Grelușel ( Ammodramus savannarum ) este o vrabie de talie mică din Lumea Nouă . Aparține genului Ammodramus , care conține trei specii ce locuiesc în pajiști și prerii . Vrăbiile-de-trestie pot fi întâlnite uneori în culturile agricole și colonizează cu ușurință pajiștile recent refăcute. Dintre speciile de vrăbii din Lumea Nouă, Ammodramus savannarum (Grasshopper sparrow) se distinge prin faptul că emite două tipuri de cântece distincte, a căror frecvență variază în funcție de etapa ciclului de cuibărire. La fel ca alte păsări din pajiștile centrale ale Americii de Nord, această specie este foarte mobilă; pe lângă migrațiile anuale, indivizii se dispersează frecvent între tentativele de cuibărit sau chiar între sezoanele de reproducere. Specia este în declin accentuat în tot arealul său, inclusiv în nucleul zonei de reproducere din preriile cu iarbă înaltă ale Marilor Câmpii.

Distribuție și habitat

Se reproduc în câmpurile deschise și pajiștile de prerie din sudul Canadei, Statele Unite, Mexic, America Centrală și Caraibe. O mică populație pe cale de dispariție se află în Anzii columbieni; existența sa în Ecuador este incertă sau limitată la perioade istorice trecute. În centrul Statelor Unite, păsările identifică rapid noile habitate disponibile și pot fi atrase în anumite zone prin redarea cântecului specific speciei lor. Distribuția spațială a teritoriilor în peisaj poate fi grupată, indivizii apărându-și zone apropiate între care se intercalează spații întinse de habitat neutilizat, deși aparent favorabil. Cauzele acestui comportament de grupare sunt greu de determinat; agregarea nu se datorează apărării comune împotriva prădătorilor sau a paraziților de cuib, nici îngrijirii cooperative, împerecherii în afara perechii ori selecției de rudenie. Habitatul adecvat este puternic influențat de structura plantelor și cantitatea de precipitații din sezoanele anterioare. Sparwii de iarbă (Ammodramus savannarum) evită vegetația lemnoasă; în zonele mai umede ale arealului lor, aceștia preferă terenurile care sunt arse la fiecare 2–3 ani (ceea ce reduce invadarea de către arbori și arbuști) și caută zonele pășunate moderat de bovine sau bizoni.

Taxonomie Vrabia-lăcustă a fost descrisă în 1713 de către pastorul și naturalistul englez John Ray, pe baza unui exemplar colectat în Jamaica.

A fost descrisă din nou și ilustrată în 1725 de către naturalistul și colecționarul Hans Sloane.

Ambii autori au folosit denumirea engleză "Savanna bird" (pasăre de savană). Când naturalistul german Johann Friedrich Gmelin a revizuit și extins lucrarea lui Carl Linnaeus, Systema Naturae, în 1789, a inclus și vrabia lăcustă. El a inclus-o în rândul cintezelor, în genul Fringilla, a creat numele binomial Fringilla savannarum și a citat autorii anteriori. Vrabia-lăcustă este în prezent clasificată, alături de alte două specii de vrăbii americane, în genul Ammodramus, stabilit de William Swainson în 1827.

În prezent, sunt recunoscute douăsprezece subspecii :

A. s. perpallidus ( Coues, 1872) – sud-vestul Canadei și centrul, vestul SUA A. s. ammolegus Oberholser, 1942 – sudul Arizonei (sud-vestul SUA) și nord-vestul Mexicului A. s. pratensis ( Vieillot, 1818) – sud-estul Canadei și estul SUA A. s. floridanus ( Mearns, 1902) – Florida (sud-estul SUA) A. s. bimaculatus Swainson, 1827 – centrul și sudul Mexicului, Guatemala, Nicaragua și Costa Rica A. s. beatriceae Olson, 1980 – centrul Panama A. s. cracens ( Bangs & Peck, 1908) – nordul, estul Guatemalei, Belize, estul Hondurasului și nord-estul Nicaraguei A. s. caucae Chapman, 1912 – Columbia A. s. savannarum ( Gmelin, JF, 1789) – Jamaica A. s. intricatus Hartert, EJO, 1907 – Hispaniola A. s. borinquensis Peters, JL, 1917 – Puerto Rico A. s. caribaeus (Hartert, EJO, 1902) – Antilele Olandeze

Descriere

Aceste vrăbii mici măsoară 10–14 centimetri (3,9–5,5 in) în lungime, au o anvergură a aripilor de aproximativ 17,5 centimetri (6,9 in) și cântăresc între 13,8 și 28,4 grame (0,49–1,00 oz), cu o medie de 17 grame (0,60 oz).

