelor V1, pe care reușise să le sustragă de la Jaeger.
La 18 august 1943 are loc Operațiunea Hydra: 598 de bombardiere grele (Avro Lancaster, și ) conduse de Wing Commander John H. Searby lovesc Peenemünde. Ministerul Aerului centralizează apoi informațiile de la diverse rețele franceze, inclusiv Marco-Polo, iar Air Chief Marshal Sir Roderic Hill, comandantul apărării aeriene a Marii Britanii începând cu 15 noiembrie 1943 și comandant suprem al RAF Fighter Command, procedează la 5 decembrie 1943 la primele bombardamente asupra a 21 de site-uri de rachete V1 de pe teritoriul francez, distrugând 12 în întregime și 9 parțial cu ajutorul 8th Air Force.
Jacques Bergier este atunci însărcinat — printre altele — cu gestionarea puținelor posturi emițătoare ale rețelei Marco-Polo din Lyon. Este arestat acolo la 23 noiembrie 1943 de către Gestapo și supus la tortură de 44 de ori. Este închis în lagărele naziste din martie 1944 până în mai 1945, mai întâi în lagărul de la Neue Bremm, apoi în cel de la Mauthausen-Gusen, ca deținut politic inginer în electricitate. La 5 mai 1945, lagărul este eliberat. Bergier afirmă că a participat la asedierea comandantului lagărului, Franz Ziereis, și că a tras asupra acestuia cu un pistol sovietic. S-a întors în Franța la 19 mai 1945, cântărind 35 kg. La sosirea în Paris, primul lucru pe care l-a făcut a fost să facă rost de ziare și reviste științifice, pe care le-a citit dintr-o suflare înainte de a se întoarce epuizat la părinții săi.
Trecutul său de membru al Rezistenței îi permite ulterior câteva contacte directe cu Charles de Gaulle, în ciuda aversiunii sale față de el începând de la revenirea sa la conducerea țării.
Agent secret După război, Jacques Bergier, având gradul de căpitan în cadrul DGER (Direction générale des études et recherches), ar fi condus filiala franceză a CIOS (Combined Intelligence Objectives Subcommittee / Centrul Interaliat de Contraspionaj). În a doua jumătate a anului 1945, el participă astfel la MIST (Mission d'information scientifique et technique), condusă de căpitanul Albert Mirlesse (inginer mecanic, părinte fondator al regimentului Normandie-Niemen), șeful Biroului 2 al Statului Major General al Aerului (EMGA), misiune atașată CIOS. Aceasta a desfășurat acțiuni secrete în Germania pentru a interoga savanți atomiști (în special la Heidelberg, prin arestarea locotenentului Springer, fiul editorului berlinez Francis Springer)Le Franc-tireur, 11 august 1952 și pentru a găsi arme secrete derivate din apa grea. MIST îl aduce astfel din Pădurea Neagră pe Dr. Berthold, aerodinamician și director tehnic al companiei Horten, până la Châtillon-sous-Bagneux (unde Bergier lucrase la începutul războiului) și îl capturează în Bavaria pe profesorul Willy Messerschmitt, punând mâna pe o rachetă V1 completă, pe elemente de V2, pe diverse prototipuri de rachete și pe planurile avionului de vânătoare cu reacție Me 262. Tot în acea perioadă, Bergier face parte și din serviciile britanice de contraspionaj, la fel ca prietenul său . El este naturalizat cetățean francez destul de târziu, în 1947.
Scriitor Deplasările sale îl aduc în preajma mai multor scriitori. Jacques Bergier a fost astfel un prieten apropiat al lui (creatorul personajului ), al lui Victor Alexandrov și al multor alți autori, printre care Arthur C. Clarke, specialist în unde radar pentru armata britanică în timpul războiului, pe care îl întâlnește în jurul anului 1941, și Ian Fleming, pe care îl întâlnește pentru prima dată la Lisabona, la sfârșitul anului 1942, în timpul activităților sale din cadrul „trioului de ingineri”. Bergier a afirmat în repetate rânduri că el i-ar fi sugerat ideea personajului James Bond.
În mai 1946, el publică unul dintre primele sale articole în Qui ? Le magazine de l’énigme et de l’aventure, publicație fondată de André Beyler.
După moartea camaradului său din Rezistență, Paul Guivante de Saint-Gast, la 6 martie 1952 (membru conducător al rețelei Marco-Polo, la fel ca vărul său primar Henri Ulver, deputat și ministru al finanțelor, apoi al comerțului și industriei între 1951 și 1956), Bergier decide să renunțe la activitățile sale de inginer-consultant, de „vânător de capete” în domeniul științific și de cercetare în sinteza carburanților de înlocuire pentru lumea a treia din cadrul societății „Recherches et Industrie”, înființată alături de Saint-Gast și de Albert Mirlesse, prietenul său din liceu pe care îl întâlnise încă de la sosirea lor la Paris ca imigranți. El alege să se dedice de atunci înainte scrisului. Devine astfel primul care îl traduce în limba franceză pe Lovecraft, autor pentru care avea o admirație imensă și al cărui „corespondent” din perioada interbelică susținea că a fost prin intermediul revistei Povestiri ciudate.
El participă în 1953 la crearea Fiction, prima revistă de science-fiction din Franța, „versiune hexagonală a The Magazine of Fantasy & Science Fiction”, publicată pe atunci în Statele Unite.