Comunitatea Hopi perpetuează o tradiție religioasă și mitologică complexă, ale cărei origini datează de mai multe secole. Cu toate acestea, este dificil de definitivat un set unitar de credințe împărtășit de toți membrii poporului Hopi. Mitologia Hopi nu este întotdeauna povestită unitar, la fel ca tradițiile orale ale altor societăți. Fiecare sat sau mesa poate avea propria interpretare, însă în esență, variantele mitului Hopi au un grad ridicat de similitudine. Mai mult, este greu de stabilit dacă istorisirile împărtășite străinilor – precum antropologii și etnografii – reprezintă cu adevărat credințele Hopi sau dacă sunt doar povești spuse pentru a satisface curiozitatea, protejând în același timp învățăturile mai profunde și sacre ale poporului. După cum notează folcloristul Hapi membrii comunității Hopi manifestă o anumită reticență în a aborda chestiuni ce pot fi catalogate drept secrete rituale sau tradiții de natură religioasă.

Zeități majore

​În centrul celor mai multe mituri despre creație ale comunității Hopi se află Tawa, spiritul soarelui. Tawa este zeitatea creatoare, cel care a dat formă „Primei Lumi” din Tokpella, adică spațiul nesfârșit, dând totodată naștere primilor locuitori ai acesteia. Rămâne o practică tradițională ca mamele Hopi să invoce binecuvântarea soarelui asupra nou-născuților. Există și alte versiuni ale mitului, conform cărora Tawa, cunoscut și sub numele de Taiowa, l-a creat pe Sotuknang — pe care l-a numit nepot — trimițându-l să dea naștere celor nouă universuri, respectând planul său divin. De asemenea, Sotuknang a creat-o pe Femeia Păianjen, care avea rolul de mesager al zeității și de intermediar între aceasta și popor. Există și versiuni ale mitului creației Hopi în care ea este cea care aduce la viață toate creaturile, urmând directivele lui Sotuknang. Recorded in the 1950s by Oswald White Bear Fredericks and his wife Naomi from the storytelling of older Hopi at the village of Oraibi, reproduced in Creation Stories from around the World (2000) 4th ed. Există și alte versiuni în care viața este creată de Femeia Ființă Dură a Vestului și Femeia Ființă Dură a Estului, soarele limitându-se la a observa desfășurarea creației.

Masauwu (Maasaw, Mausauu), supranumit Omul-Schelet, era venerat ca Spirit al Morții, Zeu al Pământului, păstrător al pragului către a Cincea Lume și cel care stăpânea focul.” Tot el era și Stăpânul Lumii de Sus, cunoscută drept a Patra Lume, fiind acolo când cei drepți au fugit din calea nelegiuirilor celei de-a Treia Lumi, atrași de promisiunea celei de-a Patra. Deși masca sa este considerată hidoasă, Masauwu apare — în funcție de versiunea mitului — fie ca un bărbat atrăgător, împodobit cu bijuterii, fie ca o creatură sângeroasă și terifiantă. Totodată, tradiția îi recunoaște lui Masauwu și calități binevoitoare, completând astfel portretul său complex.

Din panteonul Hopi fac parte și alte zeități importante, precum gemenii zei ai războiului, kachina și Coiotul, zeul ștrengar (trickster).

Porumbul joacă un rol vital în subzistența și în tradițiile religioase ale poporului Hopi. ​„Pentru hopii tradiționali, porumbul reprezintă legătura centrală. Esența sa, din punct de vedere fizic, spiritual și simbolic, pătrunde întreaga lor existență. Pentru locuitorii meselor, porumbul este hrană, obiect ceremonial, ofrandă de rugăciune, simbol și o ființă conștientă în sine. Porumbul este Mama în cel mai adevărat sens al cuvântului, căci oamenii asimilează porumbul, iar acesta devine carnea lor, așa cum laptele matern devine carnea copilului.”

Kachinas

Dintre societățile religioase ale poporului Hopi, o importanță deosebită o are societatea katsina. Potrivit lui Barry Pritzker:„Reflectând asocierea strânsă dintre lumea celor vii și cea a celor morți, spiritele joacă un rol esențial în tărâmul celor vii. Ele sunt asociate cu norii și cu entități supranaturale binevoitoare numite katsinam (pluralul de la katsina), care locuiesc în San Francisco Peaks, la nord de Flagstaff, Arizona.” Susanne și Jake Page descriu katsinam drept spiritele ce sălășluiesc în tot ceea ce există în univers: în pietre, în stele, în lumea animală și vegetală, dar și în acei strămoși care au trăit cu virtute.

Abia în jurul anului 1325 d.Hr. începem să vedem măștile și dansatorii kachina imortalizați în picturi sau gravuri rupestre.

Povestirile Hopi relatează că, într-o perioadă de mare secetă, aceștia au început să audă cântece și ritmuri de dans provenind din San Francisco Peaks. Când au ajuns la fața locului, i-au întâlnit pe kachina, care s-au întors apoi alături de ei în sate, învățându-i arta agriculturii sub diversele sale forme Hopii susțin că, vreme de șase luni în fiecare an, spiritele kachina trăiesc alături de ei, în sate. Pecina, Ron and Pecina, Bob. Hopi Kachinas: History, Legends, and Art. pp. 85–98. Schiffer Publishing Ltd., 2013. Sezonul Kachina se încheie cu Niman, „Plecarea Acasă”, o ceremonie de nouă zile ce culminează cu un dans în aer liber. În acest moment, dansatorii îmbrăcați în Kachina oferă spectatorilor daruri din roadele pământului, iar fetelor, păpuși Kachina. În fiecare an, diferite seturi de Kachina sunt cele care performează în cadrul ritualurilor. Cel mai iubit grup de Kachina este cel Hemis, care performează întotdeauna alături de diverse personaje de tip Kachina mana. După ce ceremonia „Plecării Acasă” ia sfârșit la finele lui iulie sau începutul lui august, spiritele Kachina se întorc pe vârfurile San Francisco, unde rămân timp de șase luni. Pecina, Ron and Pecina, Bob. Hopi Kachinas: History, Legends, and Art. Schiffer Publishing Ltd., 2013. . Hopii consideră că aceste dansuri sunt indispensabile pentru a păstra lumea în armonie și echilibru. ​Mai mult decât atât, aceste dansuri au menirea vitală de a aduce ploaia în ținuturile secetoase ale hopilor.

Note