Exemplarele adulte prezintă un penaj dorsal striat în nuanțe de maro, gri, negru și alb, pieptul de culoare cafeniu-deschis, abdomenul alb și o coadă scurtă, maronie. Zona facială este de culoare cafeniu-deschis, evidențiată de un inel ocular alb, în timp ce creștetul capului este maro-închis, traversat de o dungă centrală îngustă și deschisă la culoare. Adulții prezintă pene galbene-strălucitoare la baza aripilor și o pată galben-chihlimbar deasupra zonei oculare. Masculii și femelele nu pot fi distinși după penaj, iar păsările tinere adoptă penajul adult la câteva luni după părăsirea cuibului.

Comportament

Circulaţie

Migrație Subspeciile de vrabii de scarabi se diferenţează în comportamentul lor migratoriu. Păsările care se reproduc în cea mai mare parte a estului SUA și în sudul Canadei (A. s. pratensis) migrează latitudinal pe distanțe de câteva mii de kilometri în fiecare an, petrecându-și iarna de-a lungul Golfului Mexic și în regiunea Caraibelor. Populațiile care se reproduc în cea mai mare parte a arealului din vestul Americii de Nord (A. s. perpallidus) iernează din Texas până în California, extinzându-și aria spre sud, în câmpiile și deșerturile înalte din nordul și centrul Mexicului. AA. s. ammolegus, care se reproduce în câmpiile deșertice din sud-estul Arizonei, sud-vestul statului New Mexico și statele adiacente din nordul Mexicului, pare a fi un migrant parțial pe distanțe scurte; unele exemplare rămân sedentare pe tot parcursul anului, în timp ce altele se deplasează, probabil, mai spre sud pe timpul iernii. Păsări provenind din mai multe populații și subspecii diferite iernează împreună în sud-estul Arizonei. Populațiile de Ammodramus savannarum care cuibăresc în afara Americii de Nord, inclusiv cele din Caraibe, America Centrală și subspecia din Florida, nu sunt considerate migratoare.

Masculii migrează în mod obișnuit spre nord în primăvară cu o săptămână sau două mai devreme decât femelele. Datele obținute prin geolocalizatoare de lumină indică faptul că masculii sunt prezenți în zonele de reproducere din aprilie până în octombrie, ceea ce coincide cu perioada în care păsările își încheie năpârlirea anuală înainte de migrație.Vrabia-lăcustă a migrat în medie de ~ 2.500 km pe o perioadă de ~ 30 de zile.   Păsările migrează în cea mai mare parte pe uscat, fac puține escale de scurtă durată și parcurg aproximativ 82 km pe zi.   Datele din rețeaua Motus confirmă în mare măsură modelele migratorii obținute din studiile anterioare. ​„Cu toate acestea, până în prezent există relativ puține date privind traiectoriile de migrație ale acestei specii, posibil din cauza comportamentului discret al păsărilor pe parcursul majorității anului, cu excepția sezonului de reproducere." S-au făcut foarte puține recuperări ale exemplarelor de vrabie-lăcustă inelate​(inelate: marcate științific cu un inel metalic pe picior pentru monitorizare) În Oklahoma, vrăbiile-lăcustă se numără printre speciile găsite cel mai frecvent moarte în urma coliziunii cu ferestrele, deși sunt detectate extrem de rar în timpul migrației.

Dispersare În Maryland, un studiu privind dispersia natală (deplasarea de la locul nașterii către locul primei reproduceri) a relevat faptul că majoritatea puilor au rămas în habitatul natal pe durata lunilor de vară după ce au învățat să zboare, iar majoritatea celor recapturați au fost identificați la doar câteva sute de metri de cuiburile lor. Deși distanțele la care au fost recapturați puii față de cuib au crescut în timp, exemplarul mediu a fost recapturat la doar 346 de metri distanță, la 33 de zile după părăsirea cuibului. Cea mai lungă distanță detectată a fost de 1,6 kilometri, care a fost realizată în mai puțin de 20 de zile. Datele privind ratele de revenire în primul an (sau „filopatria”, opusul dispersiei natale) sunt limitate, dar în nord-estul statului Kansas, aproximativ 2% dintre păsările tinere s-au întors la locul de origine pentru a se reproduce în anul următor.

Vrăbiile-lăcustă sunt neobișnuite prin ratele lor deosebit de ridicate de dispersie în perioada de reproducere (adică, deplasări unidirecționale între locuri succesive de cuibărire). Tendința lor ridicată de dispersie se poate datora naturii dinamice a mediilor de pajiști de care depind. La fel ca alte specii dependente de pajiști, mișcările lor de dispersie fac ca acestea să fie numite semi-nomade, deoarece profită în mod oportunist de habitatele potrivite pe măsură ce apar în peisaj. . Ratele de revenire a exemplarelor adulte de vrabie-lăcustă la locurile anterioare de cuibărire (fidelitatea față de loc) diferă considerabil între populații. Fidelitatea față de loc este mult mai ridicată în zonele estice ale arealului de reproducere, peste 50% dintre masculii adulți revenind pentru a se reproduce în sezoanele următoare într-o locație din Connecticut, iar peste 70% în Maryland În schimb, 0% dintre masculii adulți din Nebraska s-au întors pentru a se reproduce în anii următori, 8,9% s-au întors în Montana, iar 20% în California. ​„În nord-estul statului Kansas, exemplarele individuale se dispersează frecvent și în cadrul aceluiași sezon, între tentativele succesive de cuibărit. Între 30% și 75% dintre exemplare se deplasează pe distanțe mai mari de 100 m în cadrul aceluiași sezon, fiind detectate exemplare care și-au apărat noi teritorii sau care au cuibărit la o distanță de până la 8,9 km față de zonele ocupate anterior în acel sezon.   Deciziile de dispersie în timpul sezonului de reproducere sunt corelate cu succesul cuibăritului; mai multe păsări s-au deplasat în urma eșecului cuibăritului, iar exemplarele care s-au dispersat au înregistrat un nivel mai scăzut de parazitism al cuibului și un succes reproductiv mai ridicat în urma acestor deplasări. Se cunosc puține lucruri despre deplasările păsărilor pe timpul iernii, însă variația abundenței de la un an la altul în pajiștile din nordul Mexicului este corelată pozitiv cu variațiile pe scară largă ale vegetației, cu precipitațiile din vara precedentă și cu productivitatea plantelor.

Reproducere Vrăbiile-lăcustă sunt o specie monogamă din punct de vedere social, însă ratele de împerechere în afara perechii pot fi ridicate (de exemplu, 48,5% dintre cuiburile din Kansas conțineau pui rezultați din afara perechii), fiind documentate chiar și cazuri de creștere cooperativă a puilor [ Primăvara, masculii își aleg și își apără teritoriile înainte ca o femelă să li se alăture. În timpul sezonul de reproducere, păsările pot crește mai multe serii de pui (ciocluri), fie cu același partener, fie cu un partener diferit.” În regiunile mai sudice ale arealului speciei, perechile pot produce între 2 și 4 serii de pui, în timp ce perechile din zonele mai nordice sunt limitate de veri mai scurte, ceea ce duce la doar 1–2 tentative de cuibărit.

Construcția unui cuib

Femeile construiesc cuiburi în decursul a câtorva zile. „Vrabia-lăcustă își construiește cuiburi discrete, în formă de cupolă, pe sol, fiind de obicei foarte bine ascunse printre ierburi și plante erbacee.” Cuiburile au o mică deschidere laterală și sunt de obicei făcute dintr-un amestec de ierburi moarte și vii. Cuiburile sunt construite pe teritoriul perechii, în zone situate la distanță de arbuști și copaci.

Descendenți